Lemuria și Telosul (I)

Traducere Const.Mihăilescu  

Epoca Lemuriană a existat 4.500.000 ani î.Hr. și a dispărut cu 12.000 de ani în urmă. Până la scufundarea continentelor Lemuria și Atlantida, existau șapte continente pe aceasta planeta. Continentul Lemuria era situat în Oceanul Pacific și se extindea din vestul Statelor Unite ale Americii și Canada până în zona Oceanului Indian și Madagascarul precum și în ceea ce sunt cum Australia, Noua Zeelandă, Insulele Fiji, Noua Guinee, Insula Paștelui și Hawaii.

Înaintea căderii în conștiință, Lemurienii existau în domeniul de frecvență caracteristic celei de a cincea dimensiuni, putând să-și scadă ocazional frecvența până la nivelul 3D, după care reveneau în domeniul vibrațional 5D.

Primele suflete care au populat țara Mu (Lemuria) au venit din Universul Dahl, în urmă cu aproximativ 4,5 milioane de ani. Printre aceste suflete timpurii, care s-au încarnat pe Lemuria, au fost cele ale Maeștrilor Ascensionați, care astăzi au rolul de a îndruma și asista omenirea. 

Mai târziu, lor li s-au alăturat rase venite de pe Sirius, Pleiade, Alpha Centauri și alte sisteme solare.

Împreună au format Civilizația Lemuriană care a devenit leagănul civilizației pe planeta Pământ.

Această primă civilizație era prezentă pe planetă atunci când s-au format alte grupuri civilizaționale, intre care Atlanții, care au apărut mult mai târziu.

La început, Lemurienii aveau Conștiința Hristică și-și exprimau divinitatea în fiecare domeniu al vieții. Ei onorau sacralitatea întregii vieți și trăiau într-un paradis, Edenul – zonă de o rafinată frumusețe și perfecțiune, unde domnea abundența și Iubirea pentru întreaga creație.

Boala, lipsurile si constrângerile au rămas necunoscute câteva milioane de ani locuitorilor care trăiau în deplin acord cu elementele naturii care le ofereau tot ce aveau nevoie.

Cea mai mare parte a existenței lor și-au consumat-o în dimensiunea 5D; spre sfârșit însă nivelul vibrațiilor s-a redus treptat, ca urmare a alegerilor pe care le-au făcut ființele umane, atât în ceea ce privește relația dintre ei cât și din cauza atitudinii față de natura înconjurătoare și față de Divinitate.

Asta a făcut ca lemurienii să iasă din echilibrul general inițial, care le asigura existența în dimensiunea 5D, între care echilibrul feminin-masculin și echilibrul dintre minte și inimă, care n-au mai existat. Atâta timp cât a existat echilibrul menționat, ființele (lemurienii) puteau manifesta ceea ce-și doreau, aproape instantaneu. Această stare beatifică a durat sute de mii de ani, până când omul a început să-și dorească altceva.

În acea lungă perioadă de adevărat rai, omul considera și respecta cu strictețe Legile Sacre ale lui Dumnezeu, care își manifesta în mod explicit iubirea și bunătatea Sa părintească. Oamenii onorau și slăveau Pronia în templele lor simple și încărcate cu energia Duhului Sfânt.

Scăderea treptată a conștiinței umane a pus capăt vremurilor de aur, a căror esență se mai regăsește înregistrată adânc în ADN-ul uman.

Treptat, oamenii au început să experimenteze alte moduri de viață, să aleagă alte căi de rezolvare a necesităților existențiale și să aibă alte principii. Astfel au început să apară: egoismul, dorința de putere și abuzul de putere, dorința de a-i subordona pe ceilalți, cupiditatea, infatuarea, orgoliile de tot felul. ”La pachet” au apărut sentimentele și manifestările de ură, neîncredere, fățărnicie și minciună. Diferențele de opinii și de interese au început să fie „rezolvate” prin stări conflictuale, beligeranță, războaie. 

Treptat, Conștiința Hristică a în început să pălească și, odată cu ea, și abilitățile omului care n-a mai putut să manifeste în realitatea sa materială ceea ce-și dorea.

Fostul echilibru de energie masculin-feminin s-a rupt în favoarea masculinității iar mintea a început să subordoneze și să asuprească inima.

Ca o consecință, Iubirea Divină și Compasiunea, aspecte ale „Mamei Divine“, s-au șters treptat, rămânând în manifestare dominantă aspectul masculin al forței brute, al legii forței, nu al forței legii. 

Din moment ce ne-am pierdut capacitatea de a crea la modul conștient, au început să apară lipsurile, durerea si lupta pentru a avea bunuri materiale și controlul, ceea ce a ușurat instalarea bolilor și suferinței.

Toate acestea au îndepărtat treptat sentimentul de iubire necondiționată, iar prezența Mamei Divine a devenit o dorință. Iubirea necondiționată, sentiment matern, a devenit o amintire uitată.

Corespunzător acestei stări de lucruri, acestei decăderi mai ales morale, umanitatea a căzut la nivelul 4D, după care, inevitabilul s-a produs, adică a regresat până la dimensiunea inferioară 3D, în care sistemul nostru planetar se mai găsește încă.

Marii Avatari au fost trimiși pe Pământ pentru a re-trezi umanitatea din întunericul pe care singură și-l alesese. Avatarii care și-au luat corpuri fizice (prin nașere sau cedate de posesori, prin înțelegere la nivel de suflet) au avut multe de pătimit din cauza neînțelegerii generale a rolului cu care veniseră și a politicii obstrucționiste a forțelor întunecate care începuseră să apară pe planetă. Mulți dintre ei au fost chiar uciși (corpul lor fizic).

Cu douăzeci și cinci mii de ani în urmă Lemuria și Altantida erau cele mai dezvoltate două civilizații de pe planetă. Intenția inițială a fost ca, la nivel energetic, cele două civilizații să existe simbiotic, Atlantida reprezentând energiile Tatălui Divin iar Lemuria, energiile Mamei Divine. Ele trebuiau să lucreze împreună, nu numai în beneficiul reciproc al celor două civilizații ci și pentru a servi ca modele pentru alte popoare mai tinere, aflate în formare pe planetă, și nu numai.

Disensiunile dintre cele două au apărut în privința atitudinii lor față de aceste popoare în formare. Lemurienii credeau că celelalte culturi, mai puțin evoluate, ar trebui să fie lăsate în pace să-și continue propria lor evoluție, în ritmul lor propriu, în conformitate cu propriile lor înțelegeri și căi, fără ingerințe exterioare, în timp ce atlanții credeau că asupra acestora ar trebui instituită o monitorizare și un control din partea Lemuriei și Atlantidei, pe motiv că ele erau cele mai evoluate și aveau mai multă experiență.

Aceste două ideologii diferite și opuse au condus la stări de beligeranță și la mai multe războaie între Lemuria și Atlantida, în final utilizându-se și arme termonucleare care au fisurat și slăbit rezistența plăcilor tectonice pe care erau șezate cele două civilizații (continente) în conflict îndelungat.

Războaiele nu au avut un câștigător dar au șubrezit mult scoața planetei în zona expusă conflictului și au provocat mari pierderi materiale și umane. 
Când conducătorii politici și militari și-au dat seama de consecințele ambițiilor lor, era mult prea târziu.

Omenirea timpului a fost anunțată de marii preoți și înțelepți (care erau în legătură cu civilizațiile extraterestre, mai ales cu cele din care proveneau) că în mai puțin de 15.000 de ani, uscatul celor două continente se va scufunda. 
Trebuie spus că în acea vreme, oamenii trăiau în medie 20.000 –30.000 de ani, așa că mulți aveau să trăiască tragicele evenimente care se anunțau.

Acest fapt a produs o stare de panică și haos, care, treptat, s-a estompat, iminentul pericol începând să fie uitat.

Totuși unele grupări responsabile au elaborat planuri de salvare, adică de transportare în locuri sigure de pe sau din interiorul planetei a bunurilor celor mai de preț pentru omenirea de atunci și cea viitoare (în primul rând, tezaurul de cunoaștere).

Pe atunci partea de est a Lemuriei se numea Telos (ceea ce înseamnă „comunicarea cu spiritul”) și cuprindea ceea ce este acum California și o parte din Columbia Britanică. Astăzi, prin Telos se înțelege numai orașul de sub muntele Shasta, oraș costruit cu 12.000 de ani în urmă..

După numeroasele avertismente transmise de civilizațiile din univers, liderii pământeni au început să elaboreze un plan de salvare a ceea ce era mai important, între care Flacăra Sacră care era păstrată în mai multe temple.
 Ei au decis să construiască un oraș subteran care să fie liber de orice legături cu civilizația de la suprafață și unde să nu existe decât armonie între viitorii locuitori.

Preoțimea, sub indrumarea civilizațiilor extraterestre de proveniență, a decis că cel mai sigur loc, unde urma să fie contruit orașul, se afla sub muntele Shasta.

Era însă nevoie de aprobarea conducătorului Rețelei Civilizaționale Subterane, Agartha (care cuprindea comunități urbane dispuse într-o rețea, cu legături de comunicare între ele). 
Cererea nu a fost primită cu prea multă încântare, dat fiind comportamentul și viciile dovedite ale celor de la suprafață; dar, pentru a fi aprobată, li s-au impus solicitanților să dovedească că au învățat bine lecția războaielor, agresiunii și urii și că au renunțat definitiv la asemenea manifestări.. 

În plus, ei au trebuit să dovedească acest lucru și celor din Confederația Galactică a Planetelor.

După o perioadă de testare, permisiunea a fost acordată, deși comunitățile subterane ale Agarthei nu au făcut-o cu entuziasm.

Punctul de plecare pentru construirea orașului Telos era o spațioasă cavernă bombată în interiorul muntelui și diferite alte tuneluri naturale ori spații create din activități vulcanice.

Cu ajutorul tehnicilor avansate de utilizare a  energiei cristalelor și a sunetului (vibrațiilor) ei au creat spațiul necesar ridicării orașului. Construcția a durat câteva mii de ani, proiectul fiind pentru un oraș cu 200.000 de locuitori. 

Momentul tragicului eveniment (scufundarea Lemuriei) a fost, din păcate, subestimat deși cei de la suprafață fuseseră avertizați din timp de producerea cataclismului. Totuși, când nenorocirea scufundării s-a produs, Focul Sacru fusese transferat în noile temple subterane, special construite.

Scufundarea pământurilor lor natale s-a produs într-o singură noapte, în timp ce majoritatea locuitorilor nefericitului ținut dormeau.

În ziua anterioară nimic din condițiile atmosferice nu anunța ceea ce urma să se producă în noaptea care se lăsa..

În comunicarea din 1959 Lord Himalaya, prin Geraldine Innocenti (flacăra geamănă a lui El Morya), a explicat că mulți dintre preoții credincioși Luminii au continuat să se roage în timp ce pământul se scufunda. Cu credință și neînfricare, ei au rămas și și-au continuat slujba, în timp ce se scufundau, așa cum căpitanul nu părăsește vasul care se scufundă.

Unii preoți și preotese, care se refugiaseră în zonele sigure, au revenit la casele lor și s-au oferit pentru a merge în jos cu pământul și poporul, în timp ce se rugau și își răspândeau energiile spre ajutorarea celor care piereau, încercând să-i îmbărbăteze să moară în demnitate și credință în Dumnezeu. În acest fel, sufletele lor plecau mai curate și mai vindecate, pregătindu-și mai bine viitoarele încarnări.

 (va continua)

http://telos-usa.com/lemuria-telos/