Câteva dezvăluiri esenţiale despre tărâmul locuit, din interiorul Pământului

Există la ora actuală informaţii explozive, care circulă în special pe Internet, care dezvăluie argumente deosebit de pertinente şi atent documentate, în sprijinul unui adevăr tulburător: planeta noastră este goală pe dinăuntru, iar în acel spaţiu interior există de mii de ani o civilizaţie mult mai avansată decât civilizaţia de la suprafaţă. Chiar dacă la prima vedere acesta nu pare să fie decât subiectul unui roman de science-fiction, argumentele existente îi pot face până şi pe cei mai sceptici să se gândească mult mai serios la această chestiune. 
Sunt deosebit de concludente în acest sens informaţiile conţinute în mai multe studii ştiinţifice serioase care prezintă o fundamentare teoretică riguroasă a realităţii Pământului cavitar. 
În plus, există date concrete rezultate dintr-o serie întreagă de descoperiri arheologice extraordinare, precum şi numeroase mărturii foarte competente care atestă existenţa tărâmului din interiorul Pământului.

Ceea ce învăţăm în prezent la şcoală este că în interiorul Pământului există un nucleu alcătuit din elemente grele (în special fier), având 3.400 de km în diametru, aflat în condiţii de temperaturi și presiuni ridicate. Ni se spune că acest nucleu interior este la rândul lui înconjurat de o manta (ce conţine o magmă foarte fierbinte) de aproximativ 2.900 de km grosime. Urmează, spre suprafaţă, crusta sau scoarţa Pământului, în grosime de 40-80 de km. 
Deşi aceste date sunt oficial considerate a fi certe, merită să ştim că cea mai adâncă săpătură forată spre centrul Pământului a fost făcută în Rusia şi are doar… 13 kilometri. Modelul oficial nu este aşadar decât o teorie, care nu a fost confirmată concret, practic.

Teoriile ştiinţifice despre modelul Pământului gol au fost formulate încă începând din secolul XVII de către unii savanţi celebri. Printre aceştia s-au numărat astronomul Edmund Halley, matematicianul Leonard Euler, fizicianul John Leslie sau savanţii William Reed, Marshall B. Gardner ori Charles Wilkes. 
La începutul secolului trecut, William Reed, de exemplu, adresa următorul îndemn auditoriului său cu privire la teoria despre Pământul cavitar: „Ceea ce cerem oricui, şi în special omului de ştiinţă care nu crede în teoria noastră, este să nu îşi bată joc şi să nu nege ipotezele, ci să aducă argumente care să demonstreze contrariul faptelor autentice pe care le-am expus aici”.

Câţiva ani mai târziu, în 1912, Marshall B. Gardner a prezentat descoperirile sale, cu privire la faptul că Pământul este gol pe dinăuntru, Oficiului de Brevete al Statelor Unite. Aproape doi ani mai târziu, această agenție federală i-a acordat domnului Gardner un brevet științific a cărui semnificație științifică era depășită doar de descoperirea zborului mecanic realizată de fraţii Wright în 1903. 
Din motive care sunt acum foarte clare, descoperirea sa a devenit însă foarte curând un secret militar extrem de bine păzit.

Teoria modernă spune că Pământul s-a format prin condensarea materiei, generată de forţele de atracţie gravitaţională. Ceea ce nu a fost explicat, ci dimpotrivă, cu desăvârşire ignorat, a fost influenţa extrem de importantă pe care o exercită forţa centrifugă. 

Pornind tocmai de la influenţa forţei centrifuge, Reed a expus ideile despre Pământul gol în 1903, iar Gardner în 1913. 

Teoriile lor spun că Pământul – şi în general toate planetele – se formează din condensarea unor nebuloase. Teoriile lui Reed și Gardner afirmă că în centrul Pământului
se află un nucleu incandescent care este de fapt ca un fel de Soare interior, ce are un diametru de aproximativ 1000 de km.

Faptul că modelul Pământului gol corespunde cel mai bine realității se verifică prin aceea că o serie întreagă de fenomene (altfel greu de explicat) se îmbină perfect în puzzle-ul geodinamicii terestre.

Un astfel de exemplu îl reprezintă aurorele polare pe care ştiinţa oficială – care nu admite existenţa unei imense cavităţi în interiorul Pământului – le pune pe seama impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. 

Teoria Pământului gol susține că aceste benzi luminoase provin de la Soarele interior, ale cărui raze ies prin deschiderile polare și se irizează în atmosfera mai rarefiată din acele zone. Dacă aurorele polare ar proveni de la lumina Soarelui exterior, de ce persistă acestea și noaptea? Și de ce nu ar apare și în alte zone cu atmosferă rarefiată, aflate în bătaia Soarelui exterior, de exemplu pe vârfurile munților foarte înalți?

Teoria Pământului gol explică, de asemenea, existenţa gheţarilor de la Poli şi constituția lor. Cum altfel putem înțelege că ghețarii sunt formați din apă dulce? Explicația simplă și firească a modelului cavitar este că apa dulce provine de la râurile ce izvorăsc din interiorul mai cald al Pământului. După ce ajunge în zona rece de la suprafaţă, această apă dulce îngheaţă brusc şi se transformă în iceberguri.

Studii recente, sprijinite de argumente ştiinţifice foarte elaborate, au fost realizate, printre alţii, de dr. Raymond Bernard, Dennis Crenshaw, Jan Lamprecht, Frederick Culmer, Alfred Bohrmann, Mark Harp, Joseph Gustaitis, Johannes Lang, Warren Smith, Irving Wallace, Bruce Walton, Floria Benton, Sherman Lyon şi mulţi alţii.
Este interesant să ştim că, în mod neoficial a fost realizată o analiză detaliată a unor observaţii astronomice actuale, pe baza unor fotografii publicate accidental de NASA. Fotografiile pun în evidenţă faptul că practic toate planetele din sistemul nostru solar au o structură cavitară, ce prezintă două deschideri principale către spaţiul interior, situate la poli. În cazul fotografiilor publicate oficial de NASA, se constată că marea lor majoritate omit să indice clar zonele polare ale planetelor. Atunci, când totuşi o fac, se poate sesiza la o analiză atentă că respectivele fotografii au fost trucate, uneori chiar grosolan. Această constatare indică faptul că în realitate NASA urmăreşte să ne ascundă existenţa deschizăturilor polare planetare, în special pe cele ale Pământului.

Au existat însă şi imagini înregistrate de NASA care au fost salvate de cercetători înainte ca ele să fie prelucrate astfel încât să ascundă deschiderile polare. În fotografia de mai sus puteţi vedea una dintre imaginile realizate cu ajutorul sateliţilor spaţiali ESSA, în care se pot identifica destul de clar deschiderile polare: cea nordică are un diametru de aproximativ 1400 de mile, iar cea sudică de 1300 de mile.

Conform lucrării dr. Raymond Bernard, „O lume ascunsă”, publicată în anul 1969, teoria Pământului gol şi-a găsit confirmarea atât în expediţia arctică (din 1947), cât şi în cea antarctică (din ianuarie 1956), conduse de amiralul american Richard Evelyn Byrd. 
Raymond Bernard arăta în cartea sa că totul a fost însă foarte curând învăluit într-o discreţie absolută: „Descoperirea amiralului Byrd constituie astăzi un secret internaţional de prim rang. După ce Byrd a anunţat prin radio, de la bordul avionului, descoperirea făcută şi după o scurtă notiţă apărută în presă, toate ştirile ulterioare în legătură cu subiectul respectiv au fost îndepărtate cu grijă de către agenţiile guvernamentale”.

Între anii 1928 şi 1955 Richard Byrd a efectuat 11 expediţii geografice la poli. 

Într-un comunicat radio transmis în 1947, Byrd declara că la 2700 de km dincolo de Polul Nord a întâlnit o zonă cu climă foarte caldă, cu munţi, râuri, lacuri, vegetaţie luxuriantă şi animale. 
Ulterior, în jurnalul său, el a notat că de la un moment dat, avionul său a fost escortat de două nave ce semănau cu farfuriile zburătoare. El a descris cu foarte multe detalii că sub scoarţa Pământului există oraşe foarte mari, cu mii de locuitori, a căror civilizaţie este mult superioară celei de la suprafaţă. 
Byrd a notat că acei oameni din interiorul Pământului au o înălţime de aproape patru metri, trăiesc mult mai mult decât noi şi au ajuns la o societate foarte avansată spiritual şi tehnologic, bazată pe echilibru şi armonie. Amiralul a fost chiar însărcinat de către emisarii civilizaţiei din interiorul Pământului să transmită superiorilor săi de la suprafaţă că este imperios necesar să fie stopate imediat detonările bombelor atomice, care au un efect devastator din foarte multe puncte de vedere. 

Deşi jurnalele amiralului au fost confiscate de marina americană, o parte dintre acestea au ajuns să fie cunoscute atât prin intermediul rudelor şi apropiaţilor amiralului, cât şi prin intermediul unor foşti agenţi CIA care au avut acces la respectivele documente. Sunt revelatoare în acest sens dezvăluirile făcute de fostul agent CIA, Virgil Armstrong. Într-o înregistrare video el face referiri la jurnalele de bord ale expediţiilor amiralului Byrd precum și la amenințările pe care amiralul le-a primit în cazul în care ar fi avut de gând să dezvăluie public ceea ce descoperise.

În orice caz, reputaţia deosebit de apreciativă pe care a căpătat-o Richard Byrd după expediţiile sale polare este un indiciu foarte clar că oficialii americani nu l-au considerat deloc nebun. Dimpotrivă, în 1950 el a fost declarat erou naţional, iar unul dintre crucișătoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Informații convergente ce provin de la persoane care l-au cunoscut îndeaproape pe Richard Byrd pot fi consultate în această înregistrare.

Chiar dacă această civilizaţie din interiorul Pământului este practic complet necunoscută oamenilor de la suprafaţă, rolul ei este în realitate esenţial. Ei sunt cei care într-un mod tainic şi nebănuit ghidează şi impulsionează destinele planetare, salvând adeseori umanitatea de la suprafaţa planetei de pericole care ar fi putut duce la cumplite catastrofe.

Deşi în ziua de astăzi puţini oameni mai sunt avizaţi cu privire la consemnările istorice care atestă existenţa teritoriului fascinant din interiorul Pământului, referinţe esenţiale la acesta sunt totuşi prezente în vechile tradiţii din majoritatea ţărilor şi culturilor. 
Poate părea greu de crezut, dar aproape toate tradiţiile omenirii au păstrat memoria unei civilizaţii legendare, primordiale, din care au derivat curentele spirituale majore care au apărut de-a lungul timpului. Astfel, întâlnim menţiuni clare în acest sens în tradiţiile hindusă, chineză, budistă, evreiască, rusă, persană, egipteană, scandinavă, occidentală, sau în cea românească. Tărâmul unde se afla acest popor primordial era denumit de hinduşi „Ariavarşa” sau „Paradesha”, budiştii îi spuneau „Shambala”, iar chinezii „Xi Pien”. Ruşii îl cunoşteau ca „Belovodie” sau „Janaidar”, vechii evrei ca „Salem”, „Grădina Edenului” sau „Pământul Făgăduinţei”, tradiţia dacică îl consemnează ca „Insula Albă” sau „Ostrovul Preafericiţilor”, iar literatura esoterică sub numele de „Shangri-La”, „Agartha”, sau „Tărâmul zeilor”. Unul dintre cele mai cunoscute nume a rămas cel de Shambala. Desigur, ar fi destul de simplist şi naiv să afirmăm că această civilizaţie din interiorul Pământului este una şi aceeaşi cu ceea ce este cunoscut mai ales în tradiţia tibetană ca reprezentând tărâmul înţelepţilor din Shambala, întrucât Shambala este în perioada actuală plasată preponderent într-un plan de vibraţie superior celui fizic (în planul eteric). Cu toate acestea, dezvăluirile făcute de mai mulţi iniţiaţi arată că fiinţele extrem de evoluate din Shambala întreţin o anumită proiecţie fizică şi în cavitatea din interiorul Pământului.

Câteva dintre fiinţele umane pregătite care au avut (sau, mai exact, li s-a permis) un contact direct cu locuitorii Shambalei din proiecţia fizică situată în interiorul Pământului, şi care au lăsat în urma lor mărturii clare în acest sens sunt: Apollonius din Tyana, contele de Saint Germain, Mahatma Morya, Nicholas Flamel, Nicholas Roerich, şi, de asemenea, mai recent, exploratorul norvegian Olaf Jansen sau amiralul american Rychard Byrd.

În sprijinul acestor atestări despre un popor de uriaşi înţelepţi, care s-a retras în interiorul gol al Pământului apar acum din ce în ce mai multe dovezi arheologice. Există o largă serie de informaţii care indică faptul că în toată lumea au fost descoperite scheletele unor oameni uriaşi, care cu siguranţă că au populat cândva planeta. Referiri concludente despre existenţa concretă a uriaşilor pe Pământ există în foarte multe tradiţii şi culturi, inclusiv în Biblie. Oseminte vechi de mii sau chiar zeci de mii de ani, ale unor fiinţe umanoide care aveau cel puţin patru metri înălţime au fost descoperite în Africa de Sud, Ecuador, munţii Caucaz, Kazahstan, Filipine, Irak, SUA, Turcia, Irlanda, Franţa, România, precum şi în multe alte ţări.

Este, de asemenea, semnificativ să aflăm că au fost descoperite în întreaga lume tot mai multe reţele de tuneluri subterane, vechi de mii de ani, care străbat toate continentele planetei noastre. Unele dintre acestea conduc adânc în interiorul Pământului şi depăşesc uneori diametrul de 20 de metri, având în mod clar o natură artificială. Multe dintre porţiunile lor sunt realizate printr-o tehnologie care nici măcar în zilele noastre nu poate fi egalată. 

În Rusia, de exemplu, a fost descoperit întâmplător, pe timpul lui Stalin, un tunel artificial a cărui vechime poate fi cu greu estimată şi care merge adânc în interiorul Pământului. Studiile efectuate de mai mulţi cercetători arată că pereţii tunelului sunt acoperiţi cu un material artificial, extrem de rezistent, pe care tehnologia actuală nu îl poate reproduce. Conform dezvăluirilor făcute în anul 1991 de către dr. L.C. Berman, care a lucrat ani de zile în acest tunel, în interiorul acestuia au fost găsite obiecte stranii, mecanisme de neînţeles, instrumente şi echipamente necunoscute. Serviciile secrete sovietice au preluat însă toate aceste artefacte valoroase, fără a mai dezvălui ulterior niciun fel de informaţii despre ele. Mai multe detalii despre acest subiect au fost publicate de revista Formula As în anul 2011.

Au fost, de asemenea, descoperite adevărate baze subterane şi chiar dispozitive tehnologice foarte avansate, care provin din perioade mult anterioare civilizaţiei noastre. Chiar în România, în urmă cu câţiva ani, cercetătorii de la Pentagon au identificat în munţii Bucegi o imensă încăpere dotată cu o tehnologie uimitoare, realizată de către o civilizaţie foarte veche, despre care istoria oficială nu consemnează absolut nimic. 

Artefactele descoperite arată că membrii acelei civilizaţii erau mult mai înalţi decât oamenii de astăzi, având o statură de aproximativ 4-5 metri. Se spune că asupra Guvernului României s-au exercitat presiuni imense pentru a nu fi dezvăluite urmele acestei civilizaţii străvechi ce a existat cândva chiar pe teritoriul ţării noastre. (nota C.M.: vezi și cărțile lui Radu Cinamar).

O dezvăluire mult mai recentă, cu privire la accesul în lumea din interiorul Pământului, este mărturia unui fost colonel, pe nume Faye Woodard, ce a lucrat în departamentele ultra-secrete ale armatei SUA. 

Mărturia sa a fost preluată şi redactată cu acordul autorului, de pe o înregistrare a unei convorbiri telefonice care a avut loc pe data de 10 ianuarie 2002 (Greg Gavin/Onelight.com). Colonelul Woodard a dezvăluit de exemplu, că primele 15 niveluri subterane ale stabilimentului din Zona 51 (Nevada – SUA) au fost construite de oameni, însă mai în adâncime există multe alte niveluri care existau deja şi care au fost construite cu foarte mult timp în urmă de o specie de fiinţe dintr-o civilizaţie mult mai avansată decât a noastră. Această specie nu a dispărut, ci doar s-a retras în interiorul Pământului. Mărturia sa conţine detalii despre civilizaţia extrem de avansată a intra-tereştrilor, care posedă un nivel tehnologic şi spiritual ce depăşeşte cu mult imaginaţia oricărui om neavizat.

Redăm în continuare câteva fragmente din relatarea extraordinară a colonelului Billie Faye Woodard, ce a fost înregistrată în data de 10 ianuarie 2002. Mărturia sa completă poate fi consultată la aici.
„Numele meu este Billie Faye Woodard şi sunt colonel în retragere în Forţele Aeriene ale Statelor Unite. După ce am lucrat o perioadă de timp pentru Pentagon, mi-am început serviciul în Zona 51 din Nevada pe data de 28 ianuarie 1971.
Din data de 28 ianuarie 1971 până în anul 1982 am fost repartizat în Zona 51 din Nevada. În această perioadă a serviciului militar am vizitat de şase ori interiorul gol al Pământului la o adâncime de 800 de mile (1.287 de kilometri).
De îndată ce am sosit în Zona 51, am fost instruit asupra existenţei tunelurilor de sub Zona 51 şi despre toate lucrările care se desfăşurau în acel stabiliment, iar la scurt timp după aceea am întâlnit câţiva operatori de navete subterane care aveau o înălţime între 13 şi 14 picioare (3,96 – 4,27 metri). Aceste tuneluri care traversează întreaga lume au fost construite de către o specie de fiinţe care au trăit aici înaintea noastră cu foarte mult timp în urmă.

Mi s-a adus la cunoştinţă că primele 15 nivele ale stabilimentului din Zona 51 erau construite de oameni; nivelele 16-27 existau deja. Nimeni din guvernul nostru nu le construise. Noi doar le facilităm funcţionarea. Experimentele de inginerie genetică ce au loc în Zona 51 folosesc generaţia noastră tânără. Nivelul 16 al Zonei 51 este destinat ingineriei genetice, unde copiii noştri sunt folosiţi în experimente care vizează longevitatea şi puterea minţii. În spatele acestora se află aşa-zisul «guvern secret». Civili ai acestui guvern secret deţin controlul asupra a mai multe sectoare din Zona 51.

Există o reţea de tuneluri subterane care se întind până în Europa, America de Sud şi mai multe continente. Acestea sunt folosite în secret de guvernele marilor puteri ale lumii pentru satisfacerea propriilor lor interese obscure. (…)
Pereţii tunelurilor sunt foarte netezi. Ei au un grad de finisaj atât de mare încât seamănă cu marmura, însă ei sunt în realitate construiţi dintr-un material metalic impenetrabil. Suprafaţa pereţilor nu poate fi străpunsă nici cu un burghiu de diamant şi nici cu dispozitive pe bază de laser. (…)

Tunelurile sunt destul de largi pentru ca să încapă două vehicule cu lăţimea de 18 picioare (5,5 metri, n. n.) unul lângă altul. Lungimea unei navete mai mari este de aproximativ 400 de metri. Navetele mai mici au o lungime de 15-20 de metri şi acesta era tipul de navetă cu care am mers eu. Viteza navetei este mai mare decât viteza sunetului, astfel încât se poate călători din Zona 51 către zona cea mai centrală din interiorul Pământului în mai puţin de 10 minute terestre. Navetele funcţionează pe baza energiei electromagnetice, utilizând liniile de câmp magnetic ale Pământului.

Mergând în Zona 51 este ca şi cum ai merge într-o altă lume. Guvernanţilor, ca şi membrilor «guvernului secret» le este foarte teamă ca alte ţări sau grupări să nu obţină această informaţie. Ei gândesc astfel: «Dacă recunoaştem că Pământul este gol, centrul său fiind locuit de fiinţe inteligente, aceasta va crea conflicte şi teamă». Din tot ceea ce am văzut în Zona 51, aproximativ 95% rămâne ascuns publicului.”

După cum putem constata cu toţii, aceste adevărate revelaţii de o fundamentală importanţă sunt menţinute cu îndârjire ascunse faţă de opinia publică de către „Elita” mondială, care conduce deja în secret umanitatea. În timp ce „Guvernul din umbră” urmăreşte menţinerea secretului pentru a-şi perpetua dominarea mondială, civilizaţia din interiorul Pământului nu doreşte să revină la suprafață și să își reia prerogativele prin forţă. A ales în schimb să se facă din nou cunoscută doar atunci când umanitatea va fi pregătită, ca nivel de conştiinţă.

Existenţa tărâmului misterios din interiorul Pământului reprezintă o realitate extraordinară, esenţială, care cu siguranţă, în vremurile care vor urma, va fi din nou percepută la valoarea pe care o merită.

yogaesoteric
7 octombrie 2019