Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 martie 2022

Conversație cu Federația Luminii/14 martie 2021

 Traducere Const. Mihăilescu

Blossom (către cititori):

Important pentru mine! Înainte de a începe, am vrut să vă avertizez cu privire la situația mea privind adresa de e-mail , dar care acum este rezolvată; după 4 zile! Asta explică de ce unii dintre dv. n-ați primit răspuns de la mine. De asemenea, mulțumesc celor care au făcut donații. Multumesc pentru înțelegere. MULȚUMESC lui Raj, din Marea Britanie...care a stat 3 ore pe TeamViewer și Skype cu mine (plus multe ore în culise) încercând să rezolve problema; îl declar eroul acestei săptămâni. Mulțumesc din suflet, Raj! Acum, să începem.. .

Bloss0m (către F.L.): Salutare! E tot ce pot spune după apariția ta live spectaculoasă pe ultimul meu YouTube; este... urmărește asta! Nici o presiune!

Federația Luminii: Bun venit fiecăruia care ți se alătură aici, Blossom. Suntem într-adevăr impresionați de numărul de spectatori care „au venit la întâlnire”. Intenția noastră era să ajutăm la aflarea Adevărului, astfel încât toți să-l cunoască.

Bl: Voi și White Cloud (norul alb) v-ați manifestat atât de frumos ! Mulțumesc! Apropo, cineva a trimis un scurt videoclip unde apare un Stâlp de Lumină, văzut pe cer în Perth*. Se pare că, de fapt, erau patru. A dispărut foarte repede. Sunt convinsă că știți despre asta !?

F.L.: Într-adevăr, Blossom. Știm despre acel fenomen dar el n-a fost provocat de noi. Oamenii voștri de știință sunt derutați de acea apariție dar noi ne-o explicăm foarte simplu. „Ființa de lumină” a apărut cu siguranță prin folosirea electricității dar, am spune că era un mesaj transmis de pe o navă spațială aflată în altă parte.

După cum am spus, de acum încolo, vor începe să fie din ce în ce mai multe astfel de mesaje și apariții, și asta pe măsură ce vibrația sistemului vostru planetar crește. Totuși... deși am alege să-i numim „stâlpi de lumină”, credem că „cei” despre care am vorbit inițial nu și-au făcut deocamdată apariția. „Mai marii” care urmează să vină „se vor strecura pe furiș pe cerurile voastre și, așa cum s-a mai spus, vor transmite informații cu destinație precisă (anumitor persoane) nu neapărat întregii lumi.

Bl.: Da. Îmi amintesc că ai spus așa. Oricum, ceea ce se întâmplă este uimitor. „Pe furiș” înseamnă „nevăzut sau neauzit, incognito”... deși, în trecut, ați spus că vor fi vizibile !? Sunt puțin confuză !!

F.L.: Vor fi „camuflați”… înveliți și se vor arăta când va fi necesar.

Da, totuși, nu întotdeauna vor fi vizibili.

Bl.: Mulțumesc că ai clarificat asta. Îmi amintesc că și prin 2011 ați spus că vor apărea, dar nu s-a întâmplat.

F.L.: Blossom, nu au apărut deoarece cele două părți nu au căzut de acord. Cel mai bine este să lași lucrurile în pace, știu ei ce fac.

Bl.: Bine. Despre, stâlpii de lumină din Perth, ce părere aveți ? Ce semnificație au avut? Era un mesaj, o avertizare?

F.L.: Nu este neapărat un mesaj ci o metodă prin care se trimit pe Pământ câmpuri electrice care se deplasează în lung și în lat și care au rolul de a „trezi” oamenii; amintește-ți ceea ce am vorbit despre Monoliți și Cristalele din subteran și „activarea acestora”.

Bl.: Totuși, Pillars, nu ai activat tot ceea ce ai promis?

F.L.: Nu, într-adevăr, căci deocamdată nu este timpul. Cu toate acestea, am spune că „câmpul electromagnetic” ..... este pregătit pentru un astfel de Eveniment.

Bl.: Ce înseamnă... deocamdată?

F.L.: Câmpul acela electromagnetic creează circuite și dă influențe pe o anumită rază din teritoriu.

Bl.: Deci, asta ar însemna că ar trebui să fie „văzute” mai multe asemenea manifestări în diferite zone ale Pământului !?

F.L.: Așa este. Cu toate acestea, să surprinzi aceste străfulgerări cu camera foto, nu este atât de ușor, deoarece totul se întâmplă „într-o clipită”, am spune.

Bl.: Este incitant, totuși, cu respect, deocamdată, nu mă prea entuziasmează... încă. Aici, poate nu suntem întotdeauna de acord!

F.L.: Și totuși, dragă Blossom, tu și mulți alții, veniți într-un loc de acceptare, știind că TOT ce v-am prezentat... tot ceea ce am discutat de-a lungul multor ani, se va realiza într-adevăr atunci când va fi potrivit să facem acest lucru. .

Se va vedea că „multe întâmplări” odată ce încep, vor apărea într-o succesiune rapidă. Una după alta... , dându-vă timp să respirați între ele, ca să spunem așa.

Bl.: Bine. E bine de știut. Mai e ceva de spus despre Stâlpi, deocamdată?

F.L.: Noi credem că multe lucruri pe această temă, din conversațiile anterioate, pot fi analizate** sau revăzute.

Bl.: Mulțumesc. Ce ne puteți spune despre ciuperca Fergus? Cum se dezvoltă? [(Mi s-au trimis informații despre o ciupercă legată de temuta lurgie (?) care a pus stăpânire pe Planetă, în ultimii câțiva ani.] La asta te refereai ?***

F.L.: După cum spunem, Blossom, când va veni timpul poate că unii dintre voi vor trebui să rămână, pentru o perioadă, în casă pentru a nu face cunoștință cu efectul acelei ciuperci.

Bl.: Poți dezvolta?

F.L.: Acea „ciupercă ” va fi considerată ca având „efect letal”. Feroce.

Bl.: O ciupercă FERGUS FEROCE! Mă rog !! Totuși, prin ce simptome se va manifesta?

F.L.: O puternică erupție cutanată …

Bl.: Adică, vrei să spui că vorbim despre ceva real ?

F.L.: Da, va fi ceva real. Cu toate acestea, cu siguranță, nu va fi feroce și nici mortală.

Bl.: Mă cam îngrijorați cu veștile astea ! ?

F.L.: Doar pentru unii. Nu-i privește pe toți, nu toată lumea va fi afectată, și nu la fel. Căci nu fiecare dintre acele „ace” (spori; n.m.) conține aceeași tulpină care să provoace infecții.

Bl.: Sunt destul de confuză în legătură cu toate acestea. De exemplu, nu înțeleg când spui că această izolare la nivel mondial este condusă atât de cei buni, cât și de cei răi.

F.L.: Cel mai bun mod în care îl putem descrie este să spunem că, atunci când cineva știe despre „agenda întunecaților”… planul divin și-ar putea implementa magia și strategiile pentru a face ca stratagema să funcționeze însă pentru binele cel mai înalt al celor pe care vroia să-i distrugă.

Bl.: Știu că va părea că nu am încredere în ceea ce spui, însă am mari îndoieli, căci totul pare neverosimil, sau măcar exagerat.

F.L.: Dragă Blossom... dacă cineva ți-ar fi spus acum cinci ani, despre tot ce a „ieșit la lumină” în ultimul timp, ai mai spune că este neverosimil?

Bl.: Probabil că aș face chiar așa. De prea multe ori...ni s-a promis. Totuși, este posibil ca planul să se modifice, nu-i așa?

F.L.: Este, da. Totuși, în acest caz... e puțin probabil.

Bl.: Să revin la ciuperca Fergus, este ea cu adevărat mortală? (Pentru a clarifica: eu am numit-o Fergus știind că este otrăvitoare!)

F.L.: Nu. Cu siguranță nu. Nu mai mult decât ceea ce a provocat frică pe Planeta voastră în ultimii câțiva ani. Multe suflete au plecat de pe Pământ din cauza fricii. Oricum, va depinde de nivelul de imunitate a fiecărui organism. Planeta voastră va merge mai departe spre un viitor luminos.

Noi vă recomandăm, în continuare, să vă lucrați cu mantra:

„EU SUNT LUMINA.

EU SUNT IUBIREA.

EU SUNT ADEVĂRUL.

EU SUNT”.

Fii asta, simte așa!

VIZUALIZAȚI-VĂ ZILELE VIITOARE CA FIIND PLINE DE LUMINĂ, PLINE DE FERICIRE, DE BUNĂVOINȚĂ.

Totul depinde de forța morală a fiecăruia dintre voi, de curajul vostru și de puterea de a iubi.

AVEȚI ÎNCREDERE !

Bl.: Așa este, într-adevăr! Mulțumiri ! În serviciul iubitor. EU SUNT.

https://www.blossomgoodchild.com/14th-march-2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu