Incidentul Kinross, un mister neelucidat.

Lisa Trank

February 25, 2020

Traducere Const. Mihăilescu.

Lacul Superior este cel mai mare lac cu apă dulce din lume (nota C.M.: eu știam că Lacul Baikal are cea mai mare rezervă de apă dulce !). La granița cu Canada, masiva cale navigabilă conține structuri imense de granit care datează de milioane de ani. Caracteristicile chei ale maiestusului lac sunt Soo, sau Sault Ste. Funcționează acolo o instalație (agregat) pentru ridicarea și coborârea bărcilor ajutând la fluidizarea navigației navelor între Lacul Superior și Marile Lacuri inferioare. Cheile Sault Ste sunt sub supravegherea Corpului de Ingineri din Armata Statelor Unite și sunt considerate un exemplu remarcabil de realizare în domeniul ingineriei, devenit un obiectiv turistic.
Dar Soo Locks al Lake Superior este și locul unde s-a petrecut incidentul Kinross (Kinross Incident), unul dintre cele mai mari mistere OZN din toate timpurile; cel care i-a bulversat pe experții militari și care a luat în mod tragic viața a doi piloți ai Forțelor Aeriene, în 1953: locotenentul Felix Moncla Jr. și locotenentul Robert Wilson (Second Lieutenant Robert L. Wilson)

Descrierea incidentului Kinross
23 spre 24 noiembrie 1953, era o noapte furtunoasă dar nu neobișnuită, pe Lacul Superior. În ciuda vremii nefavorabile, Comandamentul de Apărare Aeriană a Statelor Unite a detectat un obiectiv pe ecranul radarului care nu ar fi trebuit să fie acolo. Îngrijorat de faptul că un obiect zburător neidentificat, sau OZN, a pătruns în Soo Locks, în teritoriul restricționat, pe căile navigabile esențiale ale Marilor Lacuri. Forța Aeriană a Statelor Unite a ordonat unui avion F-89 C Scorpion să decoleze de la baza Forței Aeriene Kinross (Kinross AFB) și să creceteze la fața locului situația. În avion se aflau doi piloți ai Forțelor Aeriene continentale, dintre care unul avea la activ peste 800 de ore de zbor..
F-89 Scorpion era un avion de luptă, foarte performant pentru acele timpuri.

Dotat cu un tip motor pus în funcțiune în timpul Războiului Rece, avionul fusese mai mult de un deceniu folosit ca mijloc de urmărire și interceptare în zona graniței de Nord a Statelor Unite cu Canada.

Reprezentând unul dintre cele mai puternice avioane de vânătoare, F-89 a fost considerat coloana vertebrală a Comandamentului Apărării Aeriene din America de Nord mai mult de 17 ani.
Piloții: locotenenții Felix Moncla și secundul Robert L. Wilson, nu au mai fost văzuți niciodată, după intarea în această acțiune de urmărire.

Ce s-a întâmplat în acea misiune de interceptare a rămas o enigmă, deși învestigațiile nu au încetat de atunci.
În acea misiune, locotenentul Wilson a raportat că nu a putut intercepta obiectul misterios văzut pe radar, obiect care continua să-și schimbe direcția, viteza și chiar altitudinea. Controlul de la sol i-a îndrumat pe piloți pentru a se apropia cât mai mult de obiectiv. Operațiunea se desfășura la 70 de mile de Keweenaw Point în Michigan, și la 160 de mile nord-vest de cheile Soo.
În acel punct, avionul de luptă urmăritor și OZN-ul au apărut pe ecranul radarului ca fiind cumva conectate. După acel moment, controlul de la sol nu a mai putut localiza pe F-89C. Avionul militar parcă se volatilizase, nu a mai fost detectat nicăieri. La scurt timp, a dispărut de pe ecran și OZN-ul.

Investigația permanentă a Forțelor Aeriene
După o cercetare amănunțită și extinsă, efectuată de Forțele Aeriene ale SUA (USAF), Garda de Coastă a SUA și Garda de Coastă canadiană, prima declarație publicată a fost cea a responsabililor controlului de la sol în care se menționa că avionul de luptă și OZN-ul păreau a se fi contopit în zona aeriană a Keweenaw Point, după care au dispărut (ultimul ieșit din observația radarului fiind OZN-ul).
La scurt timp, comunicatul oficial s-a schimbat rapid, afirmându-se că în raportarea inițială, despre dispariția avionului de luptă, se făcuse o confuzie. Forțele Aeriane ale SUA au susținut că, de fapt, misiunea fusese un succes, constatându-se că era vorba despre un avion cu reacție C-47 al Forței Aeriene Regale canadiene (RCAF); asta în ciuda faptului că Guvernul Canadian a declarat că, în acea zonă, nu avuseseră loc zboruri, în noaptea 23-24 noiembrie 1953.
La scurt timp, Forțele Aeriene au venit cu o completare a poveștii, cum că locotenentul Felix Moncla, care pilota, suferise de un atac de vertij urmare căruia avionul s-ar fi prăbușit în Lacul Superior, lângă Wisconsin. A mai existat și o altă versiune a tragicului eveniment, spusă familiei lui Moncla, în care se afirma că pilotul a zburat prea jos, ceea ce a dus la prăbușirea în lac.
Cu toate acestea, în proiectul Cartea Albastră a Forței Aeriene, cea mai lungă și cea mai extinsă anchetă a unui OZN efectuată de guvernului american, tragicul eveniment a fost pus pe seama vremii. În Raportul Kinross AFB se „justifică” faptul că rămășițele avionului nu au fost găsite și nu au putut fi recuperate niciodată din cauza „marii adâncimi a apei din Lake Superior”.
După ce Forțele Aeriane Americane au schimbat explicațiile în povestea asta, incidentul Kinross nu a mai atras atenția presei.

Asta până în 1955, când Donald Keyhoe, un aviator naval al Marine Marine Corps a început să pună întrebări despre ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte furtunoasă din 1953.
Keyhoe era fascinat de subiectul OZN-urilor, atât de mult încât a devenit cunoscut ca unul dintre ufologii de top din lume, devenind, în cele din urmă, co-fondator al Comitetului Național de Investigații privind Fenomenele Aeriene (NICAP) în 1955, una dintre organizațiile de frunte, care a contestat povestea Kinross a Forțelor Aeriene, precum și alte incidente similare cu farfurii zburătoare, inclusiv Incidentul OZN Mantell din 1948.
Keyhoe nu a fost singurul care s-a întrebat ce se află în spatele eforturilor concertate ale Forțelor Aeriene ale SUA pentru a ascunde adevărul incidentului Kinross? Pentru a înțelege mai bine logica Forțelor Aeriene de a nega implicarea OZN-urile în dispariția F-89C și a celor doi piloți ai acestuia, este important să ne uităm la momentul în care misteriosul incident s-a petrecut.
Incidentul Kinross, OZN-uri și Războiul Rece.
Locația incidentului Kinross a stârnit întotdeauna interesul pasionaților de OZN; de fapt, în 1952, guvernul Statelor Unite vroia să controleze din nou spațiul aerian restrâns al strâmtorilor, din cauza tensiunilor crescute cu rușii, în cursa înarmărilor nucleare și a escaladării Războiului Rece.
Teama americană de comunism și cursa înarmărilor au dus la o serie de observații OZN, cum ar fi în Roswell, New Mexico, în apropiere de Muntele Rainier, Washington, și chiar în capitala Statelor Unite. Publicul american semnala aproape zilnic evenimente OZN, urmând linia președintelui Harry S. Truman, care s-a implicat personal în activitatea proiectului Blue.

Oameni de diferite profesii, cei care susțin că incidentul Kinross se încadrează în categoria accidentelor aeriene ciudate, în timp ce alții, inclusiv cercetătorul OZN John Tenney, susțin că dispariția este legată de o întâlnire cu OZN.

Tenney are o înregistrare cu un membru al Forțeilor Aeriene ale Statelor Unite, în cu o transmisie radio slabă de la locotenentul Moncla, recepționată la câteva ore după ce avionul s-a prăbușit.
Această informație i-a determinat pe mulți să se întrebe dacă fusese vorba de o coliziune sau despre o capturare a avionului F-89C și echipajului său.
De ce Guvernul păstrează de fiecare dată secretul asupra fenomenelor OZN? Pentru pasionații de OZN, secretul din spatele acestor operațiuni militare a întărit părerea grenerală că altele sunt explicațiile, poate legate de incidente extraterestre.
În 1968, la cincisprezece ani de la dispariția supersonicului, reapare cazul prin faptul că piese dintr-un F-89C au fost localizate în apropierea țărmului estic al lacului Superior. În ciuda acestei constatări, guvernul nu a efectuat o anchetă și se pot găsi foarte puține informații despre ceea ce a fost descoperit.
Încă din 2006, rapoartele privind noile descoperiri privind „Incidentul Kinross” au început să reapară atunci când un cercetător OZN a fost contactat pentru a i se comunica precum că rămășițele unui F-89C au fost localizate în partea de jos a Lacului Superior. În e-mail era citat un raport Associated Press și era trimis de un grup care s-a numit „The Great Lakes Dive Company”.

A exitat speranța că, în sfârșit, după 5o de ani, se va putea face lumină în acest caz.
Din păcate, pe măsură ce mai mulți jurnaliști și experți OZN au început să aprofundeze cazul, au început să apară intoxicări cu date false.

Directorul MUFON, cea mai veche și cea mai mare organizație OZN de conducere civilă din Statele Unite, a condus o anchetă extinsă doar pentru a constata că probele erau o farsă.

Până în zilele noastre, incidentul Kinross a rămas neelucidat.

Familiile care și-au pierdut persoanele dragi au rămas fără răspunsuri despre cum sau de ce s-a întâmplat , incidentul rămânând o amintire dureroasă și o dovadă că există forțe care nu doresc ca adevărul să fie cunoscut.

Timp de zeci de ani, publicul a apelat la guvernul nostru și la oficialii săi pentru a oferi răspunsuri. În cazul „Incidentului Kinross”, răspunsurile respective nu au fost date.

Cu toate acestea, atâta timp cât oamenii vor rămâne curioși în privința fenomenului OZN, speranța rezolvării acestui misterios caz, și a multor altora, va dăinui.

https://www.gaia.com/article/the-kinross-incident-an-unsolved-mystery-above-lake-superior