(prima parte)
Autor Gosia de la Agenția Cosmică
Publicat 13 iunie 2022
Traducere Const.Mihăilescu
Gosia : Ați menționat recent că aducerea navei „LUNA” - proprietate a Federației (nota C.M.: navă avariată în războaiele în care a fost implicată anterior) - în proximitatea Pământului, a avut ca scop încercarea de a stabiliza mișcarea de rotație și revoluție a Terrei, dezechilibrată puternic de explozia giganticei planete Tiamat, când s-au aruncat în spațiu enorme cantități de apă și materie solidă, mare parte dintre acestea ajungând pe Pământ (nota C.M.: este vorba de războiul nuclear care a avut loc pe Tiamat, între Foțele Federației și cele Reptiliene. Apa de pe Tiamat, care a ajuns pe Pământ, a produs ceea ce se cunoaște a fi fost POTOPUL, când a dispărut aproape întreaga viață de pe planetă).
Atunci,
Federația a creat în jurul Pământului un câmp electromagnetic,
Centurile Van Allen (nota
C.M.: Matrix-ul),
ca parte a eforturilor de stabilizare energetică a planetei Pământ,
prin scăderea frecvenței interne și, drept consecință, limitarea capacității ei de
a se conecta la Sursa.
Aceasta trebuia să fie o măsură temporară,
până când sistemul solar revenea la normal, sau se dezvolta o nouă
homeostazie.
Cum au ajutat aceste măsuri (aducerea navei ”Luna”
în proximitatea Pământului și scăderea frecvenței sistemului
planetar de la 5D la 3D) la stabilizarea mișcării planetei?
Swaruu
X (Athena)
:
Stabilizarea s-a datorat în principal echilibrării maselor, ca
contragreutate, iar frecvența 3D a fost o consecință a creșterii
masei planetare. Forțele de atracție dintre Pământ și Lună au
frânat și redus din mișcarea haotică spre care tindea Pământul.
Relația energetică dintre aștrii sistemului solar a cunoscut
schimbări în raport cu Pământul, ținând cont de distribuția
forțelor în sistemul modificat ca urmare a dispariției lui Tiamat
și a relocării navei spațiale „Luna”.
Frecvențele au
crescut ușor masa Pământului, făcându-l mai dens decât era
înainte. Asta a avut consecințe asupra a tot ceea ce este cuprins
în sistemul planetar la Pământului..
Ca echilibru între
raporturile de masă din sistemul solar, greutatea și masa specifică
sunt factori critici. Lipsa de stabilitate a Pământului a făcut ca
planeta să-și modifice orbita, aceasta devenind mai eliptică, și
cu o înclinație mai mare. De altfel, noua situație a Terrei a
afectat și celelalte planete din sistemul solar, inclusiv
ecosistemele acestora.
Gosia
: De
ce nu ne-a spus Swaruu 9 asta înainte? Nu știa?
Swaruu
10 (Athena) :
Eu sunt Swaruu 10, care, deși sunt unificată cu celelalte, am o
cunoaștere mai cuprinzătoare.
Echilibrarea
și stabilizarea Pământului s-au datorat aplicării planului
Federației.
Gosia
: Nu
știam asta, pare foarte interesant.
Swaruu
10 (Athena):
Este evident că plasând un corp de masă foarte mare lângă o
planetă, interacțiunea dintre ele va afecta întregul sistem, în
ceea ce privește echilibrul, mărimea și forma orbitei de mișcare
a tuturor planetelor din sistem. Distrugerea
lui Tiamat a dezechilibrat întregul sistem solar și este logic să
ne gândim că reechilibrarea mișcării Pământului contribuia la
stabilizarea sistemului.
Datorită
echipamentelor care produc hlograma 3D (nota
C.M.: echipamente aflate le Lună)
pentru Pământ, este normal să constatăm că Luna are o densitate
de masă mai mare decât o navă biosferică de dimensiuni egale, dar
că ea rămâne în propriul torus de frecvențe, considerat greșit
5D, în comparație 3D .
Constat că voi vă concentrați foarte
mult pe consecințele impunerii frecvenței joase 3D, artificiale,
pentru populația Terrei și nu asupra dinamicii matematice dintre
stele.
Gosia
: Așa
este deoarece suntem direct...interesați (!).. Mai am o întrebare pe
care vreau s-0 pun.. Ai menționat că acest lucru a fost făcut doar
pentru a-i ține în carantină pe reptilieni, dar această scădere
de vibrație a influențat oamenii, mintea acestora lucrând, după
această intervenție, pe frecvențe mai joase, proprii densității
3D. Războiul de pe Tiamat se întâmplase ÎNAINTE de scăderea
frecvențelor. Reptilele erau deja sosite.
Swaru
X (Athena):
Da,
problema a apărut înainte dar s-a moștenit pe Pământ, după care
s-a perpetuat din cauza creării de către omenire a propriul său
egregor (nota C.M.: un fel de conștiință colectivă creată ca urmare a gândurilor, acțiunilor, mentalității, voinței și intențiilor oamenilor, care se răsfrânge asupra fiecărui component al acelei societăți). Nu reflectă dinamica dintre rasele progresive și regresive
de pe Pământ. Ca ființe cu suflet, umanii și-au creat propria
dinamică, manifestând ființe-egregori fără suflet care sunt
hrăniți cu energiile produse de ființele cu suflet.
Gosia
: Da,
umanitatea și-a creat propria sa dinamică (nota C.M.: dar și armă de autodistrugere). Dar acest proces a
început înainte, nu-i așa?
Swaru
X (Athena)
: Da,
dar, mai târziu, reptilienii și-au format propria dinamică în
interiorul Pământului pentru că frecvențele 3D favorizează
crearea, dezvoltarea și apariția unor rase regresive care
exploatează limitele aparente ale rasei umane, mai ales că în 3D,
oamenii nu-și mai amintesc de viețile trecute, consecință
directă a lipsei sau slăbirii conexiunii cu Sursa Originală.
Reamintesc că holograma în jurul Pământului, care ține sistemul
planetar în dimensiunea 3D, este impusă artificial de echipamentul
de pe Lună.
Pe lângă faptul că de dinainte au existat deja
tendințe de manifestare a egregorilor regresivi în afara
Pământului, egregorii produși de rasele cu suflet, în special de
lyrienii, care pe Pământ și-au format ulterior propria variantă,
deosebit de nocivă, cea caracterizată de obediență, comportament
servil.
Gosia
: Am înțeles. E ca și cum ai scădea sistemul imunitar al organismului pe
care, mai târziu și din această cauză, îl invadează tot felul
de bacterii, da? Bacteriile existaseră și înainte, numai că de
data aceasta, pe un corp slăbit, au putut intra, creând noi
tulpini.
Swaruu
X (Athena)
:
Da, exact. Frecvențele joase trimise pentru a stabiliza Pământul,
acțiune despre care se spune că ar fi avut și rolul de a bloca pe
Pământ reptilienii (supoziție cu care eu nu sunt total de acord),
ca o consecință, au făcut ca planeta să ofere condiții propice,
perfecte pentru ca acea specie de ființe regresive să roiască și
să înflorească în acel areal.
Gosia
:
Interesant că tu nu ești de acord cu această parte. Aș vrea să
știu cum reușeau (și reușesc) reptilienii să părăsească
Pământul, cu toate restricțiile 3D impuse de Federație ? În
realitate, câmpul 3D impus planetei avea (și are) efect doar asupra
umanității, dar nu și asupra
reptilienilor.
Nu mă refer la portaluri. Mă refer la situația din acele vremuri.
Swaru
X (Athena)
: Ieșirea
(în universul liber)
prin benzile Van Allen se realizează dacă ai tenologia
electromagnetică de imersie totală toroidală, care o include și pe
cea a creării portalurilor și care este identică dar inversată (precum un ciorap întors pe dos); fără această posibilitate nu
poți părăsi Pământul, căci, din punctul de vedere al
proprietăților așa-numitului 3D, benzile Van Allen creează o zonă
de radiații ionizante ridicate care distrug literalmente toate
țesuturile organice din intervalul de frecvențe 3D, la contactul cu
ei.
Gosia
: Da,
atunci rămâne ...ca la început.... nu au putut să iasă, bine.
Swaru
10 (Athena)
: În
spatele tuturor situațiilor, există întotdeauna motive complexe,
nu doar unul, iar deciziile aduc și consecințe pozitive și
negative: pe de o parte stabilizezi o planetă aflată la necaz și, pe
de altă parte, ajuți la apariția unui cuib de entități parazite,
regresive și agresive..
Gosia
:
Explici foarte bine. Mulțumesc!
Swaruu
X (Athena) :
Cu plăcere, și îți mulțumesc. Acum mă retrag și ne vom
reconecta cât de curând posibil.
O
ALTĂ ZI:
Gosia
:
Apropo
de afirmația că scăderea frecvențelor de pe Lună a făcut-o mai
grea,...generalizând, vrei să spui că persoana cu frecvență
înaltă cântărește mai puțin decât una care are vibrația mai
joasă? (pornind
de la aceeași masă inițială)
Swaru
X (Athena)
: Da,
vibrația și masa (greutatea) merg mână în mână, până la
punctul la care cineva (ființă sau obiect), dispare, adică
încetează să mai fie material. În Tibet au existat și există
călugări care se pot dematerializa prin ridicarea nivelului de
vibrație a corpului; sau, precum Yazhi a noastră, care este o
„creatura” specială.
Gosia
: Așa
că ai putea fi foarte gras, dar dacă vibrezi pe o frecvență
înaltă poți cântări mai puțin decât o altă persoană la fel
de grasă, sau mai slabă, care are însă frecvența mai joasă..
Știu că o simplific, o spun mai mult în glumă.
Swaru
X (Athena):
În
mod obiectiv, o persoană grasă sau slabă nu ar avea nimic de-a
face cu asta. Problema aici este că nu grăsimea în sine este
cauza, ci, mai degrabă frecvența ei de vibrație. Faptul că este
„grasă” indică o problemă internă de alimentație, sau
psihologică. Totuși, ca generalitate, o persoană supraponderală
nu are o frecvență suficient de mare.
Deseori, o problemă cu
alimentația denotă faptul că acea persoană are, de obicei,
complexe psihice. Analiza este complexă, prin implicațiile ei.
Gosia
: Da.
Încă o întrebare legată de reptilieni. Cineva mi-a lăsat o
întrebare curioasă:„ Dacă reptilienii nu pot funcționa la
frecvențe mai mari, de ce nu aplică umanitatea metodă de a scăpa
de ei, lansând (de pe Lună) asupra lor niște „bombe” din
energie de foarte înaltă frecvență? I-ar arde, nu?
Swaruu
X (Athena) :
La această întrebare,
am răspuns anterior, deși cu alte cuvinte. Nu este posibil
deoarece:
1.) Asta ar înseamna creșterea bruscă a frecvenței provocând o problema mentală și de percepție,
ulterioară, asupra populației.
2.) Ar fi extrem de invaziv și
lipsit de respect față de alegerile de viață și experiența
oamenilor de pe Pământ.
3.) Acțiunea ar trebui făcută de
Federație, sau cu acceptul ei, ceea ce ar fi împotriva atitudinii
actuale a Federației față de Pământ.
4.) Reptilienii de pe
Pământ sunt o reflectare și corespund cu caracteristicile
egregorului format de umanitate. (nota
C.M.: acest egregor este rezultatul cumulat al gândirii mentalității
și alegerilor umanității actuale)
Creșterea
bruscă a frecvenței (prin acea „bombă” energetică) ar activa
și acutiza o manifestare demolatoare a umanității, în
conformitate cu egregorul (mentalitatea) actual. În plus, oamenii
cărora aparent li s-ar „rezolva” problema, nu ar învăța nimic
constructiv din alegerile lor greșite și i-ar determina să creadă
că aceste erori pot să apară și altcândva dat fiind faptul că
alții vor avea grijă să le corecteze.
Robert
: Ai
mare dreptate, Athena. Totul s-ar manifesta mai repede, dar nu s-ar
rezolva.
Swaru
X (Athena):
Apoi,
nu
poți crea asemenea „bombe” de frecvență înaltă așa. Dacă
ar fi să se transmită un fascicul de energie de înaltă frecvență,
rezultatul ar fi că reptilele ar beneficia de pe urma acestei
acțiuni, pentru faptul că, prin acțiunile imprevizibile ale
oamenilor, s-ar crea foarte probabil, condiții bune de producere a
acelor energii de care reptilienii au nevoie.
Schimbarea
care se dorește nu poate veni decât de la oameni, care, prin
creșterea vibrației individuale, ar crea un alt model de egregor
(gândire colectivă) favorabil evoluției și care ar crea condiții
existențiale imposibile interferatorilor (entități regresive).
Trebuie deci ca umanitatea, prin conștientizare asupra alegerilor nepotrivite, să-și ridice nivelul de conștiință.
Gosia:
Cred
că este un deziderat greu de îndeplinit în condițiile actuale în
care există Matrix, există control și supraveghere de pe Lună,
există reptilieni, există interes extern de menținere în 3D a
Pământului.
Dacă lyrienii nu au putut controla corect procesul
evoluției, trecând prin diferite războaie anterioare, când erau
împrăștiați în întreaga galaxie și deci dispuneau de mult mai
multe posibilități, în condițiile actuale, mai precare, nu știu
cum noi am putea rezolva problema..Ei nu aveau nici Luna, nici
Matrix-ul, nici Cabala. Cum să ne mai putem controla mintea, cu
atâtea influențe externe?
Aș
spune că față de ceea ce se întâmplă acum pe Pământ... este
mult, mult mai dificil să ne controlăm mintea și s-o ferim de
influența altora (entități malefice sau agenți ai
acestora).
Swaru
X (Athena):
Ba da,pentru
că există mai multă matrice în afara Pământului. După cum am
spus întotdeauna, există mai multă umanitate așa cum trebuie să fie, în
afară planetei. Savanții voștri nu văd și nu se ocupă de asta; ei au „preocupări mai înalte”. De aceea, la voi se folosesc zorzoane (cercei,
ondulatoare, tricouri și pantofi cu aspect extravagant). Egregorul, așa cum este acum pe Pământ, are o „aromă”
specifică și deosebit de densă acolo. Varianta ei regresivă
este dăunătoare pe Pământ. Din punctul de vedere al „școlii vieții”, experiența pe Pământul actual este utilă pentru că în alte
densități, unde frecvența este mai mare, se înțelege mai rapid
și mai eficient valoarea și calitatea egregorilor pe care o colectivitate trebuie să-i formeze în experiențele care vor urma.
(va continua)
https://swaruu.org/transcripts/luna-fue-instalada-para-estabilizar-la-tierra-athena-swaruu-explica
La ce planetă se referă Gosia cu numele de Tiamat ? Planeta care a existat între Marte și Jupiter ? Fondatorii (Sal Rachele - Istoria reală a Pământului) spun că războiul pe acea planetă (Maldek) a fost între facțiunile rivale ce locuiau pe planetă, de origine orioniană (reptiliană), și nu între Federație și reptilieni. NU cred că Federația ar fi apelat la arme nucleare. Și cum a ajuns apa de pe Tiamat pe Pământ în urma exploziei (practic), deoarece distanta era peste 100 milioane de kilometri? Marte, de exemplu era mai aproape și a fost afectată puternic, orbita sa modificându-se permanent, devenind mult excentrică, cu consecințe negative în schimbarea climei.
RăspundețiȘtergere