Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 22 octombrie 2021

Din cartea „Clinica extratereștrilor”, de Adrian Dvir (I)

Traducere din limba engleză, Const. Mihăilescu.

nota blogger: în conjunctura actuală în care lumea noastră este bulversată de o așa-zisă pandemie, provocată de un virus (care, de fapt, nu este altceva decât unul gripal obișnuit, dar modificat în laboratoare chineze și americane), am considerat că este oportun să readuc în atenția cititorilor, cartea „Clinica extratereștrilor” de Adrian Dvir. (https://adriandvir.tripod.com)

Pentru cei neavizați asupra autorului, menționez că Dvir (1958- 2004) era de etnie evreu, născut în România. Când avea vârsta de și 12 ani, familia din care făcea parte a plecat și s-a stabilit definitiv în Israel; pregătirea sa de bază era de ing. IT.

Adrian se născuse cu unele însușiri paranormale pe care le-a cultivat de-a lungul scurtei sale existențe pe această planetă.

Cartea (apărută în limba engleză sub titlul - „X3- Healinh Entities and Aliens”, devenită un best theller în SUA) prezintă episoade din colaborarea autorului cu ființe extraterestre, în special în domeniul sănătății, în care aceste ființe nevăzute de pământeanul obișnuit, supuneau unor terapii de însănătoșire oamenii bolnavi care se prezentau la cabinetul lui Adrian Dvir cu diferite afecțiuni. 

Deși foarte prost tradusă în limba română, cartea tratează un subiect care prezintă o realitate nesesizată și incredibilă pentru noi, pământenii „normali”. De remarcat că în prezent în Israel și în alte câteva țări ale lumii există și funcționează cabinete/clinici în care se tratează pacienți cu diferite afecțiuni, de către oameni-medici asistați și îndrumați telepatic de specialiști ET, neobservați decât de personalul medical cu care colaborează.  

Pe situl https://adriandvir.tripod.com puteți afla adresele și modalitatea de contactare a acestor cabinete sau clinici medicale. Intervențiile medicale se operează atât în plan fizic cât și subliminal.

Din dorința de a suscita interesul cititorilor asupra acestor prezențe și activități ale ființelor ET pe Pământ, voi prezenta pe acest blog selecțiuni din cartea amintită (capitolul 9, singurul publicat online în limba engleză).

------------------------------------------------------------------- 

 Extrase din cartea „ Clinica extratereștrilor”

Capitolul 9 - Extratereștrii din alte lumi

Pe tot parcursul anului 1994, ciudate figuri umbrite au început să apară în casa lui Chaya. Deși era destul de obișnuită să vadă entități, Chaya s-a alarmat la apariția acestor umbre estompate, care nu semănau de loc cu ființele umane. 

Contactându-le telepatic, ele au explicat politicos că erau extratereștri din alt univers și i-au cerut permisiunea de a construi un spital în spațiul adiacent celui ocupat (în plan fizic) de casa ei. Chaya a răspuns că nu este medic și nici nu este autorizată să deschidă un spital. Extratereștrii au explicat că ei sunt medici care dispun de mijloace tehnice extrem de avansate, cu care pot vindeca oamenii suferinzi. În cele din urmă, Ghaya a permis realizarea proiectului și lucrările au început, construindu-se mai multe încăperi deasupra locului de parcare indicat de Chaya, adiacent apartamentului ei, construcția fiind desigur invizibilă pentru omul obișnuit, căci ea există în plan 4D).

(Deși atât extratereștrii cât și spiritele oamenilor decedați sunt invizibili, există diferențe de percepție între ele, din cauza diferitelor planuri dimensionale în care cele două categorii de entități există.)

Lucrările au durat câteva săptămâni, timp în care, din apartamentul Chayei se auzeau bubuituri și zgomote ciudate. În această perioadă, extratereștrii au adus și instalat și echipamentul medical necesar. Când clădirea a fost finalizată, echipele de constructori ET au fost înlocuite cu o echipa medicală. 

Chaya a fost prima pacientă a noului spațiu medical; în prealabil, terapia cuprindea o lungă serie de analize urmată de tratamente medicale. 

Ulterior, au început să vină la tratament și alți oameni (pământeni)..

Îmi amintesc foarte clar unul dintre primele tratamente la care eu am fost supus. În timp ce mă aflam așezat pe un scaun, am început să am senzația că pe fața mea se formase ceva ca o pânză de păianjen. Deși mi-am șters fața, senzația a persistat. M-am concentrat pentru o cât mai bună percepție extrasenzorială și am reușit să „văd” niște umbre aflate în jurul capului meu. Cumva păreau a fi ființe umane, dar aveau ceva diferit, pe care nu l-aș putea defini. Apoi, am început să realizez că în încăpere existau trei creaturi care non-umane.

Percepția mea extrasenzorială era neclară și am simțit că nu mă puteam baza doar pe ea; aveam însă certe senzații fizice pe care le simțeam cu claritate. Cu toate astea, mi-am zis că nu eram sigur că acestea nu erau produse ale imaginației mele. În ciuda faptului că situația s-a repetat de mai multe ori, de-a lungul lunilor următoare, îndoielile mele au rămas. Mă întrebam: „Ceea ce 'vedeam' și percepeam erau fanteziile mele sau nu ?”

După ce au trecut câteva săptămâni de la prima mea terapie, „străinii”, care lucrau la Chaya, au dorit să cunoască mai multe despre mine. Ca urmare, a urmat contactul meu cu ei (descris în capitolul 3), ocazie cu care „străinii” mi-au cerut aprobarea de a construi un spital și în casa mea.

Fapt este că, în ciuda nenumăratelor confirmări și rapoarte ale martorilor oculari, unii cu certe abilități speciale de percepție, ceea ce vedeam zilnic în cabinetul meu de tratament, îmi era încă foarte greu să accept ca fiind realitatea.

Extratereștri invizibili din altă dimensiune

Trebuie știut că ființe extraterestre există și în lumea fizică cunoscută nouă. Majoritatea dintre ei vin pe Pământ cu OZN-uri, vizibile unui om cu abilități sau chiar obișnuit. Există numeroase documente și fotografii care atestă prezența acestor OZN-uri. 

Un fapt, interesul „străinilor” față de problemele medicale ale ființelor de pe Pământ, este bine cunoscut și el este susținut de dovezi precum găsirea unor cadavre de animale eviscerate, cărora le lipsesc anumite organe.

Contactul între extratereștri și oameni pe anumite căi de comunicare precum internetul este problematic din cauza barierei psihologice existente pe Pământ.

În general, corpul extratereștrilor (mai ales al celor din alte dimensiuni) nu este alcătuit identic cu corpul uman. Conform explicațiilor lor, ei există în a patra, a cincea și a șasea dimensiune (4D,5D,6D) fapt ce îi face invizibili ființelor umane.

În ceea ce-i privește, pentru ei nu e nicio dificultate să se amestece liber printre noi, studiindu-ne și putându-ne contacta telepatic pe unii dintre noi. Ei susțin că aproximativ un sfert din populația Pământului are potențialul de percepție extrasenzorială, oamenii putând vedea extratereștrii aflați în dimensiuni paralele, însă majoritatea ființelor umane nu au dezvoltată această abilitate.

Dezbaterea publică asupra OZN-urilor
Fenomenul OZN este o sursă febril dezbătută de publicul larg, în anumite perioade. Abordarea diferitelor organisme sociale, politice ori guvernamentale este însă diferită de la stat la stat. În prezent este clar că omul din civilizația actuală nu este pregătit să accepte conceptul că noi nu suntem singuri în acest univers. 

În ciuda apariției unor OZN-uri în locuri și la distanțe adecvate pentru a fi văzute cu claritate, organismele guvernamentale neagă cu vehemență existența lor, oferind explicații alternative care mai de care mai ciudate și, de multe ori, puerile. 

„Justificarea” nerecunoașterii existenței ET ar fi că lumea, nefiind pregătită să accepte această realitate, s-ar panica și ar crea situații de isterie ce ar putea ieși de sub control.

În ceea ce-i privește pe liderii religiilor, aceștia sunt atât de îndoctrinați cu preceptele lor religioase încât combat fără rezerve orice tendință de schimbare a „realităților” pe care ei le propovăduiesc.. Ei se cramponează și militează pentru păstrarea vechilor dogme și tradiții, raportându-se invariabil la Sfintele Scripturi, ceea ce le-a creat incapacitatea și imobilitatea  de a accepta orice abatere sau modificare a „realităților” din aceste învățături considerate fundamentale. Ei sunt convinși că „nu este nimic nou sub soare." Mai presus de toate, ei se tem că recunoașterea și acceptarea existenței altor lumi ar pune în pericol fundamentele credințelor bisericii de care aparțin și ar submina înalta lor poziție în manipularea maselor și autoritatea spirituală creată cu atâta trudă în decursul mileniilor.

În ceea ce-i privește pe oamenii de știință, aceștia sunt ghiftuiți cu cunoaștere materialistă tradițională (proprie dimensiunii 3D) dar sunt și dependenți financiar de guverne, ceea ce-i face manevrabili... 

Având în vedere această politică a negării, nu ar fi surprinzător dacă oamenii de știință ar neaga cu obstinență chiar și existența vieții extraterestre chiar dacă, să zicem, un torent de OZN-uri s-ar abate asupra universităților și instituțiilor de cercetare în care ei își perorează teoriile. În consecință, reprezentanții ET au ales ca, punctual, să ia legătura cu unii dintre oamenii de știință ai planetei, mai deschiși acestei realități și nu cu organismele oficiale. Cei pe care îi contactează sunt minți deschise și libere de constrângerile sistemelor oficiale de credință și de gândire. 

Străinii în contact telepatic cu mediumii.
Fnomenul mediumic dăinuie de mii de ani și există dovezi în acest sens în istoria antica. Biblia relatează cazuri celebre de comunicare cu morții (de ex. regele Saul care chema spiritul lui Samuel prin acte de „vrăjitoare”).

Pentru persoanele care au capacitatea de a acționa ca medium și lua contact cu spiritul decedatului, manifestarea aceasta este considerată banală.

Extratereștrii care există într-o altă dimensiune au avantajul faptului că pot intra în contact cu oamenii.

Mediumii sunt mai deschiși la posibilitatea contactului cu entități din altă parte (planuri), precum spirite ale decedaților sau extratereștri, deși, din experiența mea, mulți senzitivi evită aceste contacte.
În cea mai mare parte, mediumii acceptă conceptul de viață după moarte ca pe ceva din afara cadrului experienței umane obișnuite.
Credința în existența altor lumi, precum este lumea următoare în care ajungem după moartea corpului fizic, face mai ușoară credința în posibilitatea vieții în afara Pământului (adică existența extratereștrilor) și, prin urmare, o mai mare ușurință pentru ca extratereștrii să comunice cu ei.

Un alt fapt relevant despre spirite este comunicarea telepatică dintre medumi și spirite. Această abilitatea telepatică se pare că este foarte dezvoltată printre extratereștri și este folosită în loc de telefoane sau alte dispozitive de comunicații.

Având în vedere aceste fapte, următoarea poveste pe care mi-a relatat-o Chaya Levy, nu m-a mai surprins deloc.

 https://adriandvir.tripod.com/X3chp9.pdf

Un comentariu:

  1. RĂZBOIUL OAMENILOR CU STĂPÂNII DE SCLAVI

    💣

    Prima dată s- au descoprit "viermi" în
    - testele pcr,apoi în
    -măști.

    Acum după aproape 2 ani de pandemie deabia, s-au descoperit "viermi" în
    -vaccin.

    Fotografiile cu "ființa" tentaculară stranie făcute de dr Carrie Madej( o persoană demnă de respect ), făcută la microscopul (cu o mărire de 400x), în urma analizei dozei de vaccin Jhonson & Jhonson:

    https://rumble.com/embed/vl8l0l/?pub=njyi1


    Acuma v-ați de ce ne bagă pe gât lumină albă ,agresivă ca o resetare în mijl.de transport,trotinete cu faruri omnidirective să agreseze trecătorii,faruri la mașini,inst.iluminat stradal,lumină stroposcopică la discoteci,la tv,etc,amintiți-vă în sec 20 existau becuri cu lumină blândă,gălbuie,relaxantă,reconfortantă.,benefice din wolfram.

    Faceți virală informația până nu o șterg de pe internet !

    RăspundețiȘtergere