Scrisoarea unui fizician de la CERN: ” Am facut ceva ce nu trebuia sa facem” – Umbre si siluete au aparut in Accelerator

(IMPORTANT !)

Vă rog să luați aminte la următoarele:
1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii.

2 – Nu am sa va divulg locatia mea intrucat stiu ca orice incercare sa dovedesc ceea ce am vazut sau la ce am luat parte va rezulta in exterminarea mea imediata si definitiva.

„ Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt) fizician la CERN, situat in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere interactiuni de tip quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care interactioneaza intre ele la viteze foarte mari. Pana Joi 15 Ianuarie 2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in campusul de la CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de cercetare ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies foarte rar, doar ca sa mai socializeze si ocazional sa-si viziteze familiile.

Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu siguranta ati auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un diametru de peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si Franta). Opinia publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro in scopul de a studia cum a luat nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul acceleratorului ne permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar atunci cand particulele intercationeaza intre ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu aceasta masinarie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN, cand a construit acceleratorul, a fost sa, ei bine, sa deschida un portal. Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960.

Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o scara larga de interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele in speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate. Ideile erau impartite. Sunt oare OZN rile de pe alta planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si deziluzie in masă, cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor care erau facuti pe ei de frica de comunisti si tehnologiile lor? Nu nu erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decat o pagina dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa: vedeti fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de spatele dintre cele doua coperti. Universul nostru este doar o pagina într-o vasta si atotcuprinzatoare carte. Si pagina noastra nu este nici pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare pagina din carte reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de diferentiere de celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una cu cealalta la fel cum nici cearneala nu se scurge de pe o pagina pe cealalta intr-o carte normala. Fiecare pagina este un Univers de sine statator.

Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de stiinta care lucrau sub amenintarea exterminarii daca divulgau informatii despre munca lor, ideea de carte a luat nastere. 
Desi multi nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu cealalta. Asta pana in ani 1980. Dupa miliarde de dolari investiti in cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca daca am folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic (de marimea unei impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina si am putea trage cu ochiul la pagina vecina. Am putea deschide o usa din universul lor spre al nostru. Când FAMILIA (numele de cod al grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui departament de cercetare de la CERN) a vazut prezentarea initiala in martie 1981, multe din tematicile expuse au adus ingrijorari grave in ceea ce priveste ramificatiile deschiderii unui astfel de portal. Insa in numele stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu guvernul care le finanta constant cercetarile. La o intrunire ce a avut loc in Luxemburg, sefi de state ale nou formatei Uniuni Europene, impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un portal pe care l-am putea inchide la discretie apoi. Portalul s-ar deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis – Inchis, simplu si atat.

Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile catre FAMILIE si către CERN in speranta de a intelege ce fel de putere se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati, surse de energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar putea sterge distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru putere erau de-a dreptul coplesitoare. Asa ca publicului i s-a servit o poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta totala despre adevar, la urma urmei acceleratorul isi indeplinea functiunile normale si interactiona particule pentru vanatorii de finate dornici sa profite de asta. Insa teste pentru atingerea scopului ascuns erau facute numai in prezenta Familiei si catorva fizicieni seletati. Eu sunt membrul Familie in divizia mea. Logic cei din Familia initiala s-au pensionat sau au mai si murit din ei, dar există acum o generatie noua, mai tânără si mai dornică de afirmare, si consecintele acestui fapt au fost si sunt in continuare dezastruoase.
Si acum, ca v-am facut aceasta mica prezentare, permiteti-mi sa va explic ce s-a intamplat joia trecuta. 
Era o zi normala iar acceleratorul era programat sa excute 2 coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni intregi si grupul general al cercetatorilor a fost foarte multimit de munca lor.

In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja camera de observare, si acceleratorul fusese pus „on modul stand-by”. In timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe care il aveam la birou a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca. M-am uitat cu coada ochiului si am zarit-o pe Dr. Celine D’Accord, un al membru al Familiei, sef al departamentului de fizica plasmei. Si ea se uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living Room”. Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat. „Living room” (Sufrageria) era o camera mare din incinta situata in Sectorul A. Camera nu ieșa in evidenta cu absolut nimic, parea perfect normala. Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi intalnit in vreo camera secreta, pe la subsol ar fi ridicat suspiciuni de fiecare data cand am fi mers sa facem un experiment. In timp ce Celine si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul rece al Elvetiei mi-a atins fața si m-a inviorat in timp ce traversam campusul. Noaptea era extrem de senina, si acest factor imi marea si mai mult suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in nopti senine ca aceasta. 
Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea principala. Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul spre lifturi pe întinderea larga a holului cu tavane boltite.

Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a facut ca usile liftului sa se deschida automat, inainte ca sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si liftul a plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al cladirii. 
Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea stia asta, asa ca toate luminile se aprindeau pe unde eram si usile se deschideau ca sa ne aratre calea. Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi, usa s-a inchis in spatele nostru si inauntru era adunata toata „Familia”. In capul mesei era „Father” (Tatal), o tânără si ambitioasa fiziciana pe nume Sandra O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine „Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. 
Atmosfera in camera nu era niciodata una tensionata, ba mai degraba una de entuziasm controlat. Familia incercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. 
Avusesem mai multi „Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la mai putin cunoscutul, si mereu baut Dr. Yao; toti au esuat sa indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliardele au fost cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.

” In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.
Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmati, altii foarte ingrijorati, insa toti cu o senzatie generala de neincredere. ” Ultimele 4 incercari au fost intre 10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere atat de mare! nu stim daca masinaria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful Matematica Fizica si al Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta. ” Am analizat toate consecintele posibile, si desi va trebui sa folosim dublul de energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost de acord sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat ajuta mult la detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in tot acest timp a tot scris niste calcule pe o bucata de hartie, dupa care s-a ridicat de pe scaun si a spus ” Tata, chiar daca am incerca sa atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este posibil! Asa putem sa dam acceleratorul la maxim pur si simplu si sa speram la ce e mai bine!”. 
” Mai ai si alte obiectiuni pe care doresti sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal, ignorand complet incercarile disperate ale Celiniei. Apoi Tatal s-a uitat la toti sa se asigure ca nu cumva sa mai aibe careva obiectiuni. ”Excellent, atunci vom proceda la efectuarea experimentului, toti sa fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si toata Familia s-a ridicat de la masa si a parasit „Sufrageria”.

Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am indreptat spre lift si am iesit din cladire in racoarea aerului elvetian.
Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea deveni instabil si s-ar putea distruge, dar fiind ingropata in pamant, ar fi evitată o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti, insa Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in finantari ar fi pierdute. 
Pe de altă parte, daca experimentul ar fi un succes si am deschide un portal, oare l-am mai putea apoi inchide căci este ceva care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre sustineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba, hai sa zicem chiar 30 TeV, dar nimeni nici nu a indraznit macar sa treaca vreodata peste. Oricum, aici rolul nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem DA. 
La orele 22.00, impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN care stiau despre adevarata natura a experimentului, am inceput marele nostru experiment.

„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii Familiei s-au dus la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si astfel fatidicul experiment a inceput.

” Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde dupa, sunetul gazului intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului castigand din ce in ce mai multa viteza.          ” Eliberati a doua proba de particule”, si un alt sunet de gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia opusa fata de primul. Ambele castingand viteza, circuland din ce in ce mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori  pe o pista circulara din directii opuse., neatingandu-se unul pe celalalt. ” Tata, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri. „Excelent, măriti energia la 35 de TeV in urmatoarele 3 minute”, s-a auzit comanda Tatalui, dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample ceva acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe sistemul intercom.

Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea noastra crescand din ce in ce mai mult. 
„Ajungem la 38 TeV”, alt anunt s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofala, nimic. 
Teoretic, acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat, nimic. 
„S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celalalt uimiti. Am reusit ceea ce credeam imposibil:40TeV de energie impingea acum particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand doi nori de particule au trecut unul pe langa celalalt razand, am realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit. Dintr-o data temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise dintr-o data, si prima reactie a fost de panica. ” OPRITI ACCELERATORUL” s-a auzit o exclamatie de la un membru al Familiei. „Masinaria se incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati” a spus Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei „uitati-va la indicatorii de temperatura, nu este nici o schimbare, totul pare normal!”

Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate aratau ca totul este in regula, cu exceptia faptului ca termostatul din camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem erau 20 de grade; ce sa insemne asta?
„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in microfon. 
„Coliziune in 4…3…2…”, s-a auzit vocea automatizata de la intercom. „1…” si o lumina orbitoare a umplut camera, nu se mai intamplase niciodata asa ceva. Temperatura a cazut iar la 20 de grade, iar lumina ne orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o data s-a auzit un tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi intuneric bezna. 
„Este toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, 
„Sunt bine!” am raspuns eu.

“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? “Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si strige numele si codurile aferente in timp ce ochii nostrii incepeau sa se adapteze la intunericul care se lasase in camera.

Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze camera intermitent. Puteam sa vedem umbre in accelerator dar nimic cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de cand intunericul cuprinsese camera si nici unul din noi nu-l auzise pe Tatal sa-si fi strigat numele si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang. Cu totii ne-am intors spre scaunul unde statea Tatal si am putut vedea o umflatura pe scaun dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine). Am reusit sa ajung la panoul de control ca sa deschid iesirea de urgenta si am iesit pe coridorul de urgenta pana la lumina de siguranta, am aprins lumina si din nou camera de control s-a luminat. Întrat în panică pentru ca nu stiam ce s-a intamplat cu Tatal, am fugit repede inapoi in camera.

Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era modificat, toate erau la locul lor, si temperatura revenise la normal. Cu toate astea, pe scaunul unde fusese Tatal era doar o gramada de haine si efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun si a inceput sa ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. Dispăruse pur si simplu.„

Sursa:Efemeride.ro
nov. 2, 2015

Dezvăluiri despre ființele extraterestre malefice (VI)

 

„Există o mie de aspecte care pot să împiedice un om să se trezească, care îl țin în puterea propriilor lui vise. Pentru a acționa conștient cu intenția de a se trezi, omul este necesar să cunoască natura forțelor care îl mențin în stare de somn. În primul rând, este necesar să ne dăm seama că somnul în care trăiește omul nu este un somn normal, ci un somn hipnotic. Omul este hipnotizat, iar această stare de hipnoză este permanent menținută și consolidată în el. Aproape că ne vine să credem că există niște forțe pentru care este util și profitabil să mențină omul într-o stare hipnotică și să îl împiedice să vadă adevărul și să își înțeleagă propria poziție.” – G. I. Gurdjieff.

David M. Jacobs, ph.d., a făcut cercetări în domeniul OZN/răpiri extraterestre timp de peste 40 de ani, a publicat mai multe cărţi şi a lucrat cu mii de persoane ce au fost răpite, folosind în cea mai mare parte tehnici de hipnoză pentru a dezvălui aceste experienţe. El spune următoarele:

„Cercetările mele se bazează pe mai mult de 42 de ani de studii în domeniul OZN. În plus, din 1986 am efectuat peste 1.000 de regresii hipnotice cu persoane răpite. Am urmărit să fiu pe cât de obiectiv cu putinţă şi să nu urmăresc niciun plan. Nu am de promovat niciun program new age, spiritual, religios, transformaţional sau transcendent. Caut să mă menţin cât pot de aproape de dovezi. Dar este imposibil să fii ferit de greşeală. Majoritatea dovezilor pe care le avem în ceea ce priveşte fenomenul răpirilor extraterestre provin din amintiri revelate prin hipnoză… Este greu să ne imaginăm o formă mai slabă de dovadă. Dar este o dovadă – şi avem foarte multe de acest fel.

În cei patruzeci de ani de cercetări în domeniul OZN-urilor, dintre care ultimii douăzeci petrecuţi studiind fenomenul răpirilor, am aflat un adevăr simplu: toţi demascatorii fac una sau mai multe din aceste trei greşeli fundamentale: nu cunosc dovezile, ignoră dovezile sau distorsionează dovezile. Oricare dintre aceste erori ar fi catastrofală şi lipsită de probitate ştiinţifică, atunci când scrii despre ceva care are consecinţe ştiinţifice acceptate. A lăsa erori în text este echivalent cu a ignora sau a distorsiona dovezi. Din păcate, când este vorba de răpiri, toţi demascatorii respectă adevărul simplu pe care l-am enunțat mai sus. Fără nicio excepţie.”

Karla Turner, ph.d., a fost răpită ea însăşi de extratereştri şi este o cercetătoare respectată. Este autoarea a trei cărţi despre fenomenul răpirilor extraterestre: Into the Fringe (În extremă) (1992), Taken (Răpită) (1994) şi Masquerade of Angels (Mascarada îngerilor) (1994). Dr. Karla Turner a murit de un cancer ciudat, care s-a dezvoltat foarte rapid, în 1996, după ce a fost ameninţată datorită activității ei. Avea doar 48 de ani. Dr. Turner a confirmat lucrările lui Jacobs, însă ea crede că formarea unei rase hibride nu este tot ceea ce se urmărește, având în vedere că există multe cazuri de răpire care prezintă comportamente şi planuri diferite. Probabil că dr. Turner „atinsese” o coardă sensibilă, căci a început să fie hărţuită de agenţi şi de armată permanent, până când a murit.

În urma cercetărilor, ea a ajuns la concluzia că oamenii sunt folosiţi ca „resursă” de aceşti extratereştri malefici, în mai multe feluri: „Dovezile arată că extratereştrii recoltează material de la noi în multe feluri, atât emoţional şi energetic, cât şi fizic. Există chiar relatări despre facilităţi în care sunt «prelucrate» trupurile umane, multe dintre aceste mărturii provenind de la persoane care nu cunosc literatura în domeniul OZN.

Înainte să ne imaginăm că toate intervenţiile extraterestre au un caracter benefic, ar fi necesar să ne întrebăm – oare fiinţele iluminate au nevoie să folosească acoperirea nopţii ca să facă fapte bune? Oare au nevoie să ne paralizeze şi să ne facă incapabili să ne opunem? Oare îngerii au nevoie să ne fure fetuşii? Oare au nevoie să manipuleze organele genitale ale copiilor noştri şi să ne sondeze rectul? Oare frica, durerea şi amăgirea sunt compatibile cu motive spirituale elevate?

Într-un caz pe care îl povestesc în Into the Fringe, James avusese în cea mai mare parte amintiri conştiente despre întâlniri cu ființe extraterestre malefice şi aproape că nu făcuse deloc hipnoză. El şi-a amintit cum a fost atras în apropierea unei „pleiadience” frumoase, care era foarte atrăgătoare şi foarte tandră şi aproape seducătoare. Ea voia ca el să vină şi să o îmbrăţişeze. Când a ajuns în braţele ei şi a crezut că ea urma să îl sărute, entitatea a dispărut complet, iar în locul ei a rămas un personaj negru-violet, cocoşat şi cu aspect aproape lipicios, cu trăsături destul de asimetrice. Am mai întâlnit acelaşi tip de creatură şi în alte cazuri. Entitatea era foarte puternică. În loc să îl îmbrăţişeze pe James, creatura l-a aruncat la pământ şi i-a băgat un tub de o jumătate de metru pe gât, în stomac, extrăgând secreţii gastrice. În ziua următoare, el încă mai simţea gustul de fiere, îl ustura gâtul pe interior şi a descoperit urme de gheare pe ambele părţi ale gâtului, acolo unde fusese ţintuit la pământ.

Oamenii au o nevoie profundă să creadă în puterea binelui. Şi avem nevoie de o forţă superioară care să ne ofere o speranţă de mântuire, atât la nivel personal, cât şi global, atunci când vedem starea jalnică a lumii. Eu cred că extratereştrii malefici ştiu acest aspect despre noi – ei ştiu că noi vrem şi sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare – şi că ne folosesc dorinţa de bunătate pentru a ne manipula. Ce mod mai bun de a obţine cooperarea noastră ar putea să existe, decât acela de a ne spune că ceea ce ne fac este spre binele nostru? Iar din aceste detalii devine clar faptul că fiinţele care fac astfel de fapte nu pot fi percepute ca fiind iluminate spiritual, ca urmărind binele omenirii. Altceva se petrece, ceva mult mai înspăimântător şi mai dureros, în multe, multe cazuri de răpire…

Cât despre cercetătorii care susţin că toate speciile de extratereştrii au venit să ne ajute să evoluăm către nu ştiu ce conştiinţă superioară, sau că se află aici cu vreun alt scop benefic – să ne salveze planeta, să promoveze pacea în lume şi aşa mai departe – îi provoc pe aceşti cercetători să includă în viziunea lor şi date aberante. Teoriile sunt puncte de pornire pentru cercetare, nu concluzii dovedire, iar cercetătorii în domeniul OZN este necesar să fie dispuşi să îşi extindă şi să îşi modifice teoriile în conformitate cu datele pe care le descoperă. Până nu luăm serios în calcul detaliile relatărilor despre răpiri – toate detaliile, cred că este periculos să ne agăţăm de teorii care ignoră datele ce nu se potrivesc.

Căutarea întregului adevăr este o datorie pe care o avem faţă de noi înşine. Indiferent care se dovedește a fi în cele din urmă adevărul, este necesar să îl căutăm! Fără el, suntem ca niște copii care se joacă cu umbrele; nu știm nimic și cu siguranță nu avem aptitudinile necesare ca să înfruntăm entitățile reale, oricare ar fi ele, care se află în spatele acestei mascarade. Este o prostie să considerăm totul doar după unele aparențe. La fel, să nu ne luăm deloc după aparențe este ridicol. Investigațiile în acest domeniu sunt absolut necesare. … Nu poate fi nimic mai important de făcut pentru noi la acest moment, decât să privim dincolo de așteptările noastre, dincolo de fricile noastre și să căutăm să descoperim realitatea așa cum este și să dobândim o înțelegere obiectivă a tuturor fenomenelor extraterestre.“

yogaesoteric

23 ianuarie 2019

Zapper-ul, cea mai sigură și rapidă tehnică de apărare împotriva majorității bolilor.

Zapper

Prin anii '30, ai secolului XX, dr. Raymond Rife, a descoperit o tehnică eficientă de vindecare a foarte multor boli, fără a folosi medicamente sau metode invazive.

Zapper-ul este pur şi simplu un aparat electric/electronic care ucide bacteriile, viruşii şi paraziţii, folosind biorezonanța undelor electromagnetice.

Pentru un motiv sau altul (unele dintre motive fiind menționate mai jos), descoperirea a fost neglijată până când dr. Hulda Clark, din SUA, şi-a publicat lucrările ştiinţifice în cartea "Vindecarea tuturor bolilor", pe baza teoriilor lui Rife.

Hulda Clark utilizează metode de tratare a tuturor bolilor cauzate de viruşi şi bacterii, folosind impulsuri electrice provenind de la un monaj electronic alimentat de la o baterie de 9 V.

Dr. Hulda Clark susţine că toate bolile şi afecţiunile medicale, inclusiv SIDA şi cancerul, sunt un fel de infecţie - infecţie cu paraziţi. Toate bacteriile, ciupercile, viruşii, viermii (inclusiv cei intestinali) sunt paraziţi care, în mod inevitabil, există și se pot dezvolta în corpul fiecăruia dintre noi, în proporții diferite, dacă găsesc mediul favorabil înmulțirii.

În corpul fizic al omului sănătos, acești invadatori „stau în amorțire dar la pândă” fără a avea efecte notabile asupra sănătății, atâta timp cât corpul este capabil să țină sub control, prin miliardele de soldați (leucocite sau globulele albe), „populația” invadatorilor. Când, dintr-un motiv sau altul, sistemul imunitar (puterea de apărare a corpului) începe să scadă, intrușii încep să se activeze și să se înmulțească, căutând să pună stăpânire pe acele organe mai slab apărate și mai puțin viguroase. În asemenea cazuri și în mod normal, corpul nostru ia măsuri în consecință crescându-și numărul „soldaților” (leucocite). Dacă, din varii motive, această acțiune de apărare nu este pe măsura invaziei, corpul cedează treptat și devine victimă.

De-a lungul timpului, omul a descoperit diverse metode și substanțe (medicamente) care ajută corpul să distrugă virușii, bacteriile, microbii etc. care-l pot îmbolnăvi. După cum se cunoaște, medicația se poate administra folosind metode și produse naturiste ori produse chimice.

Produsele naturiste, în marea lor majoritate, sunt acceptate de corpul fizic, în timp ce medicamentele alopate sau unele tehnici utilizate au efecte secundare care pot fi mai dăunătoare chiar decât boala împotiva căreia ar trebui să lupte (cum ar fi, de ex., chimioterapia, în cazul cancerului, unde randamentul reușitelor este de sub 50%). Cauzele nereușitelor medicinei alopate sunt multiple, cea mai imprtantă fiind necunoașterea efectelor secundare pe care le produce un medicament.

Poate cam pe același nivel se situiază însă și intenția majorității cercetătorilor și producătorilor ca medicamentele oferite bolnavilor SĂ NU VINDECE CI DOAR SĂ AMELIOREZE. Altfel spus, marea majoritate a medicamentelor alopate sunt paliative, având efect de calmare și de ascundere a efectelor bolii, nu de înlăturare a cauzei acesteia. Motivația este simplă și ține de interesul meschin al îmbogățirii celor din industria farmaceutică: să aibă o masă cât mai mare de bolnavi care să apeleze periodic la medicamente. În acest fel câștigul pe termen îndelungat este asigurat. Pentru ei suferința este sursa principală de îmbogățire.

Dar acestei motivații evidente i se pot adăuga multe altele, cu bătaie mai lungă, printre care: controlul populației, ca număr și nivel de inteligență, durata medie a vieții, estomparea sau chiar anularea ori accentuarea unor însușiri native ale ființei umane, limitarea consumului alimentar (ținând cont de împuținarea mijloacelor de subzistentă), etc.

Pentru a evita să cadă pradă acestor intenții criminale omul ar trebui SĂ EVITE CU DESĂVÂRȘIRE utilizarea medicamentelor alopate sau a tehnicilor de „vindecare”, cum ar fi chimioterapia. Veți spune: „ușor de spus, greu de făcut; când ești într-o situație critică...”.

Și totuși există o metodă, o tehnică (după părerea mea, infailibilă) de evitare a folosirii medicamentelor alopate și chiar a nevoii de a merge la medic (unde, în majoritatea cazurilor, cea mai simplă vizită medicală costă în prezent minimum 200 lei și, aproape de fiecare dată, te trimite să-ți faci niște analize sau să mergi la un medic de altă specialitate; dar, pentru că ai trecut cinci minute pe la el, te-a taxat cu 200 lei).

Pentru o mai bună înțelegere, voi face referire la principiul care stă la baza aparatelor de tip Zepper.

Fiecare dintre noi știe că dacă faci să vibreze un diapazon și-l apropii de claviatura unui pian, clapa pianului, corespunzătoare notei muzicale „la”, va începe să vibreze.

Cunoașteți desigur explicația: vibrând, brațele diapazonului lovesc aerul din jur, formându-se unde care se propagă și până la claviatura pianului iar clapa acestuia, coresunzătoare vibrației „la”, va intra în rezonanță.

Iată cum, fără a o atinge, acea clapă a pianului a vibrat, căci era „acordată” pe frecvența notei „la” a diapazonului.

Fiecare corp, ficare particulă are frecvența ei proprie de rezonanță. Nici omul sau organele lui interne nu fac excepție. Există în lume (sau, măcar au existat) metode de tortură sau chiar de execuție, care utilizează această tehnică.

Dacă în apropierea unui individ se pune în funcțiune un generator de unde din domeniul infrasunetelor, la care se poate selecta o vibrație corespunzătoare unui organ interen, organul va începe să vibreze cu o amplitudine (o tărie) corespunzătoare celei selectate. Oscilația poate fi crescută ca amplitudine până la nivelul la care organul respectiv (să zicem, ficatul, ori rinichiul, sau inima etc) cedează, se dislocă, se rupe.

Să mai dăm un exemplu: pe progamele tv. adesea se face reclamă unui produs care, băgat în priza electrică, alungă rozătoarele sau o serie de gândaci. Principul este același: gama de vibrații emise de aparat deranjează anumite viețuitoare care se vor îndepărta cât mai mult de sursa de vibrații.

Similar, se pot utiliza unde electromagnetice produse de un generator de frecvențe.

Similaritatea este legitimată de adevărul că orice sistem viu este și un sistem generator (dar și receptor) de câmp electromagnetic, care se anihilează odată cu moartea corpului material.

Orice om cu un minim grad de cultură și de cunoaștere este de acord că, în afara corpului fizic, mai avem și corpuri nemateriale, subtile (eteric, emoțional, mental, astral, celestial, cauzal), așezate precum păpușile rusești „Matrioșka”, invizibile planului fizic.

Microbii, bacteriile, virușii etc., având un corp material (indiferent cât de minuscul ar fi el), au propriul nivel de vibrație.

Cercetătorul Raymond Rife a stabilit cu suficientă exactitate care este nivelul și domeniul de frecvența la care virușii, bacteriile, microbii intră în rezonanță. Dacă de la un generator electronic se produc anumite vibrații (ca frecvență și amplitudine) și se face ca aceste vibrații să se aplice acestor microorganisme, se poate stabili un nivel al vibrațiilor care le va distruge. Propagarea acestor unde se face în special cu ajutorul sângelui din corpul tratat.

Aparatul (zapper) este prevăzut cu două terminale, doi electrozi metalici (cel mai utilizat fiind cuprul) care se țin în câte o mână, având grijă ca, în prealabil, pielea să fie bine umezită, în apă dizolvându-se un pic de sare de bucătărie, pentru a mări conductibilitatea, adică pentru a micșora rezistivitatea pielii la contactul cu electrodul.

Cea mai utilizată este frecvența de vibrație de 30 khz, care acoperă o gamă largă de paraziți, printre care și virușii responsabili de majoritatea formelor de cancer (după afirmația dr. Hulda Klark).

Există o suficient de largă gamă de aparate de tip Zapper, unele mai sofisticate, dar și mult mai scumpe ajungând la sume de cca 6.000 lei), altele se pot procura la prețuri mult mai accesibile (cele mai ieftine costând 250 lei).

Este adevărat că aparatele scumpe au multe trepte de frecvență de vibrație care pot fi selectate în funcție de boala (parazitul) tratată. 

Din fericire, și Zapper-ul cu un singur domeniu de frecvență (30 khz) acoperă indicațiile pentru cca 30 de boli mai frecvente, printre care și cancerul.

Aparatul de tip Zapper pe care îl am eu (cel din poză) a costat 250 lei și se poate comanda pe internet.

Presupunând că printre cititori vor fi și amatori să-și procure un asemenea aparat, mai fac câteva precizări:

-) funcționează cu o baterie electrică (uscată) de 9 v, care trebuie schimbată cam după 20 de zile de utilizare;

-) are două tipuri de electrozi (niste bucăți de țeavă de cca 10 cm lungime și 2 cm. diametru), doi din inox și doi din cupru;

-) când se utilizează electrozii din Cu, aceștia trebuie prinși în palme prin intermediul unei bucăți de material textil, subțire și umezit. (În cazul electrozilor de inox nu este nevoie de asemenea „protecție”);

-) timp de 30 de zile se vor face zilnic câte trei sedințe de terapie (7 minute tratament, 20 de minute pauză);

-) în principiu, după o „cură” de 30 de zile, tratamentul se va continua doar o dată pe săptămână, pe o perioadă nedeterminată. Terapia „de întreținere” cred că ar trebui făcută periodic, măcar bilunar (cam în aceeași zi), pentru distrugerea eventualelor infectări cu paraziți (viruși, microbi, fungi, bacterii etc )

-) în perioadele în care apar diverse afecțiuni, în special gripele (cum este aceasta, de care ne alarmează toate posturile tv.), acest tratament nu trebuie să lipsească.

-) ori de câte ori starea de sănătate a dv. începe să se deterioreze (tuse, expectorații, dureri de cap, oboseală inexplicabilă, diaree, constipație, hipertensiune, migrene, insomnii, infecții etc), în loc să mergeți la medic sau să luați pastile, „puneți-vă” la acest aparat.

Acest aparat, extrem de ușor de folosit și necostisitor (mai ales ținând cont că-l luați pentru o viață, poate fi folosit de orice membru al familiei și nu are piese consumabile, de cât bateria electrică), vă scutește să mergeți la medic și să consumați medicamete (mai ales cele alopate). Evident, financiar, veți face o mare economie (căci o singură vizită la medic costă minim 200 lei, plus rețeta și stresul)

-) pentru a obține efecte mai rapide, folosiți în paralel cu acest tratament, ceaiuri specializate făcute în casă, din plante medicinale indicate.

-) evitați să vă mai vaccinați (îndeletnicire atât de dragă medicilor alopați, din ignoranță ori din complicitate; nu vă faceți iluzii: școala - primară, medie, facultatea - este atât o cale de instruire cât și una de îndobitocire !). 
Deși, în principiu, vaccinurile „curate” sunt benefice, în realitate ele conțin și substanțe care vă distrug, pe termen lung, sănătatea, dv. neștiind ce substanțe au fost introduse de producător în lichidul cu care ați fost vaccinat.
-) îngrijiți-vă de sănătatea animalelor dv. de companie, măcar pentru faptul că multe dintre bolile de care ele pot suferi, vă vor fi transmise, inevitabil, dv. și familiei dv., căci animalele neglijate pot deveni purtătoare de diverși paraziți (microorganisme precum microbi, viruși, ciuperci, bacterii).

În încheiere, vreau să vă prezint o situație prin care trec eu și familia mea în această perioadă.

Pisicuța mea (are 15 ani „normali”, destul de bătrână, dacă multiplicăm numărul cu cifra 6, pentru a-i afla vârsta biologică reală) a fost diagnosticată cu cancer la gât. Mai precis, în zona gâtului, partea dreaptă, i-a apărut, cu cca 6 luni în urmă, un mic nodul. Cu aproape o lună în urmă am costatat că acel nodul s-a mărit rapid, ajungând în doar câteva zile la dimensiunea unui ou de găină, iar starea generală de sănătate a pisicii s-a deteriorat vizibil (nu mai mânca, nu se mai juca, a slăbit și părea că are dificultăți la înghițit).

Am fost cu ea la medic și acesta, consternat, mi-a spus că are un cancer galopant (pentru a mă „liniști”, precizându-mi că, statistic vorbind, una din două pisici în vârstă face cancer).

Nu mi-a prescris nici-un medicament, și mi-a recomandat ca, atunci când starea ei de sănătate se va deteriora și va da semne de suferință, să o duc la eutanasiere. Termenul prognozat de el a fost de 2-3 luni.

Ca orice om iubitor de animale, diagnosticul m-a bulversat.

Cum de curând procurasem un aparat Zepper, am hotărât să supunem unui asemenea tratament și pisica.

Înainte de a descrie procedeul, vă spun că, se pare, metoda de tratament dă rezultate (suntem la jumătate de lună de tratament). Afirm aceasta deoarece, deși dimensiunea ganglionului n-a început încă să scadă, simptomele anterioare (apatie, lipsa poftei de mâncare, somn agitat, slăbire) au dispărut. Sperăm că, chiar dacă acel hematom nu va da înapoi, cel puțin starea de sănătate a animalului se va îmbunătăți.

Cum aparatul a fost proiectat pentru a trata ființele umane, a fost nevoie de o anumită „tehnică” de aplicare a acesteia.

Astfel:

-) folosim electrozii din inox;

-) contactul se face la lăbuțele din față, pe pernițe (acolo unde nu are păr);

-) este bine ca ședința de tratament să fie efectuată de două persoane: fiecare ține câte o lăbuță (astfel ca pernițele să vină bine în contact cu electrodul);

-) în plus, înainte de contact, pernițele se umezesc cu un tifon muiat în apă puțin sărată, și stors suficient, ca apa să nu curgă;

-) Foarte important ! În timpul celor trei reprize de câte șapte minute fiecare, adică atunci când se aplică terapia, „operatorii” trebuie să fie bine izolați față de electrozi și față de zona de contact (pentru a nu „fura” din curentul destinat a străbate corpul animalului). Din acest motiv, noi folosim, la mâna cu care ținem lăbuța pisicii „lipită” de electrod, o mănușă din silicon ori cauciuc (precum cele utilizate în bucătărie sau la machiat)

-) după fiecare repriză de tratament, de șapte minute (adică în cele 20 de minute de pauză), întrerupeți funcționarea aparatului (pentru a economisi bateria și pentru a evita efectul scurcircuitării întâmplătoare a electrozilor).

Cred că tratamentul poate fi aplicat și altor animale de companie blonave (câini, iepuri etc).

Ceva îmi spune că nu sunt singurul posesor de animale bolnave care necesită tratament, așa că vă doresc succes !

Informații suplimentare puteți obține citind cartea  „Vindecarea tuturor bolilor” vol I,II de Hulda Clark. 

C.M.

Misterele Sistemului Solar: să fie Mercur o planetă «venetică»?

Planeta Mercur îi nedumereşte de decenii întregi pe astronomii care o studiază: simulările privind formarea ei nu se potrivesc cu datele legate de erupţiile vulcanice care i-au modificat relieful. Confruntaţi cu aceste neconcordanţe, unii astronomi se întreabă dacă nu cumva planeta Mercur s-ar fi format, de fapt, undeva în afara sistemului nostru solar şi ar fi migrat ulterior, ajungând în vecinătatea Soarelui.

Multă vreme astrofizicienii au crezut că, datorită apropierii de Soare a planetei Mercur, orice substanţe volatile ar fi trebuit să se fi evaporat de mult de pe ea, datorită temperaturilor ridicate, atunci când planeta s-a format, odată cu întregul Sistem Solar, acum 4,5 miliarde de ani.

Dar această viziune s-a modificat odată cu datele aduse de sonda Mesenger, care a survolat planeta în 2008, arătând că pe ea există depozite de cenuşă vulcanică şi cratere vulcanice. Exploziile vulcanice au loc când materiile volatile din sol, încălzite de lava fierbinte, erup la suprafaţă.

Imagini de rezoluţie mai înaltă, obţinute de aceeaşi sondă în 2011, au fost recent analizate de cercetătorii de la Brown University din Providence, SUA. Studiul mai detaliat al depozitelor de material vulcanic şi al craterelor sugerează că exploziile vulcanice au avut loc intermitent într-o perioadă situată acum 3,5-1 miliard de ani, și nu atunci când s-a format planeta. Aceste neconcordanţe ridică întrebări privind locul şi momentul când s-a format Mercur.

David Rothery de la Open University din Milton Keynes, Marea Britanie, care nu a luat parte la studiul american, a sugerat posibilitatea ca Mercur să se fi format în afara Sistemului Solar şi să fi migrat aici ulterior.

Astronomii cred că planetele gazoase gigantice precum Jupiter şi Saturn ar fi putut migra de pe orbitele lor iniţiale, în vremurile de început ale sistemului nostru solar, deci e posibil să se fi petrecut ceva asemănător şi cu Mercur.

Ideea că exploziile vulcanice au răvăşit planeta Mercur mult timp după naşterea ei contrazice şi o altă teorie privind evoluţia acestei planete: aceea că un corp ceresc de mari dimensiuni ar fi lovit-o la puţin timp după formare, distrugându-i în mare măsură scoarţa (crusta). Această teorie încearcă să explice o proprietate curioasă a lui Mercur – faptul că are o scoarţă planetară subţire şi un nucleu mare. Dar un impact de asemenea forţă ar fi dus, de asemenea, la dispariţia substanţelor volatile; or, activitatea vulcanică de pe Mercur arată că aceste substanţe au existat încă mult timp după naşterea planetei.

Misterul ar putea fi rezolvat prin studii viitoare efectuate cu ajutorul misiunii BepiColombo, o misiune în colaborare la care participă Agenția Spațială Europeană (ESA) şi Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA) și care a fost lansată la 20 octombrie 2018, urmând să ajungă în apropierea planetei Mercur în anul 2025. Sonda este echipată cu senzori mai avansaţi, care vor putea furniza date mai precise, ajutând la clarificarea aspectelor neelucidate încă.

yogaesoteric

22 ianuarie 2019

Misiunea Voyager a ajuns la marginea sistemului solar. Şi este diferit de tot ce ne închipuiam

Sondele spațiale NASA Voyager au ajuns pentru prima dată la frontiera sistemului nostru solar, iar ceea ce au descoperit este complet diferit de așteptările savanților.

Instrumentul IBEX – Interstellar Boundary Explorer – de la NASA, a descoperit prin intermediul sondelor că sistemul solar călătorește prin spaţiu cu o viteză mult mai mică decât se credea, motiv pentru care acesta nu formează așa-numitul „arc de șoc” în calea sa, o regiune de gaz sau de plasmă care ar proteja heliosfera în timp ce aceasta se deplasează prin galaxie.

Datele furnizate de IBEX arată că sistemul solar se mișcă, de fapt, prin norul interstelar local cu o viteză de circa 83.000 km/h, cu aproximativ 11.000 km/h mai puțin decât se credea, destul de încet pentru a crea mai degrabă o undă, decât un șoc. Fenomenul arcului de șoc s-a observat dinaintea multor altor stele, dar se pare că Soarele nostru nu atinge pragul critic pentru a-l putea manifesta.

Știm că există implicații probabile ale modului în care razele cosmice galactice se propagă împrejurul și în interiorul sistemului solar, ceea ce este relevant pentru călătoriile umane în spațiu. Iar IBEX a detectat deja particule din afara heliosferei ce pătrund în sistem provenind din spaţiul interstelar.

Descoperirea oferă cea mai completă perspectivă de până acum asupra a ceea ce se află dincolo de sistemul nostru solar. Cercetătorii sunt încrezători că noi măsurători vor oferi indicii importante despre cum și unde s-a format sistemul solar, despre forţele fizice care l-au modelat, dar și despre istoria altor stele din Calea Lactee.

Cu ajutorul noilor date, cercetătorii au depistat o concentrație de 74 de atomi de oxigen pentru fiecare 20 de atomi de neon în vântul interstelar. În propriul nostru sistem solar, există 111 atomi de oxigen la fiecare 20 de atomi de neon. Această diferență indică două mari posibilități: ori sistemul solar a evoluat într-o parte separată a galaxiei, mai bogată în oxigen decât cea în care ne aflăm acum, ori o cantitate critică de oxigen zace prinsă în praful sau în gheața interstelară, incapabilă să se miște liberă prin spațiu.

Prin noile posibilități de cercetare deschise, savanții pot fi acum capabili să determine cum a evoluat galaxia noastră și cum s-a transformat în timp. Mai mult, cercetătorii vor să descopere din ce anume este constituit mediul interstelar local – regiunea de graniţă care separă regiunea îndepărtată a galaxiei de heliosfera noastră.

yogaesoteric

22 octombrie 2016 

Avioanele triunghiulare TR-3B provoacă panică! Planurile militare de top americane ar implica şi extratereştri

La sfârșitul anului trecut a avut loc o creștere șocantă a numărului de presupuse vizite ale avioanelor triunghiulare TR-3B în întreaga lume (TR-3B - ASTRA ar fi avionul anti-gravitaţional dezvoltat de americani în secret). Cele mai recente înregistrări arată avionul în apropierea unei baze aeriene americane din Ohio, titrează Express.

 

O creștere recentă a numărului de presupuse OZN-uri TR-3B a declanșat panică în cercurile de conspirație online. Experții se tem că „se pregătește ceva” în inima preocupărilor privind experimentele militare americane extrem de secrete, care ar putea implica extratereştri.

Videoclipul de mai jos arată obiectul zburător care are o lumină mare în centrul triunghiului, o lumină mai mică în față și alte trei în spate. Filmarea a avut loc la doar câțiva kilometri de baza aeriană Wright-Patterson, ridicând îngrijorarea cu privire la implicarea militară a SUA.

TR-3B sunt obișnuite pentru vânători de OZN-uri ca obiecte triunghiulare negre, silențioase și mari, adesea văzute noaptea.

Potrivit oficialilor guvernamentali, TR-3B „nu există”.

Teoria din jurul acestor nave susține că acestea sunt fabricate în baze militare extrem de secrete, cum ar fi zona 51 din Nevada, prin reverse tehnology (inginerie inversă).

Alții susțin că acestea sunt adevărate OZN-uri pilotate de extratereștrii care vizitează Pământul. Potrivit Express, au existat și alte apariţii ale avioanelor triunghiulare, presupuse OZN-uri, în Rusia și Carolina de Nord.

yogaesoteric

2 februarie 2019

Agenția Europeană a Spațiului susține că Luna marțiană, Phobos, este artificială

Prestigioasa European Space Agency (Agenția Europeană a Spațiului - ESA) a declarat că Phobos, misterioasa Lună marțiană, este artificială. Cel puțin o treime din ea este goală (în interior), și originea ei nu este naturală, ci una extraterestră. ESA este contrapartea europeană a NASA. Ar putea această revelație să motiveze NASA să dezvăluie secretul pe care îl cunoaște despre Phobos? Nu vă bazați pe asta… deoarece dacă această Lună este artificială, numai o civilizație extraterestră o putea plasa acolo.

Faimosul astrofizician dr. Iosif Samuilovich Shklovsky a fost primul care a ajuns la concluzia că Phobos este artificială, după ce i-a calculat mișcarea orbitală, susținând că Luna marțiană este goală în interior,  ca o navă spațială imensă.

La începutul secolului XX, atronomul rus, dr. Cherman Struve, a petrecut luni de zile pentru a calcula, cu o foarte mare precizie, orbitele celor două luni marțiene. Studiind notițele astronomului, Shklovsky a realizat, peste zeci de ani, că velocitatea și poziția orbitală a lui Phobos nu se mai potrivesc cu poziția prezisă în mod matematic de Struve.

După o studiere îndelungată a forțelor fluxului, a forțelor gravitaționale și magnetice, Shklovsky a ajuns la concluzia fermă că „Nicio cauză naturală nu ar fi putut fi la originea celor două Luni bizare sau a comportamentului lor neobișnuit, în special în ceea ce privește Luna Phobos. Lunile sunt artificiale. Deci ele au fost construite de cineva sau de ceva.” 

În timpul unui interviu despre misterioasa Lună marțiană, Shklovsky a explicat: „Există o singură modalitate în care cerințele de coerență, constanța formei lui Phobos și densitatea sa extrem de mică în medie, pot forma împreună un tot coerent. Trebuie să presupunem că Phobos este un corp gol, asemănător unei căni goale de metal.”

Timp de decenii, o mare parte a științei a ignorat munca și descoperirea revoluționară a lui Shklovsky, până când ESA a început să arunce o privire mai atentă la bizara Lună mică. 
 
Studiile ESA afirmă că Phobos nu este o Lună naturală

Studiul de prezentare al ESA care a apărut în Geophysical Research Letters (Scrisorile de cercetare geofizică) revelează faptul că Phobos nu este – așa cum mulți astrofizicieni și astronomi au crezut de generații – un asteroid captiv.

„Raportăm rezultate independente de la două subgrupuri din cadrul echipei Mars Express Radio Science (MaRS) care au analizat independent datele radio de urmărire Mars Express (MEX) cu scopul de a determina atracția gravitațională a Lunii Phobos față de nava spațială MEX, determinând astfel masa lui Phobos. Noile valori pentru parametrii gravitaționali (GM=0.7127 ± 0.0021 x 10-³ km³/s²) și de densitate ai lui Phobos (1876 ± 20 kg/m³) crează noi condiții semnificative referitoare la gama corespondentă a porozității corpului ceresc (30% ± 5%), oferind o bază pentru o interpretare mai bună a structurii sale interne. Am ajuns la concluzia că interiorul lui Phobos conține goluri mari. Aplicate diverselor ipoteze legate de originea Lunii marțiene, aceste rezultate sunt incompatibile cu afirmația că Phobos este un asteroid captiv.”

Casey Kazan a scris legat de Luna marțiană 'artificială' Phobos că „…site-ul oficial ESA Phobos conține date științifice explicite, din multiple perspective, care sprijină cu putere ideea că astfel ar arăta ecourile radar ce se întorc din interiorul unei 'nave spațiale …geometrice... imense și goală în interior'. De fapt, acestea au fost sursa primară a semnăturii radar 'interne, 3-D cu aspect geometric'. Concurența acestor 3 experimente independente Mars Express - imagine, distribuirea internă a masei, (urmărirea) și imaginea internă pe radar, au condus la aceeași concluzie: Phobos este parțial goală, cu 'viduri' geometrice în interior. Ceea ce înseamnă că Phobos este artificială.”

Cu alte cuvinte, Phobos nu este un satelit natural, nu este un „asteroid captiv” și este goală în interior. Exact ceea ce a descoperit și dr. Shklovsky în anii 1960. Phobos a fost, deci, construită artificial și plasată pe orbita lui Marte de către... cine?

Citiți și:

Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate
Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii

yogaesoteric