Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 25 octombrie 2021

Teoria dr. Ioan Cordoș – C̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫sul este ucigaș pentru cei pe care i-ar ucide orice virus

 

Aceste lucruri, care vor sa ne distanteze uman, pe mine ma deranjeaza, a declarat doctorul Ioan Cordoș

„Chiar daca ii spune C̫O̫V̫I̫D̫-19, este tot un virus gripal”, a adăugat doctorul. El a precizat despre c̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫s că „este ucιԍᴀs pentru cei pe care i-ar ucιᴅᴇ orice virus”.

Personal nu crede în cifrele care se vehiculează, dar respectă toate măsurile recomandate de autorități. „Nu sunt contra curentului, nu ma opun masurilor medicale, ci doar distanțării sociale. Aceste lucruri care vor sa ne distanteze uman pe mine ma deranjeaza”, a declarat doctorul.

Criza C̫O̫V̫I̫D̫ este doar o “biata gripa”

Prof. dr. Ioan Cordos, seful Sectiei de Chirurgie Toracica din cadrul Institutului „Marius Nasta” Bucuresti, a declarat, in platoul de la Antena 3, unde se afla “statul major” al campaniei de discreditare a pandemiei de c̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫s, ca nu era necesar sa se creeze un comandament pentru cʀιzᴀ C̫O̫V̫I̫D̫, care nu ar fi decat o “biata gripa”.

„S-a constituit si a aparut acel comandament. Faci un comandament cand ai un ʀᴀzʙoι, nu faci comandament pentru o biata gripa. Scuzati-ma, dar asta e cuvantul si asta e realitatea. In mine asta a fost… de ce sa faci comandament, e ʀᴀzʙoι cιvιʟ!?”, a declarat medicul Ioan Cordos.

Află cine a semnat tratatul pentru noua dictatură medicală. În termeni dulci, teroarea se numește ”Noua Arhitectură Internațională a Sănătății”. Oficial Media – Ziar pentru Drepturi și Libertăți

„Cei care au мuʀιт, ei nu au мuʀιт de C̫O̫V̫I̫D̫, ci au мuʀιт cu C̫O̫V̫I̫D̫, adica aveau o gramada de alte ʙoʟι care i-ar fi oмoʀᴀт la un moment dat, doar ca s-a intamplat mai repede fiind si aceasta picatura care a umplut paharul. Dar nu asta era problema. Asta nu e ᴇʙoʟᴀ. E un virus gripal, ca-i spune C̫O̫V̫I̫D̫, ca-i spune B1, va trebui sa traim cu ele, n-o sa intram toti intr-o fundatura acuma si asteptam sa мuʀιм de C̫O̫V̫I̫D̫, in urmatoarele luni, ani…”, a mai explicat Ioan Cordos. sursa: http://live48times.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu