Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Edmund Burke

Totalul afişărilor de pagină

duminică, 1 martie 2015

Deja prezentul şi chiar viitorul nostru, al tuturor, va fi sub o neîncetată supraveghere (II)


Tema obsesivă a supravegherii umane neîncetate este transpusă în muzică
 
Un alt domeniu preferat de „artiștii“ contemporani este... internetul. Preschimbați în hackeri sau piraţi cibernetici, aceşti „artişti“ utilizează informaţiile care circulă pe net pentru a crea „piese“ conectate direct la internet. Unul dintre aceştia este Nicholas Maigret, membru al grupului Art of Failure (Arta eșuării), care a dezvoltat, pentru unele piese ale seriei „Topologies“, un interceptor de fluxuri de date peer-to-peer. După opinia sa, internetul este supus la o „îngustare a modelului său iniţial“, platformele cele mai populare precum Facebook, YouTube, Google, Twitter, transformând gradat şi pervers „un loc pentru comunicare interpersonală şi întâlniri într-o platformă industrială sau comercială“. Cu proiectul său de interceptare a fluxului P2P-2VLC, Nicholas Maigret utilizează unele modalităţi de transfer de date pe internet pentru a reinstaura, conform spuselor sale, „o formă de libertate a rețelei“. Proiectul respectiv utilizează metoda distribuirii fișierelor pe mai multe servere pentru a face vizibile „spectatorilor“ fragmentele de media şi alte clipuri video aflate în curs de descărcare. Această metodă de supraveghere a rețelei îi permite „artistului“ să „aducă în sfera tangibilului caracterul abstract al datelor, fără interpretare suplimentară, fluxul datelor fiind pur şi simplu trimis pe calculatorul amatorilor acestei «arte» însoţit de o muzică sau sub formă de clip video“.
Şi la Art of Failure, fascinaţia morbidă pentru internet şi pentru captarea neautorizată de informaţii digitale s-a materializat sub forma unor dispozitive fizice. Proiectul lor Earth to disk (Pământul [înregistrat] pe disc) transpune pe discuri de vinilin relieful Terrei, retranscriind în format analogic datele geografice captate din spaţiu de NASA. Dacă acest proiect pare să fie unul „cuminte“, să vedem ce putem spune despre interesul deosebit al celor de la RYBN (platformă de cercetare „artistică“ dezvoltată pe internet ce explorează, spun fondatorii ei, arta, dar şi fenomenele bursiere, geopolitice, economice şi discipline cum ar fi inteligenţa artificială, limbaje şi sintaxe, sisteme de percepţie senzorială şi cognitivă) pentru datele bursiere şi alţi indici financiari ce sunt codificați şi trimişi pe internet prin intermediul unor piese live audio-video, grupate sub denumirea de Flashcrash, dar şi pentru unele mașinării ciudate, aparent inutile, cum ar fi „trade robot“ (robotul afacerist) ADM.8, care cumpără şi vinde acţiuni până la falimentul său programat?
Urmând aceeaşi linie, Flashcrash ia drept ţintă o zi de crah bursier plecând de la informaţiile colectate on line. „Piesa“ se prezintă sub forma unei benzi video pe care defilează curbe grafice, structurate orizontal în funcţie de acronimele diferitelor piețe bursiere şi ale căror linii de evoluţie se agită progresiv însoţite de un potop de sunete ce creşte treptat în intensitate până când apare deznodământul. Proiectele „artistice“ RYBN se „inspiră“ astfel din datele prelevate de pe internet (data mining) şi utilizate de marile instituţii bancare.
Nu putem să nu ne întrebăm: „Cine sunt beneficiarii reali ai acestor «opere de artă» create de «artişti» precum cei de la RYBN?
Robotul ADM.8 cumpără şi vinde acţiuni până la faliment
Scopul declarat al celor de la RYBN este de a merge în sens opus pe firul procesului de prelucrare al datelor, plecând de la produsul final sau, cu alte cuvinte, de a face antidata mining, pentru a ajunge la o reprezentare grafică, modelabilă.
„În cadrul practicii noastre artistice, economia este privită ca fiind un segment foarte important al preocupărilor noastre“, precizează unul dintre membrii colectivului într-un interviu publicat în revista „Arte şi culturi numerice“ ale Centrului de arte din Enghien, Franţa. „În aceşti ultimi ani, economia a pătruns în ansamblul ecosistemelor sociale şi încearcă să se impună drept realitate legitimă şi indispensabilă. Inima economiei, centrul său nevralgic, sunt finanțele, a căror putere şi influenţă se bazează pe un sistem ideologic construit pe o serie de povestiri şi mituri. Întregul proiect Antidata mining se fundamentează pe o analiză a acestor povestiri şi mituri [...]. Pe noi ne interesează în mod particular această deturnare a instrumentelor de supraveghere, această corupţie a inteligențelor artificiale, această analiză critică a forţelor acționare, această dezvoltare a dispozitivelor automatizate de pe piaţă şi demitizarea finanțelor. Din acest motiv, noi organizăm regulat serii de conferinţe pentru a oferi celor interesaţi cheile descifrării acestui domeniu. Astfel, noi invităm matematicieni, fizicieni, filosofi, artişti şi curioși să facă schimb de idei pentru a se informa mai bine, pentru a învăţa reciproc şi a se putea înarma din punct de vedere intelectual, pentru a se organiza şi a practica politica în sensul ei cel mai profund, acela de a fi de folos oamenilor.“
Pentru persoanele îngrijorate de nesecurizarea traficului pe internet al datelor personale sau pentru cei care doresc să-şi protejeze informaţiile stocate pe propriile calculatoare, atelierul Internet Hack, organizat de echipa RYBN în cadrul festivalului „De la obsesia pixelilor la veselia lirică“, punea la dispoziţie informaţii interesante referitoare mai ales la aspectele mai puţin cunoscute ale telefoanelor mobile (ascunderea adresei de IP, ștergerea datelor confidențiale, găsirea soluţiilor optime de criptare) ori ale configurațiilor ruterului utilizat pentru a naviga pe internet.
Fenomenul tunisian
În Tunisia, internetul, arma de supraveghere a fostului dictator Ben Ali, a fost deturnat în serviciul Revoluţiei Demnităţii. Activiștii tunisieni specialişti în informatică urmăresc astăzi, nu fără dificultate, să facă din el un instrument aflat în slujba unei democraţii reale, transparente. Chiar dacă dictatura lui Zine El Abidine Ben Ali nu a pierdut trenul în materie de armamente high-tech, ea nu a fost în măsură să contreze atacurile activiștilor ciberneticieni care au ştiut să dejoace abilul aparat de cenzură impus de Ben Ali. Trebuie să recunoaştem, nu este singurul caz în care sistemele de securitate aşa-zis infailibile sunt penetrate.
Să răsfoim puţin paginile istoriei tunisiene. În timpul anilor 1980, Ben Ali descoperă internetul şi înţelege foarte repede că acesta are o miză dublă: ca factor de creştere economică, ce permite dezvoltarea fără precedent a economiei ţării sale şi ca un formidabil instrument de supraveghere a populației. Astfel, începând cu anul 1990, Tunisia a început să se doteze cu o infrastructură puternică şi cu computere performante, ce devansau de departe computerele celorlalte ţări din Africa. Toate acestea s-au constituit într-un sistem de control cvasi‑industrial, pe care ciberneticienii-activişti l-au denumit „Ammar 404“.
Pe de altă parte, referindu-se la proiectul abuziv al lui Marie Sester, Access, în care „internauţii“ pot urmări pe oricare dintre oamenii aflaţi în anumite locuri publice, proiectând asupra lor unde acustice şi fascicule luminoase, Fabrice Epelboin, editorul versiunii franceze a revistei ReadWriteWeb, profesor la Institutul de studii politice din Paris, jurnalist la Reflet.info, cofondator al site-ului francez de informaţii OWNI şi al Asociaţiei tunisiene pentru libertate numerică (ATLN), pune punctul pe i, ca un bun cunoscător al fenomenului: „Este simpatică această viziune, însă există un punct slab în acest concept de supraveghere: aceea că nicio fiinţă umană nu supraveghează. Astăzi există algoritmi numerici ce preiau imaginile captate de camerele video şi le prelucrează, identificând cu o mare probabilitate genul, originea etnică şi chiar starea voastră emoţională [...]. Internetul a devenit o reţea globală ce permite stocarea de informaţii şi deconectarea de la lumea reală.“
Aşadar filmele de spionaj în care eroul aşteaptă ca un paznic să adoarmă în faţa monitoarelor, între două gogoși, au căzut în desuetudine: de acum înainte rolul principal în supraveghere este cel al maşinii.
În anul 2011, reporterii publicației Wall Street Journal descoperă existenţa centrelor de supraveghere libiene ce erau echipate cu tehnologie de ultimă oră de la societatea franceză Amesys. Marele public aude atunci vorbindu-se, pentru prima dată, de Deep Packet Inspection (DPI). Aceste tehnologii, ce autorizează un operator să sondeze în profunzime rețeaua de supraveghere, se dovedesc a fi, într-adevăr, vârfurile de lance ale logisticii regimurilor totalitare în materie de supraveghere şi cenzură. Dacă Franţa face parte dintre liderii de piaţă cu societăţi precum Qosmos, care a oferit tehnologie avansată de urmărire şi supraveghere regimului sirian, şi Amesys (al cărui capital este în parte asigurat de către Fondul strategic de investiţii şi de către grupul Orange, de asemenea acționar la Bull), nu mai puţin de 124 de negustori de arme numerice sunt repertoriate în 2011, dintre care 32 în Statele Unite, 17 în Marea Britanie şi 8 în Franţa, dovedind rolul jucat de așa-zisele democraţii occidentale, în realitate lupi deghizați în haine de oaie, pe lângă regimurile totalitare, care le servesc drept laborator sau „carne de tun“ pentru versiunile beta ale DPI.
De altfel, societatea americană BlueCoat a recunoscut în 2011, ca urmare a investigaţiilor  întreprinse, că a furnizat aceste tehnologii Emiratelor Arabe Unite înainte ca ele să apară în Siria.
La ora actuală, conform lui Fabrice Epelboin, „puţine dictaturi din Orientul Mijlociu sau din Africa de Vest ar fi putut domina fără susţinerea tehnologică a Franţei“.
Kalaşnikovul numeric
Una dintre particularităţile cenzurii este că ea se aplică diferit în fiecare ţară în care este practicată. Astfel, din acest motiv, la ora actuală nu există nicio soluţie practică universală, standard, în măsură să fie folosită pentru anihilarea ei. În cazul dictaturii lui Ben Ali, gratuitatea învățământului şi calitatea regimului de securitate socială au dus la apariţia, în anii 1990, a unui număr important de absolvenţi de învăţământ superior, acest fapt antrenând totodată o creştere foarte mare a ratei şomajului în rândul acestora (aproximativ 23% în 2010). Beneficiind de o infrastructură de calitate, mulţi dintre profesorii universitari şi inginerii rămaşi fără locuri de muncă s-au specializat în domeniul internetului, ceea ce fără îndoială a favorizat apariţia unei elite de ciberneticieni-activişti, ce şi-a găsit refugiul peste hotare, mai ales în ţările europene. Această elită a trebuit să se confrunte destul de curând cu hackerii Agenției naţionale de securitate informatică (ANSI), dar şi cu unii dintre studenții trimişi în străinătate şi remunerați de către regim cu scopul de a supraveghea rețelele sociale şi celelalte platforme on line.
Dacă de foarte mulţi ani tunisienii nu mai au încredere în mijloacele lor de comunicare şi informare, acestea fiind supravegheate şi trecute „prin sită“ de autorități, internetul s-a impus din 2007 – de la începutul „fenomenului“ Facebook, care este în realitate, după cum se ştie, o platformă de urmărire şi culegere de date administrată de CIA – ca o extensie a unei societăţi în care informația circulă în principal de la gură la ureche, fără intervenţia mijloacelor media. Aparent doar, pentru că puterea din umbră este atât de obsedată de control, încât ea creează cu șiretenie mereu noi şi noi metode de supraveghere, întocmai precum un virus mortal dezvoltă tulpini din ce în ce mai rezistente la antibiotice.
Lupta pentru libertate şi transparenţă din Tunisia
Cu mult înainte ca giganții media, mai ales cei francezi, să decidă să renunţe la serviciile lui Ben Ali, ciberneticienii-activişti îi înlocuiseră deja pe jurnalişti, apelând la cel mai mic rău (pentru ei) dintre relele existente: Facebook. Fabrice Epelboin nuanţează: „Ei s-au servit de informaţie ca de o armă, au utilizat Facebook-ul aşa cum ceilalţi au folosit kalaşnikovul, dar nici Facebook, nici kalaşnikovul nu au provocat vreodată revoluția.“
În această aşa-numită de unii epocă digitală, care a reprezentat o veritabilă piatră de temelie pentru mişcările sociale, devine din ce în ce mai evident faptul că orice sistem de control şi de represiune a libertăţilor umane duce la apariţia în paralel a unei elite care excelează în anihilarea acesteia. În acest sens, referindu-se totodată la demersurile autorităților franceze de a cenzura site-urile rasiste de pe internet, acelaşi Fabrice Epelboin conchide: „În momentul în care cenzurăm ceva pe internet, victimele acestei cenzuri ajung să o depăşească şi devin de facto o formă de ciber-elită. Acest fapt este binevenit în Tunisia pentru că aceasta a dus la apariţia unei elite de intelectuali ce sunt orientaţi către democraţie. În schimb, în Franţa cu siguranţă nu este cazul.“
„Hack-tiviştii“ fără frontiere din Revoluția Demnităţii nu sunt singurii „internauţi“ tunisieni, fie că sunt franctirori sau membri ai organizaţiei Anonymous Tunisia. Au existat mulţi susținători străini care au simpatizat cu mişcarea revoluţionară, militând la unison în favoarea libertăţii de exprimare, a unei transparențe totale, precum şi pentru respectarea vieţii private. Într-adevăr, acţiunile benefice realizate la unison sunt cele mai bune soluţii pentru anihilarea răului produs de sistemele de urmărire şi de control uman de tip fascistoid.
În afara atacurilor informatice de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service Attack, atacul prin sabotarea serviciului distribuit, este un tip de atac foarte agresiv şi eficient ce are drept scop anihilarea unei mașini de calcul, în speță un server, inundând-o cu trafic inutil) şi a pirateriei de conturi de email a anumitor membri ai aparatului de stat, numeroşi „internauţi“ s-au mobilizat pentru a crea, de la fuga lui Ben Ali, site-uri ce vizează creşterea elanului revoluţionar. Au apărut astfel numeroase proiecte care îşi propun să valideze sau să invalideze zvonurile ce apar într-o societate în care dezinformarea este monedă curentă, sau site-uri care pun la dispoziţia „internauţilor“ tutoriale ce permit acestora să navigheze anonim pe internet. Din păcate, aşa cum era de aşteptat, multe dintre aceste proiecte au eşuat rapid din cauza lipsei de fonduri sau ca urmare a diverselor presiuni şi intimidări exercitate de „cameramanii“ guvernului din umbră.
Chiar dacă dictatura lui Ben Ali este îngropată de mult, eșuarea acestor iniţiative de democratizare autentică arată că lupta în favoarea libertăţii de exprimare, a respectului vieţii private şi a transparenței totale este departe de a fi câștigată, dovadă fiind faptul că Agenția guvernamentală tunisiană de internet, ATI, a suferit recent o restructurare masivă, în urma căreia a fost instalat un nou sistem de supraveghere a rețelei.
Democraţiile autentice tind să fie pervertite de autorităţile înrobitoare
După ce au triumfat în faţa cenzurii, ciberneticienii-activişti încep o a doua fază a luptei pentru asigurarea unei transparențe totale, a respectului vieţii private şi a unei participări cetățenești active în procesul democratic tunisian. Pirateria prin Anonymous a căsuțelor poștale electronice ale conducătorilor Partidului islamist Ennahda, ce dezvăluia intenţia acestora de a integra Sharia (legea islamică) în Constituția tunisiană, în pofida declarațiilor lor oficiale iniţiale, este una dintre manifestările ei spectaculoase.
Plasându-se la graniţa dintre jurnalism şi „hack-tivism“, câţiva tineri entuziaști au creat, în 2004, blogul tunisian independent Nawaat, a cărui deviză este: „Nu urî media, fii media“, care s-a dezvoltat treptat, fiind susţinut şi animat de cetățenii tunisieni. În paralel, Parti 2.0 şi HackerSpaceTN ale celebrului „hacktivist“ Aymen Amri se prezintă ca nişte platforme colaborative destinate să creeze şi să prezinte proiecte ce promovează ideea de democraţie. Aceste iniţiative, care se bucură de o anumită recunoaştere şi vizibilitate, par totuşi foarte izolate în „peisajul“ digital tunisian, ce este ţinut încă sub control de autorități.
Fie că este vorba despre o democraţie care abia se naşte, precum cea din Tunisia, ori bine „rodată“ precum cea a Franţei, transparenţa totală constituie mereu un subiect de actualitate. A fost dovedit în numeroase rânduri că tehnologiile de supraveghere, oricât de performante şi costisitoare ar fi, sunt nesigure şi uşor de spart de către hackeri.
Fascinaţia bizară a noilor tehnologii alienează din ce în ce mai mult şi înrobeşte fiinţele umane
Cu fiecare zi care trece, noile tehnologii se insinuează din ce în ce mai mult în vieţile noastre, îmbiindu-ne cu „avantajele“ pe care acestea ni le pot oferi. Cât despre dezavantaje, cine îşi mai bate capul să le afle, de vreme ce confortul pe care noile gadgeturi ni-l aduce creşte exponențial? Mulţi dintre noi ştim, fără îndoială, că internetul, telefoanele mobile, cardurile bancare, GPS-urile sunt urmărite şi atent monitorizate. Câţi dintre noi ţinem însă cont de aceasta? Fără să exagerăm, societatea actuală este atât de sufocată de mulțimea de oferte, care de care mai „atrăgătoare“, ce i se pune la dispoziţie, încât majoritatea oamenilor au ajuns practic sclavii acestora. Aceştia sunt aidoma unui cățeluș extrem de atent la osul delicios pe care stăpânul său i l-a oferit cu dărnicie.
Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, nu mai este necesar ca cetățenii acestei lumi să fie urmăriți în şcoli, în armată sau la locul de muncă. Astăzi este posibil să fim urmăriți oriunde ne aflăm, în mijlocul orașelor aglomerate sau în vârful munţilor, fără să avem nici cel mai mic sentiment că suntem urmăriți şi controlați. După ce a construit şi a dezvoltat timp de secole această societate pe baza dispozitivelor de supraveghere directă, puterea ocultă din umbră care conduce destinele omenirii a născocit şi a dezvoltat o altă înșelăciune menită să păstreze ordinea în starea sa actuală, capitalistă şi de consum: o societate de control.
Pierderea libertăţii cetăţeanului prin alienarea sa insidioasă şi treptată ce are loc adeseori prin intermediul utilizării exagerate a internetului
Grupul Marcuse a publicat recent o carte virulentă, la limita pamfletului, al cărei titlu este Libertatea aflată în comă. Pentru acest grup de intervenţie publicistică, care a făcut deja valuri în „sistemul publicistic“ francez, miza este aceea de a identifica noile metode de control ale autorităților şi de a găsi modalităţile prin care acestea pot fi contracarate în mod eficient. Mai mult decât a se mulţumi să înţeleagă la ce servesc aceste noi mijloace de control în masă, membrii Grupului Marcuse se întreabă, retoric, cum a fost posibil ca cetățenii de pe tot cuprinsul globului să accepte, aproape fără reacţie, starea de fapt degradantă şi dezumanizantă de a fi urmăriți şi controlați? Răspunsul pe care cei de la Marcuse îl găsesc pare desprins dintr-o carte de poezie boemă: „Cetățeanul a trecut în era electronică, face corp comun cu maşina invizibilă, se identifică din ce în ce mai mult cu sistemul care îl asediază.“ Un fapt este însă cert: din păcate asistăm la o aservire liber-consimţită de către oamenii care nu ezită să înlocuiască libertatea lor de cetățeni integri şi lucizi cu iluzia unei libertăţi fantomatice oferite de o lume virtuală, care le apare mai bună şi mai convenabilă.
Impactul pe care lumea virtuală îl are asupra fiinţelor umane este departe de a fi neînsemnat. Pe măsură ce se infiltrează în viaţa noastră, ea ne alterează din ce în ce mai mult percepţia despre realitate şi despre lumea în care trăim. Locul acesteia din urmă este preluat de o lume falsă, iluzorie, căreia i ne încredințăm fără să ezităm, fascinați fiind de mirajul ei ademenitor şi devenind în cele din urmă sclavul ei.
Scriitorul francez Didier-Georges Gabily a intuit acest risc la începutul anilor 1990. La acea dată, chiar dacă tehnologia de calcul nu era atât de prezentă în vieţile noastre, scriitorul a înţeles perfect faptul că societatea noastră este pe cale să se „îmbolnăvească“ din cauza influenţei nefaste a lumii virtuale aflate în „spatele“ monitoarelor asupra relațiilor interumane. „Cu cât suntem mai legați, cu atât suntem mai rupți“, conchide el.
Inspiratul regizor Fabrice Murgia descrie foarte plastic riscul de a fi „devorați“ de maşină, pericolul hipnotic al unei lumi care ne înghite, și în care noi înşine ne-am proiectat: „În munca mea este mereu prezentă acţiunea de căutare a unui agresor, dar fără a-l putea identifica sau localiza. Nu reuşesc în final să îl identific decât în comportamentul meu, în propriul meu trup; şi atunci nu ajung să vorbesc despre o maşină, despre un sistem care deraiază, în care eu sunt un element declanşator. Distincţia dintre călău şi victimă devine din ce în ce mai dificil de stabilit. Avem sentimentul că otrava culpabilității nu s-a răspândit niciodată atât de bine. Toţi aceia care ar trebui să fie victime se transformă ei înşişi în călăi. În mitologie, există demoni, care, decât să ucidă, fac să crească sentimentul de culpabilitate, conducând în cele din urmă la sinucidere nefericita fiinţă pe care o posedă. Acest tip de tragedie nu a fost nicicând atât de la modă ca acum. Este adevărat că astăzi oamenii seamănă din ce în ce mai mult cu nişte mașini, şi mașinile din ce în ce mai mult cu oamenii.“
Fiinţele umane se confruntă deja cu o stranie perspectivă: închisoarea socială
Christophe Thovex, profesor la Universitatea din Nantes, specialist în analiza reţelelor sociale, declara într‑un interviu: „Unul dintre primele «sisteme» de supraveghere, faimosul panopticon (clădire instituțională al cărei interior este de formă circulară, ce permite supraveghetorilor să poată urmări pe toţi rezidenții acesteia fără ca aceştia să ştie dacă sunt sau nu, supravegheați, n. red.), care a stat la baza arhitecturii închisorilor şi a penitenciarelor, se regăsește în final transpusă în arhitectura şi modul de funcţionare al reţelelor sociale. Aflaţi în centrul clădirii, temnicerii îi pot observa pe toţi prizonierii din celule, fără ca ei înşişi să fie văzuţi.“ Într-adevăr, acest viclean concept al sistemului panopticon se regăsește astăzi din abundenţă pe internet, transpunând în practică ideile vizionare ale lui George Orwell şi reproducând, la un alt nivel şi la o altă scară, monstruosul Big Brother, care ne-a fost servit şi nouă, românilor, probabil pentru a ne obişnui cu sistemul şi a-l integra în vieţile noastre. Dar, din fericire, nu a fost aşa, telespectatorii români săturându-se repede de banalitatea şi platitudinea oferite de acest circ ieftin.
Un supercomputer gigantic ce poate analiza în timp real informaţii ce îi parvin de pe tot cuprinsul globului
Românii nu sunt singurii care vor să le fie respectat dreptul la intimitate: după evenimentele din 11 septembrie 2001, proiectul american Total Information Awareness, ce viza culegerea de date privind vieţile personale, financiare şi profesionale ale fiecărui cetăţean al lumii, în vederea prevenirii, chipurile, a constituirii grupusculelor teroriste, a eşuat lamentabil, fiind abandonat în final de Consiliul de Stat American, pentru a nu mai atenta la viaţa privată a cetăţenilor. Meritul nu aparţine acestei organizaţii guvernamentale, care, vezi Doamne, s-ar fi sesizat cu privire la această ilegalitate pe care o comiteau şi s-ar fi grăbit să distrugă toate informaţiile cu caracter intim ale oamenilor, ci atitudinii cetăţenilor care au protestat în mod repetat împotriva acestor abuzuri.
Cu toate acestea însă, prevalându-se de dreptul la apărare împotriva atacurilor teroriste ale unor aşa-zise forţe străine, guvernul şi instituţiile Statelor Unite au dreptul să consulte orice bază de date americană sau internaţională. Şi nu sunt singurii: Armata populară de eliberare chineză a pus la punct un sistem de spionaj cibernetic mondial, ce vizează jefuirea secretelor economice, ştiinţifice şi militare a mii de instituţii şi guverne din întreaga lume. Iar Facebook anunţă că în curând utilizatorii săi se vor putea conecta la miile de camere video instalate în spaţiile publice din întreaga lume. Astfel, orice individ care a fost înregistrat în baza de date a acestei maşinării infernale de culegere de date, va putea fi urmărit, cu ajutorul performantelor sisteme de recunoaştere facială, oriunde va merge.
În revista Wired din martie 2012 este publicat un articol foarte interesant, care ne face cunoştinţă cu megasistemul de supraveghere din Utah, ce este „capabil să înmagazineze şi să proceseze o cantitate gigantică de informaţii din întreaga lume, în timp real“. Creierul acestui sistem este poate cel mai mare computer din lume (consumă electricitatea echivalentă unui oraş de 20.000 de locuitori!), ce poate decripta în timp real nu contează ce cod şi de a accesa toate cheile sistemelor de culegere de informaţii, inclusiv cele militare.
Iată ce spune profesorul Christophe Thovex despre această „armă silențioasă“: „Un adevărat panopticon, dar modern, de această dată. Nu este vorba aici doar de câţiva prizonieri care sunt supravegheați, ci întreaga lume este observată fără să ştie sau fără să vrea să ştie.“ Această mașinărie poate detecta şi monitoriza traficurile bancare suspecte, comportamentul şi vocabularul „internauţilor“, relaţiile pe care aceştia le întrețin şi chiar emoţiile pe care le trăiesc.
Viitorul unei lumi în întregime închinată noilor tehnologii este cel puţin sumbru. Putem vedea aceasta în cazul internetului, care tinde să devină un surogat penibil şi frustrant al vieţii umane, îndelung exploatat de regimul de tip fascist impus de clica satanizată a așa‑zișilor „iluminaţi“, care urmăreşte să înrobească prin „darurile“ sale otrăvite întreaga omenire. Din păcate, la ora actuală, mulţi oameni au căzut, fără măcar să ştie aceasta, în plasa abil întinsă de aceste fiinţe abjecte, alegând să trăiască şi să experimenteze cu orice preţ emoţii într-o lume virtuală, unde moneda de schimb este însăşi propria lor libertate.
Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Costinești 2013, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
 
yogaesoteric
27 februarie 2015

duminică, 22 februarie 2015

SaLuSa, 20 feb.2015


Channeler: Mike Quinsey

Traducere Const. Mihăilescu 

 De ceva timp, energia tărâmurilor superioare are o influență tot mai mare asupra voastră și aceasta se traduce prin influențe mult mai semnificative asupra vieților voastre.
În viitorul imediat, aceste influențe se vor accentua, ceea ce va face ca diferența dintre energiile inferioare și cele superioare să fie mai pregnantă, mai bine definită. Practic, se întâmplă o transmutare a energiilor inferioare care duce la scăderea influenței acestora asupra voastră și a întregului sistem planetar. Câmpul energiilor negative, malefice este împins tot mai departe de posibilitatea de a vă diminua capacitatea de penetrare a Luminii Divine. Poate s-a mai spus, dar noi o repetăm: s-a intrat în linie dreaptă în ceea ce privește apariția efectelor benefice aduse de câmpurile pozitive de energie.
Vechile metode de fracturare nu mai sunt acceptabile, iar oamenii se trezesc și înțeleg necesitatea de a se alătura efortului comun care are ca obiectiv binele general a umanității. Lumea înțelege din ce în ce mai clar că separarea unora față de ceilalți nu a adus și nu va aduce nimic bun pentru niciunul dintre voi, chiar dacă , pentru unii, realizările și evoluția par a fi benefice.Timpul în care ați fost în competiție, în antagonism, nu putea să ducă decât la rezultate mediocre sau la stagnare. Competiția a alimentat separatismul, izolarea, interesele egoiste individuale sau de grup. Beneficele rezultate nu se pot obține decât atunci când fiecare dintre voi are interes și înțelege cât de important este să-ți ajuți aproapele. Noi observăm că din ce în ce mai mulți dintre voi încep să înțeleagă acest adevăr universal
 Deci, dragilor, trebuie să nu credeți că eforturile voastre pentru a aduce pe planetă pacea și liniștea ar fi zadarnice. Este adevărat că multe dintre evenimentele care se produc ar putea face pe unii dintre voi să creadă că strădania și bunele intenții nu au finalitate sperată. Binele general se obține, este adevărat, cu eforturi, mai cu seamă din cauza permanentei existențe a forțelor întunecate care încă reușesc să convingă unele suflete să-și dea acordul la săvârșirea unor acte antisociale, de corupție sau de manipulare a semenilor. Încă mai există ființe umane care, pentru a obține ceea ce-și doresc, renunță la calea dreaptă dar mai anevoioasă și se implică în acțiuni reprobabile. 
 Fiecare dintre voi trebuie să se asigure că nu face nimic care ar duce la falsificarea adevărului. Poate că adevărul nu apare în toată claritatea lui fiecăruia dintre voi. Există însă o cale sigură de a nu greși: dacă ceea ce faci și ceea ce gândești este în concordanță cu ceea  ce-ți dictează inima, atunci acțiunile tale sunt în deplină aliniere cu legile divine și adevărul universal. Cu cât rămâneți mai mult în adevăr, cu atât veți primi mai multă lumină, mai multă informație corectă și veți avea o mai bună înțelegere. Realizările științei voastre au devenit foarte importante în ultimele decenii și aceasta ca urmare a creșterii fără precedent a intuiției.

Aveți deja capacitatea tehnică care v-a permis să faceți călătorii în spațiul apropiat planetei, ați ajuns pe Lună iar acum desfășurați un program viguros de a ajunge pe Marte. Majoritatea dintre voi nu cunosc adevărata amploare a acestui program și nici nivelul avansat la care s-a ajuns în pregătirea călătoriei spre Marte. 
 Cu toate acestea, vi se pun încă multe piedici de către cei interesați ca voi să nu vă extindeți în univers și să vă limitați la sistemul vostru planetar, unde puteți fi mai ușor manipulați și controlați.

Aveți încredere că situația se va schimba radical nu peste mult timp, deoarece rolul vostru este să faceți parte activă din comunitatea galactică și universală. Amintiți-vă că voi sunteți semințe stelare. Calea pe care mergeți voi este cea a Luminii nu cea a întunericului. 

Ați parcurs un drum lung pentru a ajunge la acest punct în evoluția voastră, și Divinitatea va avea grijă să vă recompenseze pentru eforturile și tenacitatea voastră, care s-au manifestat de-a lungul eonilor, în pofida multelor ingerințe ale forțelor întunericului. Marile dificultăți pe care le-ați întâmpinat pe drumul vostru spre Lumină v-au încetinit înaintarea dar umanitatea voastră a progresat, rare fiind situațiile în care ați rămas fără soluții. Adevărul a rămas și pentru voi un instrument puternic, care a rezistat tuturor mistificărilor și încercărilor de deturnare

Acum, din ce în ce mai multe suflete se trezesc, forța umanității voastre crește, iar înaintarea voastră se accelerează. Progresul este unul aproape exponențial dat fiind faptul că  vibrația similară a sufletelor entităților de pe planetă atrage și stimulează din ce în ce mai multe ființe. 
Și la voi se spune că „Atunci când elevul este pregătit, maestrul nu va întârzia să apară”. Nu toată lumea înaintează însă în același ritm, fiecare își reglează pasul în conformitate cu încărcătura pe care o duce și cu cunoașterea căii pe care și-a ales-o pentru a ajunge la destinație. Nimeni nu trebuie să considere că alegerile sale sunt cele mai potrivite de urmat pentru toți ceilalți. Asta înseamnă că nu trebuie să vă îngrijoreze viteza cu care înaintați, atâta timp cât ea corespunde alegerilor pe care le-ați făcut. Pentru voi, calea voastră este cea perfectă. 

Dragilor, este imposibil să nu constatați că, pe măsură ce ungherele vieții sunt luminate, toate ies la suprafață, totul apare în lumina adevărului. Minciuna, corupția, nedreptatea, manipularea, exploatarea de orice fel încep să fie tot mai mult cunoscute, și asta într-un ritm aproape amețitor.

Falșii profeți, falsele religii, falșii îndrumători sunt demascați și nimic din ceea ce trebuia cunoscut nu rămâne obscur.

Uneori, răul pare a obține victorii de etapă, dar, până la urmă, lucrurile sunt reluate, cercetările reorientate pe calea care duce la adevăr. Se întâmplă, uneori, ca ființe nevinovate să fie maculate de mașinațiunile rețelelor mafiote, încă nedestructurate.

Pe cei aflați în asemenea situație îi încurajăm să-și păstreze credința căci ei nu vor fi lăsați singuri în calea furtunii.

Dimpotrivă, făptuitorilor de rele fapte le garantăm că tot ceea ce au făcut împotriva Ordinii Divine nu va rămâne nereparat. Bine ar fi ca aceștia să-și recunoască faptele oricât de reprobabile ar fi ele, aceasta fiind una din căile iertării și obținerii Grației Divine. 

Încercați ca în viitor să tratați toate sufletele ca egali pentru că în spatele oricărei persoane umane există o scânteie din Dumnezeu. 
Pe Pământ există acum multe suflete venite din dimensiuni foarte înalte pentru a ajuta civilizația umană să progreseze rapid, utilizând oportunitățile acestui sfârșit de ciclu cosmic. În principiu, fiecare suflet aflat acum pe Pământ are un rol anume, el nu se află întâmplător în această viață. Pentru a-și îndeplini acest rol, fiecare ființă umană va primi, sau va redescoperi, acele abilități și însușiri de care are nevoie pentru a-și duce la bun-sfârșit programul cu care a venit pe Pământ.

Încă o dată,vă rugăm nu-i judecați pe alții pentru alegerile lor căci numai sufletul lor și Divinitatea cunosc adevărul. Axați-vă pe îndeplinirea propriului vostru program; aceasta este cea mai importantă contribuție pe care o puteți aduce evoluției generale a umanității.

Mulți se întreabă: „dacă această perioadă este atât de importantă pentru evoluția noastră, de ce nu vin pe Pământ mai multe ființe de Lumină pentru a ne ajuta?” Răspunsul este că vibrațiile încă joase, cum sunt și cele din dimensiunea voastră, nu permit rămânerea pe termen îndelungat a ființelor de Lumină. Cu cât voi vă veți ridica frecvența de vibrație, cu atât aceste entități celeste vor veni în număr mai mare pentru a vă consilia. Acesta este încă un motiv pentru care voi ar trebui să vă creșteți cât mai repede vibrația. De îndată ce ființele umane vor fi pregătite, maeștrii dimensiunilor înalte își vor face apariția  pentru a vă ajuta în toate planurile.

Sunt SaLuSa de pe Sirius, încântată să văd cum luminițele care se aprind pe Pământ sunt tot mai numeroase, ele denotând faptul că din ce în ce mai multe suflete se trezesc și de își doresc ascensiunea. Noi suntem mereu aproape de voi pentru a vă proteja și a vă acorda tot sprijinul de care aveți nevoie.

Vă las în Iubire și în Lumină.                               

SURSA: http://lightworkers.org

vineri, 20 februarie 2015

Deja prezentul şi chiar viitorul nostru, al tuturor, va fi sub o neîncetată supraveghere (I)


Cu toate asigurările date în mass-media de politicienii şi guvernanții corupți, prinşi de mirajul puterii, scenariul cumplit al unei societăţi fascistoide bazate pe supraveghere, care controlează în mod tiranic destinul indivizilor, este în plină desfăşurare în întreaga lume. Problema se pune cât se poate de direct, ea fiind cu atât mai gravă cu cât noile tehnologii audio-video dezvoltate recent de marea industrie converg direct către acest deznodământ.
„Supraveghere, cuvântul-cheie al timpurilor care vor veni“, scria în mod semnificativ în 2006 Jacques Attali, fostul consilier al președintelui francmason Mitterand, agentul așa-zișilor „iluminaţi“ şi fondatorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Tot el dădea sentința, ca o portavoce publică a lui Big Brother: „În viitor, se va şti în permanenţă unde suntem şi ce facem. Nu va exista niciun domeniu în care să nu putem fi supravegheați. Nici măcar cel al gândirii noastre.“ Să fi trecut, oare, fostul consilier al preşedintelui francmason Mitterand din timpul scandalului iscat de faimoasele şi josnicele ascultări telefonice – care vorbeşte public ba despre „interiorizarea dictaturii“, ba despre „totalitarismul acceptat“ – de partea „paranoicilor“ şi „conspiraționiștilor“ care nu încetează să denunțe proliferarea aberantă a mijloacelor de supraveghere impuse cetăţenilor acestei lumi de către guvernanții societăţii noastre?
Există un consens în această direcţie: acest început al mileniului este marcat de planurile deja demascate ale așa-zișilor „iluminaţi“ de a subjuga întreaga omenire, care se reflectă într-un elan considerabil al dezvoltării mijloacelor de supraveghere. Într-adevăr, nu cu mulţi ani în urmă, oferta marii industrii aservite intereselor clicii abjecte a așa-zișilor „iluminaţi“, ce furniza publicului larg tehnologii în măsură să asigure, chipurile, „liniştea şi siguranța“ cea de toate zilele, era cu mult mai săracă, iar spaţiul public nu era atât de înțesat de monitoare şi camere video ce „oferă“, cu o diabolică viclenie cetățeanului de rând, o paletă largă de opţiuni comerciale sau imagini „live“ din cine ştie ce colţ al lumii.
Astăzi, prin intermediul internetului, supravegherea a devenit o îndeletnicire banală pentru aceste fiinţe bolnave ce nu prididesc să pătrundă, prin orice mijloace, în casele şi în vieţile noastre. Astfel, internetul a devenit un mijloc esenţial pentru împlinirea scopurilor demente ale acestei grupări morbide. Este semnificativ să amintim aici că directorul Agenției de securitate naţională americană, NSA, generalul Keith Alexander a declarat în data de 12 martie 2012 că cea mai mare ameninţare care planează asupra Statelor Unite o constituie, pe lângă actele de terorism – care este în realitate materializarea unui complot abject pus la cale de guvernanții vânduți ai acestei ţări împotriva propriilor lor cetățeni – şi atacurile electronice. Internetul şi bazele de date, întocmite abil cu ajutorul gadgeturilor electronice care ne sunt puse cu generozitate la dispoziţie, chipurile, pentru a ne face viaţa mai comodă, au devenit aşadar uneltele vitale ale promotorilor acestor practici satanice de manipulare a fiinţei umane, ce îşi maschează intenţiile, aşa cum ne-au obişnuit, sub mantaua siguranţei naţionale.
Problema cu supravegherea este aceea că ea funcţionează!
Aşa-zisul atac terorist de la 11 septembrie 2001, ce a fost pus la cale cu sânge rece de indivizi influenți din guvernul Statelor Unite, a însemnat pentru fiinţele umane înzestrate cu inteligenţă şi luciditate un nou început, în forţă şi pe faţă, al erei supravegherii. Cipurile RFID, punerea în funcțiune a sistemelor de supraveghere la scară mondială în telecomunicaţii, întărirea controalelor în aeroporturi sunt doar câteva dintre practicile ascunse cu abilitate sub masca unei amenințări continue şi iminente la adresa siguranţei cetăţenilor, de care membrii influenți ai acestei clici aberante profită cu o diabolică viclenie pentru a intra tot mai mult în intimitatea noastră.
Din păcate mai există unele fiinţe umane naive, care sunt convinse de așa-zisele avantaje oferite de aceste mijloace de supraveghere în masă, ce le oferă, spun ei, o mai mare siguranţă. Cu toate acestea, rapoartele poliției nu indică o creştere a ratei de prevenire a criminalității datorate acestor dispozitive, fapt ce arată în mod evident că scopul acestora este în realitate altul. Sub masca protecţiei pe care guvernanții ni le oferă, investind sume exorbitante în tehnologii extrem de costisitoare, ce sunt tot mai intruzive, suntem din ce în ce mai atent şi mai în amănunt supravegheați, astfel încât intimitatea noastră a ajuns să fie, într-o mare măsură, un deziderat.
Dezvoltarea şi proliferarea tehnicilor de supraveghere a atins deja cote greu de imaginat până acum câţiva ani
Dezvoltarea fără precedent a dispozitivelor care combină posibilitatea geolocalizării – de parcă n-am şti unde ne aflăm – cu cele de captare video (aparate foto, camere video) şi de acces la internet, dispozitive – dintre care telefonul aşa-zis inteligent rămâne exemplul cel mai elocvent – au împins perfecționarea supravegherii pe culmi inimaginabile cu câţiva ani în urmă. În plus, toate aceste „minuni“ tehnologice, care constituie un subiect de admiraţie tâmpă pentru mulţi dintre cei neavizaţi, ne sunt impuse treptat ca fiind indispensabile vieţii decente într-o societate modernă, ce este axată pe consum şi nicidecum pe mult-trâmbiţata preocupare a guvernanților noştri, atât de avizi de putere, pentru bunăstarea noastră, a oamenilor obişnuiţi.
În realitate, mania supravegherii ascunde în spatele ei obsesia compulsivă a clicii satanice a francmasoneriei mondiale pentru controlul şi subjugarea completă a fiinţei umane, scop pe care aceste fiinţe fără suflet urmăresc cu obstinație să-l atingă prin nu contează ce mijloace. Astfel, cipul RFID este un exemplu mai mult decât grăitor în acest sens, el putând influenţa comportamentul fiinţei umane în care a fost implantat, până într-o asemenea măsură încât îi poate altera chiar realitatea sa subiectivă.
Demersurile din ce în ce mai devoalate ale acestor demenți sunt descrise ca fiind „obiective“ şi „inofensive“ de către unii aşa-zişi specialişti cum ar fi Thomas Berns, profesor de filosofie politică şi etică la Universitatea Liberă din Bruxelles, Belgia, şi Antoinette Rouvroy, doctor în Drept, lector şi cercetător principal la Centrul de Tehnologia Informaţiei şi Cercetare în Drept (curioasă asociere, nu-i aşa?) de la Universitatea din Namur, Belgia, în realitate două cozi de topor ale așa-zișilor „iluminaţi“, care au fost împopoțonate cu o aureolă savantă de stăpânii lor tocmai pentru a îmbrobodi şi mai mult mintea oamenilor obişnuiţi. Astfel de demersuri lasă să se întrevadă intenţiile abjecte ale unei mâini de indivizi potentaţi, al căror unic scop este să aducă societăţile la supunere şi pe oameni la acceptarea fără luptă a unui regim de tip fascist, totalitar, în care toate informaţiile lor personale sunt atent şi în mod abil culese şi stocate pentru a fi ulterior folosite pentru elaborarea unor dispozitive de control din ce în ce mai fine şi mai sofisticate.
Masonul Jacques Attali afirma într-una din cărţile sale: „Frica de moarte este primul motor al acceptării de către noi a supravegherii“. Într-adevăr, pe acest concept se bazează toate acţiunile aşa-zis benefice şi bine intenționate ale guvernanților noştri, care se întrec în a ne vinde produse menite, chipurile, să ne sporească securitatea, confortul şi intimitatea, dar care sunt în realitate nişte sui generis cai troieni puşi în slujba, nu a noastră, aşa cum se pretinde, ci a guvernului din umbră al acestei planete.
De la deja banalele camere video instalate în metrouri, magazine, pe străzi sau în piețe la cipurile de monitorizare ce sunt implantate în trupurile pacienţilor ori pe produsele pe care le cumpărăm, de la binecunoscutele GPS-uri la rețelele de socializare gen Facebook ce fac apel la programe complexe de recunoaştere facială, toate acestea strâng din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai disimulat, laţul în jurul libertăţii noastre.
Libertatea umană tinde să devină un vis frumos şi nostalgic, prin dezvoltarea şi răspândirea sistemelor de supraveghere în masă
Un fenomen care apare în strânsă legătură cu practicile de supraveghere şi de pătrundere în intimitatea fiinţei umane este aparența unei libertăţi mai mari de care, zice-se, vom dispune. Într-un mod cu totul absurd şi fantasmagoric, suntem supravegheați pentru a fi… liberi. Astfel, suntem mințiți în faţă să credem că stăpânim mai bine realitatea, că suntem la „cârma“ propriei noastre vieţi, că putem asigura securitatea celor pe care îi iubim. Acest fenomen este în realitate un aspect al inversării valorilor, pentru că, acceptând această tehnologie ca pe o sursă ce ne oferă putere şi siguranţă, ea este de fapt motivată de teama de moarte ce este sădită cu abilitate vicleană în conştiinţa noastră de către aşa-zişii „iluminaţi“, prin nenumăratele filme sau ştiri despre atacuri teroriste care s-au „înmulţit“, chipurile, semnificativ pe tot cuprinsul globului.
Un alt concept viclean ce este promovat prin intermediul dispozitivelor electronice moderne este cel al subvegherii sau al supravegherii inversate: telefoanele aşa-zis inteligente, microfoanele minuscule şi camerele video încorporate în pixuri obişnuite, ce făceau parte până nu demult din recuzita celebrului agent 007, James Bond, au devenit astăzi, cu încuviințarea mută a autorităților, tot atâtea mijloace de denunțare a unor posibile violențe ce pot fi comise la un moment dat de forţele de ordine. Ni se spune şi ni se repetă în mod aproape obsesiv, că este bine să avem asupra noastră astfel de dispozitive, pentru că nu se ştie niciodată când vom avea nevoie de ele. Între timp, la celălalt capăt al „firului“, cineva are grijă să înregistreze în imense baze de date informaţii despre locurile pe care le-am vizitat, persoanele cu care am fost, preferințele şi obiceiurile noastre ori ale prietenilor noştri şi nu în ultimul rând, calităţile şi defectele noastre.
Desigur, pentru ca toate aceste practici abuzive să fie legale şi să nu mai fie nevoie să fie ocultate, autoritățile au inventat şi motivele. Pentru aceasta ei au înscenat atacuri aşa-zis teroriste, amenințări cu bombe sau răpiri, în urma cărora au promulgat acte normative şi legi ce dau undă verde practicilor de supraveghere a fiinţei umane.
Zâmbiţi (dacă puteţi!), sunteţi scanaţi!
Lipsa din ce în ce mai accentuată a distincţiei dintre spaţiul public şi cel privat, care antrenează treptat societatea contemporană către instaurarea unui regim totalitar, integral supravegheat şi controlat, inspiră încă de la începutul anilor 1990 opera artistică a muzicianului englez Robin Rimbaud, supranumit Scanner.
Robin Rimbaud a început să se preocupe de muzică încă din anii 1980. El a devenit în relativ scurt timp un muzician foarte solicitat în cinematografie, televiziune, publicitate, arte plastice, dans contemporan, având proiecte de vârf în toate cele patru colţuri ale lumii.
Practicile de supraveghere, care au devenit, mai ales în ultimii ani, suficient de fine şi intruzive încât să facă parte integrantă din cotidian, constituie, încă din anii 1990, ținta favorită a lui Robin Rimbaud. În piesele muzicale pe care le interpretează, el se serveşte de unele „instrumente“ inedite, cum ar fi diverse dispozitive pentru ascultarea apelurilor telefonice şi scanerul poliției, acesta din urmă inspirându-i chiar numele de scenă. Primele sale lucrări – în particular cele două albume Scanner, apărute în 1993 şi reeditate curând după aceea, în 1996, sub numele sugestiv Sub Rosa (care în limba engleză sugerează tot ceea ce este ascuns, ţinut sub secret) – sunt un veritabil manifest împotriva amenințării proliferării mijloacelor de ascultare şi urmărire în masă.
Utilizând unele conversaţii radio ce au fost înregistrate în mod ilicit ca pe un leit motiv al muzicii sale, el pune sub semnul întrebării existenţa intimităţii în vieţile noastre şi lansează în acelaşi timp, în mod inteligent, o întrebare tulburătoare: ascultăm, de fapt, o piesă muzicală sau un moment de intimitate furată? „Aceste conversaţii au fost înregistrate când telefoanele noastre mobile şi internetul tocmai apăruseră – precizează Robin Rimbaud. Oamenii nu se mediatizau ei înşişi aşa cum pot să o facă astăzi. Aceste dialoguri ce au calitate de documentar sunt captivante sub foarte multe aspecte: ele denotă fragilitate, deschidere sufletească şi sinceritate. Ele reflectă viaţa pe care o trăim, modul nostru de a comunica cu ceilalţi, obiceiurile şi tendinţele noastre intime.“
În piesele lui Rimbaud se disting discuţii murmurate în receptoarele telefoanelor, zgomote de fond inerente convorbirilor telefonice ori zgomote surprinse în imediata apropiere a interlocutorilor. Toate acestea ridică serioase semne de întrebare privind ceea ce el numeşte „iluzia securității“, ce este întreținută de autoritățile care ne controlează viaţa şi care pretind, cu un tupeu nemăsurat, că, de fapt, fac acest lucru pentru a ne proteja.
Robin Rimbaud afirma, descriind tema muzicii sale: „Majoritatea primelor mele lucrări de «scanning» au apărut cu mult înainte de internetul pe care îl cunoaştem astăzi. Email-ul nu era decât în faza lui beta, iar chestiunea spațiilor publice şi private nu era încă luată în considerare în această reţea globală care tocmai fusese înfiinţată. Sub multe fațete, ele demască fascinaţia morbidă a unor indivizi dubioși pentru vieţile oamenilor obişnuiţi, predilecția pentru show-uri televizate şi publicații care penetrează aşa-zisul interior al acestor lumi «private». Totuşi este important de subliniat că toate aceste așa-zise cuceriri ale societăţii moderne nu sunt decât un paravan, o vastă mascaradă, ca de altfel tot ceea ce este prezentat de mass-media ca fiind autentic, şi care este în realitate sistematic scenarizat şi montat pentru a corespunde unui scenariu scris dinainte. Conversațiile captate prin intermediul mijloacelor de ascultare diferă în mod esenţial de cele mediatizate. Ele înfățișează oameni reali aflaţi în situaţii reale, care se comportă firesc şi nu au nimic de ascuns. Or, acum, aceste spaţii «private» nu mai sunt cu adevărat private din moment ce o asemenea intimitate este divulgată.
Chiar şi conversaţiile pot fi extrase în mod ilicit din sfera privată
Au existat unii oameni în acea perioadă, care, fără să înţeleagă mesajul lui Rimbaud, au condamnat modul în care artistul a transpus viaţa privată pe discuri de vinilin sau în sălile de concerte. Astăzi, însă, modalităţile de violare ale vieţii noastre intime au devenit mult mai numeroase şi mai subtile. Imaginile surprinse cu ajutorul a nu contează ce smartphone se pot regăsi instantaneu pe internet, iar cel mai mic schimb de informaţii pe Facebook poate fi văzut în timp real de mii de utilizatori şi înregistrat într-o imensă bază de date. Fără știrea noastră, evident.
Scriitorul britanic J. G. Ballard afirma într-o emisiune televizată intitulată „A supraveghea şi a pedepsi“: „Nu societatea este aceea care şi-a modificat punctul de vedere faţă de practicile de supraveghere, ci doar mijloacele tehnice sunt acelea care s-au modificat.“
Blestemul ochiului digital: Big Brother ne urmăreşte aproape peste tot
Pornind de la cartea lui George Orwell, 1984, în care așa-numita Poliţie a Gândirii utiliza tele-ecrane pentru a supraveghea oamenii, şi alarmați de explozia mijloacelor de urmărire în masă, ce tind să penetreze, treptat, toate sferele existenţei umane, numeroşi artişti, scriitori sau cineaști au denunțat în creațiile lor, mai mult sau mai puţin liber, tentativele odioase de urmărire şi control ale autorităților (politice dar şi industriale) asupra cetățeanului şi consumatorului de rând.
Astăzi, mai mult decât oricând, suntem sufocați de rețelele de camere video ce sunt desfășurate cu nerușinare în spaţiul public, rețele ce sunt atent monitorizate de  o mână de indivizi dubioși aflaţi în solda puterii ascunse ce conduce în realitate societatea de azi. Ne putem întreba, pe bună dreptate: „Cine îi supraveghează pe cei care ne supraveghează?“ Această întrebare nu este gratuită: viaţa noastră ajunge să fie îndosariată, centralizată şi disecată în cele mai mici detalii de nişte necunoscuți, care ajung să ne cunoască, extrem de bine, pe fiecare dintre noi. Cei mai mulţi dintre cei care află aceste adevăruri cutremurătoare ridică neputincioși din umeri şi îşi spun într-un mod liniștitor: „Nu am nimic de ascuns, nu comit ilegalități. Sunt o fiinţă comună, obişnuită, care nu prezintă interes pentru autorități. De ce să nu mă supravegheze?“ Modul în care astfel de oameni aleg să acţioneze este unul pasiv, pesimist, descurajator, atitudine pe care mizează, de fapt, cei care se află în spatele acestor demersuri mârșave. Aceşti indivizi fără scrupule se bazează pe lipsa de reacţie a oamenilor pentru a-şi desfăşura tentaculele lor tenebroase asupra vieţilor noastre.
Tehnologia actuală a ajuns să se infiltreze din ce în ce mai adânc în viaţa oamenilor
Tehnologia a pătruns atât de adânc în viaţa noastră, încât fiinţa umană care este conştientă şi lucidă ajunge să se confrunte cu o dilemă: Omul controlează tehnologia sau tehnologia controlează omul? În această epocă de maximă decădere spirituală, în care valorile sunt inversate, imixtiunea pe multiple niveluri, profesionale, administrative sau relaţionale a tehnologiei în viaţa oamenilor, a ajuns să fie apreciată şi lăudată. Tehnologia tinde să se insinueze treptat umanului pe toate nivelurile, începând de la jocurile pe calculator unde limitele dintre real şi virtual au ajuns să se confunde până într-atât încât jucătorul înveterat se confruntă cu dificultăţi în a deosebi realitatea de imaginar, până la implanturile de cipuri în trup sau de minicamere video ce substituie simţul vederii.
Însă, imaginaţia celor care nu precupețesc niciun efort ca să ne monitorizeze întrece chiar şi cele mai mari aşteptări. Irlandezul Marnix de Nijs a imaginat un sistem de identificare facială pe care l-a denumit Physiognomic Scrutinizer, ce poate fi instalat în aeroporturi, stadioane ori în alte spaţii publice. Spectatorul este invitat să treacă o barieră dincolo de care se află o cameră video ce scanează trăsăturile feţei şi le afişează pe un monitor. Două boxe montate pe nişte suporți, chiar imediat dincolo de barieră, ţin locul paznicilor. Echipat cu un program de analiză biometrică, sistemul compară analiza biometrică a vizitatorului cu cele ale peste 150 de infractori şi criminali notorii înregistrați în baza de date a sistemului. Pe baza rezultatelor obţinute, vizitatorul trece de barieră fiind „acuzat“, în auzul tuturor, pe baza proastei reputații a personajului cu care se aseamănă cel mai mult. În plus, rezultatele analizei biometrice sunt afişate pe un ecran LCD imens, aflat în văzul tuturor.
O altă instalație realizată de acelaşi „inventiv“ Marnix de Nijs, de data aceasta alături de artistul şi cercetătorul Edwin van der Heide, specialist în domeniul combinării „sunetului, luminii şi al interacţiunii“, pare să fie chiar mai grotescă. Instalația, denumită Spatial Sounds se prezintă sub forma unui braţ metalic care acţionează interactiv în prezenţa spectatorului, descriind cercuri rapide şi zgomotoase. Un difuzor montat pe axa giratorie îl urmăreşte sonor, prin impulsuri sonore puternice, pe nefericitul spectator prins în plasa acestei mașinării ciudate, nivelul sonor putând atinge 100 de decibeli la 100 de kilometri pe oră! Pentru Edwin van der Heide, ideea de control este punctul cheie al proiectului. El afirmă într-un mod halucinant: „Spatial Sounds este o instalație interactivă care se concentrează pe relaţia om-maşină. Ea ridică problema de a afla dacă noi controlăm maşina sau dacă maşina ne controlează pe noi. Instalația este programată să ofere spectatorului convingerea că aceasta a «ales» să interacționeze cu el, momente în care el «păstrează» într-un anumit mod controlul asupra instalaţiei şi în care ambalarea difuzorului provoacă frică.
Un sfat:  este cu putinţă să ne amuzăm piratând dispozitivele de telesupraveghere ale poliţiei
Recent apărută în cadrul festivalului „De la obsesia pixelilor la veselia lirică“, instalaţia Memopol II de la firma Timo Toots împinge efectul Big Brother la un irațional aşa-zis ştiinţific. Maşina, masivă şi de-a dreptul „retro-futuristă“, în genul filmelor cu James Bond, ne invită să ne scaneze documentele de identitate. Imediat după ce consimțim cu naivitate la aceasta, toate informaţiile noastre personale sunt, vezi Doamne, „conectate la internet“, traduse într-o cartografie greu de priceput pentru omul de rând şi vizualizate pe un ecran mare cât întregul nostru spaţiu vizual! Conturi bancare şi relaţii sociale, fotografii cu valoare personală, dosare școlare, documente etc., toate aspectele care ţin de intimitatea noastră sunt vizate de aviditatea de informaţii a celor ce gestionează acest sistem pervers. Până şi imaginea de pe radiografie a scheletului nostru care certifică starea de sănătate.
Bineînţeles, obsesia supravegherii doar porneşte de la asemenea imagini nevinovate, ce sunt procesate de sistemele avansate de recunoaştere facială existente, care sunt menite, chipurile, să ne ofere siguranţă şi securitate, dar derapează în direcţia unui control fără limite. Imaginile de acest gen servesc drept materie primă pentru un demers de smulgere a informaţiilor vizuale despre noi. Astfel, retransmițând pe ecrane imaginile vieţii noastre cotidiene captate fără consimţământul şi fără știrea noastră într-un magazin sau la un colţ de stradă, spre exemplu, subliniază caracterul ilicit, tiranic şi intruziv al camerelor video, reci şi cinice, care ne pândesc fără voia noastră.
Iritaţi de acest gen de supraveghere, cei de la Mediengruppe Bitnik au început să întreprindă unele acţiuni de frondă, prin care ridiculizează sistemul de supraveghere şi demonstrează astfel atât inutilitatea lui, cât şi vulnerabilitatea şi lipsa unui real control asupra sa din partea celor care-l administrează. Într-o staţie de metrou londoneză aflată într-una dintre cele mai securizate spaţii publice din lume, Mediengruppe Bitnik interceptează semnalul unei camere video: oameni de afaceri grăbiți să ajungă la birou, un bărbat în costum ce caută ieşirea din metrou. La un moment dat, în cadrul imaginii captate de camera video, apare o femeie atrăgătoare cu un geamantan galben. Se opreşte în dreptul camerei, deschide geamantanul şi scoate din el un dispozitiv, pe care îl acţionează. Acesta este momentul în care Bitnik preia controlul, lăsându-l neputincios pe operatorul camerei. Imaginea din stația de metrou cade subit şi pe ecrane apare o tablă de şah. O voce se face auzită prin difuzoare: „Eu controlez camera video acum. Sunt persoana care are un geamantan galben. Ce spui de o partidă de şah? Tu joci cu albele, eu cu negrele. Sună-mă sau trimite-mi un sms cu mutarea ta. Numărul meu este 07582460851.
Nici arta modernă nu a scăpat de morbul supravegherii, care atinge în acest caz dimensiuni hilare. Pentru canadianul Pascal Dufaux, imaginile obţinute de camerele de supraveghere capătă valențe abstracte, care sunt parcă menite să înşele vigilența omului obişnuit. Spectatorul se vede pus faţă în faţă cu o mașinărie complexă, care îl filmează cu ajutorul a două camere ce se rotesc în jurul său de-a lungul a două cercuri diferite. Imaginea compusă ce rezultă de aici conţine atât elemente fizionomice care aparţin spectatorului, cât şi segmente din mașinărie, rezultatul fiind ceva confuz şi ciudat. „Artistul“ Pascal Dufaux declara într-un articol publicat pe site-ul revistei canadiene Voir din iulie 2010: „Ceea ce mă interesează în imaginile filmate de camerele de supraveghere este faptul că ele dau ocazia de a arăta o realitate diferită de intenţia autorului. O viziune fadă, fără calităţi estetice“. Din păcate, cuvintele lui Dufaux reflectă tendinţele actuale despre așa-zisa artă promovată de uriașa şi infernala mașinărie mediatică a așa-zișilor „iluminaţi“, prin intermediul curentelor artistice contemporane, ce sunt în realitate o alterare a bunului-gust, a frumosului şi a rafinamentului artistic autentic.
De fapt, „artiștii“ precum Dufaux, îmbuibați cu teorii dintre cele mai îndoielnice şi mai abracadabrante despre artă, oferă spectatorilor care se lasă duși de „curentul artistic“ respectiv o perspectivă cețoasă, neclară, ambiguă, amăgitoare asupra realităţii pericolului exercitat de proliferarea practicilor de supraveghere, încercând practic să transforme, metaforic vorbind, o imensă caracatiță într-un nevinovat peștișor auriu.
El debitează în continuare, lăsându-ne fără cuvinte: „Aceste imagini sunt auto-generate. Este foarte crud şi am avut impresia că această cruzime oferă ocazia de a vedea realul, la fel ca imaginile ştiinţifice de la NASA captate de pe Marte sau din Cosmos. Marea mea inspiraţie este designul spaţial cu toţi aceşti ingineri anonimi care desemnează aceste obiecte cu funcţii foarte precise, dar de o eleganță incredibilă.
Întrebat în legătură cu pericolul pe care supravegherea video îl exercită asupra intimităţii fiinţei umane, „artistul“ Pascal Dufaux declară că nu este interesat de acest aspect: „Era denunțării [pericolului, n. red.] am exploatat-o foarte mult, subliniază el. Cred, de altfel, că există ceva neclar atunci când denunțăm video supravegherea. Se poate să ne fie frică de ea, dar ea ne fascinează. Decât să o suportăm, găsesc că este mai interesant să o însușim, să o deturnăm. Îmi place să zăpăcesc camerele de supraveghere, căci devine altceva decât o ameninţare.“ Comentând puţin declarațiile hilare ale lui Dufaux, pentru care gestul struțului a devenit în acest caz o practică obişnuită, nu ne putem abține să nu ne întrebăm: „Cine pe cine zăpăcește?
(va urma)

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Costinești 2013, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
 
 
yogaesoteric
20 februarie 2015