Cineva are grijă să nu fim prea mulţi…
de Alex Ionescu
Problema suprapopulării planetei a fost enunţată încă din secolul al XVIII de demograful şi economistul englez Thomas Robert Malthus. În lucrarea "Eseu despre principiul populaţiei", publicată în 1798, Malthus susţine că numărul de oameni creşte în progresie geometrică (ex: 2, 4, 8, 16, etc), pe când resursele alimentare cresc doar în progresie aritmetică (ex: 1, 2, 3, 4, etc). Din acest motiv, afirmă Malthus, va veni un moment când resursele Terrei nu vor mai fi suficiente pentru a susţine întreaga populaţie planetară. Soluţia propusă de guvernul din umbră? Genocidul!
Deşi au existat mulţi gânditori care au contrazis aceste ipoteze ale lui Malthus, ele au fost repetate până la saturaţie pentru a face oamenii să accepte anumite metode de control al populaţiei planetei noastre. Malthus însuşi a avansat câteva idei în acest sens: el propune controlul creşterii populaţiei realizat, printre altele, prin căsătorii la vârste înaintate şi abstinenţă sexuală. Faptul că Malthus cere impunerea acestor metode de control doar pentru clasa socială săracă este semnificativ. Conform teoriei sale, doar muncitorii şi clasele de jos poartă responsabilitatea pentru bolile societăţii. În lucrarea citată, Malthus propune şi abolirea anumitor legi, lucru ce a dus la o degenerare a condiţiilor de viaţă a săracilor din Anglia şi la scăderea numărului lor, scăzând astfel şi sărăcia raportată la nivel global.
Acapararea resurselor de hrană şi omorârea celor slabi
Ideile lui Malthus marchează gândirea multor sociologi şi analişti politici moderni, reprezentanţi ai curentului neo-malthusian apărut în SUA în anii ’60 ai secolului trecut. Aceştia vorbesc despre "bomba demografică", "creşterea nulă" şi "raritatea resurselor naturale". Thierry Millemann, doctor în economie şi consilier al unor mari corporaţii este autorul zguduitoarei lucrări „Faţa ascunsă a lumii occidentale”, publicată în ianuarie 2005. În această carte el afirmă că strategia ţărilor dezvoltate (numită şi "Prima lume" - în opoziţie cu "lumea a treia"), în implementarea căreia Statele Unite joacă un rol crucial după ce au făcut tot posibilul şi au reuşit să preia conducerea mondială în 1945, se defineşte succint prin trei direcţii de acţiune complementare:
- ţările dezvoltate au asigurat accesul exclusiv la resursele energetice mondiale, pentru a evita ca să se confrunte cu penuria,
- ţărilor sărace sunt împiedicate să se dezvolte pentru ca să nu devină consumatori de energie,
- eradicarea „suprapopulaţiei”.
- ţările dezvoltate au asigurat accesul exclusiv la resursele energetice mondiale, pentru a evita ca să se confrunte cu penuria,
- ţărilor sărace sunt împiedicate să se dezvolte pentru ca să nu devină consumatori de energie,
- eradicarea „suprapopulaţiei”.
Punerea în aplicare a acestui plan este uşor de observat în jurul nostru. Spre exemplu, dobândirea accesului predilect sau exlusiv al Statelor Unite la anumite resurse naturale este realizată prin diferitele intervenţii militare în zone strategice din punct de vedere economic, sub pretextul realizării unor misiuni de apărare a păcii, cum ar fi cele din Kuweit, Irak şi probabil în viitor şi Iran.
Populaţia planetei ar ajunge la 41 miliarde în anul 2100
Problema este tratată cu maximă atenţie de cei aflaţi la vârful puterii mondiale. În 1953, preşedintele Dwight Eisenhower primeşte rezultatele unor studii comandate de predecesorul său, Harry Truman. Perspectivele sunt atât de catastrofale încât numeşte imediat o comisie senatorială pentru a ancheta problemele demografiei mondiale şi a rezervelor de materii prime. Rezultatul îl sperie şi îl face să treacă la măsuri extreme. Statisticile anunţă mai mult de 41 de miliarde de locuitori ai planetei înainte de finele secolului XXI. Această estimare se bazează pe analiza ratei de creştere a populaţiei globului. Au fost necesari 150 000 de ani pentru ca populaţia Terrei să ajungă la un miliard de oameni, apoi doar 90 de ani - din 1850 până în 1940, pentru ca ea să se dubleze. După doar 35 de ani, în 1975 populaţia s-a dublat din nou ajungând la patru miliarde de oameni. Cifra de cinci miliarde a fost atinsă 13 ani mai târziu, în 1988, iar cea de şase miliarde peste doar 11 ani, în 1999.
Cum procedează experţii statelor dezvoltate pentru a opri creşterea exponenţială? Prin a doua şi a treia din direcţiile de acţiune enunţate mai sus, şi anume: împiedicarea ţărilor sărace să se dezvolte pentru a nu consuma din resurse (metodă considerată ineficientă) şi eradicarea supra-populaţiei.
Programe de sterilizare şi avortare în Asia, America Latină şi Africa
Pentru strategii oficiali de la Washington, pământul nu poate suporta mai mult de 10 miliarde de oameni. Neoficial, se ştie că planurile diabolice ale francmasoneriei mondiale vizează o şi mai drastică reducere a populaţiei planetare, la 1 miliard de locuitori. Pentru aceasta s-a trecut la eradicarea suprapopulaţiei.
Sub masca planningului familial sau a combaterii SIDA (boală a cărui virus a fost creat în laborator şi răspândit cu bună ştiinţă), statele dezvoltate se reorientează spre o politică brutală de reglare a naşterilor în ţările din ceea ce ei numesc "lumea a treia". Cu ajutorul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională (AID) şi al unei reţele de organisme particulare, cum ar fi fundaţiile Ford şi Rockefeller, sunt realizate programe de avortare şi sterilizare în Asia, America Latină şi Africa.
Discreţia cu privire la aceste activităţi este impusă ca regulă absolută, după cum scrie Henry Kissinger în NSSM 200(2) – National Security Study Memorandum, pe care l-a redactat în aprilie 1974 pentru preşedintele Gerald Ford: „Există pericolul ca ţările mai puţin dezvoltate să considere motivele ţărilor bogate ca fiind o formă de imperialism economic sau rasial. O asemenea percepţie, adaugă el, ar putea crea serioase repercursiuni asupra proiectului de stabilitate populaţională”. Pe de altă parte pericolul creşterii necontrolate a natalităţii din ţările sărace îl face pe Kissinger să afirme: “reducerea populaţiei ţărilor sărace este vitală pentru securitatea Statelor Unite”.
În august 1974, cu ocazia Conferinţei mondiale asupra populaţiei, care a avut loc chiar la Bucureşti, a fost propus de către Washington un plan mondial de acţiune în acest sens. Acesta conţinea afirmaţii atât de grave încât Vaticanul, Europa de Est şi China (considerate ca făcând parte din lumea a doua) s-au opus în mod energic.
Războiul, infanticidul şi epidemiile - metode de control populaţional
Sociologul american Gerhard Emmanuel Lenski, profesor emerit la Universitatea Carolina de Nord din ChapelHill, este cunoscut pentru contribuţiile sale din domeniile sociologiei religiei, inegalităţii sociale şi teoriei sociale ecologic-evoluţioniste. El susţine faptul că producţia de alimente a unei ţări este cea care limitează mărimea populaţiei, menţinând-o la numărul de indivizi care pot fi hrăniţi. Pe scurt, scrie el, societăţile trebuie întotdeauna să caute modalităţi de a produce mai multă hrană pentru a putea fi susţinut un număr mai mare de indivizi, şi pentru ca “metode draconice de control populaţional, cum ar fi războiul şi infanticidul, să nu fie necesare”. Iată cum aflăm că războiul şi infanticidul sunt de fapt metode de control populaţional.
La acestea se adaugă o altă armă infernală: epidemiile provocate intenţionat prin crearea în laboratoarele de inginerie genetică a unor virusuri mortale. Încă din anii ΄60 cercetătorii au observat că în momentul în care componentele unui virus care au fost în prealabil separate sunt puse toate la un loc într-un mediu specific, virusul se re-asamblează. Pornind de la această constare s-a descoperit că pentru a crea un nou virus se pot utiliza părţile componente a două sau mai multe virusuri. Acest lucru este posibil întrucât ingineria genetică permite la ora actuală tăierea din genomul unui virus a genelor responsabile cu anumite efecte biologice care se doresc a fi manifestate de noul "produs". Ceea ce rezultă se testează ulterior pe culturi celulare şi pe animale de laborator. Dar chiar şi cu aceste testări, nu se poate cunoaşte cu precizie efectul produs asupra fiinţei umane. De aceea este necesară testarea pe oameni prin crearea de mini-epidemii, pentru a se observa atât virulenţa virusului nou creat, cât şi rapiditatea de transmitere de la om la om. Pentru ca opinia publică să nu reacţioneze violent în cazul unei epidemii de proporţii, ea poate fi „pregătită” printr-o campanie susţinută de informare / dezinformare.
Campania mediatică privind gripă aviară
De anul trecut, mass media întreţine o astfel de campanie referitoare la eventuala epidemie de gripă aviară care ar putea apare prin transmiterea la om a virusului H5N1 modificat. Această posibilitate de infestare masivă este făcută să pară foarte veridică atât prin argumente practice – exemple referitoare la "epidemiile" cu virus H5N1 care au avut loc în ultimii ani în diferite ţări asiatice şi est-europene, cât şi prin tot soiul de documentare ştiinţifice referitoare la modul în care virusul gripal aviar ar putea suferi anumite modificări genetice. Ceea ce omit acestea este tocmai faptul că din punct de vedere biologic este imposibil ca virusul să devină patogen la om. El se poate modifica doar printr-o intervenţie umană ce vizează acest scop.
Ipoteza unei “reasortări” a virusului nu stă deloc în picioare. Millemann demască şi el această intoxicare: “Se uită faptul că virusul nu se poate reproduce. El doar se duplică. Deposedat de orice mecanism metabolic, el nu este o fiinţă vie. Pentru a “deturna” o celulă în folosul său, agentul infecţios viral trebuie să fie înzestrat cu aceeaşi cheie ADN. Iar cel uman şi cel aviar sunt absolut incompatibile. Este ca şi cum aţi dori să deschideţi seiful Băncii Franţei cu cheia de la pivniţa dumneavoastră.”
Alte intoxicări mass-media
Cu câţiva ani în urmă, o propagandă de proporţii similare a fost realizată referitor la „boala vacii nebune”. Dar se pare că oamenii nu au tras nici un fel de învăţăminte, unii mai aşteptând şi astăzi ravagiile promise. Referitor la epidemia de gripă aviară, se repetă cu insistenţă că este suficient ca virusul aviar să se “re-asorteze”, adică să se combine cu un virus gripal specific unui mamifer, spre exemplu cel al gripei porcine, pentru ca specia umană să fie decimată în mare parte. Totuşi, nimeni nu este în măsură să explice cum s-ar putea produce acest lucru în mod natural, deci fără o intervenţie umană în sensul mutaţiei.
Oameni de ştiinţă remarcabili îşi arată uimirea în faţa intoxicărilor răspândite de mass-media. Jeanne Brugere-Picoux, profesor la Şcoala Natională Veterinară Maisons-Alfort, specialistă în păsări, scrie că: “problema este specific animală, iar cea a pandemiei umane care poate apare, nu va avea probabil nici o legătură cu virusul H5N1 asiatic, ci cu altceva”. Evident, lumea trăieşte suspendată de acest “probabil”. Iar campania mediatică lasă impresia că avem de-a face cu un fel de loterie, în care la un moment dat apare "din întâmplare" un nou virus transmisibil la om.
Şi atunci, dacă virusul H5N1 nu este periculos pentru om, la ce bun atât tam-tam? Pentru Millemann, răspunsul este evident: când va apare pandemia, opinia publică o va asocia cu pretinsa mutaţie naturală a virusului şi nu va bănui deloc o manipulare. Din momentul apariţiei microscopului electronic, în anii 50, toate laboratoarele militare din lumea dezvoltată au început cercetări pe virusuri. “Începând cu anii 60, precizează Millemann, omul ştie să manipuleze virusurile. Şi începând cu anii 70, armata americană ştie cum să îi creeze”. “Geniul” negativ în genetică este capabil să crească virulenţa oricărui agent infecţios. Din punct de vedere tehnic, nimic nu se opune războiului biologic.
Şi atunci, dacă virusul H5N1 nu este periculos pentru om, la ce bun atât tam-tam? Pentru Millemann, răspunsul este evident: când va apare pandemia, opinia publică o va asocia cu pretinsa mutaţie naturală a virusului şi nu va bănui deloc o manipulare. Din momentul apariţiei microscopului electronic, în anii 50, toate laboratoarele militare din lumea dezvoltată au început cercetări pe virusuri. “Începând cu anii 60, precizează Millemann, omul ştie să manipuleze virusurile. Şi începând cu anii 70, armata americană ştie cum să îi creeze”. “Geniul” negativ în genetică este capabil să crească virulenţa oricărui agent infecţios. Din punct de vedere tehnic, nimic nu se opune războiului biologic.
„Epidemia” SARS
Înţepenirea în ignoranţă poate conduce la un fenomen identic celui apărut în China în 2002: SARS. Despre acesta s-a spus că a apărut în urma combinării "întâmplătoare" a unui virus ce provoca gripa la un mic mamifer cu virusul gripei umane. Ceea ce a rezultat a infectat un porc şi apoi s-a transmis unui om care a luat contact cu animalul respectiv. Cum întâlnirea dintre cei doi viruşi nu putea avea loc, intervenţia umană a fost descoperită imediat. Savanţii ruşi Serghei Kolesnikov de la Academia de Ştiinţe Medicale şi Nikolai Filatov, şeful serviciului de epidemiologie din Moscova au demascat-o într-un comunicat către agenţia de presă Reuters pe 11 aprilie 2003. De-abia atunci mass media a dezvăluit că virusul fusese creat într-un laborator din Hong Kong unde fusese modificat prin integrarea unei catene de ADN uman unui virus care determina apariţia simptomelor de insuficienţă respiratorie la animale. Şi ca şi cum nu era destul, cercetătorii au realizat şi modificarea codului genetic pentru ca transmiterea să nu se facă doar pe cale respiratorie, ci şi prin atingere.
Când va fi declanşată epidemina criminală?
O ultimă întrebare, pe care toată lumea o aşteaptă: pentru când se preconizează? Conform informaţiilor culese din mediul militar american, dr. Millemann se aşteaptă la iarna 2007-2008, începând cu o ţară din Asia, dar nu neapărat China, probabil Vietnam. Se preconizează cel puţin 500 de milioane de morţi. De aceea, crede Millemann, Colin Powell a cerut în 2004 să nu mai fie ales în funcţia de secretar de stat, altfel ar fi trebuit să poarte responsabilitatea unui genocid biologic.
Plauzibil sau delirant? Din păcate, asemenea acţiuni realizate cu intenţie diabolică sunt greu de conceput, iar pertinenţa avertizărilor poate fi verificată doar a posteriori, de către supravieţuitori, aşa cum a fost în cazul SIDA sau SARS.
Soluţiile găsite de cei care conduc planeta în acest moment nu arată decât un nivel rudimentar de conştiinţă, tipic unei jungle în care animalele luptă pentru supravieţuire distrugând exemplarele slabe şi acaparând sursele de hrană. Precum observăm, modalităţile de rezolvare a problemelor acestei planete, propuse de cei care sunt pe primele trepte ale ierarhiei economice, nu vizează nicidecum îmbunătăţirea nivelului de trai al tuturor locuitorilor planetei.
Surse:
-) http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4688
-)https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2787954711655874199#editor/target=post;postID=7241374374232719709
-)https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2787954711655874199#editor/target=post;postID=7241374374232719709
-)https://www.dir.org.ro/epidemiile-si-razboaiele-metode-criminale-de-control-al-populatiei/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu