Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 februarie 2023

Y320 -Navigația stelară (4.1) - Nave spațiale în hiperspațiu (Athena Swaruu)

Autor Gosia de la Agenția Cosmică
Publicat 22 iulie 2022
Traducere Const. Mihăilescu

Robert: Bună, Tina. Dacă știm că o navă poate fi considerată un portal și cum știm că pe o navă există timp (SIT), de ce atunci când se traversează un portal, sau se intră în el, nu mai există timp?
Swaruu X (Athena): E ca la șosetă, când o iei pe dos; același principiu.
Navigația non-Hyper Space, adică cea a navigației tradiționale, prin deplasare, implică durata călătoriei, sau SIT.
Însuși acest management al navigației, în care se execută o deplasare, și nu un salt de frecvență (Hyper Space), este artificial, în sensul că nu ar fi necesar călătoriei, tehnic vorbind.

Adică, în loc să sară direct de pe planeta Temmer pe Pământ, o navă trebuie mai întâi să se deplaseze din spațiul proximității Temmer, în spațiul interplanetar, unde va crește viteză prin deplasarea Jetului de Plasmă după care să facă saltul în Hiper Spațiu. Această deplasare este inutilă din punct de vedere tehnic, dar se execută pentru a respecta normele de coexistență și pentru a evita accidentele, căci sosirea bruscă într-un loc a unei nave mari poate provoca o coliziune cu o altă navă care s-ar afla acolo.
Acesta ar fi un considerent, dar există și un altul. După aceleași reguli de navigație, o navă nu va programa, de obicei, saltul de frecvență (Hyper Space) de la punctul de plecare direct la  destinație, ci va călători târându-se ca „omidă”(în lipsa unui cuvânt mai bun). Adică, computerul de navigație nu va impune un salt drastic între Temmer și Pământ (cum s-ar întâmpla întrun un portal), ci va urma o secvență progresivă, subtilă de puncte pe o hartă de frecvență.
 Computerul de navigație urmărește pe harta numerică, care reprezintă valori de frecvență, plasarea navei în punctul de masă și gravitație ale destinației, ținând mereu cont de punctul de plecare. Un exemplu numeric: dacă lui Temmer i se atribuie valoarea 10, iar Pământului valoarea 100 (fără conotații de superioritate; e doar un exemplu), un portal va sări de la valoarea frecvenței 10 la 100, făcând saltul de la Temmer pe Pământ, imediat, în timp ce dacă schimbarea de frecvență s-ar efectua cu ajutorul motoarelor de deplasare, atunci nava ar trebui să treacă în ordine de la 10, la 11, 12, 13,14 ......100
Procedeul se aplică și din alte motive, cum ar fi timpul
SIT, pentru a oferi un timp de percepție sănătos echipajului și navei, dar și pentru a putea avea posibilitatea de a devia nava în orice moment al călătoriei (de ex., pentru a ocoli brus planeta Cyndriel care se întâmplă frecvent, dat fiind faptul traiectoria acestei planete se află pe direcția de deplasare Pământ și Taygeta)

Un alt aspect legat de călătoria pas cu pas prin Hiper Spațiu este că manevra menționată mai sus privește în special navele mari, precum Toleka, care cântărește aproximativ 20 de milioane de tone, și nu navele de mici dimensiuni, precum cele de vânătoare, transport marfă sau private.
Justificarea este că 20 de milioane de tone de metal sunt greu de convertit printr-o simplă scufundare în toroidul energetic, în timp ce nava își schimbă frecvența prin acțiunea motoarelor sale controlate de computerul său de navigație.
Este nevoie de o cantitate enormă de energie pentru a schimba frecvența unei mase atât de importante de metal, care ar supune la o forțare la limită a motoarelor navei și chiar a structurii navei (care ar avea de suferit din cauza fenomenului legat de „rezistența moleculară”). Motoarele unui obiect cu masă mare, atunci când este imersat în toroid, vor tinde să schimbe frecvența începând cu partea carenei către interior, creându-se un decalaj de timp semnificativ între părțile exterioare și interioare ale unei navei de masă mare.
Deci, frecvența se va schimba în secvențe: mai întâi carena exterioară și apoi partea interioară a navei, într-o anume ordine (sunt supuse modificării frecvențiale mai întâi lucrurile și obiectele din interior care au o masă mai mică, precum mobilier sau jaluzele din lemn, oameni... ultima modificată ar fi structura internă masivă a navei, cea metalică care conferă rezistență și rigiditate navei.
Deci, deoarece o navă are o masă mare, motoarele sale nu îi vor putea modifica toată frecvența deodată, deoarece cantitatea de energie necesară ar fi enormă și ar depăși puterea nominală.
Bineînțeles că aceasta situație este particularizată de la o navă la alta, în funcție de specificațiile tehnice ale navelor. Acest fenomen de „rezistență moleculară” apare mai mult la navele mai mari și mai puțin la navele de masă medie sau mică.
Astfel, navele de luptă, precum Suzy sau Scimitar, vor putea face sărituri imediate, fără timp SIT, în timp ce o navă mare va trebui să lucreze cu timpul SIT. Acest lucru se vede clar deoarece cu cât o navă este mai mare, cu atât este nevoie de mai mult „timp”pentru a călători între două puncte, dându-se iluzia că nava mai mare este mai lentă decât o navă de luptă mică.
Această progresie numerică în cadrul unei hărți de frecvență, pe care computerul o impune motoarelor, care, la rândul lor, o vor impune asupra frecvenței structurale totale a unei nave, este necesară pentru a da un „timp” relativ navei în sine, astfel încât toate moleculele navei mari să poată efectua modificarea de frecvența, asigurându-se astfel sincronicitatea. Cu alte cuvinte, timpul SIT le va oferi tuturor moleculelor unei nave mari răgazul să se adapteze la noua lor frecvență de vibrație existențială.; progresiv, schimbând frecvența pas cu pas.
Așa că manevra de a schimba frecvența unei nave trebuie să se facă progresiv și gradual pentru a acorda „timp” de adaptare tuturor moleculelor corpului, conferind siguranță procesului. Este pur și simplu mai confortabil și mai convenabil decât un salt direct (ca în cazul unei nave mici de luptă care e supusă unor astfel de salturi chiar ca antrenament),
Reamintim aici că un motor de navă nu numai că oferă un efect „Jet” al reacției de acțiune <--- ---> de deplasare tradițională de la punctul „A” la punctul „B”, dar el însuși fiind din plasmă electromagnetică devine un modulator de frecvență, comparativ, funcționarea fiind similară cu manevra de acordare a unui aparat pe un post radio FM. Schimbarea (acordul) va plasa receptorul pe frecvența exactă de ieșire a plasmei electromagnetice pe care o emite motorul. Efectul de toroid este de a crea un punct de involuție electromagnetică către emițător sau miezul motorului, pentru a fi reciclat din nou.
Adică, motorul în modul Hyper Space, va emite o plasmă Jet de înaltă energie, cu frecvență controlată, ca un „jet” , în mod obișnuit, către spatele navei, dar aceeași plasmă electromagnetică de înaltă energie, prin proprietățile sale de frecvență, va putea fi trimisă în jurul navei, creând un cocon electromagnetic în jurul acesteia, pentru a reintra apoi, prin carena din față a navei, și a reveni la miezurile motoarelor din care a țâșnit.
Această deplasare în navă are loc în două moduri principale: prin carcasa interioară și exterioară a navei în sine și printr-o serie de fire supraconductoare gigantice, plasate în centrul interior al navei, creându-se un circuit de reciclare prin motoare.
Restul navei își va schimba frecvența așa cum dictează și monitorizează computerul de navigație, folosind motoarele modulate pe baza principiul Frecvenței Dominante, care ordonează procesul, astfel că atunci când există mai multe frecvențe energetice (fiecare tinzând să egaleze valoarea frecvenței medii a tuturor), să prevaleze frecvența dominantă.
Un portal impune acea frecvență electromagnetică oricărui obiect care intră în vortexul său, care va fi punctul „nucleu” al toroidului energetic. 

Dar, pentru aceasta, nu trebuie să-și mute întreaga structură în noul punct, punctul de sosire. Trebuie doar să schimbe frecvența a ceea ce intră în miezul său, care este practic o poartă, de obicei rotundă, astfel încât nu necesită atâta energie precum o navă spațială.
De asemenea, merită menționat faptul că portalurile diferă ca putere și capacitate, în același mod în care diferă și navele. Acesta este motivul pentru care timpul SIT al unei nave este produs, în timp ce într-un portal, cel puțin aparent, nu este. Sper că explicația mea este înțeleasă.

Robert: Wow. Mulțumesc foarte mult. Chestii foarte interesante. Parcă nu merg toate „în același timp” dintr-un loc în altul.
Gosia : Da, mulțumesc. Ce răspuns!
Swaruu X (Athena) : Ei, nu e numai asta..Uită-te la asta (arată un videoclip). Efectul de hiperdrive Millennium Falcon.


Acest efect este ADEVĂRAT și este surprinzător de bun. Ceea ce vedeți în afară nu este spațiul cosmic al navei când sare         (excepție faza de la început, când este încă în zbor normal). Ceea ce se vede ca un tunel este vârtejul de intrare al toroidului însuși produs de motoarele navei. Nu este extern navei, nava însăși produce acel efect vizual. Este energia motoarelor sale care revine pentru a fi reciclată de către acestea.


Cunoașteți deja această imagine, dar merită să o redăm. Este partea de intrare a energiei din această schemă, conul de admisie din dreapta imaginii din fața navei.
Sunetul depinde de fiecare navă; oricum, se aude o creștere foarte puternică a jetului de ieșire și sunetul turbinelor care cresc RPM. Sunetul este impresionant și nu te saturi să-l asculți. 
Impresia de putere a acestor motoare este enormă. Sunetul se aude pentru că trece prin interiorul navei și nu prin spațiu. Iar tunelul este luminos pentru că este plasma însăși, emisă de motoare. De aceea arată ca fiind afară; ceea ce vezi este coconul care înconjoară nava, nu spațiul cosmic.
Se văd și liniile care apar la începutul săriturii. Se crede eronat că sunt stele, nu sunt. Sunt descărcări statice sau arcuri electrice între toroidul energetic și carena navei.
Gosia: Mulțumesc că ai explicat toate acestea, Atena. Este foarte detaliat și impresionant.
Swaruu X (Athena): Ești drăguță.. Pot spune încă mult mai multe despre asta. Nu am terminat de explicat natura numerică a realității și modul în care aceasta se aplică hărților. Vreau să vorbesc despre Matricea numerică, dar în altă zi.

https://swaruu.org/transcripts/stellar-navigation-4-part-1-sit-time-spaceships-in-hyperspace-athena-swaruu

2 comentarii:

  1. Mă întreb și întreb: centrele energetice de pe "sistemul energo-biologic" (e formulare găsită ad hoc, probabil corectă...) Numite din sanscrită chakre nu pot fi identificate, pentru că sunt plasate în perechi, față - spate, cu un toroid sau cu un "motor/ portal" prin care se efectuează salturi și transferuri de informații pe principiul Frecvenței Dominante?

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. Apropo de "călătoriile stelare", la nivel de ființă-care-ia-formă, asta se petrece, de obicei, în timpul procesului de dematerializare/ materializare a corpului fizic de tip umanoid. Exemple celebre - nu e cel mai potrivit cuvânt... - le avem in materializarea lui Hristos Iisus în aura Marii Maici. La fel, înainte de acest eveniment, în "răpirile la cer" ale lui Enoh sau Ilie, apoi "transportarea in Duh" a diaconului Filip din Faptele apostolilor sau, mai nou, călătoria lui Arsenie Boca din pușcărie la înmormântarea mamei sale.
    Principiul e același...

    RăspundețiȘtergere