Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 21 mai 2021

Zbor deasupra unui … dezastru general. Planul globaliștilor progresează bine și nu putem rămâne decât uimiți de prostia fericită a victimelor

 

Planul globaliștilor progresează bine și nu putem rămâne decât uimiți de prostia fericită a victimelor. După cum spunea Bernanos într-o carte recent tradusă și la noi, cu titlul Franța împotriva roboților : ,, Prostia, de fapt, mi se pare din ce în ce mai mult ca fiind prima și principala cauză a corupției națiunilor. A doua este lăcomia. Ambiția dictatorilor vine doar pe a treia poziție.” Exagerez ? Nu știu. Dar la cele trei cauze eu aș mai adăuga un al patrulea factor agravant. Plăcerea unor mercenari, purtători de carnete de amenzi, mandate sau funcții, de a face rău, de a-și tortura semenii. La noi totuși mult mai puțin numeroși sau cinici decât prin alte țări ,,civilizate,, .


Acum încearcă să-ți imaginezi că-ți scoți masca în metrou. Apoi imaginează-ți că-l trimiți pe micuțul tău fără mască la școală. Veți descoperi că lumea pe care credeți că este rezistentă la ceea ce se profilează foarte bine, e pe punctul de a deveni o veritabilă dictatură, colaborează de fapt voluntar, și cu furie în realitate, pentru aceasta. Acest lucru îi va putea surprinde însă doar pe cei lipsiți de minte.

Rezistența de-a lungul istoriei, trebuie să recunoaștem, nu s-a putut organiza decât pentru a fi mai bine nimicită. Doar naționaliștii au rezistat la început; și cu ce preț… Este însă nevoie doar de zece de mii de jandarmi pentru a pune toată populația cu botul pe labe. Despre supunerea indivizilor de către societatea de consum și societatea tehnologică a scris destul Guy Debord, precum și Lewis Mumford sau John Boorstyn, la vremea lor.

Ar trebui să tragem câteva concluzii, pentru că suntem foarte bine obișnuiți cu masca, așa cum spune pe bună dreptate președintele jupiterian Johannis și mai micul său subaltern docil Cîțu.

Ne-am obișnuit și cu închiderea în case foarte bine și cu porno gratuit pe web și pe Netflix, cu Digi sri tv, Realitatea Plus doi și-un sfert, etc. De asemenea, am înțeles că populația nu vrea vaccinul, dar dacă ne luăm timp să-i explicăm bine și să împiedicăm ,,activismul terorist,, și reacția antivaccinștilor, totul va fi bine, nu-i așa !?

În altă ordine de idei, experții din domeniu o pot confirma, Covidul a generat o catastrofă legală, datorată încălcării de către autorități a legilor, a Constituției, care va dura ani de zile pentru a se recupera economic. Și ani de zile, în ceea ce privește o eventuală restabilire a legii, a statului de drept veritabil, a re-respectului Constituției. Începem să avem informații clare, care demonstrează că suntem luați de proști.

Oamenii ar trebui să reacționeze, este necesar ca oamenii să ceară libertate, nu doar ajutoare. Iar astăzi ceea ce mă surprinde este să vezi cât de greu este să-i faci pe oameni să reacționeze. Nu să facă o revoluție, ci oamenii să ceară, să se bată pentru a obține libertățile pierdute; pentru că dacă nu o facem, pierdem totul.

Ce alte elemente mai sunt necesare pentru a înțelege că suntem într-o dictatură ? Am zis Dictatură, nu (încă) Tiranie. O simplă constatare pe care o poate face oricine.

Oamenii nu vor libertate. Vor pâine și jocuri. Pane et circes, știam asta dinainte. Nu era nevoie să așteptăm pandemia și anul 2021 pentru a afla asta. Dar sistemul dă poporului ceea ce el cere și în schimb el va lua de la cei care au bani în bancă, care sunt o minoritate, și de la proprietari, care sunt și ei o minoritate. În rest oamenii admiră vedetele, iar cei mai bogați oameni sunt acum vedete precum erau sportivii odinioară. Sunt filantropi care vor să vaccineze sau să protejeze planeta… chiar așa…

Voi merge și mai departe de această dată: oamenii nu au niciun motiv să fie împotriva marelui reset. Marea resetare este în aer, nu-i așa !? Există proiectul de a educa tineretul în ideea că poluăm prea mult și că trebuie să ne oprim respirația ca să nu carbonizăm prea mult atmosfera. Un prieten spaniol mi-a spus că generația mai tânără din Spania a fost deja crescută în supunere și robie voluntară și este astfel pregătită de ecologismul orb, pe persoană fizică, care nu vede pădurea din cauza unui fir de iarbă. Vorbim de ecologie dar fără să amintim un cuvânt despre Bayer, Coca-Cola, Monsanto, Toy R Us, Basf și alții.

Oamenii nu au bani dar au datorii, nu au gust pentru libertate, dar au un simț al responsabilității și ecologiei și atunci îi lipsim de muncă; ca să aibă timp de smartphone și mâncare granulată garantată. Nebun cel care încă se împiedică de pietre și de oameni! Mergem înainte. Puțină otravă ici și colo, pentru a obține vise plăcute. Și în cele din urmă o mulțime de otrăvuri, pentru a muri plăcut, inconștient, sau poate chiar voluntar, de ce nu … Este Ora … 25 !?

Ioan Mircea Crăciun (SURSA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu