Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 martie 2020

Meditația Globală din 5 aprilie 2020, ora 2:45 AM UTC (5:45 AM EST ora României)

(Pe 5 aprilie 2020, orele 5,45, ora Rămâniei)


În data de 20 martie 2020, Cobra a postat pe blogul său personal "The Portal" informații foarte importante despre recentul său interviu pregătit și realizat cu ajutorul WeLoveMass Meditation și International Golden Age Group, împreună cu doi invitați de onoare ai blogger-ului, Hoshino. 
Invitatul principal al acestui interviu a fost Cobra, care a furnizat informații proaspete, variate și foarte bogate !
Convingerea mea este că în această perioadă critică, trebuie să fim puternici, prevăzători, cu mare grijă pentru sănătatea noastră și a celor din jur.
Situația globală actuală este o mare oportunitate de a ne pregăti pentru marile schimbări care se apropie, în primul rând să facem tot posibilul să participăm la meditația în masă din 5 aprilie 2020. Această meditație globală are scopul și dă posibilitatea întregii umanități să-și schimbe realitatea, prin trecerea pe o Linie Temporală reală și pozitivă mult mai favirabilă evoluției și nivelului general de trai individual și planetar !
[nota C.M.: în fapt, meditația colectivă, care ni se propune, are ca scop ridicarea frecvenței de vibrație a sistemului nostru planetar (planetă, ca entitate, și ființe), ceea ce va determina TOATE entitățile malefice interferatoare (care, evident, sunt de joasă vibrație), aflate pe/în Pământ (dar și în corpurile noastre) să părăsească de urgență acest sistem planetar, pe care l-au exploatat de mii și mii de ani. Motivul plecării lor de pe Pământ va fi foarte simplu: creșterea nivelului de vibrație peste cel optim acestor entități pentru a putea supraviețui. (Pentru ei, a rămâne pe planetă ar fi ca și cum corpului fizic, uman i s-ar impune să trăiască într-un cuptor încins).
Unii cititori vor fi gata să întrebe: ”dacă este așa de simplu, de ce omenirea a acceptat până acum să fie interferată și manipulată de entitățile malefice?”
Răspuns: pentru că nivelul conștiinței umane din dimensiunea 3D, în care sistemul nostru planetar a existat aproape de la început, a fost foarte scăzut. Din acest motiv, ființa umană nu a crezut (de fapt, nu a fost capabilă să-și amintească) că este cu adevărat liberă și că poate să-și impună voința în fața oricărei forțe ori entități din univers, care îi violează spațiul sacru de manifestare. Acest drept îi este consfințit prin Legea Liberului Arbitru, promulgată de Creator. Entitățile malefice (reptilieni, mantizi, draconieni, demoniaci, grifoni,arhoni, grii etc, și, din păcate, FDL-uri), mai toate create mult înaintea ființei umane, cunosc această lege și, din acest motiv, atunci când intenționează să interfereze o ființă, cu suflet (umană, dar nu numai), îi crează acesteia o situație limită (de pericol iminent) în care ea se simte amenințată, nefiind conștientă că, de fapt, este nemuritoare (ca parte subliminală) și că fizicitatea sa nu este decât un vehicul pe care și l-a asumat la încarnare pentru a putea interacționa cu mediul material și a experimenta, după care, la încheierea contractului de viață cu care a venit, îl abandonează.
În acel moment de cumplită frică, entitatea malefică se înfățișează (în plan fizic, ca hologramă sau în plan astral, de data aceasta relaționând cu sufletul) viitoarei victime, tot holografic, sub formă de înger, ori altă făptură în care victima are încredere sau la care se închină, și-i propune să-i accepte sfaturile, ajutorul și îndrumarea, dacă este de acord să facă o înțelegere, un contract. În marea majoritate a cazurilor, în acel moment, victima acceptă încheierea și semnarea unui contract al cărui conținut nu i se prezintă întegral, principalele prevederi contractuale fiindu-i eronat prezentate ori, ascunse.(Același lucru se întâmplă și la Consiliile de încarnare/reîncarnare).
Odată acceptul primit, și contractul semnat, entitatea interferatoare pune stăpânire pe victima sa, adică pe corpul său fizic. emoțional, mental (uneori, și pe cel subtil) dictându-i și determinându-i comportamentul, tipul emoțiilor și raționamentele.

Totul are un scop: determinarea ființei interferate ca prin tot ceea ce face și gândește să producă energie de joasă vibrație, cu care interferatorul se hrănește sau pe care o folosește ca materie primă în tot ceea ce-și crează (inclusiv mijloace de transport energetice, ori anumite tipuri de implanturi).
Însă, mai există (în special în cazul mantidelor și al reptilienilor) un scop: procrearea de urmași, prin utilizarea organelor de reproducere ale ființelor umane de la care prelevează substanță seminală, pentru creare de hibrizi, sau pe care le folosesc ca incubatoare pentru fetușii creați, în experimentări (în general, la nivel ezoteric).
Aceasta din cauză că aceste entități nu au avut de la început, ori și-au pierdut de-a lungul timpului (din cauza greșelilor proprii), însușirea de a procrea.
Pentru menținerea numărului de indivizi ai propriilor rase, aceste entități s-au folosit, în primă instanță, de tehnica clonării. Din păcate pentru ei, repetarea clonării (clonarea clonelor) conduce inevitabil la degenereșcență, la obținerea de indivizi din ce în ce mai slabi genetic, la decădere morală, fizică și intelectuală. Aceasta înseamnă că acea specie este practic condamnată la pieire, mai ales dacă se ține cont de faptul că niște indivizi neviabili devin ținte ușor de capturat de alte rase războinice din univers. Evoluția unor asemenea civilizații devine imposibilă și se încheie cu dispariția acelei specii.
În sfârșit, mai este un motiv (poate cel mai important) pentru care ființele umane sunt interferate: AU SUFLET.
A avea suflet înseamnă enorm, pentru evoluția individuală și de grup a oricărei făpturi.
Printre însușirile care le particularizează pe ființele cu suflet putem enumera: procrearea, empatia, solidaritatea, spiritul de sacrificiu în folosul aproapelui, trăirea unor stări extatice, puterea de a rezista provocărilor (stoicismul), eroismul, evoluția spirituală nelimitată, apropierea și iubirea SURSEI CREATOARE UNICE, cea din Lumină Adevărată.
Capacitatea de a IUBI conferă deținătorului cea mai puternică forță a Universului și Mutiversului. Ființa posesoare a unei stări de IUBIRE INFINITĂ (fără obiect) dispune de PUTERI NELIMITATE, în toate sensurile și direcțiile creației].


---------------------------------------------------------------------------
În concluzie: Această schimbare datorată Meditației pentru Linia Temporală de Ascensiune & Meditației pentru Inhibarea și Distrugerea Coronavirusului, va ajuta decisiv la eradicarea totală de pe planetă a acestui virus dar și la o intrare pozitivă și binecuvântată a sistemului nostru planetar în Era Vărsătorului, programată a se produce în acest an.

Cu toții suntem de acord că dacă, prin voința noastră comună, focalizată ca un laser într-o singură direcție, pe o singură țintă [în timpul Meditației în Masă din 5 aprilie 2020, de la ora 2:45 AM UTC (5:45 AM EEST ora României)], se va atinge măcar masa critică de 144.000 oameni, care vor medita simultan, obiectivele (eradicarea epidemiei de coronavirus și modificarea Liniei Temporale a Pământului și umanității), vor fi atinse. 

Organizatorii mizează pe participarea a cel puțin 1 milion de oameni. Aceasta ar putea schimba definitiv și ireversibil Linia Temporală în care trăim acum, ceea ce ar conduce la schimbări benefice atât la nivel individual cât și colectiv.

Tuturor, dar mai ales scepticilor, le garantăm că într-adevăr a venit momentul favorabil și rarisim (determinat de cele mai bune poziționări astronomice și astrale) pentru ca voința marii majorități a umanității să se împlinească.

Putem să creăm o lume mai dreaptă și mai bună, printr-un exercițiu care nu ne cere aproape niciun efort, doar determinare.


https://evak2019.blogspot.com/2020/03/interviul-cu-cobra-linia-temporala-de.html

4 comentarii:

  1. Multumesc din suflet Condor, voi fii alaturi cu tota fiinta mea, unindu-ne vom salva planeta, cu totii suntem fiinte de lumina... Va imbratisez cu toata inima mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din adancul sufletului pentru dedicatia ta pentru sufletul tau bun, pentru intensa ta munca spirituala, pentru daruirea ta neconditionata. Esti unic om bun cu har divin. Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze sa ai in viata tot ce iti doresti si mai ales multumirea sufleteasca cu
    Sanatate si mult bine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc 🙏 Multumesc 🙏 Multumesc 🙏

    RăspundețiȘtergere