Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 21 octombrie 2021

Militarii l-au condamnat pe Andrew Cuomo iar Hunter Biden a fost spânzurat la GITMO

 duminică, 17 octombrie 2021 

Luni după-amiază 11 oct.2021, fostul guvernator al New York-ului, Andrew Cuomo, și-a aflat soarta, fiind responsabil pentru moartea inutilă a mii de cetățeni în vârstă care au pierit în timpul primului val al unei plandemii globale false. El a fost condamnat la moarte după ce un grup de 3 ofițeri de la Guantanamo Bay au ascultat mărturii ale foștilor membri ai personalului lui Cuomo și angajaților unor case de îngrijire medicală, precum și a lucrătorului unei companii de transport de mărfuri care au susținut că Cuomo a amenințat că va falimenta compania, dacă nu va efectua transporturi pe 18 roți, într-o flotă de congelatoare și crematorii.

Din momentul în care a intrat în sala de judecată, Cuomo a fost recalcitrant, beligerant și argumentativ, aruncând obscenități atât asupra contraamiralului Darse E. Crandall, cât și asupra comisiei aleasă pentru a judeca cazul. El a adus injurii la adresa Oficiului Comisiilor Militare, numindu-l o ofensă la sistemul de justiție penală și la „modul de viață american”.

„Niciodată în cariera mea de guvernator sau de avocat nu am văzut o atât de nenorocită justiție. Voi sunteți cu adevărat bucăți de rahat”, a spus Cuomo în timpul unei scurte declarații de deschidere. Concizia argumentului său nu a fost prin alegere. Dacă ar fi avut ocazia, Cuomo ar fi condamnat curtea până când vocea i-ar fi răgușit. Dar Adm. Crandall a pus capăt rapid manifestărilor lui Cuomo, cerând securității GITMO să-i închidă gura și să-i pună gleznele pe un scaun.

„Avem toleranță zero față de agitație și teatralitate în această cameră”, a spus adm. Crandall. „Martorii vor fi audiați”.
Primul martor care a apărut pe ZOOM a fost Michelle Steiger, fostă administrator la Cobble Hill Health Center din Brooklyn. Ea a mărturisit că, la 26 martie 2020, unitatea a primit un aflux brusc de presupuși pacienți cu Covid-19, în total 65, de la spitalele din zonă, chiar dacă căminele pentru vârstnici aveau suficiente paturi pentru a-i găzdui.

Dna Steiger: Ni s-a spus că pacienții aveau Covid-19 și s-a ordonat să îi ducă în unitatea noastră

Adm. Crandall: Din ordinul cui?

Dna Steiger: Documentele erau semnate de Andrew Cuomo și de comisarul pentru sănătate, Howard Zucker, amenințîndu-ne că în caz că refuzăm primirea acestor pacienți trimiși ni se va retrage finanțarea de la stat. Dintre pacienții pe care-i aveam deja, rezultate pozitive la teste au rezultat foarte puține, iar dintre primii 65 pe care ni i-au trimis, doar 7 erau pozitivi la Covid-19, deși ni s-a cerut în mod expres să spunem că toți cei 65 aveau Covid-19; de altfel, ni s-a transmis oral că în schimbul acestei afirmații vom primi compensații financiare, chiar și în cazul absenței unui test PCR pozitiv. Ni s-a cerut să falsificăm dosarele medicale, să spunem că persoanele pe care nu le depistasem cu Covid-19 fuseseră anterior bolnave cu acest virus. În final ni s-a spus că săptămânal vom primi câte un grup de astfel „bolnavi”.
Adm. Crandall: Dar Cobble Hill Health nu avea loc pentru atât de mulți pacienți?
Dna Steiger: Este corect. Într-o altă corespondență, ni s-a spus să nu ne îngrijorăm pentru asta, deoarece în fiecare săptămână se va face o triere pentru a externa pe unii  care vor fi înlocuiți cu alții.
Adm. Crandall: Înlocuiți pentru că mureau de Covid-19?
Dna Steiger: Nu știu dacă un pacient care murea avusese Covid-19 su nu. Obișnuit, oamenii mor și din cauza altor afecțiuni precum: atac de cord, boli respiratorii necovid etc. Ni s-a cerut în mod expres ca toate decesele să fie declarate ca fiind cauzate de Covid.
Adm. Crandall: Înțeleg. Cu siguranță, nu toți pacienții din secția dv. au decedat brusc din cauza aceasta.. Ce s-a întâmplat cu cei care erau în viață, pentru a face loc noilor pacienți pe care i-au trimis spitalele?
Dna Steiger: O dată la două săptămâni veneau niște camioane precum cele care transportă mărfuri congelate și pacienții erau urcați în ele și transportați nu știu unde. Erau oameni bătrâni și fragili care nu aveau cum să reziste în mijloacele de transport frigorifice în care-i băgau.
Adm. Crandall: Și pacienții decedați din orice motiv cum erau transportați ?
Dna Steiger: Cu camioane de diferite tipuri, toate fiind însă prevăzute cxu incineratoare. Cadavrele erau aruncate în ele.
Adm. Crandall: Nu ați realizat ce acte criminale se săvârșeau cu aprobarea dv., doamnă Steiger?
Dna Steiger: Desigur, dar eu - noi - ne temeam, ne temeam să nu ne pierdem slujbele ori să suportăm  alte măsuri radicale. De exemplu, unui membru al personalului nostru, care a amenințat că va comunica presei aceste atrocități, a fost amenințat că CPS îi va lua copiii dacă nu va păstra tăcerea și nu  se va conforma dispozițiilor.
Adm. Spate Crandall: O ultimă întrebare, de ce erau trimiși oameni de la spitale la case de bătrâni? De ce nu i-ar fi ridicat pe acești presupuși pacienți Covid direct de la spitale?
Dna Steiger: Nu aș putea decât să speculez.
Adm. Crandall: Tribunalul va fi indulgent cu speculațiile, având în vedere că ați lucrat 25 de ani în domeniu, iar ofițerii sunt instruiți să nu considere declarația dvs. ca dovadă acuzatoare.
Dna Steiger: Spitalele sunt instituții enorme, cu mii de oameni, majoritatea destul de sănătoși. Dacă cineva a avut Covid, ar exista riscul ca infecția să se răspândească la tot personalul și pacienții. Infectarea în spital este principala cauză de deceselor înregistrate în spitale. Cei infirmi din căminele de bătrâni sunt foarte bătrâni și foarte bolnavi și nu mai au mult de trăit. Nu era mare lucru dacă se înregistrau decese în asemenea cămine. 
Adm. Crandall: În cele din urmă, ați primit vreo compensație pentru că v-ați conformat?
Dna Steiger: Nu, nu am primit nimic. 
După audierea martorei, Adm. Crandall a depus documentele pe masa unde se afla completul de judecată format din 3 ofițeri. Documentele purtau semnăturile lui Andrew Cuomo și Howard Zucker. Unul, pe care Cuomo îl trimisese la 8 case de îngrijire medicală din statul New York, a instruit personalul„ să spună că pacienții testați au fost depistați cu Covid-19 , indiferent de rezultatele testelor; era suficient dacă se manifesta un singur simptom al bolii”  cum ar fi tuse, strănut, respirație șuierătoare ori dificultăți de respirație.
Motivația era că: „Nu putem pune în pericol sănătatea întregii populații. Toți pacienții care prezintă simptome ale Covid-19 ar trebui să fie considerați bolnavi, cu excepția cazului în care este indicat altfel de New York Health and Human Services ”, scrisese Cuomo sau Zucker.

După o scurtă pauză, adm. Crandall l-a prezentat pe următorul martor, Marco Miranda, fost șofer pentru transportatorul de marfă BZC din Brooklyn. El a spus că erat angajat la BZC de 15 ani și a petrecut cea mai mare parte a timpului transportând produse între Statele Unite și Canada. Cu toate acestea, în martie 2020, compania i-a schimbat tipul de activitate.


Adm Crandall: Domnule Miranda, în declarația dvs. ați spus că ați fost unul dintre șoferii care preluau pacienți de la Centrul de Sănătate Cobble Hill, este corect?
Dl. Miranda: Da, Cobble Hill și alte locuri.
Adm. Crandall: Îndeplinind instrucțiunile date de BZC, ați transportat pacienții din spitale cu camionul frigorific ... ”
Dl. Miranda: Eu nu m-am atins de nimeni, personalul spitalului i-a adus și i-a pus în camion. Eu și colegul meu doar am condus, asta e tot.
Adm. Crandall: Dar puteți confirma că erau în viață când au fost îmbarcați în  vehicul?
Dl. Miranda: Oh, da, respirau desigur bine. Unii dintre ei chiar gesticulau cu brațele; pe aceștia cei din casele de îngrijire medicală i-au sedat pentru transport.
Adm. Crandall: Cum au fost depozitați?
Dl. Miranda: Într-un fel de cotețe, pătuțuri, suprapuse pe trei nivele și amplasate pe ambele părți ale remorcii. Au fost puși acolo și legați.
Adm. Crandall: Care este temperatura din interiorul unei remorci frigorifice?
Dl. Miranda: Oh, este ca în frigiderul dv. de acasă; putem să reglăm temperatura de la + 65 la -20 Fahrenheit. Ni s-a spus să blocăm termostatul.
Adm. Crandall: Știați că persoanele din interior, care erau în viață, nu vor supraviețui mult timp în aceste temperaturi?
Dl Miranda: Nu era treaba mea. Am făcut ce mi s-a spus. D-ta, omule, n-ai avut de-a face cu frații Cuomo - dacă ai fi avut ți s-ar fi părut că rahatul era bomboană. Trebuia să-mi apăr familia de amenințarea lor. Am o soție și 3 copii la care să mă gândesc.
Adm. Crandall: Deci, spuneți cu certitudine că Cuomo a fost în spatele ordinelor?
Dl. Miranda: Știam cine ne-a chemat.
Adm. Crandall: Unde au fost duși pacienții?
Dl. Miranda: La un sit de morminte comune săpat pe Insula Hart. Ne-am dus cu mașina la City Island unde oamenii așteptau să descarce cadavrele și să le pună pe un feribot către Hart. N-am atins niciodată vreunul dintre ele. Tot ce am făcut a fost să conduc vehiculul.
Adm. Crandall: În declarația dvs., ați spus că l-ați văzut pe Cuomo la locul de descărcare, este corect?
Dl. Miranda: Da, l-am văzut pe ticălos. Chiar am făcut o poză cu telefonul meu.
Adm. Crandall a dat spre vizualizare o fotografie a lui Andrew Cuomo stând lângă șase bărbați în costume HAZMAT, care descărcau cadavre înghețate din remorcă și le duceau pe feribot.
Adm. Crandall: Doar câteva întrebări. Cu Ballpark, câte persoane ați transportat între martie și septembrie 2020.
Dl. Miranda: Mii. Și nu am fost singurii. Aveam cinci camioane care făceau curse tot timpul.
Contradm. Crandall:Vi s-a promis ceva în schimbul mărturiei dvs. de astăzi?
Dl. Miranda: Nu. Știu că ceea ce am făcut a fost greșit. Dar ne-am speriat. Așa cum am spus, nu te pui cu frații Cuomo. Mă rog doar să mă ierte Dumnezeu.
Ultimul martor care a apărut nu a fost nimeni altul decât Melissa DeRosa, care fusese principalul aliat, asistent și purtător de cuvânt al lui Cuomo. Ea și-a dat demisia din funcție după ce multe femei l-au acuzat pe fostul guvernator de hărțuire sexuală. Ea a furnizat Biroului Comisiilor Militare nenumărate hârtii și dosare electronice care au confirmat mărturia martorilor anteriori.
Adm. Crandall: Doamnă DeRosa, știm că aveți rețineri să vorbiți astăzi aici, dar puteți spune că fostul dvs. angajator, Andrew Cuomo, aflat în fața noastră astăzi aici, a profitat într-adevăr de acțiunile despre care se presupune că le-ar fi luat și că a făcut acest lucru pentru a încuraja și amplifica artificial amenințarea Covid-19?
Dna DeRosa: Da, pot depune mărturie despre asta. Documentele pe care le-am furnizat explică totul.
Adm. Crandall: Confirmnați că Andrew Cuomo este responsabil pentru uciderea a mii de cetățeni în vârstă care altfel ar putea fi în viață astăzi, dacă nu ar fi avut loc acțiunile sale de exterminare?
D-na DeRosa: Zeci de mii.
Adm. Crandall: V-a fost frică de Cuomo?
D-na DeRosa: Îngrozită. 

După ce l-a scuzat pe martor, contraadm. Crandall a cerut tribunalului să citească cu atenție documentele și să ia în considerare cu atenție mărturiile pe care le ascultase. Completul s-a retras într-o anticameră și a deliberat timp de trei ore înainte de a se întoarce cu un verdict de vinovăție din toate punctele de vedere, recomandând ca Andrew Cuomo să fie spânzurat pentru crimele sale.
Data executării este în așteptare.

P.S. – Iată dragilor cum sunt judecați criminalii în SUA în prezent. Cât de necesar ar fi un asemenea proces și la noi în țară, având ca inculpați pe Arafat, de exemplu, sau pe foștii miniștri ai sănătății USR-iști și medici care s-au conformat ordinelor de a omorî oameni în spitale cu oxigen forțat sau nu și de a nu aduce în farmacii la liber hidroxiclorochină, ivermectină, etc…și mulți alții, mai ales în așa-zisul val 4… ??!! Să ne bage pe gât vaccinurile otrăvitoare să mai reducă din bătrâni, că sunt un calvar pentru orice guvern… Nu le doresc decât să moară de...Covid, cum spun ei.

Hunter Biden a fost spânzurat la GITMO

Viața lui Hunter Biden (golanul drogalău) s-a încheiat vineri dimineață, când Corpul Avocatului General al Judecătorului Marinei SUA, în cooperare cu Biroul Comisiilor Militare, l-a spânzurat la câteva minute după ora 8:00. Execuția sa s-a produs la doar câteva săptămâni după ce un tribunal militar din Golful Guantanamo l-a găsit vinovat de trădare - o infracțiune capitală - și o multitudine de infracțiuni sexuale împotriva unor minore.

Ultimele ore din viața lui Hunter Biden au fost ca cele ale altor agenți Deep State. A fost trezit la 6:00 și i s-a oferit o ultimă masă. Apoi, securitatea GITMO l-a însoțit la ieșirea din tabăra Delta, unde un Humvee și trei pușcași marini înarmați îl așteptau. A fost condus la marginea sudică a GITMO, unde aceeași spânzurătoare de care fusese spânzurat Bill Gates la începutul acestei luni s-a profilat în fața lui.

În jurul spânzurătorii se afla o mică adunare militară - Adm. Crandall, Generalul Corpului Marinei David H. Berger și generalul locotenent al armatei SUA Johnathon P. Braga, Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei SUA. Un capelan naval și un soldat anonim, care conducea spânzurătoarea, stăteau deasupra platformei.

RRN a fost rugat să păstreze confidențial numele altor ofițeri de rang înalt prezenți.

După ce Biden a urcat pe scările care duceau pe peron și i s-a pus un laț în jurul gâtului, contraam. Crandall a întrebat dacă doreste să spună ultimele cuvinte sau dacă dorește să dea o declarație.
„Nu-mi poți face asta! Sunt civil. Nu sunt politician. Nu sunt în joc ”, a spus un Biden sfidător.
"Joc?" A întrebat Adm. Crandall. „Ești pe cale să fii spânzurat, domnule Biden, și vorbești despre jocuri. Probabil ai crezut că acesta este un joc de șah și te-ai văzut ca o tură sau chiar regină. Ați fost întotdeauna un pion și v-ați pus în joc, așa cum ați spus-o, și v-ați dezis de tot ce ar trebui să reprezinte această țară.”
„Totul era Barack. El este în spatele tuturor, de la Covid-19 la o economie, de la tancuri până la dorința de a vedea țara destrămându-se. Tot ce am făcut vreodată a fost să mă distrez ”, a pledat Biden în timp ce soldatul anonim strângea lațul.
"Timpul pentru a ne spune ceea ce știm deja s-a încheiat", a spus adm. Crandall.

Capelanul a făcut ultimele ritualuri și o clipă mai târziu, trapa se deschise sub picioarele lui Biden. Gâtul i s-a rupt.

„Nu am niciun sentiment de plăcere perversă în supravegherea acestor execuții”, a declarat Adm. Crandall adunării. „Dar  astăzi s-a făcut dreptate”.

 Sursa: https://realrawnews.com/

https://burebista2012.blogspot.com/2021/10/militari-l-au-condamnat-pe-andrew-cuomo.html?spref=fb&fbclid=IwAR3EYUi8ec-VYHwMaswVF1tPF3VN7_O3NsGJIf_XR2KZPRWXaFIAgRMBeEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu