25 septembrie 2019 de Cristina Valenzuela
Traducere Const. Mihăilescu
IESU (Iisus)
SSS-IM (ESSKNES) primeau instruire în „școlile misterelor” ariene (ARI-AN).
În antichitate ei se localizau pe pământurile deșertice ale Orientului Mijlociu.
Acest popor se considera îndreptățit ca unul dintre ei să urce pe Tronul Pământului și să conducă întreaga omenire a planetei.
Însă „unsul” trebuie să fie descendent fie din Domnul Cuvântului (deci, Siriusan), fie din Zeița-Mamă (de pe Orion).
Cercul restrâns al conducătorilor SSS-IM începe căutarea unui posibil candidat. Viitorul rege trebuia să fie un inițiat, înstruit în „Mistere” ... și de-al lor.
Însă, în paralel, un al doilea grup de inițiați, instruiți și educați la Școala Misterelor Siriusiene, se aliază în secret cu ASAR (Sirius)
În acest fel, competitorii pentru ocuparea tronului planetar vor fi: N-ASAR-IM (Dumnezeul Siriusian sau Nazarenes), din partea siriusiană și un IBRU (Orion). Între cei doi candidați urma să se desfășoare competiția.
Ce a urmat:
În Orientul Mijlociu antic, se năștea un copil în Casa (neamul) lui David, care făcea parte din linia genetică siriusiană.
Inițiatorii din Orion consimt ca acest copil, împreună cu alții câțiva, să fie potențial candidat la împărăția Regatului Pământului.
MAGII (MG), plecați din Orion, vin să-și prezinte omagiile și recunoașterea față de pruncul născut, căci el va purta sămânța viitorului popor.
Copilul nimit Iosua (nota C.M.: Iisus) va trăi o viață normală, dar la împlinirea vârstei, va fi trimis la „Școala Misterelor” în Est, pentru a primi învățătura la care era programat. Acolo, Iosua învață ceea ce trebuie să știe și cum să se comporte când va fi rege.
Este îndoctrinat și i se dovedește, prin exemplificări, că el este „Fiul singurului DUMNEZEU”.
Este, deci, atent fomat și educat pentru viața monahală dar și pentru a ocupa o poziție de putere în societate.
Trebuie menționat că în „Școlile Misterelor” se perpetua mitul Unui singur DUMNEZEU care, pentru devoțiunea totală față de el, puteai fi recompensat, după moartea corpului tău fizic. Se pretindea că, pentru a obține „mântuirea”, ființa umană trebuia să recunoască biserica și să se supună dogmelor ei, fiind gata să se sacrifice pentru „dreptatea divină”.
Fundamentul Imperiului Reptilian se baza pe o totală ascultare și umilință față de DUMNEZEU, (acel dumnezeu fiind, desigur, reptilian).
Prin școlile prin care trece, Iosua devine un inițiat, dar rămâne mult de discutat în ce a constat acea îndoctrinare și instruire.
De altfel, cu trecerea timpului, Iisus intuiește că ceva nu pare a fi chiar corect, în ceea ce i se predase.
Acest gând devine o preocupare care-l va însoți toată viața, cât va fi pe Pământ. Vagi amintiri curg prin mintea lui, sentimente și gânduri de blasfemie și sacrilegii îi inundă ființa.
El caută mângâierea și clarificarea în deșert (nota C.M.: referire la cele 40 de zile petrecute în deșert, perioadă când a fost ispitit). Simte nevoia imperioasă de clarificare și de curățare sufletească.
În pustiu fiind, când deavolul s-a apropiat de el, era destul de speriat, atât de mult încât era pe punctul să renunțe. Însă, într-o noapte, o voce necunoscută i s-a adresat pentru a-l liniști și a-l îmbărbăta. Vocea era a unei ființe EA-SU, unul dintre puținii profesori rămași, deținător al secretelor prințului EA.
Când învățătorul s-a așezat lângă el, Iosua a prins curaj, s-a simțit îmbărbătat, înțelegând că viața lui era pe cale să se schimbe. În următoarele ore, făptura întunecată a străinului a început să-i vorbească despre ceea ce învățase și el la „Școala Misterelor”, ceea ce, pentru el, a fost o mare ușurare.
Însă, pe măsură ce orele treceau, străinul întunecat a adăugat noi piese la puzzle-ul despre care Iosua nu auzise până atunci. Iosua a simțit o imensă dorință de a auzi mai multe. Străinul a continuat, astfel că orele s-au transformat în zile, zilele s-au transformat în săptămâni.
Când a venit vremea, „Profesorul” s-a ridicat în picioare iar Iosua a rămas într-o febrilă așteptare. El știa că ceea ce spunea străinul era adevărat. A înțeles atunci cât de „adormită” era omenirea.
Se gândea cum și de ce el, Iosua, fusese atât de binecuvântat dar și de blestemat.
KA-SU (străinul întunecat) avea să vină din nou la el, Iosua știa asta, dar orice acțiuni viitoare întreprinse ar fi trebuit să plece de la Joshua însuși.
Va veni un moment în care va trebui să acționeze; deocamdată va trebui să își facă planuri.
La urma urmei, el, Iosua era „alesul”, nu-i așa?
S-a întrebat de ce primise acel nume, și imediat a înțeles: era un IESU ... dar și un EA-SU.
Însă lui IESU i s-a transmis și că mai exista un alt candidat la tronul umanității pământene, de fapt un concurent al său, care se găsea tot în pustiu, nu departe de locul unde se afla el și că față de acesta ar trebui să simtă prietenie. Nu a fost foarte surprins când i s-a comunicat că „celălalt” făcea parte din același neam cu el, același sânge.
Cu o oarecare consternare, el a aflat că „celălalt” fusese primul sosit în această încarnare: era mai în vârstă decât el câteva luni. I s-a părut că asta va conta, când va fi vorba de desemnarea „alesului”. Din acest motiv Iisus transmite celui de al doilea IESU să nu-i stea în cale, în ceea ce privește recunoașterea.
Ați înțeles că acest „al doilea” era chiar vărul său, Ion Botezătorul.
În „sferele înalte” s-a decis înlăturarea acestui „rival” care, undeva, în adâncul ființei sale, se pretindea „unsul” legitim.
Așa că, s-au creat acele evenimente care au dus la decapitarea lui Ioan (nu mai reluăm povestea) .
După ce a auzit de decapitarea vărului său Ioan, IESU (Iisus) și-a conturat mai bine viitorul. Îl ajuta în acest demers și faptul că „ceremonia botezului” avusese deja loc (era un fel de recunoaștere a întâietății sale).
În procesul de recunoaștere monahală, el trebuia să devină rabin, ceea ce împunea să se căsătorească, asta fiind tradiția și legea. Pentru a se îndeplini profeția, era nevoie ca „Unsul” să fie căsătorit cu o urmașă a Zeiței Mame. Astfel că, în scena vieții sale efemere, apare Maria Magdalena. În pofida a ceea ce se știe sau se crede, IESU (Iisus) a fost căsătorit cu Maria Magdalena cu care a avut copii.
Cu această condiție îndeplinită, IESU devine rabin cu drepturi depline, dar și cu responsabilități adecvate.
El s-a dovedit a fi atât un inițiat, cât și un onorat rabin. La acel moment, cerințele timpurii ale profețiilor erau îndeplinite.
Era momentul să înceapă etapele finale.
IESU știa că va avea nevoie de sprijin public.
Caiafa, preotul șef al templului, precum și Pontius Pilat, reprezentantul Imperiului Roman, vedeau cum îngrijorare cum popularitatea lui Iisus creștea vertiginos și înțelegeau dificultatea de a ataca un om care avea simpatia poporului. În consecință, s-au decis doar să-l oprească din a deveni un sfânt, fără să-l elimine.
Între timp, IESU a început să călătorească tot mai mult, inclusiv în mediul rural, unde dădea sfaturi, consilia, vindeca și își asuma rolul de avocat al poporului.
Masele îl iubeau pentru ajutorul pe care-l primeau dar și pentru blândețea și înțelegerea pe care el le dovedea.
Printre altele, în secret, fanaticii lui adepți atacau chiar și gărzi romane, pe care uneori nu pregetau să le dezarmeze, pentru a demonstra că romanii nu erau invincibili și că populația, dacă s-ar uni, n-ar avea de ce se teme.
Pe măsură ce timpul trecea, grupul susținătorilor dar și al celor care mergeau în pelerinaj cu Iisus, s-a mărit, devenind un adevărat alai.
Deși se făceau multe donații, pentru susținerea cauzei sale, ajutoarele materiale se dovedeau mereu insuficiente, pentru a putea hrăni gloata tot mai numeroasă a celor care-l urmau în pelerinaj.
Pentru completarea sumelor de bani necesari, grupul susținătorilor săi iniția și acțiuni în forță, în unele piețe, când apariția lui Iisus acapara toată atenția mulțimii. Aceste acțiuni în forță aveau succes deoarece lumea cunoștea că mulți practicau hoția „autorizată”, mai ales în piețele în care se schimbau bani. În timp ce în mulțime se exacerba sentimentul de răzbunare împotriva cămătarilor și șmenarilor, lumea se înfierbânta astfel că degringolada care se crea ajuta „grupurile de acțiune” să „confiște” sume importante, atât de necesare grupului de însoțitori. Când gărzile romane apăreau, deja cei care „operaseră” erau de mult dispersați.
Așa cum se aștepta IESU, publicul îi susținea acțiunile, nimbul său de erou popular luând din ce în ce amploare. Aceasta a determinat Sanhedrinul Templului, să ia hotărârea ca acest „haiduc” să fie oprit și chiar eliminat.
Planul de acțiune întocmit părea fără cusur, dar punerea lui în aplicare a condus la un rezultat neașteptat.
În degringolada care se iscase, fiul cel mare al lui Iisus [!!] (component al alaiului însoțitor) nu observase sosirea gărzilor romane astfel că este capturat (arestat).
Ca tată, IESU era îngrijorat; înțelegea că, în dorința sa de răzbunare, Maimarele Preoților (Caiafa), putea pune în pericol viața fiul său. Pentru a-și salva fiul, Iisus era gata să se sacrifice.
(va continua)
Traducere Const. Mihăilescu
IESU (Iisus)
SSS-IM (ESSKNES) primeau instruire în „școlile misterelor” ariene (ARI-AN).
În antichitate ei se localizau pe pământurile deșertice ale Orientului Mijlociu.
Acest popor se considera îndreptățit ca unul dintre ei să urce pe Tronul Pământului și să conducă întreaga omenire a planetei.
Însă „unsul” trebuie să fie descendent fie din Domnul Cuvântului (deci, Siriusan), fie din Zeița-Mamă (de pe Orion).
Cercul restrâns al conducătorilor SSS-IM începe căutarea unui posibil candidat. Viitorul rege trebuia să fie un inițiat, înstruit în „Mistere” ... și de-al lor.
Însă, în paralel, un al doilea grup de inițiați, instruiți și educați la Școala Misterelor Siriusiene, se aliază în secret cu ASAR (Sirius)
În acest fel, competitorii pentru ocuparea tronului planetar vor fi: N-ASAR-IM (Dumnezeul Siriusian sau Nazarenes), din partea siriusiană și un IBRU (Orion). Între cei doi candidați urma să se desfășoare competiția.
Ce a urmat:
În Orientul Mijlociu antic, se năștea un copil în Casa (neamul) lui David, care făcea parte din linia genetică siriusiană.
Inițiatorii din Orion consimt ca acest copil, împreună cu alții câțiva, să fie potențial candidat la împărăția Regatului Pământului.
MAGII (MG), plecați din Orion, vin să-și prezinte omagiile și recunoașterea față de pruncul născut, căci el va purta sămânța viitorului popor.
Copilul nimit Iosua (nota C.M.: Iisus) va trăi o viață normală, dar la împlinirea vârstei, va fi trimis la „Școala Misterelor” în Est, pentru a primi învățătura la care era programat. Acolo, Iosua învață ceea ce trebuie să știe și cum să se comporte când va fi rege.
Este îndoctrinat și i se dovedește, prin exemplificări, că el este „Fiul singurului DUMNEZEU”.
Este, deci, atent fomat și educat pentru viața monahală dar și pentru a ocupa o poziție de putere în societate.
Trebuie menționat că în „Școlile Misterelor” se perpetua mitul Unui singur DUMNEZEU care, pentru devoțiunea totală față de el, puteai fi recompensat, după moartea corpului tău fizic. Se pretindea că, pentru a obține „mântuirea”, ființa umană trebuia să recunoască biserica și să se supună dogmelor ei, fiind gata să se sacrifice pentru „dreptatea divină”.
Fundamentul Imperiului Reptilian se baza pe o totală ascultare și umilință față de DUMNEZEU, (acel dumnezeu fiind, desigur, reptilian).
Prin școlile prin care trece, Iosua devine un inițiat, dar rămâne mult de discutat în ce a constat acea îndoctrinare și instruire.
De altfel, cu trecerea timpului, Iisus intuiește că ceva nu pare a fi chiar corect, în ceea ce i se predase.
Acest gând devine o preocupare care-l va însoți toată viața, cât va fi pe Pământ. Vagi amintiri curg prin mintea lui, sentimente și gânduri de blasfemie și sacrilegii îi inundă ființa.
El caută mângâierea și clarificarea în deșert (nota C.M.: referire la cele 40 de zile petrecute în deșert, perioadă când a fost ispitit). Simte nevoia imperioasă de clarificare și de curățare sufletească.
În pustiu fiind, când deavolul s-a apropiat de el, era destul de speriat, atât de mult încât era pe punctul să renunțe. Însă, într-o noapte, o voce necunoscută i s-a adresat pentru a-l liniști și a-l îmbărbăta. Vocea era a unei ființe EA-SU, unul dintre puținii profesori rămași, deținător al secretelor prințului EA.
Când învățătorul s-a așezat lângă el, Iosua a prins curaj, s-a simțit îmbărbătat, înțelegând că viața lui era pe cale să se schimbe. În următoarele ore, făptura întunecată a străinului a început să-i vorbească despre ceea ce învățase și el la „Școala Misterelor”, ceea ce, pentru el, a fost o mare ușurare.
Însă, pe măsură ce orele treceau, străinul întunecat a adăugat noi piese la puzzle-ul despre care Iosua nu auzise până atunci. Iosua a simțit o imensă dorință de a auzi mai multe. Străinul a continuat, astfel că orele s-au transformat în zile, zilele s-au transformat în săptămâni.
Când a venit vremea, „Profesorul” s-a ridicat în picioare iar Iosua a rămas într-o febrilă așteptare. El știa că ceea ce spunea străinul era adevărat. A înțeles atunci cât de „adormită” era omenirea.
Se gândea cum și de ce el, Iosua, fusese atât de binecuvântat dar și de blestemat.
KA-SU (străinul întunecat) avea să vină din nou la el, Iosua știa asta, dar orice acțiuni viitoare întreprinse ar fi trebuit să plece de la Joshua însuși.
Va veni un moment în care va trebui să acționeze; deocamdată va trebui să își facă planuri.
La urma urmei, el, Iosua era „alesul”, nu-i așa?
S-a întrebat de ce primise acel nume, și imediat a înțeles: era un IESU ... dar și un EA-SU.
Însă lui IESU i s-a transmis și că mai exista un alt candidat la tronul umanității pământene, de fapt un concurent al său, care se găsea tot în pustiu, nu departe de locul unde se afla el și că față de acesta ar trebui să simtă prietenie. Nu a fost foarte surprins când i s-a comunicat că „celălalt” făcea parte din același neam cu el, același sânge.
Cu o oarecare consternare, el a aflat că „celălalt” fusese primul sosit în această încarnare: era mai în vârstă decât el câteva luni. I s-a părut că asta va conta, când va fi vorba de desemnarea „alesului”. Din acest motiv Iisus transmite celui de al doilea IESU să nu-i stea în cale, în ceea ce privește recunoașterea.
Ați înțeles că acest „al doilea” era chiar vărul său, Ion Botezătorul.
În „sferele înalte” s-a decis înlăturarea acestui „rival” care, undeva, în adâncul ființei sale, se pretindea „unsul” legitim.
Așa că, s-au creat acele evenimente care au dus la decapitarea lui Ioan (nu mai reluăm povestea) .
După ce a auzit de decapitarea vărului său Ioan, IESU (Iisus) și-a conturat mai bine viitorul. Îl ajuta în acest demers și faptul că „ceremonia botezului” avusese deja loc (era un fel de recunoaștere a întâietății sale).
În procesul de recunoaștere monahală, el trebuia să devină rabin, ceea ce împunea să se căsătorească, asta fiind tradiția și legea. Pentru a se îndeplini profeția, era nevoie ca „Unsul” să fie căsătorit cu o urmașă a Zeiței Mame. Astfel că, în scena vieții sale efemere, apare Maria Magdalena. În pofida a ceea ce se știe sau se crede, IESU (Iisus) a fost căsătorit cu Maria Magdalena cu care a avut copii.
Cu această condiție îndeplinită, IESU devine rabin cu drepturi depline, dar și cu responsabilități adecvate.
El s-a dovedit a fi atât un inițiat, cât și un onorat rabin. La acel moment, cerințele timpurii ale profețiilor erau îndeplinite.
Era momentul să înceapă etapele finale.
IESU știa că va avea nevoie de sprijin public.
Caiafa, preotul șef al templului, precum și Pontius Pilat, reprezentantul Imperiului Roman, vedeau cum îngrijorare cum popularitatea lui Iisus creștea vertiginos și înțelegeau dificultatea de a ataca un om care avea simpatia poporului. În consecință, s-au decis doar să-l oprească din a deveni un sfânt, fără să-l elimine.
Între timp, IESU a început să călătorească tot mai mult, inclusiv în mediul rural, unde dădea sfaturi, consilia, vindeca și își asuma rolul de avocat al poporului.
Masele îl iubeau pentru ajutorul pe care-l primeau dar și pentru blândețea și înțelegerea pe care el le dovedea.
Printre altele, în secret, fanaticii lui adepți atacau chiar și gărzi romane, pe care uneori nu pregetau să le dezarmeze, pentru a demonstra că romanii nu erau invincibili și că populația, dacă s-ar uni, n-ar avea de ce se teme.
Pe măsură ce timpul trecea, grupul susținătorilor dar și al celor care mergeau în pelerinaj cu Iisus, s-a mărit, devenind un adevărat alai.
Deși se făceau multe donații, pentru susținerea cauzei sale, ajutoarele materiale se dovedeau mereu insuficiente, pentru a putea hrăni gloata tot mai numeroasă a celor care-l urmau în pelerinaj.
Pentru completarea sumelor de bani necesari, grupul susținătorilor săi iniția și acțiuni în forță, în unele piețe, când apariția lui Iisus acapara toată atenția mulțimii. Aceste acțiuni în forță aveau succes deoarece lumea cunoștea că mulți practicau hoția „autorizată”, mai ales în piețele în care se schimbau bani. În timp ce în mulțime se exacerba sentimentul de răzbunare împotriva cămătarilor și șmenarilor, lumea se înfierbânta astfel că degringolada care se crea ajuta „grupurile de acțiune” să „confiște” sume importante, atât de necesare grupului de însoțitori. Când gărzile romane apăreau, deja cei care „operaseră” erau de mult dispersați.
Așa cum se aștepta IESU, publicul îi susținea acțiunile, nimbul său de erou popular luând din ce în ce amploare. Aceasta a determinat Sanhedrinul Templului, să ia hotărârea ca acest „haiduc” să fie oprit și chiar eliminat.
Planul de acțiune întocmit părea fără cusur, dar punerea lui în aplicare a condus la un rezultat neașteptat.
În degringolada care se iscase, fiul cel mare al lui Iisus [!!] (component al alaiului însoțitor) nu observase sosirea gărzilor romane astfel că este capturat (arestat).
Ca tată, IESU era îngrijorat; înțelegea că, în dorința sa de răzbunare, Maimarele Preoților (Caiafa), putea pune în pericol viața fiul său. Pentru a-și salva fiul, Iisus era gata să se sacrifice.
(va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu