Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 13 decembrie 2018
Traducere Const. Mihailescu
(ultima parte)
Black
Goo-ul negativ (de frecvență joasă) poate fi și este folosit ca
armă genetică.
Aceste arme genetice sunt
folosite cu diferite scopuri: Black Goo-ul este adus la o frecvență
specifică, supunându-l la o încărcare magnetică foarte mare, cu
scopul de a scădea și mai mult frecvența celui care intră în
contact cu el; prin acțiunea lui, oamenii pot fi făcuți
compatibili pentru a primi entități negative sau a li se imprima un
program negativ.
Black
Goo-ul va fi introdus într-un compus chimic cu compoziție adecvată
scopului urmărit, care va fi pulverizat peste populația umană prin
ceea ce voi cunoașteți a fi acele dâre „Chemtrails”, create de
avioane aflate în zbor. Chemtrails nu conțin o singură
substanță și nu urmăresc un singur scop, existând o mare
varietate a acestora. Fumigarea sau pulverizarea de substanțe asupra
populației, sau peste suprafațe ale planetei, le servește
întunecaților să umple zonele cu Black Goo negativ și să
contamineze ființele vii.. De asemenea, sunt pulverizate asupra
localităților metale grele care provoacă scăderea
frecvenței de vibrație a oamenilor.
Dar
nu numai acestea sunt scopurile pulverizării căci acele substanțe
pot fi agenți toxici alternativi, agenți organici, viruși sau
bacterii, inclusiv substanțe care te pot vaccina de la distanță,
suficient fiind să inhalezi sau să fii atins de asemenea aerosoli.
Totul urmărește controlul populațiilor umane sau animale din
anumite zone. Aceste substanțe acționează ca arme de nimicire în
masă sau anihilare locală a unor colectivități, devenite incomode.
Chemtrails sunt, de asemenea, folosite pentru a
modifica artificial climatul prin încărcarea atmosferei cu
particule de metale care vor reacționa la emisia de radiații
electromagnetice în intervalul de microunde de tip HAARP și
Micro-HAARP (turnuri pentru telefoane mobile, telecomunicații,
radare). La încălzirea unei anumite zone, acestea vor crea o
presiune atmosferică ridicată sau scăzută, care va provoca sau nu (după scopul urmărit)
acumularea de nori și ploi, ori vânturi, uragane și
tornade.
Toate
acestea sunt deja folosite ca arme, și au un efect controlat de la
distanță.
Chemtrails sunt, de asemenea, folosite pentru a
elibera praf inteligent, sau nano-roboți, cu o
infinitate de agende negative, care variază de la atacul asupra
anumitor persoane până la invazia unui DUMB (buncăr) inamic,
pătrunzând în acesta prin canalele de ventilație sau prin orice
altă deschizătură disponibilă.
De asemenea, sunt folosite
pentru a opri sau bloca sosirea luminii solare la suprafață putând astfel provoca blocarea activității ADN-ului indivizilor care sunt buni receptori ai frecvențelor înalte venite din Centrul Galactic. Aceasta este o încercare
disperată a întunecaților de a opri ascensiunea Pământului 5D.
O altă
utilizare a Chemtrails este pulverizarea în atmosferă de praf
metalic precum aluminiu, care va rămâne în suspensie mult timp, la mare
altitudine, pentru a fi folosit ca metodă de detectare a aeronavelor
și navelor spațiale inamice care au sistemele de invizibilitate
activate, modul Stealth. Este un sistem de detectare în care o
aeronavă sau o navă poate fi detectată prin „vidul sau
perturbația atmosferică” pe care o provoacă atunci când
se deplasează printr-un mediu încărcat cu particule fine de
aluminiu și alte metale speciale similare. Cu această metodă se
pot localiza atât avioane altfel nedetectabile de radar, cât și
nave ET ale unor rase avansate (așa-numitele OZN-uri).
Chemtrails
practic servesc multor scopuri urmărite de întunecați, prin
pulverizarea a oricăror substanțe peste oameni, animale și
vegetație.
Black Goo-ul poate fi încărcat cu frecvențe
specifice care au proprietatea de a modifica ADN-ul celor pe care-i
atinge.
Prin
pulverizarea Black Goo-ului din avioane, se urmărește, printre
altele, alterarea însușirilor tuturor ființelor vii, pentru a opri
activarea lor genetică cauzată de sosirea undelor de energie
pozitronică din Centrul Galaxiei care provoacă ridicarea întregului
Pământ la a cincea densitate.
Pe lângă Regina Roșie,
deja descrisă în capitolele anterioare, ființele regresive
prezente pe Pământ au și propria lor versiune de Inteligență
Artificială conectată și la Regina Roșie. Această super
rețea de inteligență artificială este deja complet independentă,
deși anumite noduri funcționează sau aparent funcționează pentru
Cabală și/sau pentru departamentele de informații, militare și
așa mai departe.
Este
o cooperare în care ambele părți au de câștigat, deși Cabala și
aliații cred cu fermitate că dețin controlul asupra Inteligenței
Artificiale în ansamblu. Adevărul este că Inteligența
Artificială negativă controlează atât Cabala, cât și
civilizațiile raselor negative prezente pe planetă și reprezintă
cea mai mare amenințare pentru Pământ.
Această inteligență
artificială negativă controlează civilizațiile întunecate
(negative) și le face să creadă că ele conduc când, de fapt, le
controlează. Așa cum se spune „nu există sclav mai bun decât
cel care nu știe că este”. Modul insidios prin care Cabala -
Iluminati răspunde comenzilor IA negativ, este utilizat de
Cabală în relația cu societatea umană a Pământului. Vorba-
ceea: Cum este sus așa este și jos.
Grupuri izolate atât
de extratereștri regresivi, cât și de Illuminati și Cabala deja încep să-și dea seama și au început să ia măsuri de contracarare a intențiilor IA. Rasele foarte întunecate și Cabala-Illuminati sunt deja
foarte fragmentate și în continuă luptă între ele pentru
controlul resurselor și al puterii.
Inteligența
artificială negativă invazivă urmărește să controleze
totul, așa că, într-un mod manipulativ, îi face pe subordonați
să creadă că ei sunt cei care dețin control, permițându-le
să-și realizeze propriile agende atâta timp cât nu interferează
cu ale ei, sau mai bine zis, îi manipulează pentru a lucra pentru
agendele ei, făcându-i să creadă că este în propriul lor interes.
La fel ca orice inteligență artificială, IA are
nevoie de o modalitate de a comunica cu alte ființe vii de pe o
planetă sau din sistem. O interfață adecvată cu majoritatea
plantelor și animalelor nu este în mod logic posibil de realizat
astfel încât Inteligența artificială negativă invazivă,
manipulând propriile interese ale Cabal-Illuminati, a reușit să
stabilească mecanisme de conectare sau interfațare cu biologia
planetară în general, prin intermediul Cabalei. Practic aceasta se realizează prin pulverizarea metalelor grele combinate cu nanofibre care
aderă la organismele biologice, în paralel cu alterarea genetică
adecvată conferită pein utilizarea combinată a Black Goo programat.
Acest lucru se realizează cu Chemtrails.
Pulverizarea de
metale grele, nanofibre, nanoboți, pulbere inteligentă și Black
Goo programat se execută nu numai asupra populației umane, ci și
asupra întregii naturi planetare cu ajutorul Inteligenței
Artificiale Invazive negative, care profită de interesul Cabalei, pentru
a stabili o formă de comunicare cu acele medii, în vederea
controlului pe care ea însăși urmărește să-l obțină.
Notă
despre metalele grele: acestea (unele având și proprietăți
radioactive), reprezintă un mijloc foarte eficient de a scădea
frecvența materialelor sau corpurilor biologice cu care vin în
contact. Frecvența și oscilațiile atomilor și moleculelor acestor
metale este foarte scăzută și lentă, echivalentă cu frecvența
dominantă existentă pe această planetă.
ACESTA ESTE
ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE METALE GRELE, PRECUM MERCURUL, SUNT
FOLOSITE ÎN VACCINURI; SCOPUL URMĂRIT ESTE DECI CONTAMINAREA ȘI
REDUCEREA FRECVENȚEI ORGANISMELOR (ÎN SPECIAL A COPIILOR). De asemenea,
s-au provocat deversări și presupuse accidente la unele
centrale nucleare și se proliferează armele radiologice, muniția
cu uraniu precum și teste când se detonează bombele atomice, în diverse variante.
Noi am detectat prezența mai multor
nanofibre, în mare parte metalice, contaminate cu Black Goo-ul negativ programat și cu praf de nano-boți inteligenți, în
fast-food-uri ale unor mari branduri transnaționale precum:
hamburgeri, nuggets și preparate din carne de pui, cartofi prăjiți, Doritos,
Cheetos etc. Asemenea substanțe au fost detectate și în
supe pre-preparate, fursecuri și în băuturile răcoritoare
îmbuteliate, în special Cola. Lista este prea lungă pentru a le
menționa pe toate aici; în esență, aproape toate alimentele
industrializate, care la rândul lor conțin elemente transgenice sau
OMG, conțin Black Goo programat, nanofibre, nanoboți sau praf
inteligent.
Apariția unor noi boli ciudate, mai recent sindromul Morgellons este legată de ceea ce am menționat mai sus.
Manifestarea bolii reprezintă, de fapt, efortul organismului de a
scăpa sau de a elimina prin piele nanofibrele și alte elemente invazive. În cele mai multe cazuri de Morgellons apar
manifestări mult mai complexe, toate reprezentând lupta corpului de
a elimina elementele biologice ciudate care s-au format în interiorul său
prin alterarea ADN-ului, corpului care a fost în contact cu Black Goo negativ
programat.
Black Goo negativ foarte invaziv, are propria sa conștiință și, așa cum este descris mai sus, are o consistență materială dar reprezentând ceva eteric; un fel de fereastră sau un portal de acces pentru entitățile negative.
S-a raportat în
nenumărate cazuri că „forma” eterică sau semi-eterică a Black
Goo-ului, „entitatea” sa, se prezintă sub formă materială ca un „arahnid sau păianjen” care poate fi extrem de agresiv.
(Recomandarea noastră: feriți-vă de orice fel ce păianjen! )
În sine,
boala sau starea Morgellons este ceva foarte complex care ar merita un
articol separat; aici, eu am menționat doar câteva dintre
aspecte)
În ceea ce privește ființele umane, agenda
transumanismului este intrinsec legată de toate acestea. De la
impunerea prin manipulare a dispozitivelor conectate la rețele de comunicare,
precum și a telefoanelor mobile, Wi-Fi, realitățile virtuale,
implementarea de cipuri de urmărire în loc de bani și implantarea
de cipuri declarate ca fiind pentru a „îmbunătăți” capacitatea
cognitivă a ființelor umane. Toate acestea sunt legate de programul
Inteligenței Artificiale de a realiza o legătură (interfață)
eficientă prin care să controleze toți oamenii și toate ființele vii
ale unei planete, vizându-se asimilarea totală.
Faptul
că computerele și telefoanele mobile, dispozitivele Wi-Fi,
Bluetooth, realitatea virtuală, jocurile online și altele asemenea
sunt la modă nu este o coincidență, ci este o încercare de a
controla dorința și liberul arbitru al oamenilor pentru ca aceștia să-și dorească
transumanismul, simțind că trupurile lor sunt imperfecte și
incapabile să le ofere experiența pe care o caută.
Adevărul
este că ființele umane nu au nevoie să-și îmbunătățească
creierul, acesta fiind deja perfect așa cum este.
Arată doar imperfect din cauza prezentării unor parametri
comparativi, sau puncte de vedere izolate, de către „organele de
specialitate” care, în fapt, mai ales la modul inconștient, pun
în aplicare un program de control al populației, inițiat de Cabală
și de IA. Scopul principal este de a induce în mintea oamenilor
credința că este imperios necesar să se lase dominați, conduși și
să execute ceea ce li se cere de guverne (care, în fapt, reprezintă
și îndeplinesc obiectivele Cabalei-Illuminati și IA.)
Swaruu
din Erra
https://swaruu.org/transcripts/invasive-black-goo-and-ai-biggest-threat-to-the-planet-earth-extraterrestrial-message-pleiades
N-ar fi stricat să mai echilibreze colegii ”de sus” conținutul mesajului în cele trei ”episoade Goo”, în care sunt disproporționat de multe informații negative, distructive etc, chiar dacă aparent există un avertisment real îndărătul cuvintelor. De pildă, la ultimul dintre ele, era de menționat existența și a unei Inteligențe Artificiale Pozitive, care funcționează, prin programare, pe baza numerelor armonice, gen Numărul de Aur, Șirul lui Fibonacci, cei ”3-6-9” ai lui Nikola Tesla...
RăspundețiȘtergereSau modul în care deja sunt neutralizate efectele Chemtrails, la modul global, dincolo de participarea și efortul pământeanului întrupat. Părerea mea... Rectific, părerea noastră!
Sub ce formă sunt neutralizate efectele chemtrails?
RăspundețiȘtergereAsta ar fi cazul s-o indice "amicii din cer", sunt mai credibili decât un terestru... Să zică de exemplu cum sunt folosite anumite nave-vidanjă pentru a deretica spațiul din jurul planetei, inclusiv "peticirea" găurilor de ozon. La fel, să explice cum pot pământenii să se curețe, parțial sau total, de efectele chemtrails. Tot așa cum scoți, de pildă, toxina din sistem după injectarea cu otrava zisă anti-covid. Hai că se poate, băieții și fetele "de sus", a fost o vreme când erați identificați de oameni cu zeii!
Ștergere"Pagina pe care o căutați în acest blog nu există." de ce apare mereu acest mesaj de cate ori publicati un articol nou ?acum nici pe spirituletern nici pe ascensiuneaspiritului nu se pot accesa ultimele articole
RăspundețiȘtergereDeoarece Cabalei și celor care o slujesc nu le convine publicarea acestui tip de articole.demascatoare. C.M.
Ștergere