Proteste
împotriva rasismului; coronavirus, principalii; Q, Qanon; salvarea
copiilor; sacrificiu uman; emoții; iubire.
Cu
salutări pline de dragoste din partea tuturor sufletelor aflate pe
această stație spațială; sunt Matei.
Recomandare: mai ales atunci când sunteți inundați de rapoarte media asupra
tulburărilor din întreaga lume, este important pentru sănătatea
dvs. (corp, minte, spirit) să faceți câteva respirații profunde
pentru a elibera energia negativă provocată de starea de stres,
evitând acumularea ei în ființa voastră, unde ar putea produce diverse
dezechilibre. Mulțumesc!
Acum
voi aminti două situații globale care mențin potențialul câmp
energetic al Pământului într-o activitate ferventă.
* Să
vorbim mai întâi despre protestele împotriva rasismului și a
forțelor excesive de poliție, care au început în Statele Unite și
s-au propagat rapid în multe alte țări.
Schimbarea
esențială nu începe cu liderii, ci cu cerințele popoarelor.
Poate
ați văzut imaginile morții lui George Floyd și ați observat
scene neobișnuite: polițistul care avea genunchiul pe gâtul
lui Floyd arăta indiferent, impasibil în timp ce privea persoana
care îl filma, iar cei trei polițiști, care stăteau în apropiere, dovedeau prea puțin interes față ceea ce se întâmpla.
În
momentul în care a început incidentul, acele cinci suflete și
altele din acordurile lor anterioare nașterii și-au modificat
contractele de suflet, astfel încât să se poată manifesta așa
cum au făcut-o.
Aparenta
lipsă de emoții a polițiștilor și lipsa de teamă a lui Floyd
au fost efectul prelucrării lor subconștiente în timp ce acționau
în conformitate cu rolurile lor recent convenite.
S-a
manifestat acest tragic eveniment pentru a se arunca încă odată
problema rasismului pe scena globală, atât de dramatic încât
acest aspect să reamintească umanității racilele rasismului și
necesitatea de a fi cu adevărat eradicat. Civilizația Pământului
a ajuns la limită, când nu mai poate să-și ridice nivelul de
conștiință până când nu va rezolva bigotismului sistemic, pentru
a încheia etapa vindecării societății de acest flagel.
* Cealaltă
situație este legată de răspândirea la nivel mondial a coronavirusului.
Ținând
cont de faptul că majoritatea frontierelor naționale sunt închise
călătorilor, este posibil să vă întrebați cum acest virus a
ajuns în țări în care nu se semnalaseră asemenea cazuri de
îmbolnăvire.
S-a
întâmplat la fel cum s-a întâmplat și în provincia Hunan din
China: virusul a fost răspândit de drone, iar în noile țări,
și prin modificarea genetică a culturilor sau prin lipsa hranei,
care produce malnutriție, slăbind drastic organismul și facilitând
boala.
Deși
cele două zone diferă foarte mult, ambele au fost ținte principale
pentru iluminati pentru a-și răspândi virusul.
Alături
de poluarea intensă a aerului, umanitatea voastră suportă din ce
în ce mai greu tehnologia 5G, care dăunează sănătății
ființelor, în primul rând oamenilor.
Ambele
compromit sistemele imunitare și fac rezidenții susceptibili de a
contracta o boală respiratorie contagioasă.
Oamenii
din țările în care covid-19 a fost mai recent introdus sunt la fel
de vulnerabili.
Ei
au o imunitate scăzută din cauza problemelor de sănătate
existente anterior, cauzate de malnutriție, sau, dimpotrivă, de obezitate, diabet și alte condiții de viață subsidiare.
Numărul
de cazuri și decese în Statele Unite era previzibil [din
cauza suprapoderabilității, stresului și
regimului alimentar excesv și rău alcătuit (fastfood-uri)]
Măștile
împiedică funcționarea normală a căilor respiratorii și asta
afectează grav imunitatea.
Stresul
afectează sistemele imunitare și a fost cauzat, printre altele, de
„șederea acasă”, șomaj în masă, greutăți economice,
îngrijirea copiilor, la părinții care trebuie să muncească
precum și epuizarea personalului spitalicesc și a primilor
respondenți.
Cei
care stau în spatele acestei pandemii vor să credeți altceva, așa
că politica lor este de a îndrepta degetul acuzator asupra celor
care nu poartă mască sau nu respectă „distanțarea socială”, ori asupra celor care deschid prea repede magazinele sau
restaurantele.
Statistic
vorbind, în mod fraudulos se „umflă” numărul cazurilor de
decese provocate de coronavirus, în el cuprinzându-se și cei care aveau
comorbidități. (Asta a făcut ca nr. deceselor din alte cauze să
scadă artificial foarte mult, în această perioadă deși, din
cauza neglijării intenționate sau justificate - lipsa personalului
medical, de ex- decesele bolnavilor cronici s-au înmulțit ).
În
marea lor majoritate, decesele din perioada manifestării covid 19
sunt raportate a fi cauzate de covid. Intenția este răspândirea și
creșterea fricii în inima și mintea oamenilor care, în acest fel,
produc cea mai căutată energie negativă pentru întunecați.
Cu
toate acestea, contrar aparențelor, întunecații pierd teren și,
fără a conștientiza, își „sapă singuri groapa”.
Adevărul
despre originea și conceperea în laborator a acestui virus nu va putea fi ascuns prea multă vreme.
Eliminarea
de pe Internet a mărturiilor persoanelor care știu adevărul nu
împiedică publicarea altor informații veridice etichetate ca
făcând parte din „teoria conspirației”. În final întunecații
vor pierde „pe mâna lor”, căci ei au inițiat această
„pandemie”.
Cititorilor
care au întrebat dacă Bill Gates și Dr. Anthony Fauci sunt printre
cei responsabili de pandemie, le răspundem că DA, aceste două
sumbre personaje fiind puternic implicate în „chestiunea covid”.
Acestora li se alătură CDC, ale cărui „linii directoare” sunt
nonstop dirijate..
Acum
despre Q și Qanon. Potrivit monitoarelor Nirvana pentru Pământ, Q
este gruparea formată din câteva persoane care posedă cunoștințe
personale extinse despre „Statul Profund”, Societatea Secretă,
pe care o numim Iluminați, iar alții se referă la Cabală, Noua
Ordine Mondială, „Guvernul din umbră” și alte denumiri.
Qanon,
este un grup extrem de închegat și solidar de indivizi care
cercetează sau au cunoștințe și informații personale care nu
sunt ușor disponibile publicului. Ei urmăresc mesajele enigmatice
ale lui Q, postate pe un site de internet și le interpretează cu
diferite grade de precizie.
Deoarece
intenția tuturor acestor persoane este de a-i expune pe cei
întunecați, informațiile care provin din Q sau Qanon sunt, de
asemenea, ridiculizate ca făcând parte din „teoria conspirației”.
Media
mainstream (curentul informațional principal) sunt controlate,
informațiile de pe Internet sunt un amestec de autentic și fals,
iar social-media este o platformă fierbinte de opinii, împreună cu
fapte. Deci, discerneți cu atenție informațiile din toate sursele
la care aveți acces. Rețineți că adevărurile pe care le cauți
le găsiți totdeauna, nedeformate, chiar în sufletul vostru.
Întrebare:
„Am
auzit că președintele vostru [președintele Statelor Unite Trump] a
ordonat armatei să distrugă bazele subterane unde au găsit mulți
copii în cuști și i-au eliberat. Vă rugăm să-l întrebați pe
Matthew dacă s-a întâmplat acest lucru. ”
Răspuns:
Monitoarele Nirvana nu pot confirma dacă ordinul de salvare a
venit de la președintele Trump, dar este adevărat că trupele
militare au eliberat sute de copii ținuți captivi în bazele
subterane ale mamușilor (?) Illuminati; apoi au distrus acele baze.
Copiii salvați primesc îngrijiri medicale și psihologice.
Cel
mai diabolic dintre toate ritualurile de pe planetă este cel de
„închinare satanică”. Împreună cu răpirea a mii de copii
din întreaga lume pentru ritualuri, închinătorii marcheză femeile
pe care le sechestrează, astfel încât pruncii lor să poată fi
sacrificați.
Cu
eoni în urmă forțele întunecate au început inoculcarea în
suflete neexperimentate a ideii că sacrificiul uman „a mulțumit
sau a liniștit zeii”. Pe Pământ, această practică satanică se
aplică de milenii.
În
secolele mai recente, iluminații au folosit acele acte nelegiuite
pentru a crea energia fricii, pe care o folosesc drept combustibil
pentru a supraviețui. Ei cred că consumarea părților corpurilor
sacrificate le oferă puteri nelimitate.
Întrebare:
Este
mai bine să rămâi în afara tuturor și să lași oamenii să se
simtă strălucitori și fericiți cu ceea ce fac, sau este mai bine
să-i „luminăm”?
Răspuns:
Oamenilor
trebuie să li se spună dar nu trebuire să li se impună.
Oricât
de șocant ar fi un eveniment, lumea trebuie să îl cunoască.
Aceste practici malefice, indiscutabil, vor dispărea, iar cei
întunecați, implicați, vor fi responsabili pentru faptele lor. De
obicei, înformațiile sunt disponibile (pe anumite surse) pe
internet și vă îndemnăm să vă informați și să le distribuiți
și altora.
Întrebare:
În
viața de zi cu zi întâlnim conflicte emoționale și turbulențe
care nu se încheie niciodată. care de multe ori se îndepărtează
de bucuria vieții. Pierderea controlului emoțional duce inevitabil
la consecințe nedorite. Deci, de ce ni s-au mai dat emoții când,
în cea mai mare parte, raționamentul este un instrument de
supraviețuire mult mai bun?
Răspuns:
Mai întâi să spunem că Pământul este cunoscut în univers ca o
școală specială excelentă care oferă cele mai bune lecții
despre emoții. Din această cauză multe suflete din numeroase
civilizații aleg să se încarneze acolo, astfel încât să poată
depăși emoțiile de joasă vibrație și să le înlocuiască cu
cele superioare.
Dragii
noștri, din propriile noastre vieți am aflat că în a treia
densitate este extrem de dificil să te simți mereu pozitiv și
încrezător, mai ales atunci când vii din civilizații în care ai
cunoscut doar bucurie, bunătate, onestitate, generozitate, iertare,
recunoștință și alte emoții cu vibrații ridicate.
Acum
și aici vă aflați în mijlocul spectrului emoțional al Pământului
care include nerăbdare, furie, dezamăgire, intimidare, descurajare,
disperare, pesimism, frustrare și frică.
Răspândirea
acelor semnzații negative prin radiația luminii emoțiilor înalte, pentru a inspira popoarele Pământului să manifeste o lumea mai bună, pe care o doresc, este motivul pentru care ai ales să fii acolo unde
ești.
Da,
într-adevăr, raționamentul este implicat, dar nu trebuie să scapi
de emoții pentru a folosi judecata bună, a lua decizii înțelepte
și a folosi bunul simț.
Mai
mult, viața fără emoții ar fi o existență nostă și goală.
Ar
împiedica bucuria trăită când se naște un nou membru al familiei,
entuziasmul pentru o acțiune de succes, frumosul din diversitatea spectaculoasă a naturii, fericirea pe care ți-o dă vizita unui
prieten drag etc.
Simpatie
pentru cei care se jelesc, empatie pentru cei care se luptă.
Apoi
este plăcerea care ți-o dau animale de companie, satisfacția pe
care o ai când constați loialitatea celorlalți față de tine și
recunoștința pentru grija și bunătatea pe care o dovedești față
de cineva..
De
ce nu am menționat iubirea? Pentru că iubirea este mult
mai
mult
decât o emoție obișnuită - iubirea este substanța din care sunt
alcătuite sufletele.
Iubiți frați și surori, iubirea este cine
sunteți voi cu adevărat!
Vibrațiile
înalte ale senzațiilor menționate anterior sunt expresii ale
iubirii pe care o radiați, lumina care stă la baza tuturor
eforturilor de a crea epoca de aur a Pământului.
Vă
onorăm pentru serviciul dvs. esențial în această întreprindere
monumentală.
Cu
iubire necondiționată, cea mai puternică forță din acest
univers, vă susținem pe parcursul călătoriei voastre pe Pământ.
___________________
IUBIREA
ȘI PACEA
Suzanne Ward
Suzanne Ward
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu