Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 14 iunie 2021

MATEI, 2 iun. 2021

 Traducere Const. Mihăilescu

Vibrații în creștere - timp liniar, comportament, impact asupra corpurilor; Reacție „pandemică”; informații contradictorii ale specialiștilor medicali; Controlul iluminat al asistenței medicale; vaccinat, nevaccinat; puterea oamenilor.

Matei

 Cu salutări de iubire de la toate sufletele de pe această stație; sunt Matei. 

Valurile de energie care ajung acum pe Pământ, planetă aflată pe calea ascensiunii, ridică vibrațiile în întreaga voastră lume. Aceasta va continua până când planeta va ajunge la destinație, în densitatea superioară 5D, acolo unde Gaia, sufletul Terrei s-a întruchipat ca planetă și unde a stat multe veacuri, după care a coborât în spirală până în cea de a treia densitate.

Numai cititorii informați de la mesagerii luminii știu că Pământul urcă acum constant în planuri astrale superioare și că, în acest timp, două efecte ale nivelurilor vibraționale în creștere sunt clar evidențiate.

Unul este sentimentul că timpul trece din ce în ce mai repede. Timpul liniar există pe Pământ, deoarece toate civilizațiile din a treia densitate, care au locuit pe planetă, aveau nevoie de un mijloc cronologic în care să funcționeze într-un mod coerent. Totuși, acel concept de „timp” reprezintă, de fapt, câmpuri energetice în continuumul atemporal, unde ceea ce considerați trecut, prezent și viitor se manifestă simultan.

Într-un fel, Pământul se apropie de continuum, dar mai exact este să spunem că populația lui interpretează senzorial energia ca fiind vibrațional mai înaltă, succesiv, pe măsură ce timpul pare să treacă mai repede decât anterior. Mergând după ceasuri și calendare pământene, se poate spune că - ceea ce a fost ca percepție o săptămână cu doar 20 de ani înainte, acum este „condensat” în doar două zile. Prin har divin, legile fizicii care guvernează acest sistem solar reglează mareele, răsăritul și apusul soarelui și lunii, așa că toate au loc așa cum vă așteptați, chiar dacă timpul liniar crește. 

Celălalt efect al vibrațiilor în creștere continuă rezidă în exacerbarea caracteristicilor și comportamentului, atât pozitiv cât și negativ. Așa se explică creșterea evidentă a frecvenței omuciderilor, asasinatelor aleatorii, masacrelor, actelor bazate pe fanatism și a altor acte violente și criminale care au loc în întreaga lume.

Din păcate, mass-media raportează disproporționat acele evenimente dureroase, dar rareori menționează aspectul pozitiv al vibrațiilor în creștere: bunătatea, amabilitatea, comportamentul civilizat și respectuos, cooperarea, sunt acțiuni care vor continua să se extindă în societatea umană, în concordanță cu vibrațiile în creștere. Energia intențiilor și activităților întunecate emite vibrații de joasă frecvență și acestea nu pot coexista cu cele înalte. Cert este că orice se bazează pe întuneric va continua să scadă până când se va epuiza energetic și va fi resorbit.

De asemenea, un alt aspect, sesizabil de către din ce în ce mai mulți oameni, este acela că se simt mai intimi cu „vibrațiile ridicate” - căci ele au impact asupra corpului, minții și spiritului.

Pentru noii veniți la mesajele noastre și ca reamintire pentru vechii noștri cititorii, am rugat-o pe mama mea pământeană să dea unele citate din numeroasele mesaje în care am vorbit despre acest lucru. [ 20 noiembrie 2017 și 14 ianuarie 2019 - detaliază simptomele și sugestiile pentru a le ameliora; 4 iulie 2013 - include recomandări dietetice utile și „pierderea” a memoriei.] Mulțumesc, mamă!      

Acum, o altă omisiune flagrantă a mass-media aservită este reacția tot mai puternică a oamenilor împotriva a tot ceea ce ține de „pandemie”.

În schimb, guvernanții și media lor vă prezintă „experți” care încearcă să vă convingă că vaccinarea ar fi, chipurile, singura modalitate de combatere a covid-ului, deoarece aceasta s-ar baza pe date și cercetări științifice, ceea ce nu este deloc adevărat. Nu, asta nu este știință, este antiștiință!

Corpurile voastre sunt dotate de Creator cu sisteme de imunizare puternice și mecanisme de auto-vindecare - iar introducerea în ele a elementelor (substanțelor) străine este un act criminal deoarece aceste substanțe inoculate sunt incompatibile cu natura ființei umane și capacitatea ei de regenerare, și pun în pericol funcționarea normală a corpului creând probleme de sănătate care ajung până la moarte.      

Să răspundem aici la întrebările de ce informațiile de la specialiștii medicali sunt contradictorii: cei de la televizor spun că nu trebuie să ieșiți, că trebuie să purtați măști și să păstrați o distanță între voi, să vă testați pentru covid și, chiar dacă testul este negativ, să vă vaccinați. O aberație care, din păcate, în multe cazuri, prinde.

Ceilalți (cei ignorați și neluați în seamă- uneori amenințați - de oficialități), adevărații specialiștii, vă transmit, prin videoclipuri pe Internet de ce aceste cerințe, odată satisfăcute, vor dăuna grav sănătății.

Illuminati / Deep State / cabala și alți întunecați, aparținând aceleiași societăți malefice secrete - controlează mass-media și-și aleg „experții” care vă vorbesc sau sunt citați în rapoartele de presă. Ei controlează Organizația Mondială a Sănătății și multinaționala Big Pharma; în Statele Unite, ei controlează toate agențiile aflate sub umbrela instituției medicale de stat, inclusiv Centrele pentru Controlul Bolilor, Institutele Naționale de Sănătate și Administrația Alimentelor și Medicamentelor.

Purtătorii de cuvânt ai acestor agenții sau ai unor persoane oficiale pot fi ei înșiși Illuminati. Mulți profită masiv, în continuare, de investiții în companii și fac averi colosale, prin comercializarea numeroaselor produse („dezinfectanți” , vaccinuri, măști, echipamente) legate de covid.

Mulți susțin această masivă înșelătorie cu privire la „pandemie”, deoarece au fost mituiți, șantajați sau amenințați cu pierderea slujbei, libertății sau chiar cu moartea. Unii se tem de ponegrirea pe teme profesionale, pierdea acreditării medicale, practici obișnuite ale Illuminati, și sunt aplicate practicienilor care au îndrăznit să folosească terapii eficiente, pe care întunecații le-au interzis tocmai pentru că sunt eficiente, ieftine și nu dăunează corpului.  

Illuminati proiectează, de asemenea, curricula folosită de școlile medicale și de asistența medicală, iar mulți absolvenți fac ceea ce li s-a predat: operează, utilizează „chimioterapia” și radiațiile, prescriu produse farmaceutice dăunătoare, dar aducătoare de venituri substanțiale.

Ei cred ceea ce au fost învățați și anume că: remediile naturale nu ar avea valoare, deoarece nu există dovezi științifice care să susțină afirmațiile privind eficacitatea lor, în timp ce vaccinurile ar salva viața. Aceștia aplică ceea ce au învățat crezând că „știința” medicală care li se predă și vaccinarea sunt imperative pentru sănătatea publică.

Chiar și fără niciun fel de conștientizare a tentaculelor Illuminati din întreaga industrie a sănătății, oamenii care au crezut cândva în rapoartele mass-media aservită se întreabă:

-) De ce sunt interzise remediile simple, chiar dacă unii medici le-au folosit cu succes pentru a trata pacienții cu covid?

-) De ce sunteți obligați să purtați măști, chiar dacă unii specialiști spun că vă afectează funcțiile respiratorii normale, scade imunitatea și crește susceptibilitatea la o varietate de boli?; masca împiedică oxigenul să ajungă la creier, deteriorându-i astfel celulele, în special la copiii mici, unde creierul trebuie să se dezvolte rapid?

-) De ce personalului spitalicesc i se sugerează sau i se impune raportarea deceselor ca fiind cauzate de Covid, deși în realitate, pacienții au murit din alte cauze?

-) Dacă vaccinurile sunt sigure, de ce personalul medical din multe țări refuză să se vaccineze și avertizează cu privire la efectele lor periculoase?

Iluminații duc o activitate febrilă de eliminare de pe Internet a informațiilor veridice despre „pandemie”, imediat ce le descoperă. Din fericire, ei nu pot împiedica toate persoanele, care au văzut acele filme și articole, să le transmită și altora.

-) De asemenea, oamenii văd că restricțiile impuse au dus la o creștere alarmantă a cazurilor de depresie, sinucideri, consum de alcool, violență domestică și a altor infracțiuni; activitățile și afacerile necesare societății practic au dispărut, familiile sunt disperate din punct de vedere financiar, școlile sunt închise sau puternic perturbate și au un efect dezastruos asupra psihicului elevilor. În mod logic, ei se întreabă: „Cum, aceste măsuri, pot duce la ceva bun pentru oricare dintre noi?”  

Pe măsură ce refuzul de a fi vaccinat crește, Illuminati fac presiuni asupra liderilor de la nivel comunitar și național și-i îndeamnă să folosească orice metode de convingere pentru ca lumea să se vaccineze.

Iubiților, protejați-vă pe voi și pe cei dragi și nu cedați presiunii ori șantajului de a vă vaccina !!!

În unele țări, viața a fost foarte dificilă pentru persoanele care nu s-au conformat, iar majoritatea călătorilor internaționali trebuie să prezinte dovada vaccinării, pentru a primi permisiunea de a părăsi țara sau de a intra în alta. Oamenii s-au săturat să trăiască cu frica de „îmbolnăvire de covid”. În din ce în ce mai multe țări, mulțimile se formează, fără a purta măști, școlile se redeschid; la fel și întreprinderile mici care au reușit să supraviețuiască se revigorează. 

Înțelegem îngrijorările dvs. cu privire la vaccinuri - sunt justificate! - și, deși nu le putem risipi, vrem măcar să vi le ușurăm.

Pentru a vă îmbogăți sau întări cunoașterea vă spunem că:

-) țesuturile, care modifică genele și nano-cipurile programate, care se introduc în vaccinuri (și nu numai, nt.c.m.) interacționează cu tehnologia 5G și au ca scop transformarea rasei umane într-o rasă de roboți, care poate fi controlată de la distanță.

Prin autoritate divină, oamenii de știință din forțele speciale extraterestre au redus capacitatea coronavirusului-19 și au împiedicat ceea ce intenționează Illuminati să obțină: moartea a miliarde de ființe umane. Ei au șters majoritatea programelor din nano-cipuri, în măsura posibilului.

Totuși, mulți oameni cu imunitate slăbită au murit sau au experimentat efecte adverse grave din ceea ce se numește „vaccin”, dar care, de fapt, era experimentul de modificare a genei umane, pentru a o face compatibilă cu Illuminati.

O altă problemă este cea legată de particulele din aer emanate de la indivizii vaccinați care-i afectează pe cei nevaccinați.

Problema există, într-adevăr, dar nu în măsura în care s-ar putea crede, și aceasta, ca urmare a faptului că durata de viață a acestor particule în aer este foarte mică, deși în cazurile în care persoanele au fost afectate, particulele acestea au agravat unele dintre problemele diagnosticate sau nediagnosticate, cum ar fi dezechilibrul hormonal sau chimic, scurtcircuitarea sistemelor electrice, hipo-metabolism, dificultăți circulatorii, deficiențe nutriționale sau o combinație de afecțiuni existente care au cauzat reacții adverse minore sau majore. Legat de acest aspect, vă sfătuim să beți cât mai multă apă. Menținerea corpului bine hidratat ajută la îndepărtarea materialelor toxice și ajută sistemele energetice să curgă lin, împiedică blocajele în care acestea ar prospera. Și, întotdeauna, lumina soarelui este benefică pentru sănătatea corpului, minții și spiritului.

De asemenea, am fost întrebați dacă este adevărată afirmația unor „experți” cum că: virusul Covid va continua să existe pe Pământ, în multe și diverse variante. „Mutațiile” reprezintă o altă tactică cu care să fie speriată lumea voastră.

Covid-ul nu este acolo pentru a rămâne! La fel ca orice altceva din acest univers, acea boală, care este un fel de gripă, este energie, iar supraviețuirea ei depinde doar de energia pusă continuu în ea. Iluminații au nevoie de frica oamenilor pentru ca acest virus Covid, să prindă „rădăcini”, fără energia fricii, el moare repede. Și va muri, așa cum va muri și ideea de „pandemie”, produsă de acest virus, care nu-i decât un alt fel de gripă benignă. Întunecații au nevoie de gândurile și sentimentele oamenilor despre boală pentru a-și susține energia, dar interesele populației se transformă repede în consolidarea normalității.

Întunecații au nevoie ca oamenii să aibă niveluri ridicate de stres căci stresul scade imunitatea, făcând corpurile mai vulnerabile la tulburările de sănătate; dar, pe măsură ce oamenii își iau înapoi liberul arbitru furat, nivelul lor de stres scade.

Mai mult, din cauza intenției întunecaților, de a manipula un virus ca să devină o boală contagioasă, energia covid-ului se află în cea mai joasă gamă vibratorie. Pe măsură ce vibrațiile continuă să crească pe planetă, ele vor copleși tot ce are vibrații joase, deoarece, așa cum am menționat mai sus, cele două extreme nu pot coexista.  

Celor care simt că nu pot face nimic pentru a redresa situația globală proastă din cauza covid, le spunem : „Nu este adevărat, PUTEȚI!”

În mesajele anterioare v-am îndemnat să nu vă consumați energia pentru nimic legat de „pandemie”, și o facem din nou. De ce ați oferi din energia voastră, transformându-o în energie de joasă vibrație, atât de necesară întunecaților și creațiilor lor? Prin intenție binevoitoare (bună-dispoziție), puteți crea energii care se opun intențiilor întunecate.    

Vă mai reamintim că energia pură a iubirii-luminii Sursei Creatorului este cea mai puternică forță din cosmos.

Gândește și simte pozitiv; fii optimist cu privire la ceea ce urmează. Cuvintele, rostite ori scrise, au putere - deci, aveți grijă să vă alegeți cuvintele cu înțelepciune !

Zâmbetul și râsul, generozitatea, recunoștința, compasiunea, empatia și orice mic act de gândire pozitivă creează vibrații superioare.

Vizualizarea este, de asemenea, o puternică forță. Vizualizați mulțimi de oameni care dansează în sărbători vesele și copii care se joacă fericiți cu animale. Vizualizați Pământul scăldat de o lumină strălucitoare alb-aurie. Imaginați-vă planeta cu ape curate, păduri verzi și viguroase, în loc de pământuri deșertificate. Vizualizați cum recolte bogate cresc din pământuri acum pustii, imaginați întinse câmpuri de flori, aer liber de poluare.

Tot ceea ce am menționat mai sus este iubirea în acțiune, iar IUBIREA este cheia unei lumi pașnice în care popoarele trăiesc în armonie între ele și cu Natura. Și nu uitați că iubirea începe voi înșivă - vă rog să vă iubiți așa cum vă iubim noi!  

Toate ființele luminoase din acest univers vă onorează pentru hotărârea voastră în creștere și ajută în mod constant civilizația Pământului să manifeste o lume pe care ș-o doresc pentru ei și pentru toate generațiile viitoare.

Cu dragoste necondiționată, vă sprijinim în fiecare etapă a călătoriei voastre.

_______________________

IUBIRE ȘI PACE
Suzanne Ward

https://www.matthewbooks.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu