Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 26 martie 2021

CORUPȚIA BIG PHARMA și goana după vaccinul anti-Covid: SUNTEM ÎNTR-UN DELIR TOTAL !

 29-08-2020

CHRISTIAN PERRONNE, profesor de boli infecțioase și fost șef al Comisiei pentru Boli Transmisibile din Franța, despre CORUPȚIA BIG PHARMA și goana după vaccinul anti-Covid: SUNTEM ÎNTR-UN DELIR TOTAL! Gilead și Bill Gates sunt în conflicte de interese majore.

 

Dr. Christian Perronne, profesor de boli infecțioase și tropicale la Universitatea Versailles-Saint-Quentin-en-Yvelines, șeful departamentului de boli infecțioase la spitalul Raymond-Poincaré din Garches, 15 ani președintele Comisiei pentru Boli Transmisibile ale Înaltului Consiliu pentru Sănătate Publică din Franța, autorul cartii “Există o greșeală pe care nu au făcut-o?” despre gestionarea crizei coronavirus în Franța.

 Fragmente din emisiunea lui André Bercoff de la Sud Radio, iunie 2020:

 „Am făcut parte din sistem, am fost 15 ani președintele Comisiei pentru Boli Transmisibile, am consiliat multe guverne pe timpul multor crize sanitare, am condus grupul de lucru la OMS pe problema vaccinării, știu ce vorbesc. Nu pot înțelege cum toate aceste instituții au putut fi manipulate de industria farmaceutică pentru a ne conduce într-un impas teribil.

Mi se pare evident că, atunci când ne uităm la toate țările care au folosit tratamentul dr. Raoult cu hidroxiclorochină și azitromicină – Grecia, Portugalia, Maroc, chiar și SUA – toate au un procent de mortalitate raportat la numărul de spitalizări de sub 6%, pe când Franța are 20%. E halucinant refuzul de a accepta aceste rezultate pozitive. Fauci a fost de la început împotriva clorochinei, el e foarte atașat de industria farmaceutică și de compania Gilead, în particular. Nu sunt un susținător al lui Trump, dar are meritul de a fi oferit clorochina americanilor, de a fi achiziționat dozele necesare. Vedem că am fost mințiți asupra efectelor acestui tratament și aceasta trebuie să înceteze.

Un studiu în China a arătat ca hidroxiclorochina funcționează, apoi dr. Raoult a tratat 24 de bolnavi la început – nu mulți, dar statisticile semnificative pe un număr mic de bolnavi sunt foarte grăitoare, nu așa cum spun anumiți ziariști sau intelighenția de specialiști, de îmi venea să urlu – apoi pe 80 de bolnavi, pe 1200, acum pe 3700. Deci e clar că tratamentul funcționează. Nici măcar nu ai nevoie, potrivit normelor OMS, de studiu comparativ cu placebo atunci când ai reacție pozitivă în 98% de cazuri. Cei care contestă aceste rezultate sunt cumpărați de industria farmaceutică, nu mi-e frică s-o spun. E o rușine națională.

(…) Un epidemiolog nu poate niciodată spune de la început cum va evolua o epidemie. Însă am putut spune că guvernul și Macron sunt vinovați când nu au anticipat (…) și au spus că totul trebuie dovedit înainte de a lua o decizie asupra tratamentului. S-a spus să așteptăm avizul societăților științifice, când toate acestea sunt corupte, primesc milioane de euro din partea societăților farmaceutice. Am fost scandalizat de această legătură pe care mulți experți o au cu industria farmaceutică, corupție care a făcut ca zeci de mii de francezi să moară, să nu ne fie frică de cuvinte. Cred că tratamentul cu hidroxiclorochină ar fi salvat 25000 de oameni numai în Franța. E enorm! 

Trebuie aruncat în aer tot acest sistem de decizie în domeniul medical, împreună cu toate aceste reviste de specialitate care sunt corupte; inclusiv cele mai mari – JAMA (Journal of the American Medical Association), am văzut scandalul The Lancet. Am denunțat asta când am scris cartea despre maladia Lyme; deja fostul redactor șef al The New England Journal of Medicine a scris acum câtva timp un articol în NY Times denunțând corupția din acea redacție. Richard Horton, redactor șef al The Lancet a scris un pamflet teribil în 2016 spunând că revista e un putregai, însă el a rămas acolo după aceea, ceea ce nu înțeleg – scuipă în supă și continuă să o mănânce?

Primesc, însă, mesaje de încurajare de la mulți reprezentanți ai industriei farmaceutice, pentru că exista și acolo o anumită etică în trecut, deși influență și corupție la un nivel mai mic au existat și înainte. Dar de 20 de ani totul s-a mutat în SUA, cu marile multinaționale controlate din Chicago, New York sau San Francisco, iar filialele franceze sunt obligate să se alinieze. Corupția s-a înmulțit de 10 ori. Știu cum e relația cu industria farmaceutică, am trăit-o, dar eu m-am oprit la timp. Atunci când am început să ocup poziții publice, mi-am spus că e imposibil, nu pot continua să fiu și cu industria farmaceutică.
D
acă aș fi acceptat, acum aș fi milionar. Am refuzat, pentru că nu asta înseamnă medicina pentru mine, ci să vindec oameni ca și cum aș face-o pentru mine, pentru familia mea. Toți medicii generaliști gândesc același lucru astăzi și e o rușine absolută că statul interzice medicilor să prescrie un anumit tratament – e o premieră și un scandal absolut. Când Consiliul Național amenință medici cu radierea, când Agenția medicamentului a început să ancheteze oameni, inclusiv pe mine … ajungem ca în acel adagiu: „mai bine o autopsie bună, decât un tratament fără dovezi”.

(…) Înainte de a vorbi de vaccin, să ne uităm la toate conflictele de interese în SUA: Gilead și Bill Gates sunt în conflicte de interese majore; dacă vedem fluctuația la bursă a Gilead, e clar că au fost interese în spate și că se miza pe beneficii de miliarde din această criză. E respingător să faci asta pe seama sănătății oamenilor. Hidroxiclorochina trebuia demolată, pentru că este un medicament ieftin. În ceea ce privește vaccinul, epidemia e pe cale să dispară, însă Macron și Merkel au declarat că au dat 8 miliarde de euro pentru găsirea unui vaccin pentru un virus; ce e pe cale să dispară! Ce e cu delirul acesta?  

Apoi, durează să dezvolți un vaccin. Pentru un virus relativ cunoscut durează 3 luni, dar pentru unul nou, pornind de la zero, este o întreagă aventură – trebuie testate efectele secundare. Apoi, cum testezi pe populație când pornești de la un virus dispărut? 

Mai este și de scandalul de la Institutul Pasteur, care a validat 24 de teste serologice pentru măsurarea anticorpilor și a declarat că toate sunt foarte bune, iar un cercetător de acolo a contestat arătând că doar unul dintre teste era foarte bun, cel chinezesc, mai sunt 3-4 care sunt mediocre, iar celelalte sunt execrabile. Deci testele nu sunt de încredere. După aceea, vin și ne spun că au apărut din nou 100 de cazuri în China, virusul revine și toți trebuie să ne vaccinăm. Pentru un vaccin trebuie așteptat cel puțin un an. Suntem într-un delir total. ”

Serge, farmacist: „Este o corupție generală a instituțiilor sanitare, o ofensivă Big Pharma de a vaccina întreaga planetă cu vaccinuri nesigure. Obligăm copiii să primească vaccinuri ce conțin produse toxice, mercur, Alușiniu, Formol, perturbatori endocrinieni. Mai multe laboratoare mondiale fac aceasta și deocamdată degeaba depunem plângeri. 

În vaccinurile acestea există pesticide, glifosat, fluorocol. erbicide, ADN fetal uman, care e mutagen, retroviruși, nanoparticule, iar autoritățile iau măsuri împotriva hidroxiclorochinei sub influența FDA și CDC, ultimul fiind proprietar a 20 de licențe de vaccin. E intolerabil!”

Dr. Perronne: Eu nu sunt împotriva vaccinurilor, au salvat foarte multe vieți. Există, însă, o derivă. Acum Bill Gates deține o bună parte din OMS. Un coleg de la OMS mi-a arătat ștatul de plată și era emis de Bill și Melinda Gates. Am văzut la o conferință un reprezentant GAVI al Fundației Gates care prezenta diapozitive frumoase despre cum vaccinează, iar când un francez dintr-un ONG ne-a arătat poze cu locurile în care erau depozitate vaccinurile, într-un hangar bătut de soare unde erau 42 de grade, deși vaccinurile trebuiau ținute la rece pe tot lanțul de livrare, reprezentantul reprezentantul GAVI s-a „topit”. Afacerea lor e să vândă, nu le pasă de africani. La început am crezut și eu că e un filantrop acest Gates – deloc! Franța dă bani Fundației Gates, după care africanii cred că Franța i-a părăsit, dar îi salvează Gates, care face milioane din vânzarea vaccinurilor în țările sărace.

Nu avem nicio nevoie de vaccin pentru acest virus. Virusul e pe cale să dispară și putem foarte bine să tratăm oamenii cu hidroxiclorochină, azitromicină și Artemisia. 

 Vaccinul este o simplă poveste comercială. (…)

 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/christian-perronne-profesor-de-boli-infectioase-si-fost-sef-al-comisiei-pentru-boli-transmisibile-din-franta-despre-coruptia-industriei-farmaceutice-si-goana-dupa-vaccinul-anti-covid-suntem-intr-un/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu