Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Programul de stat pentru combaterea bolilor aparatului locomotor (osteo-articular).

(extras)

Atenție! Dacă aveți dureri de articulații, mai jos veţi găsi recomandările privind modalităţile de tratament practic gratuit, fără intervenţia medicilor, din partea şefului secţiei de ortopedie şi traumatologie din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Reumatologice! Nu mai staţi la cheremul medicilor-escroci, care au tot interesul să vă prescrie cel mai scump și mai ineficient remediu.

În noiembrie 2017, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara şi alte orașe din România au fost efectuate reţineri în lanţ în rândul medicilor-reumatologi. Potrivit organelor de anchetă, până-n acest moment au fost reţinuţi 367 de medici. Printre aceștea se numără atât medici obișnuiți, cât și șefi de secţii de reumatologie și neurologie, ba chiar şi câţiva miniştri.

Motivul acestor reţineri, făcut public abia acum de organele de anchetă, şochează. Timp de 12 ani, medicii-reumatologi şi-au înşelat pacienţii, prescriindu-le acestora medicamente inutile şi scumpe. Din păcate, această practică s-a extins în toată țara. Potrivit organelor de anchetă, medicii au înşelat în total peste 1 milion de pacienți, suma prejudiciului depăşind 5 miliarde de lei. Dar cel mai groaznic este faptul că mulți dintre pacienții trataţi cu ciurucuri scumpe au ajuns, în cele din urmă, invalizi.

L-am rugat să comenteze situaţia pe dl Ioan Radu, şef al secţiei de ortopedie şi traumatologie în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Reumatologice.

Dl. Ioan Radu a fost acela care a cerut în mod repetat efectuarea unor controale de proporţii în rândul reumatologilor.
- Dle Ioan Radu, ce se întâmplă, de fapt ?
- Se întâmplă ceea ce autoritatea statului trebuia să facă demult - să trimită în spatele gratiilor mafia în halate albe care, în ultimii ani, a ţinut ascuns cel mai ieftin şi mai eficient remediu pentru refacerea articulaţiilor! Gândiţi-vă la aceste cifre: peste un milion de vieţi au fost distruse în ultimii 12 ani!!! Suferinzii, în cea mai mare parte pensionari, au apelat la serviciile medicilor, iar aceştea s-au căpătuit cu neobrăzare pe seama suferinţelor lor, ştiind foarte bine că medicamentele prescrise de ei nu le vor fi acestora de niciun folos! Aceste practici sunt larg răspândite atât la clinicile private, cât şi la cele de stat.
- La ce mărci de medicamente vă referiţi, de fapt?
- La mărci, în cea mai mare parte, străine, promovate activ de şefii corupţi ai secţiilor de reumatologie, contra unor comisioane fabuloase din partea producătorilor. Ulterior, medicii curanţi, recompensaţi la rândul lor cu premii pe linie de serviciu, primeau lista tuturor preparatelor stabilite de şefii lor, pentru a le prescrie apoi pacienţilor.
Este vorba despre preparate de slabă eficienţă (carede fapt, nu ar trebui cumpărate ori folosite, singura lor eficiență fiind că umplu buzunarele fabricanților și distribuitorilor necinstiți; n.m.) precum:
Diprospan
Diclofenac
Dexametazonă
Alflutop
Movalis
Mydocalm
Meloxicalm
Prednisolon
Teraflex
Mucosat
Aertal
Hondrogard
Artra
Artrozan
Fermatron
Celebrex
Diafleks
Hondrolon
Sirdalud
Ketoralac
Hondroksid
Flamax
Allopurinol
Alflutop
Flexen
Fermatron plus
Artrozilen

- Dar toate preparatele enumerate se comercializeazâ în farmaciile din România?
- Da, așa este. Asta nu înseamnă însă că aceste preparate chiar ajută la vindecarea articulaţiilor. Vedeţi dvs., farmaciile sunt structuri comerciale. De fapt, magazine obişnuite. Ele vând ceea ce se vinde bine şi aduce profit. Iar preparatele enumerate se vând bine, cel puțin din două motive care nu depind în niciun fel de eficiența lor.

În primul rând, preparatele respective sunt prescrise de medicii corupţi, ba chiar şi de cei cinstiţi, acestora din urmă fiindu-le recomandate pe la diferite conferințe sponsorizate chiar de producătorii medicamentelor. Iar medicii lipsiţi de o experienţă îndelungată prescriu doar ceea ce prescriu colegii lor de breaslă şi ceea ce se promovează în mod activ, prin campanii publicitare agresive.
În al doilea rând, aceste medicamente nu au practic nicio concurență. Mai exact, bolnavii nu au cu ce să se trateze. Și nu pentru că, în principiu, nu ar exista medicamente eficiente. Ele există, numai că nu se găsesc deloc în farmacii, nefiind acceptate de proprietarii acestora
Rafturile farmaciilor sunt tixite cu medicamente inutile, iar preparatele cu adevărat eficiente în tratamentul articulațiilor sunt de negăsit.

Întrebaţi-vă dacă știţi cumva pe cineva, care să fi reuşit să-şi vindece articulațiile cu medicamente din farmacii? Poate prietenii sau cunoştinţele dvs.? Nu există astfel de oameni! Și am să vă explic şi de ce, pentru a vă face să înțelegeți toată complexitatea situației. Vedeți dvs., producătorilor acestor medicamente pur și simplu nu le convine ca oamenii să-şi vindece complet articulațiile. Este mult mai profitabil să vândă medicamente care doar atenuează durerile pentru perioade scurte de timp, astfel încât oamenii să cumpere aceste preparate iar şi iar.
- Şi de ce nu se iau măsuri! Că doar e un abuz strigător la cer...
Da, un abuz strigător la cer, dar, din fericire, s-a sfârşit. Noi i-am avertizat, în repetate rânduri, pe reumatologi cu privire la încălcări, dar ei nu ne-au luat în serios. Că, deh, nu e deloc uşor să renunțe la nivelul de viaţă şi la banii oferiţi de producători pentru promovarea“ ciurucurilor lor. În prezent, se mai fac încă reţineri, inclusiv a unor medici cunoscuți. Din păcate, noi nu avem vreo pârghie şi în cazul farmaciilor, dar această problemă se discută deja la nivelul legislativului. În timpul cel mai apropiat va fi votată o lege care să oblige farmaciile să accepte toate preparatele medicale omologate. Dar pentru asta mai e nevoie de timp.
- Dvs. aţi spus câ, pe lângă preparatele ineficiente din farmacii, mai există şi medicamente cu adevărat eficiente, care chiar ajută la vindecarea deplină a articulațiilor. Aţi putea numi cel puțin un medicament cu adevărat eficient?
- Da, desigur. De exemplu, un medicament foarte bun, de natură să restabilească chiar şi articulațiile complet distruse, eliminând şi durerile, este crema Artrovex, elaborată încă în anul 2017 de specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetări Reumatologice. 

https://health-ways.pro/news.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu