Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 7 noiembrie 2023

W76- Luna (P 3-a) - comunicare de la extraterestra Mari Swaruu (II)

Publicat 11 iulie 2023

Traducere Const. Mihăilescu

(partea a doua)


Mari Swaruu: Așa cum am explicat în videoclipul meu despre 5D, nu este vorba de vibrația locului în care te afli ci de nivelul de percepție și conștientizare, compatibil cu 3D, lăsând nivelului 4D rolul de tranziție. Pentru mine, trăirea în 5D este o stare de spirit care vine din a avea un suflet și o conștiință mult evoluate prin care îți manifești realitatea pozitivă.

Este adevărat însă că Luna transmite o gamă de frecvențe artificiale care transformă și modifică magnetosfera planetară și care scad vibrația Pământului și a tot ceea ce există pe el și în el.

Acest sistem este alimentat de 12 reactoare, dintre care opt sunt reactoare cu apă grea sub presiune, iar patru dintre ele sunt reactoare cu neutroni rapizi; numai acestea patru mai funcționează.

Mi se pare foarte interesant, dacă nu suspect, faptul că aceste reactoare sunt foarte asemănătoare cu cele folosite pe Pământ și au tehnologie umană.

În acest moment, nu dețin date despre motivul pentru care acestea mai sunt folosite și nu au fost înlocuite cu reactoare de Punct Zero, care, se știe, sunt mai avansate, mult mai fiabile și curent folosite de majoritatea civilizațiilor extraterestre avansate. Când voi găsi mai multe date despre asta, vi le voi împărtăși și vouă..
A fi încarnat pe Pământ nu înseamnă că ai un suflet rudimentar, mai puțin experimentat și mai puțin evoluat ci doar că sufletul tău a ales să aibe experiențe pe acea planetă, program pe care și l-a ales înainte de încarnare, în deplină cunoaștere. (nota C.M.: mă tem că, în majoritatea cazurilor, sufletele sunt convinse de diverse entități, la Consiliul de încarnare, să semneze contracte de viață pe Pământ, fără a li se prezenta în detaliu în ce vor consta acele experiențe !). Derularea programului pentru care au semnat contracte depinde de nivelul de conștiință și conștientizare al fiecărui întrupat.

Setul de frecvențe joase în care este scufundat Pământul face posibil ca diferitele conștiințe (suflete), aflate la diferite niveluri de evoluție, foarte diferite, să coexiste în același tărâm și în celași timp..

Frecvența existențială lentă și păstoasă a Pământului unește creaturile, făcând posibilă împărtășirea aceluiași tărâm care, în circumstanțe mai naturale, ar fi stratificat, la fel cum este astralul inferior al lumilor materiale sau biologice.

Cu ajutorul sistemului artificial de modulare a frecvenței transmis de pe Lună, sufletele avansate pot avea o experiență de viață grea și provocatoare, care nu ar fi compatibilă sau în concordanță cu frecvența existențială naturală a sufletelor extrem de evoluate. Pentru ca acest lucru să funcționeze, un corp biologic super-rezistent a trebuit să fie folosit pentru a servi sufletelor în condiții de viață mai mult sau mai puțin egale.

Corpul uman lyrian a fost cea mai bună alegere de corp, deoarece nu numai că este foarte rezistent, dar este larg răspândit în acest cadran spațial al galaxiei. În acest fel, sufletele care provin din nenumărate specii stelare diferite pot alege să conviețuiască, având o experiență colectivă în corp fizic pe Pământ ca oameni.

Sufletele nu sunt împărțite pe specii, nu aparțin nici unei rase stelare, nu au sex, ele sunt doar atât: suflete, fragmente plecate din SURSA ORIGINALĂ, însă, la încarnare, vor alege rasa și colectivitatea în care se vor naște, pentru a avea experiențe pe Pământ.

Mai ales după distrugerea planetei Tiamat și plasarea artificială a Lunii în rol de satelit al Pământului, planeta voastră a devenit o școală destul de dură pentru sufletele care aleg să se încarneze acolo. Alegerea unei asemenea căi de cunoaștere ar avea avantajul că scurtează numărul experiențelor necesare pentru atingerea nivelului unei depline cunoașteri, comparativ cu viețile pe care le-ar putea avea sufletele pe planete mai prietenoase.


Un suflet poate învăța cum să-și controleze emoțiile și provocările, să învețe mult cu puține resurse, toate acestea însemnând că un suflet de pe Pământ învață rapid cum funcționează manifestarea și cum să o controleze și să o gestioneze.

Sufletele de pe Pământ învață cum să-și manifeste realitatea pozitivă și benefică, în ciuda faptului că se află în același tărâm existențial cu alte suflete mai puțin evoluate, obținând abilități de manifestare adecvate și o gestionare favorabilă a energiei.
Sufletele intră în viața de pe Pământ în mai multe moduri, în cea mai mare parte încarnându-se direct din spațiul dintre vieți. Toate datele pe care le am indică faptul că toate intră pe Pământ de bunăvoie, niciodată pentru că cineva sau ceva le-ar fi forțat să facă acest lucru (
nota C.M.: din nou se face o eroare deoarece se uită, cu sau fără intenție, că sufletele sunt ademenite și convinse la Consiliile de încarnare și reîncarnare să revină în corp fizic, pe Pământ, pentru a-și „ispăși păcatele” făcute în viețile anterioare, atunci când au acumulat karmă, deși responsabile pentru aceste fapte sunt chiar entitățile componente ale consiliilor).

O altă informație interesantă este că se spune că un suflet aflat într-o stare de vibrație scăzută nu poate trece prin scuturile eterice Van Allen, iar un suflet foarte avansat, care vibrează mult mai sus, poate, scăpând astfel de influența Matrix-ului 3D și ieșind în universul liber.

Cu acest lucru, deși interesant, eu nu pot fi pe deplin de acord pentru că, din câte știu eu, toate sufletele intră și ies pe Pământ, în viața de apoi în conformitatea cu alegerea lor personală, dictată de nivelul de conștiință și vibrație pe care l-au avut la acel moment (
nota C.M.: așa o fi, dar să nu uităm că la ieșirea din tunel, sufletul este întâmpinat de entități deghizate în îndrumători binevoitori care aduc și holograme ale unor ființe iubite de suflet, pentru a-l convinge să se prezinte în fața Consiliului de încarnare unde va semna un nou contract pentru mai multe vieți pe Pământ, în corp fizic)

Matricea Pământului este menținută la o vibrație scăzută în mod artificial și cu un anumit scop. Puteți vedea acest lucru fie ca fiind impus într-o manieră tiranică, fie ca o provocare și o experiență de învățare, deoarece puteți alege (dacă sufletul ar fi pe deplin conștient, ceea ce nu se întâmplă ! n. m).
Voi sunteți creatorii realității voastre pe care o puteți controla, iar tot ceea ce priviți și vedeți că se întâmplă în jurul vostru acolo, pe Pământ, face parte din contextul și din cadrul necesar pentru a vă crea experiența de învățare a vieții. Nu sunteți o victimă, puteți prelua controlul asupra vieții voastre (
nota C.M.: dacă am fi lăsați să alegem, în deplină cunoștință de cauză !)

Mai sunt multe de spus despre Lună și voi continua în a patra parte a acestei serii, în curând.

Vă mulțumesc că ați urmărit videoclipul meu și că ați apreciat și v-ați abonat la mai multe. Apreciez mult acest lucru. Mulțumesc și sper să ne vedem aici data viitoare. Aveți grijă de voi înșivă !

Cu multa dragoste.

Prietena voastră,
Mari Swaruu

https://swaruu.org/transcripts/the-moon-part-3-how-it-influences-earth-and-its-3d-matrix-english


Un comentariu:

  1. Nu mai tot insistați cu acele consilii de încarnare și așa-zisul lor rol determinant de filtru la intrarea- ieșirea sufletelor, că nici ele, dacă există, nu-s de capul lor, răspund în fața unul For superior, opalic! Cum se poate de exemplu explica o situație documentată, potrivit căreia din ACELAȘI spirit de bază provin două entități având roluri și misiuni diametral opuse? Astfel una din entități / suflet e întrupată pe Terra cu "jocul" cunoscut al vieților succesive și celălalt face parte din ÎNSUȘI Consiliul reîncarnării!!! Adică cine judecă pe cine și cine e cel judecat de cine? Nu cumva Supra-spiritul respectiv își propune să aibă mai multe experiențe simultane, de călău și de victimă și trimite fragmente din Sine in diverse misiuni tocmai în acest scop? Întrebări, întrebări...
    Rogu-vă, nu gândiți tridimensional despre lumile multidimensionale!

    RăspundețiȘtergere