Pregătește-te pentru întâlnirea cu tine

„Sufletul care poate vorbi prin ochi, poate săruta cu o privire.” Gustavo Adolfo Becquer

„Nefericirea oamenilor provine dintr-un singur lucru: că nu ştiu să rămână liniştiţi, într-o cameră.”
Blaise Pascal

„Răspunde unui «Mulţumesc» cu «și eu îți mulțumesc» pentru a închide armonios cercul.”

„Dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a se urca în copac, îl faci pe acesta ca toată viaţa lui să creadă că este un prost.” 
Albert Einstein

„Adu-ți aminte că fericirea nu depinde de ceea ce ești sau de ceea ce ai. Ea depinde doar de ceea ce gândești.” – Dale Carnegie

„Ai grijă de prezent. Fiecare stare și fiecare clipă are o valoare infinită, fiindcă aceasta este reprezentanta unei întregi eternități.” – Johann Wolfgang von Goethe

„Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilința și supunerea, am devenit liber.” – Paulo Coelho

„Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne.” – Dalai Lama

„Timpul există doar pentru ca toate lucrurile să nu se petreacă în acelaşi timp.”
Albert Einstein

„Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eșecurile te fac umil, succesul te face să strălucești, Dumnezeu te face să continui.” – Mahatma Gandhi

* * *

Proverbe afgane

„Nu-mi arăta pomul, arată-mi fructele.”
„Niciun negustor nu va recunoaşte că smântâna lui e acră.”
„Oricât ar fi muntele de înalt, tot există o cărăruie până în vârf.”
„Cea mai mică băltoacă e un ocean pentru furnică.”
„Când furnica vorbeşte de ocean, ea se referă la băltoacă.”

* * *

Povestea inelului

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept să-i ceară un sfat.
– Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?

Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. 
Apoi, după o mică pauză, adăugă:
– Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.

– Aș fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși nu e luat în seamă.
– Bine, încuviință bătrânul învățat.
Își scoase din degetul mic un inel și îl întinse tânărului adăugând:
– Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie ca tu să iei pe el cât mai mulți bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Când auzeau, unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul cu mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și se întoarse la bătrânul înțelept. Flăcăul și-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta să se poată ocupa și de el.

Intră cu capul plecat.
– Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!

Flăcăul încălecă și plecă în goană. Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise:
– Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.

Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta. Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep să ne evalueze.

yogaesoteric

9 ianuarie 2019