Experiență edificatoare.

 Lascu Eleonora; 

Cosmin Raileanu;Alergatori Pe Munte; 9 ianuarie la 09:28 · Râmnicu Sărat, Buzău

 

Astăzi vreau sa vă vorbesc despre un studiu care mi-a dat mult de gândit (făcusem la un moment dat și un video clip despre el) și m-am gândit să îl reiau că e început de an și sper să vă ajute să conștientizați câte putem face dacă avem credință în noi și speranță.

 

 

Rezultatele unui studiu făcut la universitatea Harvard, în anii 1950, de dr. Curt Richter, vor fi edificatore. 

El a pus câțiva șobolani într-un bazin plin cu apă pentru a testa cât de mult puteau rezista.

În medie, cei mai mulți șobolani au renunțat să mai lupte pentru salvare și s-au scufundat după 15 minute.

Dar chiar înainte de a se îneca, șobolanii au fost scoși din apă, șterși și lăsați să-și revină. După câteva minute, șobolanii revigorați au fost puși din nou în bazin, pentru a doua repriză de înot disperat.

Cât timp credeți că au rezistat în cea de a doua încercare?

Între 60 și 80 de ore! Surprinzător, dacă ne amintim că în prima repriză nu rezistaseră mai mult de 15 minute.

Concluzia trasă de cercetători a fost că, în a doua repriză șobolanii își amintiseră că anterior, la prima încercare, fuseseră salvați la limită. Această amintire, această speranță le-a dat ÎNCREDEREA că și de data aceasta vor fi salvați, iar acea amintire le-a dat puterea să reziste un timp incredibil de mare.

Vă las să reflectați: dacă speranța a putut determina șobolanii epuizați să realizeze o astfel de performanță, ce ar putea face omul într-o situație limită, dacă ar avea CREDINȚĂ în puterile sale? 

Morala: 

Amintește-ți de ceea ce ești capabil ! Amintește-ți de ce ești aici! Continuă să crezi în tine, în puterea ta de a atinge orice obiectiv pe care ți-l propui, dacă dovedești perseverență și răbdare..

 

*Text preluat

https://vindem-ieftin.ro/depozit-virtual

#alergare #vindemieftin #morninrunners

 https://www.facebook.com/photo/?fbid=334458042014858&set=gm.1629453330727076

--------------------------------------------------------------------

nota C.M.: Acea experiență a fost pertinentă și edificatoare dar concluzia ar fi incompletă dacă nu am spune că șobolanii au reușit extraordinara performanță, în primul rând pentru că în mintea lor (conștientă sau subconștientă) apăruse speranța salvării (care se baza pe o experiență anterioară). Acel sentiment le spunea să aibă ÎNCREDERE că, până la urmă, va apărea CINEVA care-i va salva. Acea CREDINȚĂ le-a dat puteri nebănuite de a rezista un timp mult peste ceea ce îndeobște se anticipa. (Din păcate pentru acele vietăți, în a doua experiență, salvatorul n-a mai apărut !)

 

Vă propun un exercițiu de logică pe acest subiect, transpus în cazul ființelor umane.

Ce face omul care crede într-o putere superioară (un dumnezeu, un zeu etc.)  când își dorește ceva cu ardoare, mai ales dacă se află și într-o situație limită, când este într-un pericol iminent, adică atunci când se lovește de o situație disperată, pe care vrea cu toată ființa lui să o depășească, dar singur nu poate? 

Se roagă și încearcă să reziste până când va fi ajutat sau salvat, până când „minunea” se va produce. 

Și, uneori, minunea se produce, cel în cauză este salvat; poate nu pe măsura speranței, dar, oricum, iese la liman. 

Și, pentru aceasta, omul va fi, desigur, recunoscător celui la care s-a rugat și de la care a primit ajutor. 

Totul ar fi perfect dacă ajutorul acesta ar fi fost un act dezinteresat din partea salvatorului. 

În realitate însă, și invariabil, cu ocazia unui astfel de eveniment, dincolo de cunoașterea omului obișnuit (și pățit, trăitor în dimensiunea inferioară 3D) au loc anumite acțiuni de care numai subconștientul lui are habar. 

Mai precis, în prealabil, pentru orice ajutor acordat, binefăcătorul are grijă să te racoleze, prin semnarea de angajamente și contracte înrobitoare și, de obicei, pe termen ambiguu care se va dovedi nelimitat (se vor extinde și în viețile viitoare și, de multe ori, vor fi transferate și urmașilor).

În acele contracte și angajamente sunt prevăzute, de obicei, cam aceleași clauze:

1) Omul ajutat, credinciosul habotnic, va accepta (la nivel de suflet, de obicei) să cedeze salvatorului energie pe care va trebui să o producă în cantități maxime și de calitatea impusă de beneficiar. În acest scop, interferatorul primește drept de acces în ființa (materială și subtilă) a acelui om, care predă „cheia” inimii și sufletului său binefăcătorului. Bineînțeles că nimeni nu-i va spune realitatea, dar mintea lui va fi umplută până la refuz de:             

-) umilința pe care ar datora-o lui Dumnezeu, 

-) pocăința față de reprezentanții pe Pământ ai acestuia, 

-) „datoria” de a respecta dogmele bisericești, 

-) „datoria” ca din puținul tău să dai cu milostenie și bisericii etc.  

2) Intrusul va produce în acea ființă modificările și aranjamentele care-i sunt necesare pentru a o putea exploata „sursa” cât mai bine. 

Mai concret, el va monta implanturi adecvate în diferite locuri și organe ale acelei ființe, în special în corpul fizic, dar (uneori), și în corpurile subliminale, fără a ține cont de neajunsurile și suferințele care-i vor fi produse acelui corp. 

În marea majoritate a situațiilor, aceste implanturi sau energii malefice vor modifica în rău starea de sănătate fizică, psihică și mentală a interferatului, provocându-i diferite afecțiuni, suferințe, stări de disconfort, anumite boli, invalidități, epuizare, comportamente antisociale, demență și chiar moartea corpului fizic. 

Totul va servi unicului scop al entității interferatoare, acela de a obține acea energie de joasă vibrație de care depinde supraviețuirea și bunăstarea intrusului și a superiorilor acestuia (care primesc cotă parte din „recoltă.”)

Este de amintit că entitățile interferatoare aparțin unor civilizații avansate care folosesc tehnici și tehnologii extrem de avansate, necunoscute unor ființe din planul 3D, precum sunt pământenii.

3) Mai amintesc aici că, de regulă, aproape toate civilizațiile interesate de Pământ și de pământeni vin de pe planete (sau alte corpuri cerești) care, în majoritatea cazurilor, nu mai oferă condiții de viață optime, ca urmare a unor cataclisme de producerea cărora se fac vinovate ele însele, ori altele, care le-au invadat cândva.. 

Deși ajunse la niveluri de tehnicizare de neimaginat pentru noi, civilizațiile în cauză au două mari hibe:

-) nu se mai pot înmulți pe cale naturală și 

-) și-au pierdut sufletul (dacă, la origine, l-au avut) și nu-și mai pot produce singure energia (hrana) de care au nevoie.

Ambele carențe sunt cruciale pentru orice civilizație inteligentă. 

Mă voi referi, pe scurt, la fiecare dintre ele.

Pierderea capacității de a procrea s-a datorat fie voinței creatorului acelei specii (care, cu siguranță, devenise malefic), fie greșelilor făcute de-a lungul eonilor de existență de către comunitatea acelei specii, ceea ce a determinat Creatorul (să-i spunem Creator General) să inhibe însușirea acelei specii de a prolifera în univers.

Mai precis: una dintre legile de bază ale Creatorului General  (Unimii) este aceea că, dacă o specie (o linie) de creaturi, prin alegerile sale, degenerează din cauza unor comportamente neadecvate și permanentizate, acelei specii i se retrage abilitatea de a procrea deoarece, altfel, ar lucra împotriva Legii Dezvoltării și Evoluție, care spune că orice creatură are obligația să experimenteze în așa fel încât, atunci când va reveni la SURSĂ, va fi perfectă, lipsită de impurități și creată numai din Lumină de cea mai înaltă vibrație, scopul final al Programului General fiind îmbogățirea conștiinței și cunoașterii SURSEI. 

Aceasta înseamnă că civilizațiile care nu mai pot procrea în mod natural și au devenit malefice, au comis erori de-a lungul existenței lor, cum ar fi: acte de cruzime, distrugeri, cuceriri etc, adică au manifestat lipsă de iubire, totul cu încălcarea Legii Liberului Arbitru. Altfel spus, și-au scăzut din ce în ce mai mult nivelul de vibrație, consumând energie cu frecvență din ce în ce mai joasă, în final trecând în zona negativă a Câmpului Energetic General.

 

Pierderea treptată și irevocabilă a însușirii de a procrea a determinat majoritatea acestor specii (civilizații) să caute alte modalități de a se înmulți. 

Cea mai utilizată este clonarea, obținută prin prelevarea unor celule de la indivizi viabili și multiplicarea lor în laborator, după un program adecvat, urmată de o creștere controlată a produșilor rezultați, cărora, la intervale de timp bine stabilite, li s-au inoculat aspecte, cunoștințe și abilități prelevate de la un donator sau, după caz, de lamai mulți donatori. 

Metoda este perfectă și asigură reproductibilitate, numai că are o mare și iremediabilă hibă: după mai multe cicluri de clonări (clonarea clonelor) însușirile noilor produși se îndepărtează tot mai mult de original. În final, procedeul clonării duce inevitabil la degradare și obținerea unor creaturi inacceptabile, unor rebuturi.

S-a observat că, în plus, durata de viață a clonelor este tot mai scurtă iar procesul de îmbătrânire tot mai rapid. Exprimat alt fel, după mai multe utilizări, programul creaționist se șterge treptat, până devine ilizibil și inutilizabil. 

Acest impediment insurmontabil, i-a determinat pe cercetătorii extratereștri ai civilizațiilor (malefice) în impas să caute stoparea degradării ADU-ului rasei lor prin revigorarea lui, folosind  „material” și componente prelevate din ADN-ul unor specii neatinse de această degradare, cum ar fi, de ex., ființele umane de pe Pământ. 

Așa se explică miile de cazuri de răpiri (oameni și animale) care, fie au revenit pe Pământ, fie n-au mai revenit deloc (dar pe care guvernanții nu le recunosc, din cauza unor complicități ori din teama de a nu șoca umanitatea, care, în felul acesta, ar putea avea comportamente incontrolabile, din punctul de vedere al grupării malefice care conduce din umbră lumea. 

Numărul celor care au fost răpiți pentru diferite intervale de timp este enorm, dar puțin cunoscut, atât din cauza a ceea ce spuneam mai sus, cât, mai ales, din cauza ștergerii memoriei subiecților, pe perioada cât au fost răpiți și supuși unor experiențe, prelevări de probe organice etc. pe navele spațiale ET., nave care împânzesc mediul aerian al planetei, dar pe care puțini dintre noi le putem observa datorită distanței, tehnicilor sofisticate de camuflare ori proceselor de materializare-dematerializare (trecere dintr-o dimensiune în alta) pe care, spre deosebire de noi, extratereștrii le stăpânesc de mult. 

 

O altă metodă frecvent utilizată de civilizațiile care au făcut un obiectiv primordial din a ne studia și a ne supune la experiențe, constă în însămânțarea femeilor umane fertile cu „sămânță” ET, uterul acestora servind drept incubator pentru crearea și dezvoltarea feților ET, care, după câteva luni de dezvoltare intrauterină, sunt prelevați (extrași) și duși în laboratoarele navelor extraterestre unde se depun eforturi pentru creșterea și maturizarea lor. 

Din câte cunosc, procentul de reușită în dezvoltarea și maturizarea acestor „semințe cultivate” în uterele umane este destul de mic dar, se pare, încurajator pentru ei. 

În acest domeniu, expertă este rasa mantidelor, la care apelează adesea și celelalte rase (în special, reptilienii și draconienii și chiar FNL-urile). 

E greu de precizat dacă s-a ajuns ca asemenea creaturi „de laborator” să fie utilizate în operațiuni și activități pe Pământ. 

Oricum, ameliorarea raselor (care ne interferează) folosind genom uman, pare a fi singura metodă prin care extratereștrii să mai spere la revitalizarea propriilor lor civilizații, chit că asta va însemna crearea unei rase hibride. 

Din punctul nostru de vedere, această perspectivă ar fi un puternic regres (spiritual) dar, pentru ei, ar putea fi un salt foarte important spre redobândirea unor calități și abilități pierdute.

 

Al doilea aspect, legat de „reînsuflețirea” entităților malefice ET (în special a reptilienilor și mantizilor), îl reprezintă speranța lor legată tot de aceste hibridări cu genomul uman. 

E ușor de imaginat cât de mare este această miză, dacă ne gândim că, din momentul în care aceste entități ar deveni posesoare de suflet (adică de corp subliminal), ele ar deveni, implicit, capabile să-și producă singure energia de care au nevoie în toate domeniile, inclusiv pentru hrană (și aici fac aceeași remarcă: în fapt, nicio ființă nu produce energie ci modelează, modulează și metamorfozează cantități de energie prelevată din infinitul ocean de energie al Creației).

  

În final, pentru a reveni la „șobolanii revigorați”, se adeverește zicala că „speranța moare ultima”, dar atunci când cerem ajutor trebuie să nu acceptăm contracte de niciun fel, cu nimeni. Dacă totuși am făcut această greșeală, să nu uităm că oricând putem rezilia orice contract pentru că, la încheierea lui, sigur ni s-a ascuns ceva, pentru a ne determina să-l semnăm, adică nu am semnat în stare de deplină cunoaștere a clauzelor contractuale.

 

Const. Mihăilescu