Proiectul Majestic 12 – prezența extraterestră pe Terra

 

Unul dintre subiectele care îi incită pe ufologi şi îi divizează în tabere este existenţa unui grup misterios şi ultrasecret, numit Majestic 12 (sau MJ-12), singurul care ar avea acces la toate secretele privind prezenţa extraterestră pe Pământ.

În iulie 2013, ufologul Grant Cameron a publicat rezultatele cercetărilor sale pe această temă. El arată că ideea existenţei unui asemenea grup a apărut la începutul anilor 1980, atunci când investigatorul Bill Moore a publicat cartea de mare succes The Roswell Incident, care a generat un val uriaș de interes privind fenomenul OZN și civilizațiile extraterestre. La câteva zile după lansarea cărţii, Moore a fost contactat de câțiva agenți din structurile de informaţii ale SUA, care au început să-i povestească despre grupul super-secret MJ-12. Conform agenților, grupul ar fi fost înfiinţat de către preşedintele Harry Truman în scopul de a gestiona secretul prezenţei extraterestre pe Pământ. Moore a primit inițial informaţii de la Richard Doty, sergent U.S. Air Force (USAF), apoi de la un agent CIA care s-a prezentat cu numele de cod Falcon. Mai târziu, Moore a primit și alte informaţii esențiale, din multe alte surse. Se pare că unele dintre aceste surse ar fi fost chiar ex-directori ai CIA.

Implicarea lui Moore în chestiunea MJ-12 a culminat în 1987 când, împreună cu alţi doi cercetători, pe nume Jamie Shandera şi Stanton Friedman, a făcut publice o serie de documente explozive. Aceste documente, clasificate ca „Strict Secret Restricţionat”, reprezentau informări destinate preşedintelui american Dwight Eisenhower din partea MJ-12, grup despre care Moore afirma că ar fi format din oameni de ştiinţă de nivel înalt şi oficiali militari.

Împreună cu un alt investigator faimos, T. Scott Crain, Grant Cameron a scris o carte intitulată „OZN-uri, MJ-12 şi informatori ai guvernului” în care a arătat că există deja un mare număr de dovezi în favoarea existenţei grupului Majestic-12. Cameron precizează însă că cele mai multe dintre documentele așa-zis „oficiale” apărute în spațiul public pe aceste tematici au reprezentat cel mai probabil o scurgere intenționată de date, parţial adevărate şi parţial false, autorizată chiar de către MJ-12. Strategia pare mai degrabă menită să decredibilizeze subiectul referitor la modul în care problema farfuriilor zburătoare este tratată de către Casa Albă. Grant Cameron crede că multe dintre documentele referitoare la Roswell sunt false pentru că, de exemplu, acestea nu menționează niciun fel de date privind existenţa unui extraterestru viu recuperat după acel incident, fapt pe care alte probe credibile îl susțin cu putere. Cameron este de părere că documentele nu spun întregul adevăr pentru a evita încălcarea legii prin dezvăluirea unor informaţii clasificate. Un alt motiv ar putea fi, spune Cameron, acela de a proteja programul general privind investigarea fenomenului OZN.

Co-autorul cărţii, T. Scott Crain, descrie că a identificat o femeie care în 1979 făcea parte dintr-o echipă de declasificare a documentelor din USAF, în Okinawa, Japonia. În timpul activităţii sale, aceasta a dat peste o serie de înscrisuri care, chiar dacă nu erau identice cu cele ale MJ-12, păreau să conţină acelaşi material de fond. Similitudinile erau frapante și, în plus, conțineau anumite de detalii care l-au făcut pe Crain să conchidă că documentele erau originale de o uriașă importanță, scăpate cumva în traseul de declasificare. Concluzia lui Crain este susținută de faptul că femeia respectivă a fost hărţuită și amenințată să-și țină gura încă de când a fost lansată prima ediţie a cărţii lui Cameron și Crain, în 1991.

Confirmări din partea unor oficiali

În 1987, la doar câteva zile după ce Moore și Crain au făcut publice documentele autentice ale MJ-12, fostul preşedinte al Universităţii statului Pennsylvania, Eric E. Walker, a făcut o declarație publică foarte interesantă: „Da, ştiu de MJ-12. Ştiu de ei de 40 de ani. Dar cred că încercarea de a-i identifica este o luptă cu morile de vânt!”.
O altă declarație notabilă a fost cea a generalului de patru stele James Doolittle, care a confirmat și el existenţa grupului, dar a spus că aceasta este tot ce poate spune.
Și astronautul Edgar Mitchell, comandantul misiunii lunare Appolo14, a declarat public că, pe baza surselor sale, grupul MJ-12 există.
La rândul său, generalul Arthur E. Exon, care în 1947 activa la baza militară Wright Field, unde au fost aduse resturile navei care s-a prăbușit la Roswell, a afirmat că știa de existenţa unei comisii de supervizare a subiectului OZN, alcătuită în principal din ofiţeri de informaţii de nivel foarte înalt.

 

În iulie 1989, Bob Oeschler a înregistrat o conversaţie cu Bobby Ray Inman, fost director adjunct al CIA. Acesta a spus textual că știa foarte bine despre „existenţa unui program de îndoctrinare a publicului” cu privire la opinia generală care să predomine despre OZN-uri. El a recunoscut că avusese chiar „ceva experienţă” în punerea în aplicare a respectivului program. 

O altă confirmare a existenţei MJ-12 a venit în anul 2005 de la un arhivist de la Arhivele Naţionale din College Park, Maryland, care, după o prelegere a lui Cameron în Eureka Springs, Arkansas, i-a spus acestuia că lucrase la declasificarea unor documente guvernamentale înainte ca acestea să fie „aranjate” și apoi date publicităţii. Un coleg al său, în timp ce declasifica documente ale şefilor Statelor Majore Reunite, a văzut documente purtând pe ele cât se poate de clar sigla MJ-12.

Investigatorul Lee Graham a scris multe scrisori şi a depus zeci de cereri, în numele legii libertăţii de informare (FOIA), pentru a încerca să obțină documentele MJ-12. În data de 24 mai 1990, Serviciul de Investigaţii al Apărării (DIS) a răspuns la una dintre cererile sale, trimiţându-i câteva copii ale unor documente cu sigla MJ-12, având în partea de jos a fiecărei pagini menţiunea „declasificat”. Graham nu a reuşit niciodată să afle cine a făcut această declasificare, nici dacă documentele erau autentice.

Un alt fapt interesant este că într-o scrisoare din 1987, trimisă de John Andrews bunului său prieten Ben Rich (preşedinte al Lockheed Skunk Works), Andrews declara că ştie de mulţi ani de MJ-12, „chiar dacă oficial grupul nu a existat”. De asemenea, într-o discuţie cu Lee Graham, Andrews a afirmat că auzise de MJ-12 încă de la începutul anului 1984, deci cu aproape un an înainte ca investigatorii Moore şi Shandera să primească într-o scrisoare copii ale documentelor MJ-12.

De la lansarea cărţii lui Grant Cameron, în ianuarie 2013, au apărut alte două noi dovezi care contribuie la confirmarea faptului că a existat un grup de control MJ-12.
Prima a venit printr-o declarație a lui Jesse Marcel Jr., fiul ofiţerului de informaţii de la Roswell Army Air Base, care a istorisit detaliile prăbuşirii acelui OZN. Jesse Marcel Jr. a făcut o dezvăluire extraordinară la „Audierile Cetăţenilor privind Dezvăluirea”, organizate în mai 2013. El a relatat sub jurământ că în urmă cu câțiva ani fusese chemat la Washington DC pentru o întâlnire într-o cameră securizată din clădirea Senatului. Invitația fusese adresată de către Dick D’Amato, fost consilier şef şi investigator-şef al Comisiei de Credite a Senatului, care printre altele cerceta și „zvonurile” finanţării retroingineriei unor farfurii zburătoare. Se aflase deja că operațiunile se desfășurau la baza din Aria 51, fără aprobarea Senatului. Surprinzător era că deși D’Amato avea o autorizare de securitate de nivel „Top Secret” şi avea puterea unei citaţii din partea Comisiei de Credite a Senatului, el nu a putut totuși obține accesul la proiectele de retroinginerie deoarece acestea erau controlate de o grupare impenetrabilă, plasată deasupra oricăror autorizări. Gruparea respectivă era în mod efectiv „stăpâna” tuturor Proiectelor Negre, adică a acelor operațiuni despre care nici măcar Guvernul SUA nu știe nimic și care nu sunt finanțate de Congres. Jesse Marcel spunea că atunci când s-a întâlnit cu D’Amato, pe masa din birou era un roman scris de Whitley Strieber, numit „Majestic”. Romanul trata despre accidentul de la Roswell şi despre un grup de control MJ-12, înfiinţat pentru a face faţă venirii extratereştrilor pe Pământ. D’Amato i-a spus privindu-l în ochi: „Vreau să vă informez ceva. Aceasta (arătând spre carte), nu este ficţiune”. Marcel a întrebat tulburat: „Când aveţi de gând să spuneţi asta publicului?” D’Amato a răspuns: „Dacă ar fi după mine aş fi făcut-o ieri, dar nu depinde de mine. Sunt aici doar pentru a investiga costul păstrării secretului. În realitate, există un Guvern Negru. Ei au controlul asupra resturilor prăbuşirii. Nu răspund faţă de nimeni şi nu sunt aleşi de populație. Au o cantitate nelimitată de bani pe care îi pot cheltui. Ei sunt cei care au controlul asupra acestui domeniu”.

Un alt doilea set de dovezi a venit de la o sursă cu totul neașteptată – Dr. John Alexander, fost colonel în Armata Statelor Unite. În cartea sa OZN-urile: Mituri, conspiraţii şi realităţi el subliniază că deşi OZN-urile sunt reale, oficialii americani nu sunt autorizați să dezvăluie adevărul. Alexander mai este cunoscut şi ca organizatorul, la mijlocul anilor 1980, a întâlnirilor „Grupului de fizică teoretică avansată”, destinate găsirii unei noi viziuni guvernamentale asupra problematicii OZN. Accesul la aceste întâlniri avea exact acelaşi tip de clasificare „Top Secret – restricted” ca şi accesul la documentele MJ-12. Într-un interviu radio din 15 iunie 2013, luat de Nancy Du Tetre, John Alexander a admis că grupul MJ-12 există, dar că acesta nu se ocupă doar de OZN-uri, ci mai ales de continuitatea unor planuri ale administrațiilor americane, pentru a preveni „decapitarea” nucleară a Statelor Unite.

yogaesoteric

22 octombrie 2018