Discurile misterioase de la Bayan-Kara-Ula. Istoria unei civilizaţii vechi de 12.000 de ani

 

În anii ʼ30 ai secolului trecut, o ştire făcea înconjurul lumii: undeva la graniţa chinezo-tibetană fuseseră descoperite de către o expediţie arheologică chineză, condusă de profesorul Chi Pu Tei, nişte pietre cilindrice misterioase care erau acoperite de hieroglife necunoscute, care ar fi aparţinut unei civilizaţii de acum 12.000 ani.

 

 

Scrierile de pe pietre au fost treptat descifrate, dar totul a trecut sub tăcere, încât nimeni nu mai recunoştea existenţa lor, iar cei implicaţi în descoperirea şi cercetarea lor au dispărut fără urmă.

Expediţia chineză avusese drept obiectiv iniţial studierea grotelor artificiale din lanţul muntos Bayan-Kara-Ula, aflat la graniţa dintre China şi Tibet.

Întâmplarea a făcut să fie astfel descoperite nişte morminte care conţineau scheletele unor hominizi dintr-o rasă necunoscută: niciuna dintre fosile nu depăşea înălţimea de 1,38 metri, iar oasele extrem de subţiri susţineau cranii disproporţionat de mari.

Ipoteza iniţială a cercetătorilor – că era vorba despre nişte primate ciudate, cel mai probabil nişte gorile de munte dintr-o specie nedescoperită – a fost spulberată, ele fiind găsite înmormântate precum oamenii!

Primele menţiuni ce făceau referire la o ciudată rasă de oameni scunzi (nu aveau mai mult de 70-100 de centimetri) au apărut în secolul al XIV-lea: Sir John Mandeville, un aventurier englez, descria în jurnalul său întâlnirea cu asemenea fiinţe. Se pare că acele fiinţe ar fi trăit în Asia, în apropierea Chinei, puţin cunoscută la vremea aceea de majoritatea europenilor.

Mandeville a fost şocat de aspectul fiinţelor, total diferit faţă de normele general acceptate ale vremii: dimensiuni extrem de reduse, asemănătoare unor copii, capul uriaş şi o durată de viaţă de numai câţiva ani. Însemnărilor lui John Mandeville nu le-a fost acordată importanţă, căci relatările despre ţări îndepărtate în care trăiau fiinţe fantastice nu erau puţine la acea vreme.

Abia în 1958, profesorul Tsum Um Nui, unul dintre cercetătorii chinezi care se ocupa cu studierea înscrisurilor neobişnuite, a anunţat decriptarea unui mesaj şocant de pe discurile de piatră. Deşi oficialităţile chineze îi interzic anunţarea decriptării, acesta va publica traducerea textelor. Este vorba despre povestea unei nave venite din spaţiu, care s-ar fi prăbuşit în munţii Himalaya.

 Supravieţuitorii accidentului se autodenumeau Dropa şi au ajuns să conviețuiască paşnic cu triburile locale. Fosilele din peşterile din Bayan-Kara-Ula nu ar fi fost altceva decât urmaşii ipoteticei rase.

În 1995 autorităţile chineze au confirmat descoperirea unui trib necunoscut din care făceau parte circa 120 de indivizi, în regiunea Sichuan la câteva sute de kilometri distanţă de masivul Bayan-Kara-Ula. Niciunul dintre membrii tribului nu depăşea înălţimea de 115 centimetri. Accesul străinilor în zonă a fost complet interzis.

„Dropa au coborât din nori cu navele lor.
Până la răsăritul soarelui, în zece rânduri bărbaţii, femeile şi copii din Kham s-au ascuns în peşteri. Apoi ei au înţeles semnele şi au văzut că Dropa veneau de data asta cu intenţii paşnice.”
Discul Dropa, tradus de dr.Tsum Um Nui

Singura moştenire lăsată populaţiei Bayan-Kara-Ula de clanul Dropa – ajuns aici în urma prăbușirii navei lor – a fost legenda legată de exterminarea rapidă şi sălbatică a acestora. În conformitate cu tradiţia locală moştenită prin viu grai, locuitorii zonei, dezgustaţi de corpurile nearmonios proporţionate ale umanoizilor Dropa, au început o persecuţie împotriva acestor „vizitatori din cer”.

Confruntându-se cu acest atac, micuţii Dropa, cu capetele lor sub formă de bulb şi ochii bulbucaţi au fost aproape exterminaţi în jurul anilor 10.000 î.C.

Deplasându-ne cu 12 secole în viitor, vom vedea că această incredibilă istorie a ființelor Dropa este încă vie. Această neobişnuită legendă poate că nu ar fi traversat niciodată frontierele regiunii muntoase deşertice Bayan-Kara-Ula – aflată la graniţa dintre China şi Tibet – dacă nu ar fi existat expediţia profesorului Chi Pu Tei de la Universitatea Beijing din 1938.

Chi Pu Tei împreună cu asistentul său studiau un sistem de peşteri interconectate într-una din cele mai inospitaliere zone din lume, situată la aproape de 650 km de cea mai apropiată aşezare umană. Se spune că profesorul a găsit în aceste peşteri ceva ce depăşea cu mult aşteptările sale şi ceea ce era pregătit să studieze, anume un mormânt suprasaturat cu schelete ale unor fiinţe de dimensiuni mici – având înălţimi sub 1,20 m – înmormântate împreună cu multe discuri de piatră, precum şi nişte picturi foarte aparte pe pereţii peşterii.

 

 

Aceste corpuri fragile aveau capete neobişnuit de mari şi nu corespundeau niciunei specii întâlnite până atunci de Chi Pu Tei. Când s-a avansat ipoteza că rămăşiţele ar putea aparţine unei specii de primate încă necunoscute, Chi Pu Tei a răspuns: „Unde s-a mai văzut ca unele maimuţe să îngroape alte maimuţe?”

716 discuri identificate au fost duse la Universitatea Beijing, iar câteva au fost date Uniunii Sovietice.

Discurile aveau diametre de cca. 30 cm, 85 mm grosime, având fiecare cioplită câte o deschidere centrală, fie de formă circulară, fie dreptunghiulară. Mai important este faptul că majoritatea aveau o pereche de ghinturi minuscule de formă spiralată, gravate cu caractere stranii, pornind din exteriorul discului, de la margini spre centru.

În 1958 un cercetător pe nume Tsum Um Nui a pornit un studiu mai detaliat al acestor misterioase discuri din piatră. În 1962, după ce petrece câteva luni dedicate studiului acestora cu ajutorul unei lentile, dr. Tsum reuşeşte să descifreze mesajele codificate de pe aceste pietre. Ele vorbesc despre o istorie necunoscută, anume despre aterizarea forţată a navelor umanoizilor Dropa şi despre uciderea acestora în cele din urmă de către populaţia locală. Dr. Tsum prezintă aceste descoperiri colegilor săi în cursul aceluiaşi an.

În ciuda acestei uluitoare descoperiri, controversatele revelaţii ale dr. Tsum i-au determinat în scurt timp pe oficialii Universităţii Beijing să interzică în mod absolut menţionarea acestui subiect. Câţiva ani mai târziu – când datele au fost prelucrate pentru public – lucrarea doctorului Tsum a fost în întregime ridiculizată şi caricaturizată de către colegii săi.

Alte informaţii despre discuri nu mai întâlnim până în 1974, când inginerul austriac Ernst Wegener fotografiază 2 dintre discurile expuse în Muzeul Bampo din oraşul Xi’an. A recunoscut imediat ghinturile spiralate caracteristice şi deschiderile centrale, despre care nu auzise decât din zvonuri.

 

 

Cu o asemenea istorie fascinantă, ce s-a petrecut până la urmă cu discurile Dropa? Dovadă concretă a existenţei lor sunt doar fotografiile lui Wegener.

În mod curios, identitatea multor persoane implicate în această poveste nu poate fi verificată. În arhivele Universităţii Beijing nu există înregistrarea niciunei expediţii în Bayan-Kara-Ula; de asemenea nu există niciun cercetător pe nume Tsum Um Nui.

Lipsa dovezilor, la care se adaugă faptul că o bună parte din arheologia controversată a Chinei trece printr-un proces similar de eliminare, îi face pe unii să creadă că asemenea discuri nici nu au existat vreodată. Ascunderea altor cazuri, precum piramidele chinezeşti şi mumiile caucaziene vechi de 4.000 de ani găsite în deşertul Takla Makán, sunt o dovadă a faptului că astfel de strategii au atins extreme greu de imaginat.

Din moment ce presupusa istorie gravată pe aceste discuri este atât de apropiată de tradiţia orală transmisă de-a lungul generaţiilor în regiunea Bayan-Kara-Ula, apare în mod firesc întrebarea: cum a putut oare apărea printre nişte băştinaşi atât de simpli o poveste atât de complexă, cu o navă spaţială care s-a prăbuşit din cer acum 12.000 de ani, dacă această istorie nu este într-adevăr reală?

Aspecte precum statura scundă a umanoizilor Dropa, forma lor ciudată, totul culminând cu genocidul final, sunt elemente constante, care se regăsesc atât în vestigiile istorice descoperită în mormântul Dropa de către Chi Pu Tei, cât şi în legenda antică povestită de băştinaşii din partea locului.

 

 

Dar în lipsa unor dovezi palpabile, povestea rămâne greu de acceptat. Este posibil ca o bună parte din vestigiile legate de Dropa să fi fost interpretate eronat, fie întâmplător, fie în mod deliberat. Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă nu cumva discurile din piatră şi legendele antice locale ascund unele adevăruri chiar mai profunde?

Citiți și: 
O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (1) 
Misterul piramidei Kukulcan 
Misterul încăperii subterane şi al tunelului care au fost de curând descoperite în Munţii Bucegi

 yogaesoteric 

3 februarie 2017