Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 10 iulie 2020

O dezvăluire șocantă, reală, uluitoare prin realismul ei despre bazele subterane strict secrete ale Cabalei secrete a așa-zișilor „iluminați” (II)

(Studiind atent acest material recent și REAL, ți se „face părul măciucă”)

Informații de la Q– Operațiunile militare ce se desfășoară actualmente pentru eradicarea rețelei de baze subterane secrete
[Continuăm prezentarea listei de baze subterane secrete din Statele Unite ale Americii, structurată în funcție de statele în care sunt localizate, în ordine alfabetică. Bazele subterane ce au fost neutralizate de către Pălăriile Albe sunt scrise cu italice.]
STATUL AMERICAN COLORADO
56. Baza subterană de sub localitatea Alamosa a fost preluată de Pălăriile Albe. Am vorbit cu cineva care trăiește acolo și care mi-a spus că a văzut elicopterele negre și Forțele speciale care au curățat totul în zonă.
57. Baza subterană de sub munții Book Cliffs, lângă localitatea Rifle, se află în continuare sub controlul forțelor întunecate.
58. Complexul subteran de sub localitatea Boulder a fost curățat. Aici se afla cartierul general din care era operat un tip de sistem de control psihomental electromagnetic (EMC) ce urma să fie folosit odată ce toți aveam să fim vaccinați, căci prin aceste vaccinuri (dar și prin aerul pe care îl respirăm și prin apa pe care o bem) urmau să fie introduse în organismele noastre anumite fibre și particule nanotehnologice, precum și sistemul smart dust (ce conține multe sisteme microelectromecanice minuscule, cum ar fi senzori, roboți sau alte dispozitive ce pot detecta, de exemplu, lumina, temperatura, vibrațiile, magnetismul sau substanțele chimice). Acest sistem le-ar fi servit deopotrivă acestor forțe diabolice pentru a controla populația și pentru a-și controla sclavii din cadrul sinistrului program MK Ultra. Totodată, ei urmau să ne controleze conștiințele și comportamentele și prin intermediul telefoanelor și al tuturor dispozitivelor noastre așa-zise smart, care ne-ar fi prefăcut pe toți în niște roboței ai lor. Tot acest complex subteran era dedicat cercetării genetice, precum și dezvoltării tehnologiei specifice pentru construirea de tuneluri și de baze subterane.
59. Un alt complex subteran imens ce a fost preluat de Pălăriile Albe este cel care se întinde pe o zonă cuprinsă între localitatea Colorado Springs și complexul militar din Munții Cheyenne, în care au activat anumite unități ale Comandamentului Nord-american de Apărare Aerospațială (NORAD), din care era monitorizat spațiul aerian al Canadei și al SUA, precum și lagărele Agenției Federale pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA). Personalul cuprindea sute de ființe umane. Acest complex subteran cuprindea cel puțin 7 km cubi de caverne și 45 de clădiri subterane din oțel, având în dotare mii de rachete, sateliți, submarine și multe altele. Din aceste baze ale NORAD erau controlați de asemenea sclavii programului Monarch MK Ultra care aveau implementate anumite ordine pe care urmau să le execute (conform tipurilor de programare psihomentală numite ALEX, JANUS si ALEXUS) atunci când aveau să fie activați pentru a pune în acțiune războiul nuclear al lui Hillary Clinton. În acest scenariu, acești roboți ai Cabalei satanice aveau să fie activați și aveau să îi ucidă pe civilii care urmau să se revolte împotriva a ceea ce s-ar fi petrecut. Ei încă mai au mulți astfel de roboți. Din ce mi s-a spus, șase milioane dintre acești roboți umani au fost aduși la suprafață și salvați. Acestora le-au fost scoase implanturile pe care le aveau și ei au început să își recapete personalitățile și controlul asupra propriilor ființe, fiind eliberați de sub tirania demonilor ce i-au preluat pe fiecare în parte în momentul în care au fost torturați și le-au fost create acele personalități. Dar forțele speciale încă nu i-au salvat pe toți. Așa că eu propun să fim pregătiți atunci când raportul lui John Durham (Procurorul general al SUA) va fi publicat, poate, în luna martie [nu a fost publicat până la această oră, n.n.], deoarece activarea acestor roboți umani inconștienți necesită mai întâi instaurarea legii marțiale. Bazele subterane ale NORAD erau situate de-a lungul unui drum subteran de 2.071 km. Tot acest complex subteran se află acum sub controlul Alianței și a fost curățat.
60.Baza subterană de sub localitatea Fort Collins încă nu a fost adusă sub controlul Alianței. Aceasta este situată în dreptul Universității de Stat Colorado.
61. Complexul subteran ce se întinde sub orașul Denver și sub Aeroportul Internațional din Denver (DIA) constă înainte de toate din 5 clădiri, pe care ei le-au construit în subteran înainte de a amenaja pistele de decolare ale Aeroportului Internațional din Denver, care descriu o svastică, precum și clădirile aeroportului. Primele două clădiri din subteran au 70 de etaje. Întregul complex conține literalmente 8 orașe situate unul peste altul în adâncime sub orașul Denver, iar orașul cel mai de jos are un diametru de 35 km. Așadar, acesta este un complex subteran masiv. Personal, chiar am circulat cu un tren din cadrul aeroportului Denver care face legătura între terminale și i-am auzit pe pasageri vorbind între ei și spunându-și în glumă să nu coboare la un terminal sau la altul, căci dacă merg până la capăt o să poată să vadă ce se ascunde în subteran. Dacă sunteți atenți, puteți observa că pe lângă șinele pentru trenurile ce servesc la transportul călătorilor, mai există și altele, care deviază de la traseele obișnuite și care duc nu se știe unde.
Acest complex subteran a fost conceput, de asemenea, pentru anumite lagăre de concentrare în care urmau să fie închiși disidenții, atunci când Cabala satanică avea să stabilească o ierarhie marțială în urma celui de-al Treilea Război Mondial nuclear. Iar dacă dăm un ocol aeroportului din Denver, putem observa că gardul din sârmă ghimpată ce îl înconjoară este orientat către interior, deci acesta nu este menit să le țină pe ființele umane în afara aeroportului, ci înăuntrul său. Putem vedea de asemenea niște conducte de canalizare ce ies din pământ, precum și „țigările” imense ce au fumegat mult timp în vârful „corturilor” de deasupra incintei principale a aeroportului, toate acestea reprezentând semnele unor acțiuni ce sunt efectuate în secret de către cei din Cabala satanică. Putem vedea de asemenea camioanele care vin la suprafață și aruncă pământ, după care se scufundă literalmente în pământ, pentru a reapărea apoi la suprafață orientate în cealaltă direcție și fiind din nou încărcate cu materiale scoase din adâncime.
Au existat două laboratoare ce au fost distruse de doi oameni de știință care și-au dat viața, în anul 2012, pentru a stopa declanșarea unei epidemii a bolii Kuru, ce fusese pusă la cale în aceste laboratoare. Respectivele laboratoare se aflau chiar sub Bulevardul Pena. Așadar, cei care locuiau în Colorado în acea perioadă au fost confruntați cu un cutremur de pământ de 4,7 grade pe scara Richter. Totuși, în urma seismului, Bulevardul Pena se afla într-o stare excelentă. Dar în mod inexplicabil, totul a fost dărâmat, apoi au apărut niște camioane care au luat tot molozul, iar Bulevardul Pena a fost reconstruit din temelii exact așa cum fusese înainte să îl facă praf. Ceea ce vreau să subliniez este că nimeni nu are cum să justifice demolarea unei căi de acces absolut funcționabile către un aeroport pentru a o reconstrui apoi exact așa cum fusese inițial, decât dacă cineva are de fapt nevoie să facă curățenie în subteran. Acest loc făcea parte de asemenea din sistemul de trenuri cu levitație magnetică, legând Aeroportul Internațional Denver cu Washington D.C., ceea ce înseamnă că membrii Cabalei satanice chiar își doreau ca acea cale subterană să fie liberă. Iar acei doi oameni de știință și-au dat viața pentru a împiedica lansarea epidemiei de Kuru, ce avea să devasteze întreaga regiune Front Range din Colorado. Dumnezeu să-i binecuvânteze. Noi le onorăm sacrificiul.
Există zone întregi de gard cu sârmă ghimpată ce este orientată către interior în cadrul Aeroportului Internațional din Denver. Putem vedea aici, din loc în loc, niște turnuri cilindrice de beton și niște sisteme de ventilație care ies din pământ. Fiți atenți dacă aveți vreodată ocazia să decolați sau să aterizați cu avionul în acest aeroport. Puteți vedea intrările în subteran. Această suprafață din adâncime este mult mai mare. Complexul subteran DIA este mult mai vast decât orașul Denver și suburbiile sale la un loc. Acesta este motivul pentru care Obama a fugit cu avionul în Denver atunci când se credea că un asteroid va lovi Pământul. El s-a refugiat acolo în subteran. Această mișcare avea sensul de a continua guvernarea pentru Statul din Umbră, iar toate acestea sunt realizate pentru sistemul lor de tranziție. Această regiune subterană se întinde până la Centrul federal, care este situat între străzile Sixth Avenue și Alameda. În această regiune subterană, există un reactor nuclear ce furnizează energie electrică acestei întregi lumi din adâncuri. Respectivul reactor nuclear este distribuitorul principal de energie pentru toate trenurile cu levitație magnetică de pe întregul continent.
Complexul subteran conține, printre altele, niște laboratoare MK Ultra masive, în care activează niște echipe ce efectuează un tip de programare psihomentală Delta Orion în timp real. Aceste baze subterane de sub DIA au rezerve de hrană pentru 150 de ani, precum și un mare lac interior, cu parcuri, cu floră și faună ca să dea aparența unei frumoase stațiuni de șapte stele. Acest complex subteran este de asemenea asociat cu tehnologiile Tesla pentru energie gratuită. Adâncimea întregului complex subteran este de 142 km. Puteți vedea una dintre aceste intrări, care se află chiar sub pistele companiei aeriene Frontier.
Dacă privim de sus întregul aeroport Denver, observăm că pistele descriu o svastică și că pictura murală stranie din interiorul aeroportului prezintă certe influențe satanice, la fel ca și unele capete de balaur ce „împodobesc” clădirea principală a acestui aeroport bizar. Cu fața orientată către piste a existat pentru o vreme aici o statuie a lui Anubis (zeul egiptean al morții). Există de asemenea și o placă pe care scrie că „acesta este un aeroport al Noii Ordini Mondiale”. Tot felul de ciudățenii care îți fac părul să se ridice…
62. Urmează apoi baza subterană de sub platoul montan Grand Mesa. Platoul montan Gran Mesa se înalță deasupra localității Grand Junction din Colorado. Această bază se află complet sub controlul Pălăriilor Albe.
63. Urmează apoi Baza Montrose, care se află la nord de localitatea Paradox și de Valea Paradox din Colorado.
64. Următoarea este baza subterană de sub localitatea Creede. Intrarea în această bază se face prin unele vechi puțuri de mine – este vorba de vechile mine de argint din Creede. Această bază este una destul de adâncă.
65. Urmează apoi baza subterană Delta ce se extinde sub valea San Juan din Colorado.
66. Următoarele pe listă sunt tunelurile subterane de sub Baza Falcon a Forțelor Aeriene, care sunt utilizate pentru dezvoltarea de tehnologii de control ce se realizează prin satelit.
67. Urmează baza subterană de sub lanțul muntos Gore din Colorado, care se află la vest de orașul Denver. Această bază funcționează pe post de bibliotecă și pe post de bancă de date pentru toate operațiunile Noii Ordini Mondiale din America.
68. Baza subterană de sub Valea San Juan se extinde până la Parcul Național al Marilor Dune de Nisip. Intrarea în bază este ascunsă sub un câmp pe care pasc bizoni și pe care există și un parc de crocodili.
69. Avem apoi baza subterană de sub localitatea Telluride. Aici există o pistă de schi de unde agenții Statului din Umbră răpesc uneori oameni care se abat de la terenul marcat.
70. Un alt complex subteran este baza subterană de sub Valea Warden, care se află la vest de localitatea Fort Collins. Această bază se află acum sub controlul Pălăriilor Albe.
71. Următorul este complexul subteran de sub localitatea Montrose, care se află la nord de localitatea Paradox, în Valea Paradox.
STATUL AMERICAN CONNECTICUT
72. În statul Connecticut avem o singură bază subterană ce este localizată undeva în nord-vestul statului Connecticut. Încă nu am putut afla cu exactitate locația acestui complex subteran.
STATUL AMERICAN FLORIDA
73. În statul Florida avem complexul subteran de sub orașul Port St. Lucie. Această bază a fost preluată de către Pălăriile Albe în timpul uraganului Dorian, de către echipa nr. 9 a Forțelor Speciale ale Marinei Americane.
74.Baza subterană de sub Baza Forțelor Aeriene Eglin este situată la 30°40’ nord, 86°50’ vest și datează din anul 1978. Despre această bază pentru OZN-uri de pe constelația Orion nu se știe dacă a fost sau nu preluată de Pălăriile Albe.
STATUL AMERICAN GEORGIA
75-77. În statul Georgia avem un complex ce este alcătuit din trei baze subterane care sunt interconectate. Acestea reprezintă sediul regional al Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA) și sunt localizate sub orașul Atlanta. Acest complex cuprinde 3 instalații subterane: una la nord, care se extinde sub Vârful Kennesaw și sub orașul Marietta; această primă bază este legată de cea de-a doua de sub Baza Forțelor Aeriene Dobbins și ultima este cea aflată la sud de orașul Atlanta, sub localitatea Forest Park.
78. Urmează apoi complexul subteran de sub localitatea Thomasville, ce este situat la 30°50,2’ nord, 83°58,9’ vest. Acesta este un alt sediu regional al Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA) unde se fac antrenamente pentru misiuni de tip „Caută și distruge” sau „misiuni de anihilare a renegaților civili”. De altfel, acesta este sediul continental principal pentru antrenamente de acest tip.
Ca să înțelegeți mai bine la ce se referă aceste „misiuni de anihilare a renegaților civili” facem următoarele precizări:
Planul așa-zișilor „iluminați” prevedea instaurarea Legii Marțiale în SUA ulterior unor explozii cu bombe nucleare ce urmau să declanșeze Cel De-al Treilea Război Mondial. La două luni după alegerea lui Hillary Clinton era planificată izbucnirea acestui război. Agenții Statului din Umbră plănuiau să lanseze niște bombe nucleare de la bordul unor submarine, de undeva de lângă coasta Coreei și a Uniunii Sovietice, făcând să pară că aceștia au lansat, de fapt, bombele respective și astfel să pună în scenă declanșarea celui de-al Treilei Război Mondial. În această operațiune urmau să se implice trupele Forțelor de Securitate Internaționale ale Națiunilor Unite (UNISF) și Forțele Armate Multi-Naționale ale Națiunilor Unite (UNMNTF), care sunt răspândite în toate bazele subterane din SUA și Hawaii. Un student al meu și cu mine am interacționat, la un moment dat, cu unii soldați ce fac parte din aceste trupe și care se aflau în Hawaii pentru antrenamente. Chiar i-am întrebat ce făceau acolo! Așadar, puteți fi siguri că toate aceste informații sunt reale.
[AICI SE ÎNCHEIE INFORMAȚIILE CE AU FOST CONȚINUTE ÎN VIDEOCLIPUL Q Intel – Underground Network Operations 
Informațiile care urmează – ce completează lista de baze subterane – au fost preluate dintr-un articol de pe internet, ce este intitulat Where have they applied the multi-billions of dollars? (Ce a făcut guvernul american cu miliardele de dolari pe care le-a strâns de la contribuabili?). În lista oferită în acest articol nu se mai menționează însă care dintre baze au fost preluate de către Pălăriile Albe.]
STATUL AMERICAN IDAHO
79. Baza subterană de sub regiunea lacului Lower Goose Lake, ce se află în apropierea localității Oakley din statul Idaho. Corporația Wackenhut Security – care este o coadă de topor a așa-zișilor „iluminați” – se află aici la conducerea unei „închisori model” pentru Noua Ordine Mondială. Prizonierii care sunt considerați ca fiind cei mai periculoși sunt plasați în această închisoare subterană ce conține 7.100 de celule în care există 2.700 de deținuți. O linie ferată trece prin mijlocul acestei locații sinistre. Hrana și niște dușuri mobile sunt livrate prin intermediul acestei linii ferate. Deținuților li se permite să facă duș doar o dată pe săptămână. Se utilizează doar un minim de curent electric, iar deținuții sunt bătuți până își pierd cunoștința în cazul în care vorbesc între ei.
STATUL AMERICAN INDIANA
80. Baza subterană ce se extinde sub orașul Bedford și sub districtul Lawrence. Desfășurarea unor activități mai mult sau mai puțin în spatele cortinei în unele mine vechi din această regiune sugerează posibila utilizare de către Statul din Umbră a acestor vechi cariere. Această bază se află la o adâncime de 152 de metri în subteran.
STATUL AMERICAN KANSAS
81. Statul din Umbră plănuiește să pună în funcțiune baza subterană de sub localitatea Atchison în cazul unei „urgențe” – adică a unei răzvrătiri a populației față de planurile și activitățile legate de instaurarea Noii Ordini Mondiale. Corporația de telecomunicații AT&T deține un sediu subteran sub localitatea Fairview, Kansas.
82. Baza subterană de sub localitatea Kinsley este o bază pentru OZN-uri.
STATUL AMERICAN MARYLAND
83. Baza subterană de sub Camp David – reședința rurală de vacanță a Președintelui SUA. La nord de această locație de la suprafață se află o importantă bază subterană a Serviciilor de Informații.
84. Baza subterană de sub baza militară Fort Meade a Agenției Securității Naționale a SUA. În acest complex subteran există 10 acri ce sunt plini cu cele mai sofisticate supercomputere ce există la ora actuală. În această bază foarte complexă se realizează o supraveghere în masă a tuturor comunicațiilor din lume – toate transmisiile din SUA și din întreaga lume ce se realizează prin telefon, telegraf, telex, fax, radio, TV, precum și transmisiile ce se realizează prin intermediul microundelor.
85. Baza subterană de sub localitatea Olney. Acest complex subteran se extinde, de fapt, între localitățile Olney și Laytonsville, sub Drumul Riggs de la ieșirea de pe Autostrada 108. Este posibil ca în această zonă să mai existe o bază ce aparține Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA) și Agenției Securității Naționale (NSA). Din unele relatări reiese că acest complex are 10 niveluri în adâncime. Operațiunile care se desfășoară acolo nu sunt cunoscute.
86. Baza subterană de sub localitatea Suitland. Arhivele secrete ale Statului din Umbră sunt depozitate aici. În aceste galerii subterane există cantități masive de documente secrete. Accesul este restricționat, făcându-se pe baza unui card de securitate ce este codificat. În acest complex activează și unele Servicii de Informații.
STATUL AMERICAN MASSACHUSETTS
87. Baza subterană de sub localitatea Maynard este localizată la 42°26,0’ nord, 71°27,0’ vest, fiind un centru regional al Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA). Corporația Wackenhut Security activează și ea aici.
STATUL AMERICAN MICHIGAN
88. Baza subterană de sub localitatea Battle Creek este localizată la 42°19,3’ nord, 85°10,9’ vest și activează ca centru regional al Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA), activitatea din cadrul acestui complex subteran fiind secretă.
89. Baza subterană de sub localitatea Gwinn este situată la 46°16,8’ nord, 87°26,5’ vest. Acest complex subteran este o locație cheie pentru transmiterea de semnale. În apropiere, la suprafață, se află și o Bază a Forțelor Aeriene Americane. Sub Lacul Superior se află o bază subterană a extratereștrilor.
STATUL AMERICAN MISSOURI
90. La 19 km sud de orașul Lebanon se găsește o bază subterană ce este localizată sub orașul nou-creat Twin Bridges, la 36°02,8’ nord, 115°24,3’ vest. Se spune că în această bază se află OZN-uri.
91. Baza subterană ce se extinde sub conglomeratul de peșteri Bat Cave / Dead Man Cave / Howell Cave este un complex subteran pentru OZN-uri.
92. Baza subterană de sub lanțul muntos St. Francois din Missouri (ce este localizat între localitatea St. Louis și orașul New Madrid)
STATUL AMERICAN NEBRASKA
93. Baza subterană din zona centrală și de nord a statului Nebraska
94. Baza subterană de sub orașul McCook, ce este principalul oraș din districtul Red Willow.
STATUL AMERICAN NEVADA
95. Baza subterană de sub localitatea Blue Diamond se află la 36°02,8’ nord, 115°24,3 vest și este o bază pentru OZN-uri.
96-98. Baza subterană de sub baza militară a Forțelor Aeriene ale SUA ce se numește Zona 51. Zona 51 mai este numită Țara Visului, Zona, Locația, Pătratul Roșu, Coridorul Sally, Banda din Orașul de Apă. Coordonatele pentru această bază sunt următoarele: 115°50’ nord, 37°20’ vest. Această bază este condusă de agenții Noi Ordini Mondiale împreună cu unele ființe demoniace, cu CIA și cu Corporația Wackenhut Security. Alte două baze subterane ce se află în apropierea acestei prime baze, dar care sunt totuși distincte, sunt Papoose Range și Cockeyed Ridge (S-4). Printre activitățile acestora se numără testarea OZN-urilor și a altor aeronave secrete cum ar fi Aurora și Stealth. Tot aici se realizează experimente genetice, inclusiv producerea în laborator a micilor cenușii. În aceste trei complexe există multe niveluri subterane, câteva dintre acestea fiind numite S-2, S-4, S-6 și S-66. S-66 este cel mai secret, având 29 de sub-niveluri în adâncime.
99. Baza subterană de sub Vârful Quartzite care este localizat la sud-est de localitatea Tonopa. Coordonatele acestei baze sunt: 37°31’ nord, 116°20’ vest. Baza este, cel mai probabil, un complex subteran pentru OZN-uri.
100. Complexul din subteranul Bazei militare a Forțelor Aeriene din localitatea Tonopah. Aici CIA și alte Servicii de Informații construiesc aeronave secrete.
STATUL AMERICAN NEW HAMPSHIRE
101. Este posibil ca în zona deluroasă a statului american New Hampshire să existe până la 3 complexe subterane (în conformitate cu anumite mărturii).
STATUL AMERICAN NEW JERSEY
102. Complexul subteran de sub baza militară de producție de armament numită Picatinny Arsenal, complex ce are coordonatele 40°38’ nord, 74°32’ vest. Acesta este o bază pentru OZN-uri ce se întinde pe o suprafață de aproximativ 10 km cubi și se află la o mare adâncime sub pământ.
STATUL AMERICAN NEW MEXICO
103. Baza subterană de sub localitatea Los Alamos datează încă din anii 1940. Vă puteți imagina ce s-a putut construi în acest sistem subteran într-o jumătate de secol. Unele ființe umane care au ajuns până în adâncime în această bază relatează că au văzut acolo ființe umane care erau ținute în niște cilindri de sticlă, precum și multe alte aspecte stranii. Pentru a intra aici este nevoie de o insignă și de o uniformă specială. Transportul în interior se realizează cu ajutorul unor lifturi ce au formă de tub.
104. Baza subterană de sub Vârful montan Angel Peak este o fostă bază pentru OZN-uri. Aceasta este localizată în zona complexului de peșteri Carlsbad Caverns, coordonatele fiind 32°25’ nord, 104°14’ vest.
105. Baza subterană de sub localitatea Dulce este localizată la 36°56’ nord, 106°59,8’ vest. Într-o fotografie ce a fost făcută de deasupra acestei baze se pot vedea 22 de ventilatoare imense care furnizează aer și ventilație pentru baza de dedesubt.
 
11 ventilatoare de o parte, 11 ventilatoare de cealaltă parte – pentru ce altceva ar fi necesar atât de mult aer undeva în deșert dacă nu pentru baza subterană de dedesubt?
 
O zonă a bazei subterane de sub localitatea Dulce văzută de deasupra.
106. La sud de localitatea Dulce, în zona Rezervației Amerindiene din localitatea abandonată Jicarilla, se găsește o a doua bază subterană, la câțiva kilometri distanță de cea din Dulce. Aceasta este condusă direct de către așa-zișii „iluminați”, cu sprijinul Armatei și a Forțelor Aeriene. De asemenea, CIA desfășoară unele experimente în această bază. Mărimea acestei baze este imensă, fiind necesare trenuri pentru transport. Conform mărturiilor anumitor martori, această bază are șapte niveluri. Corporația Wackenhut Security se ocupă de securitatea bazei la suprafață.
107. Complexul subteran de sub Baza militară a Forțelor Aeriene ale SUA din localitatea Kirtland – aici se găsește un sediu al Laboratoarelor Naționale Sandia – o companie de cercetare în domeniul securității naționale și al științei nucleare.
108. Baza subterană de sub Munții Manzano, în apropiere de orașul Albuquerque, unde la suprafață se află Complexul Forțelor Aeriene ale SUA pentru Depozitarea Muniției, din localitatea Kirtland. Această bază de 3.000 de acri se află în interiorul celei precedente, fiind împrejmuită cu 4 șiruri de garduri electrice letale. Activitățile acestei baze sunt necunoscute, deși se suspectează că ar putea fi o bază pentru OZN-uri. Lângă baza de sub Munții Manzano este în construcție un nou buncăr de 26.500 m pătrați.  
109. Baza subterană de sub localitatea Pie Town este localizată la 34°17,9’ nord, 108°08,7’ vest și este o bază pentru OZN-uri.
110. Baza subterană de sub Munții Sandia, la nord-est de orașul Albuquerque – probabil o bază pentru OZN-uri.
111. Baza subterană ce se află la nord de Rezervația Amerindiană Taos Pueblo.
112. Baza subterană de sub localitatea White Sands este localizată la 32°22,8’ nord, 106°28,8’ vest. Aceasta este o importantă bază subterană de cercetare, fiind legată de cea din Dulce. Aici se mai găsește și un sediu al NASA pentru zboruri militare. De asemenea, în această bază se realizează cercetări în domeniul radiațiilor și unele programe de control mental.
STATUL AMERICAN NEW YORK
113. Baza subterană de sub Munții Adironback (în apropiere de localitatea Elizabethtown).
114. Baza subterană de sub Zona Metropolitană din New York.
115. Complexul subteran de sub Baza Forțelor Aeriene ale SUA din localitatea Plattsburgh
 (care se află în apropiere de Canada și de localitatea St. Albans din statul american Vermont). Coordonatele pentru acest complex subteran sunt: 49°40’ nord, 73°33’ vest. Se crede că în această zonă există, de fapt, două baze ce sunt destinate OZN-urilor.
STATUL AMERICAN OKLAHOMA
116. Baza subterană de sub localitatea Ada, având coordonatele 34°46,4’ nord, 96°40,7’ vest. Această bază este destinată OZN-urilor, programelor de clonare umană și este totodată cea mai strategică bază a Agenției Federale de Management pentru Situații de Urgență (FEMA).
117. Baza subterană de sub Depozitul de Muniție a Forțelor Navale ale SUA din localitatea Ashland. Coordonatele acestei baze sunt 34°45,9’ nord, 96°04,3’ vest. Din câte se cunoaște, aceasta este o bază pentru OZN-uri.
STATUL AMERICAN OREGON
118. Baza subterană de sub localitatea Bull Run, bază ce este situată în partea de nord a Lacului Bull Run de lângă Muntele Hood, foarte aproape de Muntele Larch și la sud de Parcul statal Benson din defileul Columbia.
119. În zona de sub localitatea Coos Bay, pe țărmul de vest al SUA, există trei baze subterane distincte însă legate între ele, toate fiind baze pentru OZN-uri. Baza subterană ce se afla cel mai la est, la aproximativ 30 km în interiorul uscatului, a fost închisă, fiind acum bine camuflată. Bazele de pe coasă sunt însă, cel mai probabil, încă operaționale.
120. Baza subterană de sub localitatea Klamath Falls. Începând cu luna septembrie a anului 1995 această bază a găzduit mai multe grupuri ce sunt asociate cu Noua Ordine Mondială, printre acestea numărându-se Garda Aeriană Națională, Agenția Federală de Management pentru Situații de Urgență (FEMA), CIA, FBI, Spetznaz (Forțele Rusești pentru Operațiuni Speciale) etc. Aici există și un lagăr de concentrare subteran.
STATUL AMERICAN PENNSYLVANIA
121. Baza subterană de sub localitatea Blue Ridge Summit, aceasta din urmă fiind situată lângă baza militară Fort Richie. Această bază subterană este cunoscută sub numele de „Piatra Corbului” sau „Locația R” și constituie un important punct nodal electronic al Armatei, fiind localizată la 200 m adâncime și având 350 de angajați, precum și o suprafață de peste 716 acri. Este posibil ca această bază să fie legată printr-un tunel de Camp David, reședința rurală de vacanță a Președintelui SUA. Această bază este implicată în programe de control al sclavilor prin satelit și prin programare mentală (ce este realizată cu ajutorul unor demoni). Această bază subterană este de asemenea menită să permită Statului din Umbră să scape cu viață în cazul unui atac nuclear. Acest complex enorm se extinde până sub localitatea Washington D.C. și este legat de multe alte locații. Pereții acestor tuneluri sunt din faianță, iar în tavan sunt încorporate lumini fluorescente.
 
Una dintre intrările în „Locația R”
 
Insigna oficială a acestei baze subterane
STATUL AMERICAN TEXAS
122. Baza subterană de sub baza militară Fort Hood este localizată la 31°15′ nord, 97°48' vest. În această bază subterană, despre care există informații că ar fi o bază pentru OZN-uri, activează niște soldați ce sunt supuși unui control psihomental de tip Delta.
123. Baza subterană de sub localitatea Denton este localizată la 33°13,2′ nord, 97°08,2′ vest. Aceasta reprezintă un centru regional de operare al FEMA (Agenția Federală de Management pentru Situații de Urgență) în care se desfășoară activități secrete.
124. Despre baza subterană de sub baza militară Red River Arsenal există informații că ar fi o bază pentru OZN-uri.
STATUL AMERICAN VIRGINIA
125. Baza subterană de sub centrul de operațiuni de urgență Mount Weather, de lângă Bluemont reprezintă un mic oraș subteran în care se desfășoară diverse operațiuni secrete ale Agenției Federale pentru Pregătire (Federal Preparedness Agency) și ale FEMA. Activează aici un personal de câteva sute de persoane și totodată această bază subterană reprezintă sediul unui întreg guvern secret, având diferite agenții și cabinete, ai căror lideri își mențin poziția timp de mai multe administrații și care sunt implicați în conducerea Statelor Unite.
126. Baza subterană de sub baza Mount Pony este localizată la 28,5° nord, 77°59,8′ vest, la aproximativ 3 km est de Culpeper. Mount Pony este o bază de 13.000 mp a Comitetului Rezervei Federale, ce este condus de așa-zișii „iluminați”. Baza subterană include o zonă pentru depozitarea cadavrelor. Totodată, de aici se monitorizează toate tranzacțiile financiare importante din SUA prin intermediul sistemului electronic Fedwire.
127. Baza subterană de sub Pentagon, Arlington
128. Complexul subteran de sub Warrington Training Center este alcătuit din două baze: una este situată sub drumul național 802, iar cealaltă sub drumul Bear Wallow, în masivul Viewtree. Una este stația A, iar cealaltă este stația B. Activitatea acestor două stații este necunoscută.
STATUL AMERICAN WASHINGTON
129. Baza subterană de sub localitatea Bothell este localizată la 47°45,7′ nord, 122°12,2 vest. Aceasta reprezintă un centru regional de operare al FEMA (Agenția Federală de Management pentru Situații de Urgență) în care se desfășoară activități secrete.
DISTRICTUL FEDERAL WASHINGTON, D.C.
130. Baza subterană de sub Casa Albă este situată la 38°53,5′ nord, 77°02,0′ vest. Această bază secretă NOD are legături cu serviciile de informații cum ar fi NSA și CIA, precum și cu multe alte grupuri abjecte. Există de asemenea niște tuneluri care fac legătura între această bază NOD și templul masonic Casa Templului. Consiliul Suprem al Casei Templului, care servește ca sediu al Ritului Scoțian, are aici o cameră de 4x7 m, cu 13 scaune ce servesc pentru întâlnirea Marelui Consiliu Druid al așa-zișilor „iluminați”. Baza subterană NOD are numeroase niveluri. Un martor ocular a ajuns până la nivelul 17 (prin intermediul unui lift) și a declarat că el crede că există chiar niveluri mai adânci acolo.
131. O nouă ascunzătoare este baza subterană de sub clădirea Capitoliului, care are 3-4 niveluri sub zona pentru vizitatori și care poate găzdui 3000 de persoane.
STATUL AMERICAN VIRGINIA DE VEST
132. Baza subterană de sub sediul de comunicații prin microunde Sugar Grove al Serviciilor de Informații Strategice ale Marinei.
133. Baza subterană de sub Hotelul Greenbrier, din localitatea White Sulphur Springs
 este o bază subterană mai veche. Avem de a face aici cu un mini-oraș, ce poate găzdui 800 de ființe umane. Acesta este dotat inclusiv cu un crematoriu propriu, ceea ce dovedește că activitățile ce au loc aici nu se limitează doar la ascultarea comunicațiilor prin microunde din SUA.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
STATUL AMERICAN UTAH
În Utah, compania minieră și metalurgică Kennecott Copper are legături cu aşa-zişii „iluminaţi” și cu Ku Klux Klan. Mina companiei Kennecott, care se pare că este deținută de Banca Mondială și care se află în zona Salt Lake City, a fost și continuă să fie exploatată cu ajutorul trenurilor companiei feroviare Union Pacific, despre care se știe că are legături cu Biserica Mormonă. În cele mai multe nopți, după ora 23:00, în această mină pătrund și apoi coboară în adâncime peste 70 de camioane mari, având câte 2 remorci fiecare. Cu alte cuvinte, se pare că activitatea intensă a acestor trenuri și a acestor camioane indică despre unele activități secrete ce sunt mult mai ample și mai obscure decât mineritul pur și simplu.
O altă operațiune ciudată ce este strict secretă se desfășoară chiar sub nasul americanilor și are ca punct central Seiful Mormonilor. Cine știe ce ar putea să conțină acesta? Să se afle oare aici unele dintre rezervele de aur ale bazei militare Fort Knox? Un agent secret a făcut dezvăluiri uluitoare și a afirmat următoarele cu privire la această bază subterană: „Aceasta este, după toate probabilitățile, o ascunzătoare în care pot fi depozitate și păstrate în condiții optime anumite opere de artă și anumite documente ce prezintă pentru omenire o valoare istorică...”
 
E posibil să figurați într-unul dintre aceste dosare.
 
Seiful mormonilor se află în adâncul muntelui, într-un loc în care accesul este extrem de limitat.
Să fie oare adevărat că mormonii au dosarele tuturor ființelor umane de pe Pământ? Oare aceste dosare chiar există și toate acestea includ chiar data nașterii, grupa sanguină, familia, decesele, căsătoriile, numerele de securitate socială etc. etc?
Muntele de Granit este o masă de rocă solidă ce este situată la aproximativ 1,5 km de unde începe Canionul Little Cottonwood din munții Wasatch, nu departe de Salt Lake City, Utah. Seiful Arhivelor (cunoscut și sub numele simplu de „Seiful”) reprezintă o imensă arhivă și totodată un mare seif ce aparține Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Acesta a fost excavat la o adâncime de 182 m în partea de nord a Canionului Little Cottonwood. În cadrul acestei baze din Muntele de Granit, există un departament în care este asigurat un mediu uscat pentru depozitarea pe termen lung a anumitor arhive. Totodată, aici există și niște birouri administrative, există de asemenea niște platforme de transport și niște platforme de încărcare, un centru de prelucrare și un laborator de restaurare pentru microfilme. Arhivele ce sunt păstrate aici includ informații genealogice și de istoric familial ce sunt conținute în peste 2,4 milioane de role de microfilm și într-un milion de microfișe. Aceasta echivalează cu aproximativ 3 miliarde de pagini de înregistrări ale unor istorice familiale. Biblioteca de microfilme a Seifului crește cu până la 40.000 de role pe an. Din anul 1999, Biserica mormonă a început să digitalizeze microfilmele genealogice ce sunt stocate în Seif. Mormonii pun aceste înregistrări la dispoziția publicului prin intermediul centrelor lor de istorie a familiei, precum și online pe site-ul lor, Family Search. Mai există și un al doilea seif, la 3 km mai departe în interiorul canionului. Totuși, acest seif este deținut și operat de compania Perpetual Storage, Inc., fiind orientat spre profit.
Seifurile Guvernului SUA. Bazele pustii ale NSA din Utah, având dimensiunea a 19 terenuri de fotbal.
 
Aceste baze ascund, în cea mai mare parte, niște calculatoare secrete prin intermediul cărora sunt spionați americanii.
În interiorul acestei baze, există kilometri întregi de calculatoare. După cum se poate vedea mai jos, există aici un depozit gigantic în care se stochează tot ceea ce este ascultat și înregistrat în secret referitor la americani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu