Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 13 martie 2016

O formidabilă descoperire: ADN-ul uman poate fi reprogramat prin rostirea profund conștientă a cuvintelor și poate călători în tărâmurile paralele

Oamenii de știință au descoperit că ADN-ul uman e un „internet biologic” reprogramabil cu puteri de neimaginat.
Cercetătorii ruși au făcut un pas uriaș spre înțelegerea vieții și spre descoperirea originii umane. Conform collective-evolution.com, oamenii de știință au ajuns la concluzia că ADN-ul uman este un „internet biologic” cu mult superior celui artificial și, mai mult de atât, au găsit și dovezi științifice pentru un nou tip de medicină în care ADN-ul poate fi influențat și reprogramat cu ajutorul cuvintelor rostite la o anumită frecvență, fără a tăia sau a înlocui o genă.
Studiul cercetătorilor ruși explică direct sau indirect foarte multe fenomene aparent inexplicabile precum clarviziunea, intuiția, actele de vindecare spontană sau la distanță, autovindecarea, aura neobișnuită din jurul anumitor oameni, precum maeștrii spirituali, sau influența minții asupra fenomenelor meteorologice.
Oamenii de știință ruși au descoperit că ADN-ul uman nu este responsabil doar cu construirea trupului, ci este și un mediu foarte bun pentru stocarea datelor informaționale. Doar un procent de 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor, iar această parte a trezit până acum interesul cercetătorilor care se ocupă cu examinarea și clasificarea ei. Restul de 90% este supranumit „junk ADN” și este considerat o parte nefolositoare a ADN-ului, dar tocmai această parte mai puțin interesantă a genomului uman a reprezentat baza celui mai recent studiu al cercetătorilor ruși, ale cărui rezultate au fost revoluționare.
Potrivit oamenilor de știință ruși, ADN-ul nostru servește ca mediu de stocare a datelor și are un rol în comunicare. Lingviștii ruși au descoperit că genomul uman, în special această parte de 90% aparent inutilă a sa, respectă cu strictețe anumite reguli bine definite, exact la fel precum gramatica unei limbi. Astfel, ei au comparat regulile sintaxei, și anume modul în care cuvintele sunt puse împreună pentru a forma propoziții sau fraze, semantica, adică semnificațiile din formele limbajului, precum și regulile de bază ale gramaticii. În urma comparațiilor, lingviștii au descoperit faptul că ADN-ul nostru imită foarte bine gramatica unei limbi, urmează niște reguli foarte stricte și ei susțin că limbajele nu au apărut accidental sau din senin, ci ele sunt, de fapt, o reflexie a comportamentului ADN-ului uman, oamenii fiind programați să poată vorbi una sau mai multe limbi pentru o comunicare optimă.
Biofizicianul și biologul molecular rus Pjotr Garjajev împreună cu colegii săi au analizat cu atenție și comportamentul vibrațional al codului genetic uman și au descoperit că cromozomii funcționează precum un calculator holografic și utilizează radiația laser. Acest lucru înseamnă că au reușit să moduleze anumite modele de frecvență pe o rază laser și în felul acesta au influențat frecvența întregului ADN și deci, informația genetică în sine.
Cercetătorii au dovedit experimental faptul că simple cuvinte și propoziții din limbajul uman, rostite la o anumită frecvență, întotdeauna în țesut viu, vor face ca substanța ADN-ului să reacționeze și să se modifice, demonstrând astfel că organismul nostru este programabil prin limbaj, cuvinte și gânduri folosite la frecvența corectă. Mai mult de atât,, cercetătorii au observat că în vid ADN-ul creează tipare ciudate care pot duce la apariția găurilor negre magnetizate, anumite poduri între universurile paralele pe care ADN-ul le poate folosi pentru a trece în lumi paralele, unde poate lua forme noi de viață.

yogaesoteric
11 martie 2016

4 comentarii:

  1. ati mai revenit cu acest subiect, in care ati si enumerat cuvintele cheie? Sau, cum reglam frecventa de rostire a lor? Ar putea insemna, ca fiecare individ in parte, poate fi un partizan in lupta luminii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Care sunt cuvintele cheie , cum si in ce conditii le putem utiliza.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc! Îmi place enorm ce învăț aici! Respect şi recunoştință pentru tot!

    RăspundețiȘtergere
  4. 1FB09A0B06B44290A5C76727CC4EFE60Caitlin14AF2DDD6B9A4B20A61D9DA6E94EB04A25 septembrie 2024 la 18:15

    DBC646569A384B6C878327766F415D22
    sohbet hattı

    RăspundețiȘtergere