se: W 105- Viața interstelară (4) - Inginerie extraterestră

Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 07 noiembrie 2023
Traducere Const. Mihăilescu de terminat corecatrea

Gosia: Cum arată reactoarele Zero Point?
Swaruu X (Athena): Un reactor Zero Point poate arăta diferit, în funcție de specie, cultură, mărime și modelul ambarcațiunii, dar aici mă voi referi la două tipuri care sunt folosite în cea mai mare parte în așa-numitul „timp modern” de cultura taygetană, care, în mare parte, variază doar în mărime. Cele mai mari, folosite pe navele spațiale foarte mari și grele, ar fi o variantă, iar cea de a doua ar fi cele folosite la ambarcațiunile mici și agile, cum ar fi cele de vânătoare.
În interiorul unei nave de dimensiuni mari sau mici, odată ce ai ajuns în sala ce comandă și control a reactorului, tot ce poți vedea este un perete drept și neted, de culoare metalizată, cu panouri dreptunghiulare mari, fără mânere. Pe unele nave, tot ce poți vedea sunt doi pereți netezi, în unghi de 90°, de aceeași culoare a oțelului, construiți din panouri detașabile. Toate aceste panouri pot fi îndepărtate.

La o navă de luptă clasa a II-a, „Suzy”, camera de control de unde puteți vedea acest perete este mică, pătrată, albă, netezită la colțuri și nu mai mare de 8 metri pătrați. Pereții sunt plați, dar toate colțurile, așa cum am mai spus, sunt rotunjite și toate albe, inclusiv tavanul, iar lumina vine de la un inel mare plasat pe tavan.
Intrarea principală se află pe peretele opus reactorului, unde există o ușă glisantă, dreptunghiulară mare, cu margini rotunjite, iar jumătatea superioară a acestor uși este transparentă. Podeaua este de culoare gri închis, în centru aflându-se două panouri dreptunghiulare, albe cu suprafața de control înclinată la un unghi ușor. Când este în poziția „oprit”, suprafața de control pare a fi din sticlă neagră iar când e în funcțiune, pe acea suprafață apare un tablou de comandă cu butoane, semnalizări, forme de aparate indicatoare, toate sub formă de holograme 3D. Ecranele de afișare și control sunt deci de tip holografic și apar în fața operatorului, prezentând toate datele necesare.. Acest ecran-hologramă 3D poate fi modificat ca dimensiuni, iar comenzile se dau fie prin manipulare manuală, fie telepatic (comandă prin gând), caz în care se folosește o interfață de inteligență AI.
Reactorul în sine, așa cum se vede după îndepărtarea panourilor de acces descrise mai sus, sau înainte de a fi instalat pe navă, arată ca o sferă mare de metal. Dimensiunea variază în funcție de nava pentru care este destinat. Este vizibilă și o rețea de tuburi de formă ovală atent ordonate, care acoperă întreaga suprafață și care iese din fiecare panou sau subsecțiune a suprafeței sferei și se îndreaptă în jos, spre podea, la capăt existând conectori și adaptoare pentru a-l putea cupla la camera reactorului navei. Printre aceste tuburi, există un fascicul de cabluri supraconductoare.
Ambele (sfera în sine și tubulatura ei ovală) sunt de culoarea oțelului, iar cablurile sunt negre cu conectori de culoarea bronzului. Tubul este plasat în jurul sferei, astfel dispus încât să amintească de circuitele în stare solidă. Când spun tuburi de formă ovală,mă refer la secțiune (nu circulară).
Iată o imagine foarte apropiată, dar de culoarea oțelului, nu verde.

Voi descrie acum cum arată un reactor Zero Point, nu și principiul de funcționare, căci a fost descris în detaliu anterior; aici voi face doar câteva mențiuni.
Rețeaua de tuburi ovale, care învăluie întreaga sferă a reactorului și care nu are un singur scop, este formată dintr-un mănunchi de conducte, cu funcții multiple, pe interiorul tubulaturii trecând firele metalice conductoare și diferite țevi pentru mai multe scopuri. Unele asigură protecție cablurilor supe-conductoare care alimentează generatoarele de frecvență electromagnetică pentru manipularea gravitației artificiale care controlează miezul reactorului. Altele sunt cablurile electrice folosite pentru transportul energiei generată de miezul reactorului „colectorii de curent electric” (nota C.M.: probabil se referă la bateriile de acumulatoare). Alte cabluri electrice preiau energie electrică de la celulele termoelectrice plasate pe suprafața interioară a sferei, sau de la acumulatori (un fel de condensatori încărcați electric).

Printre celulele termoelectrice din interiorul peretelui interior al sferei reactorului, există, de asemenea,un mănunchi de tuburi dispuse ca un radiator de căldură sferic care acoperă întreaga suprafață interioară. În radiator se află lichidul de răcire a reactorului, care trebuie menținut în anumite limite de temperatură.Preluând excesul de căldură, lichidul devine fierbinte, căldura din el este preluată de niște unități hidrotermice care o transformă în electricitate .
Peste acest radiator special, folosit la generatoarele gravitaționale, sunt instalate modulatoare de frecvență electromagnetice, între ele existând ți panouri termoelectrice.

Miezul reactorului este o sferă toroidală cu 12 trepte, formată din milioane de cristale de cuarț sintetic în formă de Merkabah, precum granulele de nisip, care plutesc într-un câmp gravitațional controlat de computer, care le determină să se miște pe 12 direcții toroidale. Un toroid are în interiorul lui un alt toroid care, la rându-i încorporează un alt toroid s.a.m. fiecare formându-se pe celălalt și creându-se astfel, 12 nivele. La vederea arată ca o sferă semi-transparentă, strălucitoare care se mișcă, plutind în centrul sferei reactorului.

Imaginile de mai jos ajută (sper!) la înțelegerea celor spuse mai înainte; este reprezentat un GIF.

Aceasta este cea mai apropiată imagine pe care o putem obține pentru a descrie cum arată interiorul unui reactor Zero Point complet, cu radiatorul de lichid de răcire, unitățile de răcire, colectoarele termoelectrice de formă pătrată și generatoarele gravitaționale, în fundal, și sfera miezului toroidal al reactorului, în prim plan.

Acesta este GIF-ul:

Puterea de ieșire a oricărui reactor Zero Point, bazat pe toroizi de cristal Merkabah, numit și Reactor Crystal Core Zero Point (o traducere aproximativă: reactor de punct zero cu inimă de cristal; n. m) alimentează generatoarele de gravitație electromagnetică care sunt, la rândul lor, controlate de AI-ul navei. Pe scurt: producerea și controlul forței gravitaționale artificiale se bazează pe varierea distanțelor între cristale și a densității cuarțului artificial Merkabah, precum și a vitezei de rotație a întregului toroid. De asemenea, se mai modică convenabil viteza și viteza relativă de rotație între fiecare dintre cele 12 niveluri care alcătuiesc toroidul..(Nu vă bateți capul cu asta !)

Important de reținut: atunci când sfera toroidală este mai mare, densitatea e mai mică; prin urmare, va produce o acțiune mai mică de spark-gap pe fațetele cristalelor Merkabah, reducând astfel potențialul de ieșire (nota C.M.: este vorba de principiul piezoelectricității: aplicând șocuri mecanice pe fețele unui cristal, se obține electricitate - care produce și scântei. Amplitudinea semnalului electric generat de cristal este direct proporțională cu forța de apăsare, iar frecvența depinde de numărul impactărilor în unitatea de timp asupra fețelor cristalului).
Cristalele de cuarț sintetic în formă de Merkabah sunt realizate cu precizie matematică ca dimensiuni și proporții. Sunt fabricate din cristal chimic pur. Deși obținute artificial, proprietățile piezoelectrice ale acestor cristale sunt remarcabile. Calculele folosite pentru obținerea cuarțului Merkabah se bazează pe matematica în bază 12 (nota C.M.: matematica pământeană este în bază 10).

Arată ca un mic reactor Zero Point. Imagine: reactor de fuziune mic (cred că e o glumă; n.m.)

După cum a mai spus, dimensiunea unui reactor Zero Point depinde scopul în care e folosit. La o navă spațială mare, precum cele din clasă Toleka, reactoarele (patru la număr) au un diametrul de aproape 10 metri. La ambarcațiune mai mici, cum ar fi Suzy, clasa II, reactoarele sunt mult mai mici,și au diametrul cuprins între 3 și 3,5 m (fără a lua în considerare tubulatura și suplimentarele).

Dar există și reactoare Crystal Core Zero Point mult mai mari, la polul opus existând și mini- reactoare Zero Point, care funcționează cu același principiu, dar care pot ținute în palma ta. Ele sunt folosite pentru a alimenta mici drone, echipamente electronice cu rază lungă de acțiune necesare călătoriilor în spațiu ori pentru a alimenta arme precum puștile cu plasmă ACR avansate și ACP-uri mai mici, ambele capabile de o rată mare de foc, fără a fi nevoie să se reîncarce. Adică cu aceste arme trăgătorul nu va rămâne niciodată fără „muniție”. Mă rog, există multe alte utilizări ale reactoarelor de punct zero, în toate domeniile.

(Ca notă suplimentară: pe planetele Temmer și Erra, la rețelele electrice fără fir planetare, astfel de reactoare mici nu sunt necesare pentru funcționarea dispozitivelor de zi cu zi, acestea fiind alimentate prin tehnologia de transmisie wireless a electricității, similară cu cea descoperită de Tesla pe Pământ, înainte de a fi fost ascunsă publicului de către Thomas Edison, deoarece ar fi fost imposibil să fie prevăzută cu un contor care să fie periodic citit pentru facturare).

Cristalelor interioare de cuarț merkaba, care alcătuiesc miezul reactorului, au aproximativ dimensiunea unui grăunte de nisip fin sau de sare.

Singura diferență e că în imagine, sunt obiecte Merkabah cu trei fețe, iar cele din reactoarele Zero Point sunt obiecte Merkabah cu patru fețe, în forma a două piramide cu aceiași bază și vârfurile la 180 de grade.

Motoare cu turbină cu plasmă
Există mai multe variante de motoare cu turbină cu plasmă. Folosesc numele „turbină” pentru că se învârte în interior, adică este o turbină. Spre deosebire de un motor cu reacție, acesta nu are compresor, trepte de compresie, arzătoare sau post-arzătoare. Nu necesită nici un fel de combustibil sau propulsor. Funcționează prin rotirea componentelor sale în direcții opuse în timp ce este alimentat cu trilioane de electroni volți, ceea ce creează un foarte puternic câmp electromagnetic de plasmă.
Dimensiunea motorului variază în funcție de navă, dar toate pe același principiu. Este un cilindru sau o țeavă mare, goală în interior, cu un con în spate. Pereții cilindrului sunt turbina însăși și formată din mai multe rânduri de cilindri unul în interiorul celuilalt. Numărul acestor cilindri depinde de modelul navei, dar majoritatea celor mari și unele clase de luptători au 12 straturi, fiecare rotindu-se în sens opus.

Deși la exterior un motor cu plasmă electromagnetică poate arăta ca un motor cu reacție, în interior este foarte diferit.

În principiu, fiecare nivel se rotește în sens opus celui anterior, în sensul acelor de ceasornic, celălalt în sens invers acelor de ceasornic. Fiecare este alimentat cu o polaritate electrică de înaltă tensiune diferită și toate se rotesc pe aceeași axă centrală. Se creează un câmp electromagnetic puternic, așa cum s-a spus mai înainte. Frecvență acelui câmp este controlată de computerul AI al navei. Controlul acestei frecvențe se realizează prin varierea vitezei de rotație, a tensiunii și a relației dintre modelele de rotație dintre straturile turbinei contrarotative.
La modelele mai vechi, turbinele erau făcute dintr-un set de cilindri unul în celălalt, precum păpușile rusești Matrioșca, iar puterea la fiecare nivel, sau la fiecare tambur rotativ individual, este obținută folosind un dispozitiv de distribuție a puterii la capătul frontal al turbinei, opus față de duza de evacuare.
La modelele mai recente, acest lucru se realizează prin modificarea structurii moleculare a fiecărui strat în valuri, unul în sensul acelor de ceasornic, celălalt în sens invers acelor de ceasornic.
Fiecare nivel de cilindru, care alcătuiește turbina își va modifica structura moleculară, provocând o ondulație care se învârte în jurul fiecărui cilindru.
Este esențial să înțelegem că materialul utilizat în acest tip de turbine de ultimă generație este un super aliaj de metal cristalin polimorf. Aceasta înseamnă că însăși structura sa moleculară se schimbă în funcție de ceea ce le dictează computerul. Dacă aveți un tambur de turbină aparent solid și schimbați structura cristalină moleculară care o alcătuiește, într-o manieră progresivă, ca într-un val, creați iluzia de rotire în interiorul matricei sale moleculare.

Metal polimorf

După cum se vede aici, sferele mici reprezintă structura moleculară a metalului, care se schimbă sub controlul IA pentru a crea iluzia de rotire.
O structură moleculară cristalină într-o substanță sau material se obține atunci când moleculele capătă o formă și o ordine geometrică precisă. Acesta este principiul de bază al materialelor transparente. Deoarece structura lor este atât de ordonată, lumina trece mai ușor, obiectul devenind astfel translucid.
Același efect se întâlnește și la materialele superconductoare în care curentul electric trece prin moleculele materialului fără a întâmpina nicio rezistență.

Când curentul trece printr-un material mai puțin conductor, (cum ar fi firul de cupru de ex.) curgerea este haotică, fiecare electron din curentul electric lovind și luptându-se să înainteze prin metal în direcția impusă de polaritate.

Matrice moleculară metalică cristalină perfectă, similară cu cea găsită în superconductori:

Revin la turbinele cu plasmă electromagnetică de ultimă generație, utilizate pentru navele stelare.

Fiecare strat de tambur se va schimba din cauza proprietăților metalice polimorfe, controlate de IA a navei, folosind gravitația și frecvența de interes pentru anumite zone din structura turbinei care trebuie schimbate. Moleculele metalului polimorf reacționează la frecvență și la gravitație, forțându-le să-și schimbe relația între ele. Această schimbare poate fi văzută ca o undă care se propagă în jurul tamburului.
La fiecare nivel al „tobelor” care sunt una în alta, „unda” se va propaga într-o direcție sau alta, provocând un efect de rotație chiar dacă nu există părți în mișcare.

Aceasta este cea mai importantă diferență dintre tehnologia veche a navelor stelare și cea mai avansată tehnologie folosită la clasă Suzy II. Fără piese în mișcare și toate realizate cu proprietăți metalice polimorfe. Turbinele cu plasmă din navele mai vechi se roteau ca o turbină completă și în contrarotație pe niveluri.
Faptul că nu există piese în mișcare, dar efectul molecular este cel al unei turbine, face ca acest tip de motor să fie mult mai fiabil decât cel cu rotație și mult mai precis ca vibrație.

Pe măsură ce turbina se rotește molecular, AI modifică compoziția sau „forma” structurii cristaline a turbinei, modificare în densitate și formă. Cu aceasta, curentul electric de înaltă tensiune care circulă prin acesta într-o manieră superconductivă întâmpină o rezistență mai mare sau mai mică, ceea ce face ca și frecvența sa electromagnetică să se schimbe, schimbându-și, prin urmare, relația de frecvență cu alte straturi ale întregului motor cu turbină. Suma tuturor interacțiunilor dintre straturile din turbinele interioare ale motorului va avea ca rezultat producția de frecvență totală sau brută a întregului motor.
Prin schimbarea relațiilor de frecvență interioară dintre componente, fluxul de plasmă din gura motorului va avea o frecvență specifică. Această frecvență specifică are o natură energetică foarte ridicată datorită cantității de putere electrică brută care este alimentată în motor, de ordinul a câteva trilioane de volți sau TEV.
După cum s-a explicat în alte lucrări, o navă, atunci când navighează mai repede decât lumina, nu se mișcă cu adevărat, deci nu este propulsată. Nava își va modifica frecvența specifică pentru a se potrivi cu cea a destinației, așadar „sărind” acolo. Aceasta înseamnă că hărțile spațiale trebuie realizate numai folosind frecvența, adică citirea frecvenței specifice a fiecărui „loc” dintr-o grilă în spațiu și memorarea acesteia în computerul AI.
În principiu, atunci când o navă trebuie să călătorească din puntul „A” în punctul „B”, tot ce trebuie să facă este să-și schimbe întregral frecvența, astfel că nu va mai fi „compatibilă” cu locația locul „A” ci cu a destinației, locul unde se află punctul „B”.
Aceasta arată de ce este atât de important gestionarea ieșirilor precise de frecvență ale motoarelor. Deoarece motorul trebuie să emuleze sau să găzduiască ajustări precise de microfrecvență pentru a compensa alți factori necunoscuți care pot perturba întreaga frecvență de ieșire, cauzând o abatere de la destinație. O locație este o frecvență specifică marcată pe o hartă, unde sunt specificate și timpul și momentul exact în care o navă ar trebui să sosească, pentru a atinge destinația „B”. Toate acestea sunt controlate prin managementul sistemului de ieșire a frecvenței motoarelor.
Deoarece locurile și locațiile sunt frecvențe marcate pe o hartă , toate sunt reprezentate prin cifre și numere matematice.. Timpul trecut, prezent sau viitor al unei locații, este, de asemenea, gestionat cu ajutorul frecvențelor controlate despre care se știe deja că sunt reprezentative pentru locația și momentul dorit. Punct în spațiu-timp.
--------------
Modificarea frecvenței de existență a întregii nave, sau a vibrației, pentru a se potrivi cu cea a destinației dorite, se realizează folosind un efect toroidal de imersie completă cauzat de câmpul electromagnetic de mare energie pe care îl produce motorul sau motoarele sale. Fiind că miezul motorului este nucleul, sau așa numitul „motor” de asemenea, al întregului toroid, unde o polaritate este în spate ca o ieșire de plasmă electromagnetică, iar cealaltă polaritate se găsește la nasul navei. , fiind că toroidul este conectat la turbină și la motoarele toroidale folosind corpul și structura ambarcațiunii în sine, fiind ajutat în principal de cabluri supraconductoare masive care merg de la nasul special al ambarcațiunii care acționează ca receptor până la spatele motoarelor. unde energia electromagnetică se adaugă celei noi pe care o produc motorul (motoarele).

Evacuarea cu plasmă a unui motor magnetic rotativ, sau așa-numitul Plasma-Jet, arată de un albastru electric profund până la alb. Cu toate acestea, în funcție de frecvența de ieșire a motorului, care este variabilă, poate exista o schimbare a nuanței. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când nava spațială se află în atmosfera unei planete. În spațiu, schimbarea culorii din cauza frecvențelor diferite există dar este foarte subtilă, aproape imposibil de văzut.