Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 25 octombrie 2020

Consiliul Arcturian 9D: Aceia dintre voi care sunt cu adevărat treji

Channeler Daniel Srinton 
21 septembrie 2020 de Derek Knauss
Traducere Const.Mihăilescu


Salutări. Suntem Consiliul Arcturian, încântați să ne conectăm din nou cu voi.

Am explorat diferitele niveluri ale conștiinței care există în prezent pe planeta voastră și am observat că aceia dintre voi care s-au „trezit” recuperează mult mai repede din cunoașterea universală comparativ cu cei care își trăiesc viața în necunoaștere li în întuneric; de fapt aceștia din urmă experimentează în această viața situații de comportament anormale, de ură, mânie, ticălișie, sadism etc. 

Vrem să fim foarte clari în ceea ce afirmăm aici. Aceia dintre voi care suteți teziți aveți capacitatea de a vă concentra mai bine asupra adevărului că sunteți ființe-energii provrenite de la Sursa Divină Creatoare. Sunteți energiir întrupate, cu rolul de a păstra sau restabili echilibrul energetic în sistemul vostru planetar și solar. Asta înseamnă că vă revine un rol foarte important.

Ceilalți, care am putea spune că sunt niște vânători de vrăjitoare, nu numai că nu ajută la menținerea echilibrului energetic dar chiar îi provoacă dezechilibre. Cum se întâmplă asta? Prin comportament și gândire neadecvate, aceste ființe își scad vibrația, ceea ce înseamnă că dau o polaritate negativă energiei universale care, așa cum cunoașteți, este neutră la origine.

Voi, cei care trăiți și cunoașteți adevărul că sunteți parte a Sursei, înțelegeți și faptul că Sursa este atotcuprinzătoare. Buni sau mai puțin buni, toți descindeți din Creator, adică toți sunteți una. Din acest motiv, nu este un act de iubire să încercați să decimați răufăcătorii lumii, mai degrabă ar trebui să-i ajutați să se trezească. Asta nu înseamnă că trebuie să le acceptați fărădelegile.

În perspectivă și la final, toate ființele vor accepta Lumina, și pentru ca acel moment să vină mai repede ar trebui ca aceia dintre voi care sunt Lucrători ai Luminii și înțeleg corect realitățile universale, să militeze prin fapte concrete pentru acest deziderat. Lucrătorul în Lumină știe că prin comportamentul său plin de iubire, contribuie aducerea luminii și știe că este acolo pentru a-și străluci lumina. 

Nimeni n-a fost creat pentru a urma calea întunericului.

Este cel mai bine să rămâneți în lumină și să îi invitați și pe ceilalți cum s-o facă. A permite la cât mai multă lumină să curgă prin voi este un obiectiv care, în final, va aduce bascularea către starea de puritate energetică, în care numai energia iubirii va exista pretutindeni. Voi, dragilor, sunteți acolo pentru a servi acestui scop. Sunteți acolo să vă faceți partea din marea lucrare decurgând de la Sursa Primordială Creatoare. Spre consternarea unora, aceasta înseamnă și să iertați ticăloșii și chiar să a-i compasiune pentru ei, astfel încât să puteți rămâne ceea ce se numește Conștiință Hristică. Această conștiință nu are în vedere excluderea altora, motiv pentru care toate aceste scenarii în care jumătate din omenire urcă, se înalță și cealaltă jumătate se afundă în întuneric nu mai are sens și n-ar trebui să facă parte din programul nimănui..

Sunteți cu toții împreună și atunci când veți putea iubi necondiționat tot ceea ce ține de omenire, vcăci voi ați decis că veți fi numai iubire, atunci veți fi gata să duceți omenirea în conștiința superioare a celei de-a cincea dimensiuni.Voi sunteți cei care veți continua să vă invitați semenii la lumină, să vedeți binele în ceilalți, să vă aflați în acea stare de iertare și compasiune căci doar asta face diferența în procesul evolutiv al lumii voastre.

Este singularitatea obiectivă care va înclina balanța în favoarea civilizației umane. Voi nu ați venit din întuneric și nu ați fost creați din întuneric ci de Lumină. 

Sunteți acolo pentru a salva tot ce există și a-l „transborda” în dimensiunile luminii. Și sunteți acolo pentru a vă vindeca. 

Din ceea ce vedem, aceia dintre voi, care sunt suficient de treji pentru a primi acest mesaj, respectă acea promisiune pe care v-ați făcut-o vouă înșivă și întregii umanități, atunci când ați decis să vă întrupați acolo; și asta ne face foarte fericiți.

Suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

https://prepareforchange.net/2020/09/21/the-9d-arcturian-council-those-of-you-who-are-truly-awake/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=the-9d-arcturian-council-those-of-you-who-are-truly-awake

Un comentariu:

  1. Ca venim din Lumina stim. Ce nu inteleg eu, este de ce asa zisii Lucratori ai Luminii din Romania evita sa vada situatia copiilor rapiti, abuzati, situatia padurilor, a animalelor schingiuite de acest popor care nu isi asuma nimic cu adevarat? De teama negativitatii din jur, multi lucratori au preferat sa ramana orbi si surzi. Alegere care de fapt i-a si coborît foarte mult. Pe niveluri de constiinta inferioare. Si nu mai sunt primiti pe nivelul de constiinta al celor ce si-au invatat lectiile la scoala de pe pamant. Degeaba ii vorbesti unui popor despre toate cate sunt in luna si stele, despre istorii galactice, dacism, Iisus, feng sgui, astrologie si numerologie, iubire neconditionata si alte lectii pur teoretice, daca practic, prin propriul exemplu, nu-l inveti sa repare singur ceea ce din nestiinta a distrus. Vei plictisi oamenii cu atata teorie si nu te vor mai asculta. I-ati vazut cum se bulucesc acum la moaste, de parca sfintii ar fi singura lor cale de scapare. Desi salvarea era in fiecare dintre ei. Asta i-a invatat Iisus, dar intermediarii smecheri s-au pus stapani peste sclavi. Si-i invata sa ramana vesnic dependenti de lideri religiosi de multe ori compromisi prin apartenenta la masonerie.
    Romanii sunt ingrozoti de Anticrist si microcipare. Fara sa-si dea seama ca tot Anticrist i-a tras de sfori si pana acum si i-a amagit cu " va fi mai bine, veti fi mai bogati, mai sanatosi". Iar ei sunt din ce in ce mai săraci in Cer, pentru ca au fost invatati egoisti.
    Doar despre asta trebuia vorbit: despre ce putem face fiecare dintre noi, concret, in jurul nostru, pentru a deveni salvatori. Ca sa se scrie un nou program informational pentru romanii. Sa nu mai fie manipulati de oricine are interese in tara asta. Indiferent de religia sau calea spirituala aleasa, acest popor trebuia educat sa traiasca in armonie cu tot ceea ce-l inconjoara.
    Vorbe multe pe tot internetul, efecte nule.
    Copilul cu multe moașe ramane nemoșit!

    RăspundețiȘtergere