Autor Gosia Agenția Cosmică,
Publicat 18 februarie 2022
Traducere Const. Mihăilescu
Swaruu
X (Athena):
Din
perspectiva mea, conflictul din Ucraina este o distragere a atenției
de la protestele anti-vaccin. Asta nu înseamnă că acolo nu se
trage și nu se omoară ființe umane.
Ceea ce vi se comunică
oficial este însă o minciună de la un capăt la altul. Deși pare de
necrezut, Putin este de aceeași parte cu SUA și NATO. Manevrele
sunt dictate de același grup care formează Statul Profund, Oculta
Mondială care controlează și dictează totul. Interesant este că
Karistus (nota
C.M.: civilizație benefică de pe Jupiter care face parte din
Federație)
îl susțin pe Putin, spunând că acestuia îi sunt „mâinile
legate” în sensul că nu poate face decât așa cum îi dictează
cei de la vârful Cabalei. De data aceasta însă, noi (taygentanii)
nu „cumpărăm ceea ce ne vând” Karistunienii (nota
C.M.: cred că termenul este corect !)
Cred
însă că este o distragere a atenției lumii voastre de la așa
numita pandemie-covid, care a provocat proteste generale din partea
populației pentru impunerea vaccinării și restricțiilor de tot
felul. Pentru a îngrozi lumea, colportorii de minciuni vântură
posibilitatea unui război atomic abătând atenția lumii de la
adevăratul pericol care se creează prin vaccinare. Preocuparea
lor este să creeze permanent puncte de încordare și neliniște:
dacă nu este Coreea de Nord sau Iranul, este Ucraina. Sau, o altă
găselniță, criza energetică. Că se creează suferință și mor
oameni nevinovați, pentru ei, chiar că nu contează.
Robert:
Da. Vor ca oamenii să uite că au fost vaccinați. Pentru ca, atunci
când inevitabil vor începe să apară efectele vaccinării, lumea
să nu facă nici-o legătură cu acea acțiune criminală.
Swaruu
X (Athena):
Da, dar și pentru a putea continua să vaccineze oamenii, fără să
mai apară proteste; lumea va fi mult mai preocupată de ceea ce se
întâmplă cu războiul, mai ales că se tot face aluzie la
posibilitatea transformării lui în război atomic.
Este vorba de
acea tactică numită „Aggro” utilizată în conflicte militare:
în timp ce un grup de soldați urmărește mișcările unui grup
inamic, apare un tanc care se năpustește asupra grupului urmăritor
pe care-l va dispersa, dând timp suficient grupului urmărit să se
pună la adăpost sau să acționeze.
Ca să adaptăm la situația
în discuție, populația lumii nu își va mai concentra atenția
asupra unor acțiuni cu efecte neclare (interferarea prin vaccin),
uitând de consecințe sau considerând că vaccinarea n-ar fi fost
un pericol. Asta pentru că a apărut un pericol mult mai mare:
războiul (poate chiar unul nuclear, se vor teme ei).
Deci, pentru mine, conflictul ăsta Rusia-Ucraina este doar o manevră care face parte din planul general de subordonare, control și exterminare selectivă a unor categorii de populații prevăzută în planul general al Ocultei Mondiale (nota C.M.: executantă a programului extratereștrilor malefici).
Trebui să înțelegeți că atât în timpul Războiului Cald cât și al Războiului Rece, ostilitățile sunt create și finanțate de același grup de amici care conduc și manevrează lumea voastră, chiar dacă asta însemnă distrugeri și pierderi de vieți omenești. Pentru ei acestea sunt pierderi colaterale, fără importanță.
(Continuarea
din altă zi)
Swaruu
X (Athena):
Am
observat că
se
întâmplă lucruri și deplasări lângă graniță. Văd cum s-a
creat mult haos și se trag focuri. Multă mișcare a vehiculelor
blindate. Nu știu ce spun ei la știri dar sunt surprinsă că sunt
deja morți.
Rușii nu aveau nicio aeronavă în aer, când am
observat zona, ceea ce ne-a surprins; într-o zonă de
conflict aproape nu existau aeronave, ciudat! Am observat în schimb
o mulțime de SAM (rachete sol-aer). Granița este extrem de
militarizată.
Un alt lucru interesant pe care l-am văzut în
timpul unui zbor pe care l-am făcut deasupra zonei, a fost că
antenele 5G interferau cu avionica, cu radioaltimetrul. Atât cu
aeronavele militare cât și cu cele civile. Așa dar, frecvențele
5G folosesc o gamă care se suprapune celor pe care lucrează
avioanele. Mai ales cu sistemele ILS. Am descoperit asta întâmplător.
Instrumentele dau citiri eronate, ceea ce este periculos căci se pot
provoca accidente. Nu știu câți piloți au observat această
interferență până acum. Calculatorul nostru ECM ne-a indicat că
interferența provenea de la antenele de telefonie mobilă 5G civile.
Cel mai afectat a fost radioaltimetrul (locatorul). Toate acestea pot
fi privite ca amuzamente, sunt însă „jocuri” foarte
periculoase.
Da,
zona este militarizată, sunt conflicte sporadice la granița de est.
Confruntarea armată se efectua cu arme de calibru mic. Totuși zona
era ca un butoi cu pulbere, gata să explodeze. Însă nu este vorba
de un războiul nuclear mondial; nici pe departe. Însă unul
regional va fi cu siguranță. Puteți consemna că Rusia și
Ucraina intraseră în conflict încă din anii anii '90.
Declanșarea
unui războiul deschis se va datora, probabil, unui incident aviatic
(nota C.M.:
n-a fost așa !).
Ei pot spune ceea ce spun mereu, că rușii au doborât un avion
comercial. Asta va face ca publicul să susțină invazia NATO. Se va
spune că Rusia a acționat pentru a-și proteja granițele sau
pentru că Ucraina vrea să devină membră NATO. A doua variantă
este cea mai apropiată de adevăr.
Strategic vorbind, Rusia nu
poate dovedi slăbiciune și nu poate permite instalarea de baterii
antiaeriene SAM și tot felul de baze NATO atât de aproape de
Moscova.
Observați că scenariul
acestui conflict este o copie aproape identică a incidentului cu
rachete din Cuba, din 1961.. Același lucru, dar invers. SUA nu au
putut accepta instalarea de baze și rachete în Cuba, din cauza
apropierii de SUA. Același lucru se întâmplă acum, dar de data
aceasta Rusia este cea care se apără.
Robert:
Atunci ar trebui să se termine cu o blocada internațională a
Ucrainei ?
Swaruu
X (Athena):
Da,
urmând același tipar al crizei rachetelor cubaneze; diferența o dă
faptul că atunci era vorba de o insulă (Cuba) pe când Ucraina este
în interiorul unui continent, și e mai greu de blocat.
Robert:
Cum se va implica NATO în toate acestea, știind că Ucraina nu este
membră NATO?
Swaruu
X (Athena):
Nu
trebuie să uităm că Ucraina are un guvern marionetă a SUA; și
asta de ani de zile. Aderarea la NATO, nu Ucraina o vrea ci Cabala,
Pentagonul și CIA..
Robert:
Dar în Cuba, același lucru s-a întâmplat cu Fidel.
Swaruu
X (Athena):
Da,
numai că invers, Fidel era marioneta Moscovei.
Gosia:
Dar acest conflict e de interes special pentru că anterior Ucraina
era practic o colonie a Rusiei. Asta nu are nicio relevanță?
Swaruu
X (Athena):
Practic
zona aceea (Ucraina) este la fel ca Giza, vechea bază de altădată,
aici fiind vorba de DUMB și conectarea la vechea rețea Bucegi, Giza
etc. Ceea ce a mai rămas din acea bază se află în subsolul părții
de sud a Crimeii, adică, actual, pe teritoriul Rusiei.
Gosia:
Și care este rolul lui Putin aici, are legături cu Karistus?
Swaruu
X (Athena):
Karistus
spune că Putin este al lor, că are „mâinile legate” și că,
de fapt, el nu controlează tot Kremlinul, cu atât mai puțin toată
Moscova și încă și mai puțin, toată Rusia. Totuși, Karistus nu
au dat o declarație cu privire la incidentul în curs.
Dovezile
indică faptul că Putin face parte din aceiași Illuminati, aceeași
Cabală. Dovezile se bazează pe multe lucruri, cum ar fi sprijinul
său pentru „plandemie”, printre altele, și atitudinea lui în
ceea ce privește relația cu Taygeta. În momentul de față,
dovezile arată că el face parte mai mult din Cabală. Puteți vedea
cu ușurință acest lucru, deoarece Cabala nu se angajează
niciodată în operațiuni de anvergură, cum ar fi False Flag-Covid.
Planul lor s-ar prăbuși dacă Putin s-ar opune „plandemiei”.
Prin urmare, Putin este al Cabalei. Relația de cooperare dintre
Rusia și Taygeta s-a încheiat odată cu apariția „plandemiei”.
(Taygeta a fost în contact și cooperare cu Rusia încă de pe
vremea lui Nikita Hrușciov, dar cooperarea s-a terminat prost pentru
el, deoarece contactul în sine i-a distrus viața).
Robert: Cum i-a distrus viața? În ce fel i-a distrus viața lui
Hrușciov?
Swaruu
X (Athena):
Acesta
este un subiect uriaș, dar,
pe scurt: Poliburo-ul (nota
C.M.: biroul politic)
sovietic l-a acuzat pe Hrușciov că acordat Taygeta-ei (nota
C.M.: reamintesc că Taygeta este o planetă aparținând Pleiadelor)
prea mult control și influență asupra guvernului său. Ca urmare
Biroul Politic l-a trimis în exil „voluntar”, de fapt un arest
la domiciliu, în mica sa locuință. L-au mai acuzat că a cedat în
fața americanilor în incidentul rachetelor rusești din Cuba. Este
de menționat că la înalt nivel cei care controlează SUA/NATO și
Rusia, sunt prieteni și toate evenimentele importante de pe Pământ
se produc în conformitate cu agenda și înțelegerile dintre ei .
Conflictul
din Ucraina este direct legat de reacția popoarelor față de
impunerea vaccinării anti-covid, urmărindu-se crearea unui
eveniment mai dur (războiul local) care să determine în lumea
voastră uitarea marelui flagel implementat prin vaccinarea covid
(nota
C.M.: urmările care-i așteaptă pe cei vaccinați, în anii care
vin).
Gosia:
Dar vaccinurile au fost deja administrate oricum iar ăsta este un
fapt consumat ?
Swaruu
X (Athena):
Da,
dar în întreaga lume există o mulțime de oameni care încă nu
l-au primit, deocamdată. Era nevoie (din punctul de vedere al
întunecaților) să nu mai existe opoziție împotriva vaccinării
și a măsurilor și restricțiilor care nu s-au terminat. Chiar și o
parte dintre cei vaccinați („treziți”, în sfârșit !)
începuseră să conteste necesitatea vaccinării și a restricțiilor
nejustificate.
Cabala (iluminații) dorește să creeze mai multă
teamă, mai mult haos, mai multă dezolare prin alte evenimente neplăcute, care
par a fi mai importante, comparativ cu vaccinarea (și efectele ei
viitoare; n.m.).
Scopul final este ca oamenii, toți oamenii, să accepte vaccinarea și să nu se mai revolte când se impun restricții, inclusiv cele legate de formarea unor grupuri. Unitatea, colaborarea și consensul între oameni trebuie distruse, în opinia întunecaților. În acest fel, oamenii pot fi mai bine controlați și manipulați. Planul este să se continue cu măsurile de exterminare și selectare a populației care trebuie (susțin ei) să rămână într-un număr controlabil. Nimeni nu va mai fi interesat de ceea ce se întâmplă cu programul vaccinării forțate, toată lumea se va uita la ceea ce se întâmplă în Ucraina și în vecinătăți. După care, se va relua vaccinarea...cu mai puține proteste, sau de loc (speră ei)*
https://swaruu.org/transcripts/conflict-in-ukraine-direct-extraterrestrial-perspective-athena-swaruu
----------------------------------------------------
* nota C.M.: știți bancul cu sărmanul, capra și Dumnezeu ? Vi-l reamintesc eu, căci se potrivește aici.
Un sărman cu mulți copii, trăia într-o căsuță cu o singură cameră. Singura lor avere era o capră al cărui lapte era singura sursă de hrană pentru familia nevoiașă.
Exasperat de sărăcie și mai ales de lipsă de spațiu, bărbatul s-a prezentat în fața lui Dumnezeu pe care l-a rugat să-l ajute să-și îmbunătățească situația disperată în care trăia împreună cu familia.
După ce l-a ascultat, Dumnezeu i-a cerut omului ca de atunci încolo, în camera în care locuiau, să aducă și capra. I-a spus să revină peste șase luni pentru a-i raporta cum i s-a schimbat viața.
Deși neîncrezător în soluția pe care i-o oferise Dumnezeu, omul s-a conformat: a băgat în casă și capra.
Au urmat zile de coșmar căci capra mirosea, se agita, își arunca „măslinele” peste tot, behăia etc.
La data stabilită, disperat, omul s-a prezentat în fața lui Dumnezeu. A îngenunchiat și a zis:„Doamne, te rog, dă-mi voie să scot capra din casă, căci nu mai rezistăm ! Altceva nu-ți mai cer.”
Și Dumnezeu, „în marea milă a sa”, i-a permis să scoată capra afară. Ajuns acasă, a comunicat familiei decizia Domnului și, bucuroși nevoie mare, au scos din cameră căprița.
Toți s-au simțit fericiți și eliberați, mulțumind Domnului pentru bunătatea și înțelegerea lui.
C.M.
Adevaratul Putin a fost eliminat de mult de catre Cabala si inlocuit cu o clona!A afirmat-o clar si concret prima sa sotie care i-a nascut doua fete!!!Asa ca,nu va mai amagiti inutil,totul este controlat complet si programat de Cabala jidoveasca,iudeo-masonica,khazara si iezuita!!!
RăspundețiȘtergere