Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 2 februarie 2017

Adevărul despre Antarctica – Operațiunea Highjump


Puțini știu adevărul despre Antarctica, deoarece este o întindere de pământ și gheață care a trecut neobservată de secole. Dar nu de către naziști. Ei cunoșteau adevărul…
Acest articol este o prezentare complexă a informațiilor existente despre Antarctica. Vom începe cu menționarea unor informații din prezent, pentru ca apoi să ne întoarcem în trecut pentru a vă forma imaginea de ansamblu referitoare la acest subiect.
Anul trecut Antarctica a fost vizitată de Obama în luna martie, vizita președintelui american pe continentul înghețat fiind precedată de cea a Patriarhului Kirill al Rusiei. Simultan cu vizita lui Obama la Polul Sud, directorul CIA, James Clapper, a făcut o călătorie secretă în Australia, o altă țară cu un interes viu vis-a-vis de Antarctica. Kirill a oferit o binecuvântare ciudată Antarcticii, numind pământul său „ideal pentru natura umanăˮ, pentru că acolo nu există arme și niciun fel de experimente științifice. Oare în ce scop a fost făcută această vizită?
Există mai multe expediții științifice care au fost desfășurate în Antarctica: acest lucru a fost confirmat într-un interviu cu amiralul Richard Byrd, care a spus că regiunea va deveni centru de cercetare științifică după cel de-al Doilea Război Mondial. Ce a vrut să spună prin asta?
Se știe în prezent că o întreagă flotă de submarine naziste (vestitele U-Boat) de ultimă generație de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a dispărut fără urmă, împreună cu naziști de top care nu au fost găsiți niciodată. S-a presupus că au cunoscut o cale de a părăsi suprafața Pământului prin Antarctica. Naziștii credeau că în interiorul Pământului ar exista o civilizație. Aceasta era una dintre ideile susținute de ezoterista Helena Blavatsky, care a influențat profund filozofia și esoterismul nazist. Există o mare varietate de dovezi care să sugereze că o teorie acum considerată falsă de majoritatea oamenilor – Pământul gol la interior – a avut un cult neobișnuit în Germania nazistă.
Figuri de top germane și scriitori au sprijinit, de asemenea, această idee, inclusiv scriitorul Karl Neupert. În viziunea lor, Pământul nu este o piatră solidă, ci are o formă asemănătoare cu cea a globului ocular uman, având două portaluri de intrare la polii nord și sud, fiind gol la interior, în centru. S-a presupus că în interiorul Pământului ar exista un tărâm misterios numit Agartha. Acest fapt este susținut de unii scriitori, precum Mircea Eliade, și de unii cercetători, precum Nicholas Roerich.
Nu naziștii au creat conceptul de Pământ gol la interior. Ideea le-a precedat. Membrii grupării oculte a așa-zișilor iluminați, ca Edgar Allen Poe și Jules Verne, au făcut aluzie în poezia și proza lor la un astfel de loc, ce ar exista adânc sub crusta terestră.
Refugierea naziștilor în interiorul Pământului și interesul lor pentru tărâmul care ar exista acolo poate vă sună a teoria conspirației, dar naziștii chiar au condus trei expediții în Antarctica. Amiralul Richard Byrd, cel care a condus Operațiunea Highjump, sugerează că „bazeleˮ în Antarctica au fost stabilite de către naziști. Făceau ei ceva acolo în adânc… A fost continentul înghețat o scăpare pentru ei? Vom vedea în continuare.
Operațiunea Highjump
În 1946-1947, amiralul Richard E. Byrd a condus 4000 de militari din SUA, Marea Britanie și Australia într-o invazie a Antarcticii numită Operațiunea Highjump, crezând că vestitele submarine naziste, lideri de top și trupe militare s-ar ascunde acolo. Această operațiune nu poate fi negată. Dar, acea parte a poveștii care rareori se spune, cel puțin de o parte din cercurile „oficialeˮ, este faptul că Byrd și forțele sale au întâmpinat o grea rezistență în aventura lor în Antarctica din partea „farfuriilor zburătoareˮ și au trebuit să oprească invazia datorită pierderilor masive.
Operațiunea Highjump care a fost, de fapt, o invazie a Antarcticii, a implicat trei grupuri de luptă navale care au plecat din Norfolk, Virginia, la 2 decembrie 1946. Ele au fost conduse de către nava de comandă a amiralului Richard E. Byrd, spărgătorul de gheață Northwind și purtătorul de rachete Pine Island, distrugătorul Brownsen, portavionul Phillipines Sea, submarinul american Sennet, două nave de sprijin Yankee și Merrick, două tankuri cisternă Canisted și Capacan, distrugătorul Henderson și o navă hidroavion Currituck. Forțe britanico-norvegiene, ruse și se pare că și unele forțe australiene și canadiene au fost, de asemenea, implicate.
Cine era inamicul care deținea aceste obiecte zburătoare? Germania fusese învinsă și nu a existat nicio dovadă că un nou inamic ar fi putut fi atât de dezvoltat. Rusia nu a avut cu siguranță astfel de tehnologii superioare. Statele Unite erau doar la „vârsta rachetelorˮ și total dependente de tehnologia și expertiza capturată din Germania, la sfârșitul războiului (creierul nazist Wernher von Braun − fost discipol al lui Hermann Oberth − a dezvoltat mai târziu la NASA programul Apollo). Nu a existat nicio altă amenințare cunoscută care ar putea motiva invazia Antarcticii de către Statele Unite. Aceste „obiecte zburătoareˮ puteau zbura cu viteze incredibile, după spusele amiralului Byrd. Desigur, incidentul Roswell urma să apară la știri în vara acelui an, dar... a fost repede explicat „în mod oficial” și mușamalizat.
Au început să circule zvonuri cum că, deși Germania a fost învinsă iar trupele aliate măturau toată Europa continentală, nemții au făcut o selecție a personalului militar și a oamenilor de știință, care și-au stabilit o bază în Antarctica, unde au continuat să dezvolte aeronave avansate bazate pe tehnologii extraterestre. Este interesant de remarcat faptul că, la sfârșitul războiului, aliații au estimat că cca. 250.000 de germani lipseau la recensământ, chiar și ținând cont de accidente și decese. Acest număr ar reprezenta o bază destul de mare pentru o colonie, care să ofere gradul necesar de calificare, expertiză și forță de muncă pentru o bază industrială de orice fel, să nu mai vorbim de producție, chiar și după standardele de azi, cu grad foarte mare de tehnologizare. Mulți cercetători ai fenomenului OZN erau conștienți de multitudinea de rapoarte privind observarea de „farfurii zburătoare” cu svastici sau cruci de fier pe ele, „extratereștri” ce vorbeau limba germană etc. Cele mai multe erau mărturii despre oameni răpiți care au fost luați în baze subterane având embleme cu svastică pe pereți. Aşa a fost şi în cazul lui Alex Christopher, autorul cărţii Cutia Pandorei, care menționează că a fost răpit și a văzut „reptiloizi” și „naziști”, care lucrează împreună la bordul unei nave antigravitație sau în cadrul bazelor subterane.
La sfârșitul anului 1946, secretarul de stat al Marinei, James Forrestal, a trimis un grup de lucru în Antarctica, condus de amiralul Nimitz, amiralul Krusen și amiralul Byrd, numit Operațiunea Highjump. Aceasta, în mod oficial, era o expediție pentru a găsi zăcăminte de cărbune și alte resurse valoroase, dar faptele indică altfel. În realitate au încercat să localizeze o bază subterană imensă construită de germani înainte, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cu ajutorul entităților extraterestre (ET), care au fost descrise ca fiind „arieni”. Această pretinsă bază a fost localizată în Neuschwabenland, o zonă din Antarctica pe care Germania a explorat-o în mod susținut înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, Germania a făcut un studiu foarte detaliat al Antarcticii și se bănuia că acolo a fost construită o mică bază subterană înainte de război. Cert este că au existat o mulțime de dovezi, la momentul respectiv, care indicau faptul că până în 1947, elemente ale marinei militare, sau marinei germane, erau încă foarte active în Atlanticul de Sud, care operau fie din America de Sud, fie din unele baze anterior nebănuite din Antarctica. Multe știri circulau la vremea aceea…
De exemplu, în 1947, un submarin U-Boat german a oprit o balenieră islandeză cu numele Juliana, condusă de comandantul Hekla, în apele Antarcticii, pentru a cumpăra ce aveau de vânzare. În schimbul bunurilor cumpărate de germani cu dolari americani, comandantul U-Boat i-a indicat comandantului balenierei zona unde poate găsi multe balene. Informația a fost exactă.
Faptul că spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, 10 U-Boat situate în Oslofjord, Hamburg și Flensburg, au fost puse la dispoziție pentru a transporta câteva sute de ofițeri și oficiali germani în Argentina, pentru a construi un nou Reich, este larg acceptat. Acești ofițeri, cea mai mare parte implicați în proiecte „secrete”, iar mulți dintre ei membri ai SS și Kriegsmarine, au căutat să scape de „răzbunarea” aliaților și să își continue activitatea în străinătate. U-Boat au fost umplute cu bagajele lor, cu documente și mai mult decât probabil cu lingouri de aur, pentru a le finanța eforturile. Toate U-Boat au plecat din porturile lor de origine între 3 și 8 mai 1945 spre Argentina, unde vor fi primiți de către regimul prieten al lui Juan Peron și carismatica sa soție, Eva Peron. Șapte din cele zece U-Boat ce au pornit spre Argentina prin Kattegat şi Skagerrak, au fost observate la granița germano-daneză. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată... „în mod oficial” (există informații potrivit cărora și Hitler ar fi fugit în Argentina unde ar fi trăit până la 74 de ani împreună cu Eva Braun).
A fost documentat faptul că trei dintre U-Boat au ajuns în Argentina. Acestea au fost U-530 și U-977, care s-au predat Marinei argentiniene la Mar del Plata la începutul lunilor iulie și august 1945, iar U-1238 a fost scufundat de către echipaj în apele Golfului San Matias, în nordul Patagoniei. Șapte U-Boat sunt încă date dispărute, iar arhivele Kriegsmarine, recent descoperite, indică faptul că un total de mai mult de patruzeci de U-Boat sunt complet dispărute – toate care au fost în construcție cu întârziere, acestea probabil neputând fi detectate de tehnologia aliaților la acea vreme.
Povestea OZN-urilor naziste începe prin 1938, când două astfel de aeronave cu echipaj arian (umanoizi) au aterizat forțat undeva în Alpii Bavarezi. Apoi tehnologia a fost copiată prin ceea ce astăzi se numește inginerie inversă, metodă prin care americanii, la rândul lor, au creat flota stelară Solar Warden. Extratereștrii care au supraviețuit, printre ei aflându-se și Grey (Micii Cenușii), au conlucrat cu naziștii la construcția de astfel de aeronave. Se presupune că la bordul unui U-Boat care a plecat după război cu direcția Argentina se aflau și acești extratereștri. Ei nu făceau parte din aceeași rasă de extratereștri ca cei care s-au prăbușit la Roswell.
Operațiunea Highjump a fost filmată, iar mai apoi Hollywood a făcut un film cu numele The Secret Land. După sosirea sa în Antarctica, forța navală a început o recunoaștere a continentului. Amiralul Byrd a fost el însuși la bordul primului dintre avioanele care au decolat la 29 ianuarie 1947. Acesta a filmat și cartografiat continentul alb. Din relatările de mai târziu ale amiralului, reiese faptul că magnetometrele de la bordul avionului indicau anomalii deasupra polului, ceea ce reprezenta un indiciu pentru faptul că Pământul este gol în interior. Din constatările celorlalți, avionul a avut o întârziere de 3 ore, timp în care amiralul a fost interceptat de către arieni și naziști și condus în baza lor din interior.Misiunea navelor aliaților ar fi trebuit să dureze între 6 și 8 luni, dar s-a sfârșit mult mai curând, cu mulți morți. Este un fapt incontestabil că grupul central al Operațiunii Highjump a fost evacuat de către spărgătorul de gheață Burton Island din Golful Balenelor la 22 februarie 1947; Grupul de Vest s-a întors acasă la 1 martie 1947, iar Grupul de Est a plecat la 4 martie, la doar opt săptămâni de la sosire. În cele din urmă, grupul de lucru a venit înapoi în Statele Unite cu date care apoi au fost imediat clasificate ca fiind top secret. James Forrestal, secretarul Marinei (care a devenit apoi secretar al Apărării), după ce s-a retras din serviciul activ a început să vorbească despre Highjump, dar și despre alte lucruri. Curând a fost dus în Bethesda Naval Hospital, la secția de psihiatrie, unde a fost împiedicat să se vadă sau să discute cu cineva, inclusiv cu soția lui și, după scurt timp, a fost aruncat afară pe fereastră în timp ce încerca să se spânzure lângă pat.

Întorcându-ne la această operațiune, există multe rapoarte ale piloților care au survolat continentul alb despre lucruri ciudate apărute, inclusiv OZN-uri ivite „de nicăieri”. Cu toate că nu există dovezi irefutabile ale unei baze germane extraterestre în Antarctica, este dincolo de orice îndoială că ceva foarte neobișnuit se petrece pe sau în jurul continentului înghețat. În general, se pare că probabilitatea ca o astfel de bază să fi existat, și poate chiar să continue să existe și în ziua de azi, este destul de mare.
Există totuși o serie de indicii grăitoare:
1. Germanii au explorat o parte din Antarctica chiar din ajunul războiului, când marea majoritate a activității lor a fost orientată spre reconstruirea economiei germane și a infrastructurii militare. Această activitate a început cu puțin timp înainte de recuperarea OZN-ului bavarez din 1938 și s-a făcut într-un ritm accelerat imediat după aceea.
2. A existat o activitate intensă în desfășurare cu nave și submarine în Atlanticul de Sud și în regiunile polare pe tot parcursul și după încheierea războiului. Această activitate a continuat și în 1950 și continuă până în zilele noastre, cu ceea ce poate fi considerat doar observarea de U-Boat, și o incidență foarte mare de observare a OZN-urilor în Atlanticul de Sud și la Polul Sud, inclusiv în zonele sudice ale Americii de Sud.
3. SUA au invadat literalmente continentul Antarctica, cu resurse navale considerabile. Grupul operativ s-a întors „șchiopătând” acasă la doar câteva săptămâni mai târziu, iar presa sud-americană locală a scris despre o astfel de înfrângere. Acest lucru a coincis cu o creștere substanțială a activității OZN-urilor în emisfera sudică, în special în America de Sud, vizibilă chiar și în prezent.
4. Amiralul Byrd a vorbit despre obiecte care ar putea zbura de la un pol la celălalt cu viteze incredibile, având baze în Antarctica.
5. Sute de mii de germani și cel puțin 40 de U-Boat lipsesc de la sfârșitul războiului. Documente și martori oculari dovedesc că cel puțin o parte a acestor ambarcațiuni au fost observate în America de Sud, la câteva luni după sfârșitul războiului din Europa.
La scurt timp după întoarcerea sa, amiralul Byrd a început să descrie OZN-uri și alte lucruri văzute în Antarctica. Evident că imediat a fost internat la psihiatrie și la sfârșitul anului 1947 a fost ucis, conform modalităților de acțiune cunoscute ale guvernului din umbră.

Revenind la momentul prezent, continuând paragraful de început al articolului, vă punem câteva întrebări pertinente, mai ales celor sceptici și celor care spun că teoria conspirației este doar o teorie, nu un fapt dovedit, pe planeta noastră: 
-) Ce căuta Obama în Antarctica și, înaintea lui, Kirill, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse? 
-) Mai recent, ce căuta acolo John Kerry, în ziua alegerilor prezidențiale din SUA?
Benjamin Fulford susține că John Kerry s-a dus să ceară ajutorul… Dar cui? Naziștilor din Antarctica, după ce a văzut că Hillary a pierdut alegerile? Tot Fulford afirmă că John Kerry a fost nu doar refuzat, dar i s-a interzis să mai calce acolo vreodată.
Tot el ne informează că în gruparea malefică ocultă a așa-zișilor „iluminați” sunt acum două facțiuni ce luptă pentru supraviețuire: 
-) facțiunea nazistă sangvină genealogic, care vine din Babilon, reprezentată de grupul nazist Bush/ Clinton/ Rockefeller/ Rothschild/ Soros și familiile regale europene – care și ei sunt într-o luptă de culise (între Rockefeller și Rothschild) și 
- gnosticii, cei mai moderni, care racolează supercreiere pe care le fac să lucreze pentru ei. 
Trump ar aparține acestei a doua facțiuni?

Se pare că o mare parte dintre naziștii Babilon au fost văzuți în prezent în Antarctica. Este vorba de Rockefeller cu unul dintre fii, un membru al familiei Rothschild etc

Schimbări mari ne așteaptă! Ultima luptă va fi cea mai aprigă.
yogaesoteric
1 februarie 2017 


2 comentarii:

  1. BUN material. Multa iubire celor care au lucrat la el. Tare mult am vrea ca, materialele video, din acest "material", sa fie traduse in romana. Daca e posibil, bineinteles. Multumim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant material.Felicitari pentru autori.

    RăspundețiȘtergere