Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 28 aprilie 2023

Y429 - Galaxii - Informații de la pleiadiani

Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 06 decembrie 2022
Traducere Const.Mihăilescu


Robert: Cu referire la energiile care ajung pe Pământ, am găsit următoarea informație: „Perturbările electromagnetice intense ale magnetosferei Pământului pot fi coroborate cu informații speciale furnizate din mai multe surse la nivel înalt despre ascensiunea actuală a planetei Pământ. Datele înregistrate în perioada 9 -10 aprilie 2020 au arătat o propagare a unei perturbări electromagnetice severe în straturile Pământului, și aceasta reprezintă un preludiu al iminentului șoc produs de supernova Betelgeuse.” Ce crezi, Anéeka, despre aceasta?
Anéeka: Ceea ce se comunică acolo nu se va întâmpla. Nu este vorba despre o explozie electomagnetică iminentă. Sunt justificări ale ceea ce nu pot ei explica, legat de valurile energetice care lovesc Pământul. Cercetătorii voștri cred că vin de la Betelgeuse pentru că este mai apropiată de acest sistem solar. Dar este o eroare, din cauza defectu0asei înțelegeri privind dinamica gravitațională, care alcătuiește galaxii precum aceasta. O galaxie se rotește astfel:



Are un centru geometric care este „motorul” toroidului.
(Robert prezintă un GIF):

Anéeka: Mai multe sisteme solare formează o galaxie. Galaxiile trec prin aceleași procese de echilibrare și dinamică, de influență gravitațională ca și astrele care le compun, însă la scară din ce în ce mai mare, respectând aceleași principii. Astfel, o galaxie se va mișca în funcție de clusterul de galaxii căruia îi aparține, și așa mai departe spre formarea și susținerea superclusterelor.
Brațele galaxiei, pe care le puteți vedea, sunt zone lente, deoarece conțin ceea ce ei numesc materie dură. Dar între brațe există multe alte „brațe” în cu forme rezultate din influența reciprocă a gravitațiilor exercitată prin unde gravitaționale, ele însele formând brațele care conțin stele, planete și alte corpuri materiale, cu densități asemănătoare sau diferite.

Dinamica energetică a unei galaxii arată ca în imaginea de mai jos, unde culorile roșu și maro indică energie de joasă frecvență, iar culorile albastru și violet indică zone de energie de înaltă frecvență, asociate cu densitățile existente.


Acest lucru este ignorat de toți oamenii de știință care continuă să dea explicații Matrix nefondate.
Robert: Un sistem solar se mișcă altfel decât o galaxie?
Anéeka: Nu. Un sistem solar este cuprins într-un braț al galaxiei și face parte din acel braț. Atunci când brațele se rotesc în bloc, același lucru se întâmplă și în interiorul fiecăruia dintre ele. Se mișcă ca în acest GIF pe care mi l-ai prezentat.

Deci, ceea ce lovește Pământul, numit greșit „furtuni pozitronice” sau furtuni spațiale, sunt brațele de înaltă energie, care fac parte din aceeași dinamică energetică a galaxiei în sine.
Cele care nu conțin materie solidă, călătoresc mult mai repede decât restul brațelor vizibile (materiale). Așa că ajung din urmă brațe cu materie și se ciocnesc de ele, fenomen care se întâmplă de la începutul timpurilor.
Robert: Aceste lovituri cresc frecvența Pământului și slăbesc cumva magnetosfera și benzile Van Allen?
Anéeka: Impactul ridică temporar frecvența a tot ceea ce e lovit, după care efectul se diminuează, revenind la valoarea inițială. În cazul Pământului, efectul, după fiecare coliziune, este o creștere ușoară a frecvenței, ca o consecință a modificărilor conștiinței colective a zonei implicate, influența acestor supratensiuni de înaltă frecvență afectând și centurile Van Allen, care, astfel, devin mai slabe.
Robert: Deci acest celebru eveniment solar este tot un fel ce distragerea a atenției? E posibil ca o erupție solară să fi învăluit Pământul?
Anéeka: Repet, soarelui nu i se întâmplă nimic. Se pare că vine din el pentru că fluxurile energetice vin din acea direcție.
Robert: Se spune că e perioada când nu are pete.
Anéeka: Asta e firesc și nu are nimic de-a face cu supratensiunile. Soarele creează vântul solar, asta e altceva. Vântul solar se modifică odată cu activitatea petelor. Cercetătorii nu înțeleg că și soarele este o ființă vie, cu conștiință, și care se conectează la alții ca el. Are și temperament. De exemplu, soarele acesta, Soare 13, este foarte temperamental și foarte puternic, în comparație cu soarele Taygetei, de exemplu.

Când nu are pete, tranzitul navelor spațiale devine mai dificil sau chiar se blochează deoarece petele sunt, de fapt, portalurile prin care trec. Se deschid ciclic și poți prevedea când se vor deschide, pentru că soarele, ca ființă conștientă, își respectă propriile rutine.
Robert: Este o ființă vie, ok. Ce fel de inteligență are? Are o inteligență așa cum o cunoaștem noi?
Anéeka: Nu, e diferită. Conștiința sa este mult mai extinsă și atinge valori foarte mari. De fapt, reprezintă suma mai multor conștiințe, la fel ca orice alt cumul de conștiințe.. Știința umană nu știe acest lucru. O ființă umană este suma conștiințelor colective ale celulelor care o compun și ale microorganismelor asociate și aflate în simbioză.
Toate ființele umane își cumulează conștiința la conștiința  celorlalte organisme (animale și plante), formând conștiința planetară a Pământului. Iar Pământul și celelalte planete alcătuiesc conștiința Soarelui S13, și așa mai departe, până la formarea Conștiinței globale a Sursei Primordiale.
Robert: Înțeleg. Este ca și în cazul corpului uman. Corpul meu este un „soare” a cărei conștiință este dată de suma conștiințelor celulelor („planetelor”) care îl compun.
Anéeka: Da, ești conectat și comunici cu toate celulele tale tot timpul. Totul este împletit.
Robert: Dar Soarele nu poate comunica cu mine din cauza diferenței de mărime, la nivel de conștiință. Tot astfel nici celulele mele nu pot comunica, la modul conștient, cu mine.
Anéeka: Nu e vorba de a purta o discuție ci de o comunicare de altă natură. Și asta se întâmplă chiar dacă tu nu conștientizezi; deși e o comunicare foarte subtilă, are consecințe mai puternice decât vorbirea.
Robert: Asta înseamnă că poți comunica cu stelele și cu planetele sau este doar o fantezie?
Anéeka: Nu direct, nu așa cum înțelegi tu prin comunicare.
Robert: Ce fac navele pentru a evita să fie distruse de frecvențele înalte ale găurilor negre? Îmi imaginez că apar asemenea situații când nava intră într-o gaură neagră.
Anéeka: Nu se poate explica prin matematica și fizica umană, care sunt greșite. O gaură neagră nu se comprimă până la nivel de singularitate. Ideea de comprimare este corectă numai din punct de vedere matematic, și comparativ cu punctul de referință relativ la un observator aflat în afara găurii negre. Privită din interior, o navă rămâne la fel. O gaură neagră are o dinamică energetică asemănătoare toroidului, este un toroid, deci are un miez, iar ca definiție este o gaură de vierme. Problema nu este că cine intră acolo se comprimă, problema este că nu știi unde te va duce.

O ALĂ CONVERSAȚIE – 2021:
Swaruu X (Athena): Ce este o galaxie? În interpretarea ta este un corp observabil, la nivelul tău de conștiință și înțelegere.
Robert: Dar, probabil, diferit de înțelegerea și percepția unei ființe foarte avansate, care ar avea mult mai multe metode de măsurare și percepție. 
Swaruu X (Athena): Exact, multe, luând în considerare numărul de ființe care locuiesc în acea galaxie și care compun acea galaxie, ca minte și conștiință.
Robert: Ce conștiință trebuie să fie cea care cuprinde o întreagă galaxie !? 

Swaruu X (Athena): Sunt altele încă mult mai mari.
Robert: A fi conștient de conștiința unei galaxii, asta ar fi mult prea mult, nu?

Swaruu X (Athena): Da. Similar cu relația celulelor voastre cu voi, la nivel de conștiință. 

Robert: Cum poți comunica cu acea conștiință? Există vreo posibilitate?
Swaruu X (Athena): Aș spune că nu, pentru că diferența este uriașă. Ar fi ca și cum o bacterie ar încerca să converseze cu un elefant. Nu există un punct de referință comun de la care să existe un cadru comun de comunicare a unei idei utile. Aș spune că pur și simplu nu se leagă. 
Robert: Am înțeles. Și ce a determinat acea conștiință să ajungă acolo?
Swaruu X (Athena): Nevoia neîncetată de a ști, pe care o au toate ființele conștiente.
Robert: Da, dar cum putem ajunge la acel nivel sau, după cum am înțeles, suntem deja acolo pentru că suntem Întregul? Nu sunt sigur dacă mă înțelegi.
Swaruu X (Athena): Da, acele concepte de: „cum să ajungi acolo, cât timp i-a luat să acumuleze asta” etc. sunt concepte umane. Pur și simplu este și din punctul său de vedere așa este și așa a fost întotdeauna.
Robert: Înțeleg că mai târziu acea conștiință va dori să fie ceva mai mult, datorită experienței pe care o va acumula. Să zic „mai târziu”, ca să spun ceva. Știu că nu poți folosi termeni de timp la nivel de galaxie. Se spune că există galaxii care sunt absorbite de altele.
Swaruu X (Athena): Da. În termeni umani, un asemenea proces ar dura mii, dacă nu milioane de ani.
Robert: Sistemele solare relaționează între ele?
Swaruu X (Athena): Dinamica energetică și mișcările sunt adaptate la noii parametri. Nu se întâmplă neapărat o coliziune distructivă, ci, mai degrabă, poate apărea o înglobare, o încorporate rezonantă.

O ALĂ CONVERSAȚIE:
Yazhi: În esență, tot ceea ce a fost vreodată, fie că este cunoscut, amintit sau nu, fiecare cronologie posibilă, fiecare lucru care s-a întâmplat sau nu, lucruri contradictorii de cea mai mare complexitate, toate și totul formează ceea ce există în eternul moment de ACUM. Deci, orice s-a întâmplat cândva, vă poate influența acum. Și din acest acum, există o infinită ramificare a posibilităților.
Dacă vă imaginați acest lucru ca un grafic, îl puteți reprezenta ca pe un număr infinit de linii, toate convergând într-o pâlnie unde se tot restrâng până când formează un punct. Și din acel punct încep din nou ramificații din ce în ce mai complexe  formând liniile care vor urma și care vor avea, iarăși, o convergență într-un punct infinit de mic, dar cu o masă infinit de mare. Acel punct se numește o gaură neagră super masivă. Un punct în care totul converge în.. și din care emană totul.

Există o gaură neagră în centrul fiecărei galaxii și scopul este cel explicat mai sus. Tot ceea ce se întâmplă în acea galaxie, tot ceea ce fiecare dintre miliardele și miliardele sale de locuitori au experimentat vreodată converge acolo, către acel punct unic de conștientizare a atenției super-masive. Știu că este greu de înțeles pentru majoritatea oamenilor, dar așa funcționează totul. Totul este complicat, totul este o singură masă, așa că totul se suprapune întotdeauna pentru a crea orice altceva. Această dinamică există, doar că nu ești întotdeauna conștient de acest lucru.
Gosia: Ai spus că în centrul fiecărei galaxii există o gaură neagră super-masivă. Este o ființă conștientă?
Yazhi: Da, și acea ființă este Galaxia. Spirala este corpul ei. Iar celulele sunt sorii și planetele care o compun.
Considerați că în centrul galaxiei este... capul ei iar ființa întreagă este galaxia. Și ea, oricât vi s-ar părea de vastă, nu este decât o celulă din infinitul corp al Cosmosului.
Gosia: Spui că acea gaură neagră, din centru, este capul galaxiei?  

Yazhi: Capul galaxiei, punctul de conștientizare a atenției. (Nu este chiar un cap, așa cum ți l-ai putea imagina; eu folosesc termenul în scop explicativ. O gaură neagră este o concentrare foarte mare de masă gravitațională.
Ce este gravitația? După cum am explicat, este un flux, un vector de propagare a conștiinței însăși, reprezentat ca o undă în eter. Este conștiința însăși. Deci, o gaură neagră este o concentrare foarte mare de conștiință pură..
Cum este? De ce este? Cum s-a format?
Prin cumularea și concentrarea a tot ceea ce are conștiință și este în concordanță cu domeniul său de frecvențe. Mă refer la toate lucrurile, toată conștiința-conștientizarea care face parte dintr-o galaxie și care formează galaxia însăși și care se rotește pe o axă, iar axa respectivă este centrul, o gaură neagră super masivă. Din nou, energie toroidală! Centrul este motorul unui toroid galactic, energetic vorbind.
Gosia: Unde este gaura neagră, în figura pe care o prezinți?
Yazhi: Chiar în centru, punctul luminos din centrul galaxiei.

Gosia: Cum poate fi localizat centrul galaxiei?
Yazhi: E o formă geometrică.
Gosia: Da, dar ce determină „forma”? De unde știi unde „se termină” galaxia și ce este dincolo de ea?
Yazhi: Nu există linii, nu există granițe, pentru că totul formează altceva mai mare decât primul. O graniță este doar unul sau altul din punctele de vedere considerate.
Gosia: Bine. Cred că nu știu suficient despre astrofizică, pentru a înțelege asta corect.. Nu am cunoștințele de bază.
Yazhi: Ar trebui să le ai! De aproape trei ani vorbești cu mine!
Gosia: Hahaha. Deci... ce legătură au toate acestea cu convergența cronologică?
Yazhi: Gaura neagră super masivă este cea care provoacă spirala galaxiei, la fel ca atunci când trageți ștecherul! Toate liniile temporale care există, formează galaxia. Și toate ființele care formează acea galaxie sunt cuprinse în ea..
Gosia: Cine trage ștecherul și pentru ce?
Yazhi: Galaxia o face. Este fluxul său de energie. Forța sa de viață.

Gosia: Ce s-ar întâmpla dacă galaxia ar decide să nu se mai rotească?
Yazhi: Nu se poate opri din învârtire decât dacă ceva ar bloca-o, ar intra în coliziune cu altă galaxie( chiar acum se întâmplă așa ceva). Energia ambelor se combină pentru a forma una și mai mare. Se rotesc împreună pe o armonică.
Gosia: De ce se întâmplă?
Yazhi: Se prăbușesc și se ciocnesc. În asemenea situații se produc dezastre teribile, rezultând galaxii mai mari; e un proces de reproducere. 

Gosia: Tu ai călătorit în altă galaxie? Ar fi posibil?
Yazhi: Nu, dar asta nu mă împiedică să știu ce se întâmplă acolo!
Gosia: Ar fi posibil să călătorești acolo?
Yazhi: Da.
Gosia: Care va fi rezultatul coliziunii celor două galaxii ? Vor exista și efecte asupra populației Pământului sau a altor planete?


Yazhi: În primul rând, trebuie să înțelegi dimensiunea imensă a fiecăreia dintre cele două galaxii. 

Primesc o știre flash: Calea Lactee se ciocnește de M33 chiar acum! Coliziunea se produce incredibil de lent, din punctul tău de vedere sau din punctul nostru de vedere și ca nivel de înțelegere. Se poate prăbuși orice, iar tu nu vei simți niciodată asta, deoarece va dura câteva trilioane de ani pentru a se încheia procesul de coliziune. Dar, din punctul de vedere al conștientizării atenției ființei-galaxie, este destul de dramatic și rapid. Timpul este relativ, știi asta. Dar nu este o „suferință” pentru că așa funcționează lucrurile iar ființele au un alt nivel existențial. Deci nimic de care să vă faceți griji!
Efecte asupra populației Pământului, bineînțeles vor exista, la toate nivelurile, dar treptat. Este un proces lent din punctul nostru de vedere. Dar energia ne afectează pe toți.
Gosia: Acele valuri care se presupune că lovesc Pământul și care vin din centrul galaxiei, vin din acea gaură neagră masivă?
Yazhi: Desigur, totul emană din gurile negre ale celor două galaxii care sunt în procesul de coliziune.

https://swaruu.org/transcripts/galaxies-information-provided-by-extraterrestrial-women

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu