Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Inuaki, reptilianul din mine (IV) - Cartea a doua.

de Aryana Havah
(continuare)           

Aryana: Se spune că Terra se va schimba…
David: Sigur se va schimba.
A: Nu asta vroiam să spun! Există o teorie a catastrofismului care spune că avem la dispoziţie mai multe opţiuni de a ajunge la un viitor luminos şi că una din aceste opţiuni ar fi un cataclism la nivel global, mult mai amplu decât mi-ai povestit tu, dar care totuşi poate fi evitat dacă ne vom trezi.
Asta înseamnă că avem totuşi o opţiune!
D: Opţiunea de a alege calea pe care vrem să o urmăm, dar nu unde ajungem. Alegem cum să ajungem acolo.
A: Tu care crezi că este calea pe care o vom alege?
D: Noi am ales deja calea! Nu contează care este ci unde duce. Eu nu vreau ca oamenii să se sperie; mulţi nu pot înţelege aceste lucruri. Dacă le este teamă, atunci vor genera sentimentul de frică, iar frica este a anunnakkilor. Dumnezeu ne iubeşte la fel de mult pe toţi. Asta înseamnă că are grijă de noi şi ne dă ceea ce crede El că este mai bun şi că ne trebuie.
A: Deci tu spui că omul nu poate crea universuri.
D: Da. Omul, aşa cum este el acum, nu poate face asta!
A: Şi atunci ce sunt acele universuri interioare pe care le văd anumite persoane?
D: Aghton spune că ceea ce văd ei de fapt este unirea lor cu Creatorul Suprem.
A: Poţi fi un pic mai explicit?
D: Da. Imaginează-ţi că interiorul tău este asemeni universului. Că pielea ta este universul şi că organele tale sunt planete. Tu eşti coordonatorul lor la fel cum şi Dumnezeu este coordonatorul universului nostru. Tu răspunzi de buna funcţionare a lor, de hrana şi energia pe care le-o dai, ce să faci cu ele, cum să le îngrijeşti, cum să le vorbeşti. Dacă te concentrezi la Creatorul Suprem, dacă te uiţi la creaţie prin ochii lui vezi că El în interior are la fel, universuri, sori, planete, oameni…
A: Este acelaşi lucru?
D: Da. Exact la fel. Cum spuneam, dacă Matricea ar absorbi totul, totul ar fi egal.
A: Să înţeleg că noi nu putem crea un univers propriu?
D: Nu. Nu avem voie. Noi putem modifica, anula sau transforma realitatea universului în care trăim. Atât. Doar asta avem voie acum. Ştii de ce?
A: Nu.
D: Pentru că noi creăm cu mintea şi nu cu sufletul. Dacă ceea ce am dori ar fi făcut din dragoste şi iubire, dacă ar fi făcut în concordanţă cu Gândirea Divina şi Legile Universale, dacă acţiunile noastre zilnice ar reflecta aceste lucruri, adică în acţiunile noastre s-ar regăsi Dumnezeu, atunci cu siguranţă am avea voie să realizăm şi universuri. Dar ştii de ce?
A: Nu.
D: Pentru că atunci ne-am da seama că nu avem nevoie de ele!
A: Nu înţeleg!
D: Dacă tu ai fi Dumnezeu şi ai şti că poţi face orice, chiar crea un univers, dar că acest lucru este inutil, căci există déjà universuri create care trebuiesc coordonate către perfecţiune şi că orice nou univers ar însemna un consum de energie nenecesar, ai face-o?
A: Nu ştiu. Poate că da, spre a-mi demonstra mie că pot!
D: Vezi, de aceea oamenii nu pot crea nimic în acest moment. Noi nu trebuie să ne demonstrăm nimic. Nici nouă, nici altora. Noi trebuie să învăţăm să trăim în Adevăr.
A: Cum adică?
D: Atunci când trăieşti în Adevăr tu eşti prima persoană care ştie acest lucru. Asta înseamnă că tu nu te mai minţi pe tine însuţi.
A: Este logic! Totuşi nu văd legătura!
D: Ţie îţi place să te duci la o petrecere la care toţi se îmbată?
A: Nu.
D: Dar te duci.
A: Dacă trebuie!
D: Nu trebuie. Tu îţi spui că trebuie ca să îţi găseşti o scuză. Te duci pentru că vrei. Tu te minţi sau nu? Sau de fapt te duci, ştiind că ei se îmbată dar te distrează şi cu toate astea ţi-e ruşine să o recunoşti?
A: Dar sunt situaţii în care trebuie să faci compromisuri!
D: Au fost. Şi au fost acceptate, acum nu mai avem timp.
A: Şi ce trebuie să fac?
D: Să spui fie nu vin pentru că vă îmbătaţi, fie vin dacă îmi promiteţi că nu veţi bea peste măsură, iar dacă îţi place să te duci fiindcă te distrează cum se îmbată măcar recunoaşte-o.
A: Şi dacă se supără pe mine?
D: Dacă se supără este problema lor. Tu ţi-ai ales calea. Ai hotărât să nu te mai minţi. Ăsta este primul pas. Următorul ar fi să nu îi mai minţi pe cei din jur. Adevărul poate fi spus oricât de dur ar părea.
A: Dar în unele situaţii nu poţi spune omului verde în fată!
D: Nu direct şi dur, dar poţi găsi o formă de a reda Adevărul cu blândeţe, răbdare şi iubire. Aici să ştii un lucru: există oameni care se vor supăra indiferent de modul în care le vei reda un Adevăr. Aceştia trebuiesc lăsaţi în pace. Ei au calea lor. Principalul este să nu jigneşti şi să nu faci rău.
A: Dar dacă ştii că un om va muri mâine, este bine să îi spui direct?
D: Nu. Căci ar suna foarte urât. Ca şi cum tu ai fi superior şi ai avea posibilitatea să ştii lucruri dintr-o altă sursă.
A: Şi cum ar trebui formulat?
D: Poţi verifica de unde ai această informaţie şi care este modul în care acest suflet va pleca. Dacă este datorită unei boli, te poţi ruga Matricei pentru el şi îi poţi lumina calea spre a-i face trecerea mai uşoară. Dacă va fi o moarte bruscă, să zicem în urma unui accident, iar tu ştii acest lucru, îi poţi spune că ai impresia că mâine nu este bine să iasă din casă. De el depinde dacă te va asculta.
A: Dar nu intervin în karma lui?
D: Nu. Căci dacă ai primit mesajul există posibilitatea ca tu să fii însărcinat să îl tragi de mânecă.
A: Foarte complicat! Am văzut că toată lumea, mă refer la cei cu înclinaţii esoterice, vorbeşte în ultimul timp de importanţa şi necesitatea implementării conceptului de Adevăr, dar mi se pare destul de dificil, mai ales în societatea actuală.
D: Când trăieşti în Adevăr ştii cumva ce este corect să faci şi ce este bine să spui. Când însă aceste atenţionări izvorăsc din mândrie sau orgoliu, atunci ele nu au legătură cu Adevărul şi îţi fac rău în primul rând ţie. Şi mai este un lucru la care trebuie să renunţăm!
A: La ce?
D: La agresivitate. Agresivitatea vine de la anunnakki. Ei ne-au învăţat să fim agresivi. Omul nu este făcut să fie aşa.
A: Dar sunt oameni care sunt agresivi fără motiv!
D: Agresivitatea vine din neştiinţă, nesiguranţă, neînţelegere şi este un aspect al urii. Un om legat conştient şi permanent la Matrice nu poate fi agresiv şi deci nu poate urî, căci el simte doar iubire. El cunoaşte Legile şi vede că toţi suntem Unul şi atunci ştie că nu poate fi rău cu el însuşi. De aceea spre a ajunge Creatori trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi înşine. Nimeni nu o poate face în locul nostru.
A: Dar măcar putem primi explicaţii!
D: Explicaţiile sunt bune, dar aici este vorba de trăire. Dacă nu simţi tu ce înseamnă să fii altfel, nu poţi ajunge la transformare. Totul este formă-gând-energie. Tu eşti cel care generează aceste stări şi tu trebuie să le simţi. Nimeni nu te poate ajuta.
A: Rămân totuşi la părerea mea. Este important să ai un sprijin, să ai unde găsi explicaţii, să ai pe cine să întrebi!
D: Asta datorită faptului că omul este obişnuit ca ideile altora să fie cele bune. Este programat să fie aşa! Noi am fost învăţaţi să acceptăm ideile altora şi să ni le însuşim ca fiind corecte. De ce trebuie să căutăm Adevărul în exteriorul nostrum când el se află în interior? Dacă tu auzi la televizor o informaţie, sufletul tău îţi spune exact dacă este corectă sau nu. Daca tu simţi că nu este adevărat, dar totuşi te uiţi la explicaţiile celor ce au lansat-o, atunci mintea ta va reuşi să te facă să vezi Adevăr în minciună. Dar nu este corect! Sufletul tău ştia exact şi ţi-a dat răspunsul. De ce trebuie să îţi verifici credinţa?
A: Mă gândesc că cei care au lansat o idee ştiau mai mult, sunt mai documentaţi, dacă eu greşesc?
D: Cei ce lansează idei false sunt în general interesaţi să ne ţină în adormire, fără reacţie. Asta este tot ce vor.
A: Dar de ce?
D: Tu crezi că ei nu îşi dau seama că lumea a început să se trezească, să se schimbe? Urmaşii anunnakkilor sunt foarte speriaţi (nota C.M.: „iluminații”, Cabala, adoică ceea ce numim noi „întunecații”) deoarece nu s-au mai confruntat cu aceste lucruri. Inaintaşii lor nu le-au lăsat scris nimic depre transformările care vor veni şi de aceea nu ştiu ce să facă. Au încercat să ne bombardeze, dar văd că nu prea merge.
A: Cu ce să ne bombardeze?
D: În primul rând au crescut atacurile energetice. In special acolo unde sunt foarte mulţi oameni.
A: Şi cum ne atacă energetic?
D: În principal cu ajutorul acelor obeliscuri de care îţi vorbeam şi am văzut că au instalat şi ceva în spaţiu, de unde transmit acelaşi gen de unde, însă sunt mult mai puternice şi ajung aproape peste tot. Şi, mai nou, ne bombardează cu substanţe chimice aruncate din aer.
A: Cum adică?
D: Am văzut trecând avioane încărcate cu anumite substanţe, pe care le aruncau pe sol.
A: Sunt substanţe contra dăunătorilor, un fel de insecticid.
D: De unde ştii? Aghton spune că sunt substanţe toxice şi că peste tot în lume s-a început bombardarea cu acestea.
A: De ce?
D: Aghton spune că oamenii au început să se schimbe, să caute altfel de informaţii, de hrană şi din ce în ce mai mulţi vor spaţii nepoluate pentru locuit. Asta nu este bine pentru cei ce ne conduc, căci înseamnă că din ce în ce mai mulţi se vor trezi, iar ei nu ştiu cum să procedeze. De aceea au avut ideea de a intensifica aceste atacuri, care, spre norocul nostru, nu sunt foarte eficace. Sunt curios să văd cu ce idee vor mai veni!
A: Noi ne putem proteja de aceste atacuri energetice?
D: Da.
A: Cum?
D: Să cerem Matricei să ne ridice frecvenţa în aşa fel încât să nu mai putem fi agresaţi. Totul este formă-gând-energie. Dacă ieşim din tiparul acestor transmisiuni nu le vom mai simţi.
A: Nu putem face acelaşi lucru şi cu substanţele chimice?
D: Ba da, dar momentan este greu, deoarece le înghiţim şi ele intră în noi. Putem cere însă să le eliminăm aşa cum au intrat fără a păstra ceva în organism. Este mult mai uşor. Noi încă nu avem posibilitatea de a transforma ceva material de energie negativă în ceva pozitiv.
A: Adică nu putem transforma clorul în zahăr?
D: Nu. Ii putem modifica gustul spre a deveni dulce şi ţine atâta timp cât ne gândim la acest lucru, însă nu îi putem şterge tiparul. Nu îl putem modifica permanent. Va rămâne cu proprietăţile clorului, deoarece aşa a fost tiparul care a stat la baza naşterii lui şi nu noi am fost cei care l-am creat.
A: Şi nu există vreo posibilitate de a anula toate efectele toxice ale substanţelor pe care suntem obligaţi să le consumăm?
D: Ba da. Ţi-am spus. Trebuie să ne ridicăm vibraţia corpului. Aşa putem face şi avem şi voie, deoarece corpul este al nostru. Noi suntem răspunzători de el.
A: Dă-mi un exemplu.
D: Dacă eu ştiu că mănânc mâncare care conţine substanţe chimice spun: mulţumesc Matrice că m-ai ajutat să elimin pe căi naturale, în totalitate, fără a reţine nimic, toate substanţele dăunătoare organismului meu.
A: Asta este o idee foarte bună, căci aşa am putea elimina grăsimi sau orice ne este dăunător.
D: Da. Este vorba doar de programare. Noi trebuie să învăţăm să cerem. Universul este oricând gata să ne ajute. Noi suntem cei ce ne creăm obstacole şi facem ca totul să fie complicat.
A: Aşa am fost învăţaţi!
D: Da şi oricum ne este mult mai uşor să luăm ceea ce ne dau alţii decât să gândim cu capul nostru. Dar din fericire aceste lucruri se vor schimba.
A: Cam când crezi că se vor produce modificări?
D: Nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri, principalul este că ne îndreptăm spre o nouă lume în care vom învăţa cum să redevenim oameni.

(va continua)

Sursa.: https://adevarultevaelibera


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu