Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 14 decembrie 2020

Comentarii la articolul „Benjamin Fulford 12/7/20: Este timpul să rescriem cărțile de istorie privind Zorii Eliberării Omenirii.”

Îmi permit să fac unele comentarii și observații în legătură cu fulminanta dezvoltare a Chinei, în aproape toate domeniile de vârf ale tehnologiei, observată mai ales în ultimul deceniu și mai ales de când a început „pandemia”.

Mai întâi de toate, câteva cuvinte despre performanța Partidului Comunist Chinez în formarea și canalizarea forței de muncă a celui mai numeros popor, pe calea performanței. Ar fi o greșeală să se considere că celelalte popoare sunt mai puțin înzestrate genetic, numai că PCC a știut cum să pună la treabă și cum să stimuleze dorința naturală de realizare și de câștig a chinezului. PCC aplică performant principiul „biciului și zăhărelului”.

Politica PCC este originală, ea luând de la comunism spiritul dictatorial al partidului unic, unde individul este sacrificat interesului colectiv și de la capitalism, unde contează spiritul întreprinzător, interesul personal, dorința de înavuțire etc.

Desigur, în practică se întâlnesc serioase abateri de la ceea ce ar trebui să caracterizeze fiecare sistem (în sensul că în comunism spiritul individualist și de grup nu dispare iar în capitalism, spiritul întreprinzătorului activ lipsește multora, aceștia refuzând să muncească, preferând să stea cu mâna 
întinsă pentru a primi „ajutorul social”).
C
ombinând, uneori cu cinism, unele dintre caracteristicile celor două sisteme, PCC a adoptat o politică hibridă: 

-) mai întâi, a impus o disciplină de fier în procesul muncii [unde nu se întâlnesc atitudini de tip românesc precum: „noi ne (pre)facem că muncim, ei se (pre)fac că ne plătesc”, „îi dau șefului o bere și mă iartă”, „iau de la medic scutire” etc]. La ei, pentru ne-muncă sau muncă de mântuială, oricând poți fi concediat. În plus „pomana”, numită la noi asistență socială, la chinezi nu există decât în cazurile bine justificate. În rest, fiecare membru al colectivității trebuie să muncească, să depună o activitate care să fie necesară și utilă societății;

-) oferă posibilitatea obținerii unui loc de muncă modest plătit (dar un adevărat rai față de cât se putea câștiga în urmă cu 10-20 de ani). Puhoiul chinezesc este un izvor nesecat de forță de muncă disciplinată; 

-) oferind o forță de muncă ieftină și disciplinată, China a atras ușor din exterior marii producători de bunuri (industriale, farmaceutice, alimentare etc) care și-au deschis fabrici pe teritoriul chinezesc, aducând cu ei, cu această ocazie, tehnologii de vârf din diferite domenii. Mai apoi, aceste tehnologii au fost inevitabil însușite și preluate de chinezi (Asta se și urmărea);

-) oferind și alte facilități, statul chinez a început să producă singur, dar cu tehnologia occidentală, diverse produse (utilaje, echipamente electronice, electrice, mașini, bunuri de larg consum etc) pe care acum le exportă în toată lumea, la prețuri fără concurență, inclusiv în țările care și-au dat tehnologiile pe mâna chinezilor.

Între actuala „pandemie” și creșterea economică rapidă a Chinei există o strânsă și de necontestat legătură.

Astfel, după ce o tulpină de virus (se pare, primit pentru cercetare de la americani) a fost modificată în laboratoarele chinezești, s-a obținut ceea ce cunoaștem a fi virusul Covid 19 [ - cov - referire la obligativitatea ca, în viitor, fiecare persoană să poată circula numai dacă are „acoperire” (face dovada) printr-un certificat că a fost vaccina anti-covid;

id -  înseamnă ID-ul cunoscut și de dv, adică datele de identificare a persoanei, care se va realiza prin introducerea în vaccin a unui nano-chip (ce va conține un program controlat și activat prin rețelele 5C);

- 19 - indică faptul că este al 19-lea tip de coronavirus creat în laboratoare, prin manipularea și modificarea unor tulpini de virusuri existente; conf. comunicărilor lui Matei, acesta a „scăpat” (sau a fost făcut scăpat) din laboratoarele chinezești, răspândindu-se apoi în toată lumea.

Nepregătite pentru a reacționa prompt și eficient (deși au existat atenționări din timp asupra acestor intenții), și dorind să stopeze (tardiv) răspândirea virusului, guvernele majorității țărilor afectate au oprit procesele de producție, au izolat și carantinat populația, au paralizat comerțul, procesul de învățământ și și-au concentrat asistența medicală asupra presupușilor sau realilor bolnavi cu noul coronavirus (neglijând ceilalți bolnavi). Practic, din neglijență condamnabilă, viața societății umane a fost dată peste cap.

Rezervele bancare au fost direcționate spre achiziționarea unor aparate, echipamente, materiale sau medicamente necesare vindecării pacienților, cu coronavirus, blocându-se aproape toate procesele de fabricație și de obținere a celorlalte bunuri, fără de care economia unei țări nu poate supraviețui.  

Terenul era acum pregătit: China, care se afla cu un pas înaintea tuturor, în ceea ce privește evoluția evenimentelor legate de Covid (căci doar ea concepuse, sau se implicase în acest program criminal), s-a grăbit să-și „ofere serviciile” celor care erau în impas.

Mai întâi, chinezii s-au oferit să cumpere activele statelor aflate în recesiune (la prețuri aproape modice), cărora le-au preluat fabricile sau le-au îndatorat financiar.  Acum vinde mărfuri înlocuitoare celor care nu se mai produc în acele țări, din cauza opririi proceselor de producție.

Astfel, China, prima țară în care a apărut noul coronavirus, și-a reluat rapid puținele procese de producție care fuseseră oprite (ca să convingă lumea că și economia chineză a avut de suferit), și-a „turat motoarele” și produce în continuare ceea ce umanitatea are nevoie, devenind cel mai mare exportator de produse în toate domeniile. China știuse astfel cum să-și creeze o imensă piață de desfacere în întreaga lume, printr-un șiretlic dar și printr-o pregătire minuțioasă anterioară lansării „proiectului Covid-19”. Asta înseamnă prosperitate, mană cerească pentru China. 

Europa, America, Asia, Africa, Oceania se zbat să oprească căderea liberă a economiilor majorității țărilor componente, în timp ce China produce la capacitate maximă tot (sau aproape tot) ce restul lumii s-a oprit să mai producă. Și, desigur, China prosperă !!

Pentru cine nu este străin de realitatea universală, în primul rând cea din galaxia noastră, este clar că tot ceea ce se întâmplă are o explicație, în primul rând ezoterică.
Deși știu la ceea ce mă expun, voi încerca să explic ce se întâmplă dincolo de materialitatea 3D, în care umanitatea trăiește.

Din surse ezoterice pertinente și din cunoaștere spirituală, se știe că în prezent sistemul nostru planetar se află într-o perioadă de tranziție și anume în faza de trecere spre dimensiunea 5D, trecând printr-o dimensiune (densitate) tranzitorie, 4D. 

De fapt, noi am intrat în 4D din decembrie 2012, deși foarte puțini conștientizează aceasta, în plan fizic. Ne aflăm în partea de jos a acestei dimensiuni de tranziție și vom avansa (ne vom ridica vibrațional) pe măsură ce ne vom îndepărta de experimentarea planului fizic, manifestând mai mult interes pentru spiritualitate.

Această desprindere de 3D este cumplit de grea, din mai multe motive, cea mai importantă fiind neîncrederea și lipsa noastră de angajare în adoptarea unor principii de viață exclusiv spirituală. Altfel spus, „bătuta pe loc” la care majoritatea dintre noi se dedau, se datorează faptului că ne cramponăm de tot ce este material, considerând că tot ce este fizic este suficient și definitoriu pentru ființa care suntem și pentru lumea în care trăim. Deși nu este deloc așa.

Adevărul la care va trebui să ajungem este că materialitatea noastră nu reprezintă decât poate 1% din ființa noastră totală, formată, după cum se știe, din mai multe corpuri (corp material și corpuri energetice: eteric, astral, mental, cauzal).

Pe scurt, ce vreau să punctez? Faptul că ființa umană nu este nici pe departe definită de corpul său fizic iar umanitatea nu este singura civilizație de pe Terra, din interiorul Terrei sau din afara Terrei (și asta, în primul rând pentru că celelalte forme de viață, pe alte vibrații, nu pot fi depistate cu simțurile noastre 3D)

Nu protestați și nu vă mirați, dar corpul total al planetei noastre este locuit de multe ființe (de rase diferite) care au aceleași pretenții ca și noi, când este vorba de a revendica dreptul de proprietate asupra acestei planete.

Există, indubitabil, în profunzimile planetei grupuri, poate chiar civilizații întregi, de ființe inteligente, aproape toate mai avansate nu numai material dar, mai ales spiritual, decât noi, cei de la suprafață. 

Mai întâi de toate, există în Pământul interior civilizația Agarthei (nota: am găsit și denumirea de Agharta, precum în poza de mai sus), formată dintr-un lanț de comunități care se înscriu aproximativ pe un tor (colac) interior și care comunică între ele prin tunele mai mult sau mai puțin materiale..

Cea mai importantă așezare se numește (asta știe toată lumea!) Telos (plasat în subteranul adânc al Braziliei), oraș condus de Adama.

În afara Telosului, din această comunitate subterană, Agartha, mai fac parte mai multe comunități (orașe) dintre care menționez: Tamassis, aflat într-un plan apropiat frecvențial de planul eteric și localizat pe o verticală sub actualul oraș de la suprafață, Constanța), Apellos (sub Munții Apuseni), Tărâmul Shambalei (care există într-o dimensiune semi-materială, aparținând stratului superior al dimensiunii 4D) și amplasat în subteran, cumva pe verticala unui stat din componența SUA (vezi poza).

La origini, locuitorii acestor comunități subterane provin fie din populația de la suprafață, retrasă cândva în grotele interioare, pentru a se pune la adăpost de fenomene sau evenimente distructive de la suprafață, precum inundații catastrofale (potopul) și scufundări importante ale uscatului (scufundarea Lemuriei și, ulterior, a Atlantidei, consecință a purtării unor războaie în care s-au folosit arme nucleare), fie provin din ființe extraterestre, ajunse pe Pământ cu intenții de explorare-exploatare, ori fortuit, din cauza unor defecțiuni tehnice sau avarii/avarieri ale navelor spațiale în care se aflau.

Mergând înapoi către începuturile umanității, cercetătorii sunt tot mai convinși că civilizația umană își are originile tot „în stele”, mai precis în constelațiile Lyra, Orion și, mai târziu, Sirius (nu mai insist, dar, probabil, ați citit, fie și pe acest blog, despre AN-U, EN-KI și EN-LIL etc)

Se pare că planeta noastră a fost mai mereu o destinație predilectă pentru diverse civilizații sau entități galactice ori universale (umanoizi, reptilieni/reptiloizi, mantizi, draconieni, arhoni, marii albi, luciferieni și, evident, FDL-uri- adică cei din Civilizația lui Dumnezeu, etc), interesul decurgând din bogăția planetei și mediul compatibil cu structura entităților care descindeau pentru o perioadă ori definitiv pe planetă, dar și dintr-o însușire deosebită a ființelor umane cu suflet de a putea produce diverse tipuri de energie (de fapt, de a modela energii prelevate din infinitul depozit energetic al Cosmosului creat de Sursa Divină Creatoare Unică). 

În ceea ce privește dimensiunea în care s-au aflat sau se află, ființele/entitățile ET, inclusiv cele stabilite pe planetă, venite cândva de la suprafață, ele au suferit, de-a lungul timpului, modificări importante ale frecvenței de vibrație, ca urmare a condițiilor de viață (hrană, ambient, educație, credințe, mentalități etc.) existente în interiorul planetei.
În plus,
asupra ființelor pământene s-a exercitat aproape permanent influența entităților ET invizibile (nesesizabile prin percepțiile noastre umane din 3D) și interesate să interfereze cu cei de pe Pământ, cu scopul de a obține de la aceștia energie de diferite calități și vibrații. În interiorul planetei există baze în special reptiliene (inclusiv militare), unele dintre ele lucrând în colaborare cu forțe militare terestre, cu știința și aprobarea principalelor guverne ale lumii (dar, în primul rând, cu aprobarea Ocultei Mondiale - adică a celor care-și spun „Iluminați”).

Șederea pe Pământ, sau în interiorul lui, a reptilienilor, mantizilor, griilor, demoniacilor și chiar a FDL-urilor etc a devenit problematică (pentru ei), în ultimii zeci de ani, din cauza creșterii conștiinței a din ce în ce mai multor ființe umane care se trezesc și refuză (mai ales la nivel subliminal) să să se mai lase interferate și exploatate de aceste entități. Expulzarea întunecaților și FDL-urilor de pe sau din interiorul planetei, în afara sistemului planetar, va însemna anularea sursei de alimentare cu energie de mai joasă vibrație a acestor entități, imposibilitatea continuării efectuării unor experiențe genetice pe ființele umane și alungarea lor din sistemul nostru planetar. Abia atunci ființele umane vor deveni cu adevărat libere.

Dar ce legătură au toate acestea cu China?

Din surse ezoterice pertinente, din sesiuni de regresie în stare de hipnoză (de mare actualitate acum în lume) și din comunicările Ființelor de lumină s-a aflat că în urmă cu zeci de ani, oficialități chineze de cel mai înalt grad au fost contactate de reprezentanți ai unor civilizații ET malefice (reptiliene) care căutau febril soluții de rămânere pe planetă.

În urma tratativelor inițiate, între părți s-ar fi ajuns la anumite înțelegeri legate de acceptarea de către partea chineză a creării unor portaluri energetice de acces pe planetă a forțelor întunecate, folosind spațiul chinezesc; de asemenea, facilități legate de folosirea unor laboratoare de cercetare chinezești, pe subiecte de studiu precum: 

-) hibridarea, manipularea și modificarea genomului uman în scopul obținerii unor produși viabili, care să salveze de la pieire civilizațiile întunecate (cele care și-au pierdut această însușire sau n-au avut-o niciodată, ceea ce le-a determinat să apeleze exclusiv la clonare, tehnică despre care se cunoaște că, repetată, duce la degenerarea însușirilor native și, până la urmă, la dispariția speciei clonate). 

-) O altă temă de cercetare, care face obiectul colaborării, este producerea unor arme biologice, cu efecte distructive în masă a unor potențiali inamici. 

-) Producerea, prin modificarea unor tulpini naturalizate (deci adaptate mediului pământean) de virusuri (covid 19, de ex) care să îmbolnăvească ușor mase întregi de populație, până la punctul la care oamenii vor cere singuri să fie vaccinați anti-virus. 

Scopul este să se ajungă la o vaccinare general acceptată (vedeți bine, chiar dorită de ignoranți!), care să dea posibilitatea celor care „trag sforile” să introducă în corpul uman (fără refuz) substanțe sau nano-boți cu programe, prin care să se obțină un control total, pe viață, permanent și de la distanță (folosind rețelele 5G), asupra fiecărui individ vaccinat. Dispunând de o asemenea cale permanentă de acces (interferare) în corpurile umane, se poate face absolut orice cu acești „cobai”: anihilare, îmbolnăvire, dictarea unui comportament adecvat situației, precum, apatie, acceptare, revoltă, disponibilitate la acte de terorism sau criminalitate, docilitate, înregimentare și, bine-înțeles, producerea de energii de calitatea și în cantitatea dorită de manipulator etc.etc) Totul va fi în mâna și la voința „păpușarilor”, de existența cărora nu vom ști niciodată nimic, dacă nu ne„ trezim”.

În schimb, extratereștrii oferă Chinei tehnologie, documentație și asistență pentru obținerea unor produse care nu au mai fost create pe Pământ.
P
robabil că ultimele realizări chinezești (anunțate și în articolul care face obiectul acestui comentariu) vor fi o confirmare a acestei reciproc-avantajoase colaborări, chiar dacă aceasta se face cu prețul înrobirii civilizației umane pe termen nelimitat.

C.M.

 notă: vedeți și videoclipul https://raintv.eu/bill-gates-admite-ca-vaccinul-ne-va-schimba-adn-ul-pentru-totdeauna-video/?fbclid=IwAR18dPb64hPBnljZdqzDs4h7xs4HQ6FeF6e8TIycSGNDkCYFNSW3a3hG3vs, în care Bill Gates admite că vaccinarea anti-covid ne va schimba ADN-ul.

 

5 comentarii:

  1. D,abun rezumat cui care rezonez.As adauga o intelegere a mea care nu trebuie sa fie blamata dar asa inteleg eu situatia actuala.Deci,China tara supatr-dezvotata tehnologic si economic,suprapopulata cu oameni nereali(fara suflet,dar cu cip) vrea cu tot dinadinsul sa controleze SUA,acestia se prind si creaza covidul care intentioneaza sa omoare clonele.Dar si astia-chinezii, se prind si arunca virusul pe mapamond,profitand de oportunitatea care duce spre vaccinariea nanobotica a omenirii si rezolvand marea problema a trezirii constiintelor ,cu ajutorul retelei 5G care a fost testata la diferite frecvente cu aceasta ocazie un Uhan,unde oamenii cadeau din picioare din cauza brutalitatii frecventelor

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate concluziile, observatiile, la care eu insami am ajuns dupa studiul informatiilor luate din multe surse pe care le-am considerat demne de incredere, toate acestea le=am gasit bine punctate, sintetizate in articolul de mai sus. Va multumim, stimate domn, caci sigur, prin aceasta se mai pot trezi niste constiinte la marile adevaruri, care ne-au fost intentionat ascunse de cei rai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si , ca sa intaresc,intrucatva, veridicitatea observatiei cu avantul dezvoltarii economice a Chinei, relatez urmatoarele. In ultimele 2 luni am facut comenzi on-line la vreo 5 produse diferite. Oricat m-am straduit eu, nu am gasit la acele produse apartenenta tarii producatoare, dar , cand le-am primit, toate obiectele,inclusiv o masina de facut paine . mi-am dat seama ca erau "Made in China".

    RăspundețiȘtergere
  4. Răspunsuri
    1. Interdicția a fost introdusă de cei care controlează lumea, inclusiv mass-media (adică cei pe care îi numim Cabala, „ilumințai”, guvernul din umbră etc) și care încearcă prin toate mijloacele ca adevărul să nu fie cunoscut, astfel încât lumea să nu se „trezească”. Puteți prelua acest articol și-l puteți transmite apoi acolo unde doriți.
      Deci, nu eu am cerut ca aceste articole să NU fie preluate sau distribuite, cum, de altfel, nu eu am introdus restricții de publicare și difuzare a oricărui articol postat pe acest blog. Supravegherea și boicotarea acestui blog este o dovadă în plus că suntem controlați de forțe oculte.
      Const. Mihăilescu.

      Ștergere