Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Uneori greutăţile sunt exact ceea ce ne trebuie în viaţă


Un elev din clasa a V-a colecţiona nimfe de fluturi. (Nimfa sau coconul, ori crisalida, este casa în care stau fluturii înainte de a învăţa să zboare.) Băiatul de care am pomenit păstra aceste nimfe în pod. În fiecare zi, după ce se întorcea de la şcoală, alerga în pod pentru a observa nimfele pe care le adunase. Iar miracolul vieţii s-a produs chiar sub ochii lui. Un fluture nou-născut se lupta din greu ca să iasă din cocon şi să-şi încheie metamorfoza.
Mai întâi a perforat coconul, apoi i-au trebuit ore întregi de eforturi pentru a mări spărtura şi în cele din urmă pentru a ieşi la lumină. Curând, fluturele nou-născut şi-a întins aripile şi şi-a luat zborul în adierea dimineţii. Băiatul nostru avu însă o idee pe care o credea foarte bună. Avea să îi scutească pe ceilalţi fluturi de atâta trudă şi luptă. Când următorul fluture a încercat să iasă din cocon, copilul i-a tăiat o spărtură largă, încât să poată ieşi cu uşurinţă în noua lui lume. Dar fără a fi trecut prin acele ore de efort, fluturele slăbit nu a găsit puterea de a zbura, aşa cum ar fi stat în firea lucrurilor.
Băiatul se aştepta ca în câteva ore aripile fluturelui să se deschidă în toată splendoarea, dar nu s-a petrecut astfel. În loc să devină o fiinţă liberă, gata de zbor, fluturele şi-a petrecut cele câteva ceasuri de viaţă târând pe pământ un trup umflat şi aripi veştede.
Ceea ce nu înţelesese copilul, bine intenţionat de altfel, dar grăbit şi nechibzuit, era că tocmai acel cocon în care fluturele era întemniţat şi efortul pe care acesta era necesar să-l facă pentru a ieşi prin mica deschizătură erau metoda lui Dumnezeu de a împinge fluid din corpul fluturelui în aripi, astfel încât ele să fie gata de zbor odată ce fluturele se elibera din cocon.
Uneori greutăţile sunt exact ceea ce ne trebuie în viaţă. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viaţă fără a întâlni niciun obstacol, ne-ar schilodi. Nu am mai fi atât de puternici pe cât suntem. Şi nu am putea zbura niciodată.
 
yogaesoteric
15 ianuarie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu