Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 3 mai 2020

Alchimia – o ştiinţă a viitorului, care poate transforma din temelii umanitatea. Descoperirile cercetătorilor ruşi


Au trecut mai bine de trei ani de când doi oameni de știință ruși, Tamara Sahno și Victor Kurashov, au prezentat, într-o conferință de presă desfășurată la Geneva, o descoperire științifică revoluționară care poate să transforme radical sistemul societății umane construit în ultimele milenii: o metodă prin care un element chimic pot fi transformat în alt element chimic. Aşadar, este adevărat: plumbul poate fi transformat în aur!
Ne-am fi aşteptat ca în acest răstimp să fie deja puse la punct câteva aplicaţii ale acestei descoperiri extraordinare. Dar aşa cum în continuare conducem maşini propulsate de carburanţi ce au la bază combustibili fosili şi nu dotate cu motoare cu apă, iar dispozitivele free energy nu îşi găsesc un loc în prim-plan, va mai dura până când omenirea va beneficia de geniul său creator.
Transmutarea chimică ce implică transformarea plumbului în aur mai este cunoscută, în ştiinţele oculte, drept Alchimie. La nivel mondial, și făcând trimitere către conceptul de securitate națională, „ocultismul” oficial continuă să suprime și să ascundă tot ceea ce înseamnă tehnologia energiei libere descoperită de John Bedini, cel care a transformat cu succes cuprul în aur, într-un cuptor încălzit la 5.000°C.
 
John Bedini
Și mai simplu spus, există două moduri de a produce aurul: natural și artificial. Cu ajutorul tehnologiei, acestui element chimic foarte valoros i se pot da variate întrebuințări, nu numai în domeniul industriei electronice, de exemplu. De asemenea, aurul este o componentă activă în organismul uman, fiind unul dintre principalele elemente ce ne-ar asigura un mai bun echilibru biologic intern și o longevitate mult mai mare. Încă de acum câteva mii de ani, aceste deziderate au reprezentat o parte a căutărilor umane.
Așadar, de ce toate cunoștințele și tehnologiile avansate care sunt disponibile umanității nu au fost dezvăluite până acum?!
Răspunsul este că s-a dorit dezvoltarea unei societăți capitaliste orientate numai spre profit, odată cu dezvoltarea unui sistem economico-financiar bazat numai pe bani, ceea ce a încetinit la maxim progresul omenirii, inclusiv intrarea noastră în adevărata Eră Spațială! Societatea capitalistă și elita ei conducătoare ne-au împiedicat accesul la tehnologii foarte avansate și, prin aceasta, la atingerea întregului nostru potențial uman.
Toate tehnologiile avansate descoperite au fost suprimate, în mod deliberat, prin patentarea brevetelor și ascunderea lor în sertare. Acest aspect a condus la exercitarea unui deplin control al societății umane. Dacă dorim să accedem la următorul nivel al evoluției noastre, evoluție ce a fost amânată pentru mai mult de 100 de ani, este necesar ca cei responsabili de boicotarea descoperirilor revoluţionare să fie neutralizați.
În ultimii ani, statele care au aderat la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) au aplicat mai multe metode și strategii ce aveau ca scop modificarea acestei paradigme care afectează nu numai propria lor populație, ci și întreaga planetă.
Pentru a putea slăbi influența dinastiei Rothschild, cea care promovează și protejează acest status-quo, Rusia și China au început să cumpere cantități mari de aur, disponibile pe piață. Acest fapt nu a determinat o creștere semnificativă și imediată a prețurilor aurului și argintului, deoarece aceste prețuri erau sistematic trucate, în scopul de a proteja „integritatea” ofertei legale, moneda de schimb la nivel mondial: dolarul american al Rezervei Federale de Stat.
În prezent, războiul nu ar reprezenta o opțiune viabilă, având în vedere posibilitatea unei nebunii nucleare… garantarea unei distrugeri reciproce. Singura opțiune rămasă ar fi distrugerea sistemului financiar.
Descoperirea revoluţionară a cercetătorilor ruşi
Doi oameni de știință ruşi, teoreticieni și practicieni, au descoperit o metodă de a transmuta orice element chimic din Tabelul lui Mendeelev într-un alt element chimic. Cercetătorii au descoperit metoda în timp ce urmăreau să găsească o soluţie pentru a alimenta o navă spațială folosind orice element chimic care se găsește în spațiu… Din punct de vedere științific este o scuză acceptabilă, într-adevăr.
Procesul de transformare nu implică o reacție nucleară și nici utilizarea apei grele. Privite însă la o scară industrială, consecințele economice ale unui astfel de proces nu pot fi evaluate în acest moment, afirmă cercetătorii.
Extrase din conferinţa de presă de la Geneva, din 21 iunie 2016
Vladislav Karabanov: Astăzi, aici, la Geneva, anunțăm public descoperirea unei tehnologii care, fără exagerare, ar putea fi de o importanță istorică. Esența acestei descoperiri reprezintă dezvoltarea unei metode industriale pentru transformarea elementelor chimice în alte elemente și izotopii aferenți. Ceea ce vă putem spune este că această transformare la nivel atomic se face fără a avea nevoie de reactoare nucleare, fără utilizarea apei grele, sau a altceva ce ține de această metodă.
 
Vladislav Karabanov
Abordarea noastră înseamnă, în esență, biochimie. Este încă prea devreme pentru a înțelege pe deplin importanța economică a acestei tehnologii, la nivel de civilizație umană. Însă, nu ar fi o exagerare să spunem că această descoperire reprezintă o adevărată revoluție, ce va deschide un nou capitol în progresul nostru tehnologic. Deși poate sună cam bombastic, acesta este adevărul.
Arhitecții acestei descoperiri, și tehnologia aferentă ei, sunt cei care conduc cercetările chimiștilor ruși, Tamara Sahno și Victor Kurashov… doi oameni de știință, teoreticieni și practicieni care conduc multe echipe de cercetători, toți aceștia având un rol determinant în descoperirea acestei metode de transformare.
Umanitatea, reprezentată de acești doi oameni de știință, a descoperit această metodă care, literalmente, poate transforma fața lumii… Probabil la fel cum s-a petrecut atunci când a fost descoperită electricitatea, sau, poate, chiar mai mult de atât!
Efectele acestei revoluționare tehnologii vor fi resimțite în sectorul energetic, în medicină, în toate domeniile industriale și, foarte probabil, vor conduce la apariția de noi industrii, cu implicații enorme la nivel de societate umană.
Ceea ce este cel mai important de reținut, este faptul că vă prezentăm o tehnologie deja capabilă să producă produse în cantități industriale, într-o perioadă de doar câteva luni. În ceea ce privește aspectele economice ale acestei descoperiri, am de gând să vă informez despre asta mai târziu…
 
Tamara Sahno și Victor Kurashov
Victor Kurashov: „Doamnelor și domnilor, munca depusă pentru dezvoltarea tehnologiei de transformare a elementelor chimice a început încă din anii ’90. Primele rezultate notabile au fost obținute în anul 1998, dar cea mai mare parte a acestui efort încununat cu succes, efort ce a însemnat sute de experimente, a fost făcută la sfârșitul verii și începutul toamnei anului 2013.
Eforturile ulterioare au fost îndreptate către patentarea muncii noastre și, până când brevetul nu a fost obținut, nu ne-am grăbit să publicăm concluziile. La data de 15 mai 2014 ni s-a rezervat Certificatul de Invenție, în timp ce Brevetul a fost emis la data de 25 august 2015.
Să vă prezint procesul în sine, foarte pe scurt: prima componentă utilizată în proces este minereul în sine, sau un deșeu nuclear. A doua componentă a procesului o reprezintă utilizarea metalelor cu valență ridicată, cum ar fi: vanadiu, crom, mangan, fier, cobalt, nichel, cupru, zinc etc. Oricare dintre acestea sunt conforme cu ceea ce se dorește să se facă, dar avem tendința de a folosi fierul, deoarece este elementul cel mai puțin costisitor. A treia componentă, factor esențial în acest proces, sunt bacteriile. De obicei folosim fierul și sulful, reductorul fiind anumite specii de bacterii alese după anumite criterii: este necesar să fie active, rezistente la radiații și adaptabile la o soluție puternic sărată de minereu suspendat în apă.
Acum, despre tehnologia în sine: minereul, sau deșeul nuclear (nu există vreo diferență între acestea) este procesat de către bacterii, în prezența unor elemente cu valență ridicată, într-un recipient etanș. Procesul de transmutație începe imediat, continuând etapă după etapă, timp de 2 sau 3 săptămâni, până când se obțin elementele dorite. Dacă nu este oprit la timp, acest proces va continua până când se obțin izotopi stabili, ca produs final.”
Producerea unui anumit element înseamnă ceva, pe când utilizarea lui într-un anumit scop este altceva.
Consecința extraordinară a acestei descoperiri
Nu există îndoială că va exista o explozie creativă la nivel planetar, după ce toate aceste tehnologii și echipamente vor fi puse la dispoziția noastră, a tuturor.
Atunci când pe piață există o ofertă excedentară a unui anumit produs, prețul acestuia va scădea până când va deveni accesibil oricui. Respectivul produs va deveni o anatemă a sistemului economic bazat pe profitul obținut din dobânzi și deficit, sistem în care suntem obligați să trăim în prezent.
Pe lângă semnificația științifică a evenimentului, demn de remarcat este și faptul că pentru conferința de presă s-a ales Geneva, capitala sistemului bancar mondial și un centru politic important al Occidentului, ceea ce înseamnă că nu este doar o simplă propagandă prin care rușii au dorit să prezinte lumii, într-un cadru oficial, această nouă tehnologie revoluționară.
Concluzie
Revelarea și utilizarea tuturor acelor descoperiri științifice avansate care au fost ascunse omenirii ar putea face ca toate sistemele convenționale ale societății, precum cel educațional, economic, financiar-bancar și chiar cel polițienesc și militar să devină caduce.
Viitorul este la îndemâna noastră… Este necesar doar să sprijinim acea parte a spectrului geopolitic care manifestă interes și acționează pentru dezvoltarea societății umane.

2 comentarii:

  1. Din pacate "acea parte a spectrului geopolitic care manifesta interes si actioneaza pentru dezvoltarea societatii umane",am incheiat citatul,NU EXISTA!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Rajah3 mai 2020 la 20:00

    Cu o zi înainte de acest interviu, Facebook a șters profilul lui David Icke.
    A doua zi YouTube a urmat și a șters toate videoclipurile sale și întregul său canal.
    Este foarte evident faptul că acest tip de cenzură face parte din ordinea mondială totalitară fascistă care este în curs de desfășurare în momentul de față. De asemenea, este evident că ființele și entitățile din spatele acestui sistem nu vor să auziți adevărurile pe care David le spune.

    Din fericire, o platformă independentă pentru libertatea digitală a fost adusă la viață la
    https://londonreal.tv
    și au transmis un video minunat cu David mai devreme.

    Destul de genial, pe măsură ce intră în escrocheria coronavirusului, rolul 5G și „grila inteligentă” joacă în viitorul planificat pentru această planetă, precum și adevăratul motiv al vaccinărilor.

    Merită să-ți faci timpul, iar dacă nu ai peste 3 ore, fă-ți singur o favoare și cel puțin urmărește ultima jumătate de oră. Dar, dacă este posibil, urmăriți totul.

    Videoclipul poate fi găsit aici:
    https://londonreal.tv/1000000-fighting-for-freedom/
    https://londonreal.tv/1000000-fighting-for-freedom/

    Vă rugăm să vizionați și să le împărtășiți.


    Lumină,dragoste și unitate !

    RăspundețiȘtergere