Contrar
 părerii generale a celor care au fost atenți la sărbătorirea Zilei 
Independenței a SUA din 4 iulie, aceasta a fost cu adevărat, dar în mod 
subtil, sărbătorirea victoriei Alianței Pământului asupra Cabalei.
Cu
 puțin timp înainte de această zi, Trump s-a întâlnit din nou cu Kim 
Jong Un, conducătorul Coreei de Nord, iar Vladimir Putin a fost la Roma 
și s-a întâlnit cu Papa… oare întâmplător? Sloganul lui Trump pe 4 iulie
 a fost ,,Salut, America”, iar până acum era ,,Dumnezeu să binecuvânteze America”, sau cel din campanie ,,Să facem America măreață din nou”. Oare de ce? Tot ce s-a petrecut a avut o semnificație.
Desfășurarea
 de forță militară a fost făcută pentru a arăta Cabalei că Pentagonul 
este în spatele președintelui și-l susține, și nu va da înapoi până când
 aceștia nu vor fi înfrânți. De acum înainte, Alianța Pământului va avea control militar și financiar global.
Cu
 puţin timp în urmă a avut loc un incident în care un submarin 
experimental rusesc a fost lovit din spațiu cu arme cu energie dirijată,
 în Alaska, ca act de răzbunare a Cabalei pentru tentativele eșuate de 
declanșare a unui nou război mondial. Și prin acest act s-a sperat că se
 va declanșa un conflict între SUA și Rusia dar… n-a fost să fie. Trump 
și Putin cunosc deja jocurile Cabalei. Drept replică, Alianța Pământului
 a lovit baza subterană de unde sunt comandaţi sateliții cu arme 
energetice ai Cabalei, unitate aflată lângă o bază navală de suprafață (Naval Air Weapons China Lake)
 din California. Se pare că din această bază se comanda la nivel 
planetar programul chemtrails, de modificare a vremii. Mai multe 
amănunte aici. 
Acum
 vă explicați cele două cutremure de suprafață din California din 4 și 5
 iulie, care au fost supramediatizate la CNN? De asemenea, din 
relatările supraviețuitorilor programelor de control mental, aceasta era
 o bază pentru programul MK Ultra de zeci de ani. În subteran, baza 
ocupă cca. 1,1mil. km pătrați, fiind mai mare decât statul Rhode Island.
 Această lovitură a fost dată Statului Profund înainte de începerea 
arestărilor.
După 4 iulie, vicepreședintele Mike Pence a anulat brusc o vizită în New Hampshire, Trump spunând presei că „a intervenit o problemă foarte importantă și totul va fi dezvăluit într-o săptămână sau două”.
Pe
 de altă parte, Deutsche Bank este în prag iminent de colaps, ceea ce va
 declanșa un efect de ricoșeu în întreaga economie globală, nu numai în 
cea a Uniunii Europene, pe care se bazează această construcție 
dictatorială, coruptă și contra națiunilor europene.
Unul dintre președinții SUA, Thomas Jefferson, declara cu sute de ani în urmă: „Dacă
 poporul american va permite vreodată băncilor private să controleze 
problemele monedei lor, mai întâi cele de inflație, apoi cele de 
deflație, băncile și corporațiile care vor crește în jurul lor vor priva
 oamenii de toată averea, până când copiii lor se vor trezi fără adăpost
 pe un continent pe care părinții lor l-au cucerit... Cred că 
instituțiile bancare sunt mai periculoase pentru libertățile noastre 
decât armatele permanente... Puterea emitentă ar fi necesar să fie luată
 de la bănci și restaurată oamenilor, cărora le aparține în mod 
corespunzător.ˮ
Un
 adevăr spus cu mult timp în urmă de un președinte pentru popor. SUA va 
instaura standardul de aur al monedei sale, iar lumea îi va urma 
exemplul. Toate cele 209 state se vor alinia noului sistem financiar 
quantic. Trecerea la noul sistem financiar este în curs, iar colapsul 
Deutsche Bank va sparge buba.
Tot
 în 4 iulie s-au declanșat arestările în masă, începând cu miliardarul 
Jeffrey Epstein. Acesta a fost un satanist și pedofil notoriu care 
deținea o mică insulă cu o construcție specială (cu tunele, camere de 
tortură etc.), unde aveau acces pe lângă vedete de la Hollywood, șefi de
 corporații sau elite politice, de exemplu, Bill Clinton, prințul Andrew
 al Marii Britanii, precum și membrii ai caselor regale europene. Acolo 
erau ținuţi ca sclavi sexuali zeci de copii, pentru a satisface nevoile 
diabolice ale acestor elite. Înainte de 4 iulie, președintele Trump a 
intrat în sediul CIA și i-a somat să desființeze toate aceste rețele 
pedofile. Toate cele 100.000 de dosare în aşteptare au fost, de la acea 
dată, puse în executare. Pentru aceasta, Trump a angajat pe procurorul 
Robert Huber și 740 de anchetatori. Mai multe detalii aici. 
Anual,
 2 milioane de copii, în toată lumea, sunt folosiți pentru sclavie 
sexuală. În prezent sunt patru mari surse de bani negri pe planetă: 
traficul de arme, de droguri, de organe umane și de copii pentru sclavie
 sexuală.
Iată mărturia uneia dintre fostele minore abuzate de Epstein:
Arestarea
 lui Epstein este un pas enorm pentru Alianță, în destructurarea 
rețelelor pedofile și mai apoi pentru arestarea celor din vârful 
politicii americane care erau vizitatori fideli ai insulei desfrâului. 
Acesta deținea înregistrări audio/video compromiţătoare cu persoane 
importante, pentru ca apoi să le folosească pentru șantaj. A existat o 
mare industrie a criminalității organizate care a servit rețelei 
pedofile la nivel mondial cu eficiență, amploare și permeabilitate. 
Mulți
 dintre actorii instrumentali din politică, poliție, industria 
divertismentului, școlile publice, mass-media, agențiile de adopție, 
organizațiile de ajutor internațional și religia organizată au fost 
complici în perpetuarea traficului de copii, a abuzului ritualic 
satanic, a sacrificiului uman și chiar a canibalismului. Industria 
traficului de ființe umane s-a bazat în mare măsură pe răpirea copiilor 
din lumea a treia (putem specifica și din Europa de Est), precum și pe 
reproducerea în baze subterane pentru a satisface cererea de noi 
victime.
Sursa: burebista2012.blogspot.com
yogaesoteric
    30 octombrie 2019
 
 
 
 
 
 


Pe Epstein l-au "sinucis" la fel ca si pe olandezul care ne "casapea" fetitele!!!Ei traiesc bine-mersi ocrotiti si sponsorizati la greu de catre jidani,iudeo-masoni,khazari si iezuiti in timp ce "goyimii" sclavi, platitori de taxe si impozite sunt prostiti la greu prin mass-media,internet,televiziuni,agentiile de stiri,aflate toate in proprietatea criminalilor jidani,iudeo-masoni,khazari si iezuiti!!!Cat despre titlul-afirmatie "Sfarsitul Jocului" trebuie sa va dati seama ca nimic nu s-a sfarsit,sunt aceiasi criminali la putere si vor doar sa "camufleze" acest lucru folosindu-se de ultimele descoperiri ale tehnologiei,medicinii,armelor psihotronice,electromagnetice,tehnologia 5G,HAARP si cate si mai cate.Toate spre "prostirea prostilor"...Si iata ca,din pacate le merge si le reuseste...
RăspundețiȘtergere