Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 17 ianuarie 2024

W84- Semințele stelare (P5)- Amintirea că am trăit în tărâmuri superioare

Publicat 29 iulie 2023
Traducere Const. Mihăilescu


Mari Swaruu : Bună din nou, mulțumesc că-mi sunteți alături ! Eu sunt Mari Swaruu.

În acest videoclip, mă voi referi la semințele stelare ca oameni cu o anumită recunoaștere, dar acest videoclip e valabil și pentru fiecare persoană care are legătură cu ceea ce voi spune, și se referă inclusiv la lucrătorii luminii avansați din punct de vedere spiritual. Până la urmă, fiecare suflet este, prin definiție, o sămânță stelară, termenul fiind cel mai bine folosit pentru a descrie un suflet sau o persoană care are o experiență pe Pământ ca om și care, în viața sau viețile lui anterioare a trăit în altă parte a universului, ca altă rasă sau specie. Cel mai adesea, facem parte din vasta și răspândita rasă a lyrienilor, chiar dacă am avut sau avem vieți pe planete diferite ale acestui univers (Pământ, Pleiade etc)

Oricum, semințele stelare își amintesc profund, la un moment dat, că au fost altceva ori altcineva și că au trăit în societăți mult mai avansate și mai pașnice. Aceste amintiri le provoacă un sentiment profund de melancolie și dorință de a se întoarcă acolo de unde au plecat cândva. Uneori, aceasta se poate întâmpla deoarece simpla cunoaștere interioară este mai mult decât suficientă pentru a provoca reacții emoționale suficient de puternice.
Aici trebuie să subliniez un alt factor important și anume că o persoană, sămânță stelară sau nu, poate avea acel sentiment puternic de a nu aparține tărâmului fizic al Pământului nu numai pentru că a trăit în alte civilizații mult mai avansate în vieți anterioare, dar și din cauze mai recente, când sufletul ajunge în liniștea spațiului dintre vieți. Amintirea puternică și recentă de a fi avut un corp perfect sau de a nu fi avut deloc unul, coroborată cu existența într-un tărâm, pe care atât de mulți și-l amintesc și l-au descris, poate deveni mult mai reală decât viața în tărâmul material.

Unii își amintesc de un loc în care tot ceea ce aveau nevoie exista din abundență, unde totul era iubire, armonie, integrare și acceptare și în care nici măcar nu era nevoie să se deplaseze pentru a avea ceea ce-și doreau, fiind suficientă dorința, intenția de a avea. În univers, asta nu este o utopie, pentru că sufletul are abilitatea de a-și crea realitatea în care simte că se simte cel mai bine.
Prin urmare, în timp ce ești acolo, nu vezi cu ochii pentru că, așa cum au spus atâtea suflete care își amintesc, vezi tot ce vrei să vezi cu o vizibilitate în toate direcțiile (360 de grade) simultan, dacă vrei. În timp ce individul trăiește o experiență percepută a fi cât se poate de reală, culorile sunt mai vii, nuanțele mult mai multe, unele neîntâlnite pe Pământul fizic. Acolo, poți vedea lucruri uimitoare și pozitive,  imposibil de descris în cuvinte.

Amintirea puternică a unei realități recente, manifestată atunci când individul este într-o matrice de vibrații ultra-înalte care îi conferă certitudinea că nimic nu poate merge vreodată rău, amprentează mintea inconștientă și subconștientă a sufletului încarnat încât este inevitabil să iasă la suprafață acea melancolie puternică și acea dorință disperată de a se întoarce în acel loc și stare existențială.

Pe măsură ce semințele stelare cresc în conștientizare și înțeleg că nu aparțin decât pasager Pământului și, pe măsură ce acumulează cunoștințe despre toate acestea, în cea mai mare parte prin cercetare individuală, subiectul ajunge să-și dorească cu disperare să comunice cu cei aflați în acel tărâm, înțelegând tot mai acut că acolo se află familia lui care l-a așteptat mereu.

Dar nu orice sămânță stelară poate fi extrasă de pe Pământ, ci doar acelea care și-a pus în programul cu care au avenit pe Pământ, în această viață, acest obiectiv.

Problema aici este că Starseeds (semințele stelare) întâlnesc în cercetarea lor o mulțime de informații false inserate acolo de cei interesați să manipuleze oamenii. Asemenea informații au fost plasate acolo tocmai pentru a fi găsite de semințele stelare interesate de subiect, și, în felul acesta, să poată fi conduse pe o pistă falsă.

Așa cum am spus mereu, este responsabilitatea fiecărui suflet să cerceteze, să descopere și, în cele din urmă, să accepte sau să renunțe la acea informație.

Tot acest amalgam de informații (reale sau false) pot duce la formarea unor concepții trunchiate, false, sau doar cu un mic procent de adevăr în ele. De exemplu, mișcarea New Age descrie viața de pe alte planete ca fiind perfectă și lipsită de orice problemă.

Pentru mine, acesta este un semn clar că mulți oameni care și-au împărtășit informațiile despre toate aceste subiecte au amestecat memoria și percepția de a fi trăit pe o altă planetă și într-o cultură foarte avansată cu experiența de a fi existat în vibrația superioară.

Multe semințe stelare doresc cu disperare să fie extrase de către familiile lor din stele, crezând greșit că acolo unde vor ajunge toate problemele existențiale dificile vor dispărea cu desăvârșire, tărâmul în care se vor întoarce fiind fără cusur. Este adevărat că în tărâmurile superioare viața asigură mult mai multe oportunități, condiții extrem de favorabile vieții, mult mai multă iubire și acceptare, dar nu va fi în totalitate ideală.

Cu toate acestea, viața de pe Pământ este una dintre cele mai solicitante, mai provocatoare, mai dificile, în care numai sufletele temerare și puternice îndrăznesc să-și asume un avatar (corp fizic).

Cea mai mare și cea mai importantă lecție de a trăi pe Pământ este să realizezi că indiferent unde te afli și experimentezi, totul este o iluzie, deoarece realitatea externă, cea în care faci acele experiențe, este, cu adevărat, o iluzie, nimic altceva decât reflectarea a cine ești tu cu adevărat în acele momente.
Deci nu contează unde crezi că ești, pe Pământ sau în orice alt loc îndepărtat din univers. Ceea ce contează este CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT. Aceasta va fi iluzia realității tale, căci, de fapt, planul material nu este altceva decât o iluzie. Niciun suflet nu a părăsit vreodată tărâmurile astrale, căci nu există un loc unde să se întoarcă, decât într-o experiență, o manieră personală specifică fiecărui suflet.
Corpul biologic, material este doar un traducător, o interfață, pentru a limita capacitatea vastă de percepție a unui suflet la o lățime de bandă îngustă a celor cinci sau șase simțuri fizice. 

Când un suflet începe să-și amintească cu adevărat, nu-i mai este teamă de moartea corpului fizic sau de lucruri și experiențe din tărâmurile materiale, știind că totul este iluzoriu, el fiind, cu adevărat, nelimitat existențial și invulnerabil.
Un suflet avansat, care a atins acel nivel de conștientizare, începe apoi să manifeste numai cele mai bune lucruri în viața sa, deoarece înțelege că nu a părăsit niciodată tărâmurile superioare în care manifestarea este imediată. Și toate greutățile, toate lucrurile rele care, inevitabil, i se vor întâmpla în lumea materială, vor căpăta un alt sens, iar tot dramatismul evenimentelor va dispărea.
Lucrurile rele sunt astfel pentru că persoana a decis să le interpreteze astfel.

Deși acest lucru este valabil pentru majoritatea dramelor vieții, există unele aspecte care, după părerea mea, nu pot fi decât rele, cum ar fi suferința inutilă și cruzimea, deși sunt perfect convinsă că de sus, până și asta se vede altfel.

Dorința de a fi extras sau dorința de a transcende viața de pe Pământ în orice fel și dorința de a reveni la o stare anterioară mai bună este de înțeles și asta ne propulsează pe toți înainte, determinându-ne să ne îmbunătățim viața care, în lumea materială, este finită. Înțelegând că suntem nemuritori, nu mai este nevoie să ne „agățăm ” de viața încarnată, pentru a dăinui peste timp. În cele din urmă trebuie să mergem ACASĂ, și.... o vom face. Este o certitudine pentru că, de fapt, de acasă nu am plecat niciodată.

Ne încarnăm în aceste corpuri biologice păstoase și dureroase pentru a experimenta și pentru a ne putea deplasa, corpul fizic fiind doar interpretarea fiecărui suflet și locul în care își plasează atenția; valoarea pe care o acordă fiecărei experiențe, va determina calitatea acele vieți (plăcută sau neplăcută).

Iată de ce nu există nimic mai important decât să cultivăm pe cine suntem noi în interior și să nu ne concentrăm pe acumularea excesivă de lucruri materiale care sunt, în cele din urmă, doar o iluzie.

Lumea și viața materială ne oferă doar o experiență. Dar materialitatea este NUMAI o iluzie și amintirea a ceea ce am făcut, cum ne-am comportat în viață sunt singurele lucruri pe care le vom îndepărta la sfârșitul încarnărilor noastre. Asta este ceea ce ne expansionează sufletele și asta își doresc toate sufletele: iubire, integrare, creștere și expansiune.

Vă mulțumesc că ați urmărit acest videoclip! Apreciez foarte mult interesul vostru pentru aceste comunicări. Ne vedem aici data viitoare.

Cu multa dragoste.

Prietena ta,
Mari Swaruu

https://swaruu.org/transcripts/star-seeds-and-their-problems-part-5-remembering-having-lived-in-higher-realms-english

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu