Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 17 mai 2019

Colonel în rezervă, articol straniu în revista Armatei Ruse: Soldaţii ruşi au bruiat sisteme de comunicaţii doar cu «puterea gândului»

Afirmaţii stranii într-un număr recent din revista oficială a Armatei Ruse. Într-un articol amplu, colonelul în rezervă Nikolai Poroskov susţine că forţele ruse au folosit „puteri parapsihologice” în timpul războaielor din Cecenia, la mijlocul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, relatează site-ul de ştiri RBC.
În articolul intitulat Super-soldatul din Războiul Viitorului, Poroskov scrie că în cadrul Armatei Ruse există un batalion expert în „tehnici de luptă parapsihologică”.
În operaţiunile militare antiteroriste din Cecenia, soldaţii ruşi antrenaţi în folosirea unor astfel de „metode neconvenţionale”, subliniază colonelul în expunerea teoriei, ar fi reuşit să obţină informaţii, să realizeze interceptări telefonice, să producă întreruperi de software, precum şi să „citească” documente închise în seifuri, doar cu „puterea gândului”.
Cei capabili de metacontacte pot efectua, de exemplu, interogări nonverbale. Pot vedea în sufletul soldatului capturat: cine este acesta, punctele lui tari şi cele slabe şi dacă sunt deschişi spre racolare”, susţine Nikolai Poroskov. „Fiabilitatea interogatoriului este de aproape 100%”, subliniază colonelul.
„Metacontact” este un concept parapsihologic din teoria serviciilor secrete ruse, susţine într-un studiu Fornaeff Dmitry Nicolaevici, fost ofiţer superior KGB.
Fizicianul rus Evgheni Alexandrov, membru al Academiei ruse de Ştiinţe, a declarat pentru RBCcă afirmaţiile colonelului sunt nişte „fabulaţii pseudoştiinţifice”.
Asemenea cercetări au existat, dar au fost clasificate. Acum sunt aduse iarăşi la lumină. În multe state din lume, asemenea studii sunt considerate pseudoştiinţifice, nişte demersuri fără sens. Este un basm. Toată discuţia asta despre puterea gândului nu are niciun fel de bază ştiinţifică (...) [crede în mod eronat fizicianul materialist – n.n.] Este doar o găselniţă pentru a stoarce bani din bugetul statului. În Rusia, se terminase cu toate aceste lucruri la începutul anilor 2000, când unitatea militară 10.003 a fost desfiinţată”, a explicat fizicianul.
Unitatea la care face referire Alexandrov a existat în Uniunea Sovietică în anii 1980 şi avea ca obiectiv crearea unei platforme de cercetare prin care elemente din domeniul parapsihologiei să fie integrate în doctrina militară şi în tacticile de război.
Între 1994 şi 1996, trupele separatiste ale Republicii Cecene Icikeria şi forţele militare ale Rusiei au purtat un război de gherilă, culminând în independenţa de facto a Ceceniei. Al doilea război cecen a avut loc între 1999-2000. Armata Rusă a lansat atunci o operaţiune militară de amploare, ca răspuns la invadarea Deghestanului de către mujahedinii islamişti din Brigada Internaţională de Menţinere a Păcii, organizaţie teroristă fondată în 1998.
yogaesoteric
15 mai 2019

Un comentariu: