(1 aug. 2017;
channeler Loretta)
Traducerea Const.
Mihăilescu.
În viață lucrurile mici pot aduce mare
fericire. Multe lucruri și fapte cotidiene mărunte pot avea o mare importanță. În fiecare lucru, oricât de mărunt ar
fi poate exista putere; uneori, o mare putere. Ele vă îmbogățesc viața.
Privești cerul
înstelat, asculți sunetul oceanului, ori susurul izvorului, simți prospețimea aerului de dimineață,
respiri aerul răcoros al muntelui, simți gustul minunat al unui produs, miroși
parfumul trandafirului înflorit, admiri gingășia zâmbetului unui copil, te
adâncești în privirea unor ochi albaștri ori căprui, simți adierea vântului,
urmărești zborul lin al unei păsări, asculți o muzică diafană, observi dansul
curtenitor al unei perechi de păsărele, îți înalți privirea de-a lungul unui
copac viguros, asculți tăcerea dintre nămeții de zăpadă, privești albastrul
cerului ori forma norului pufos, aflat în înălțimi. Uneori, astea le poți
avea așezat comod în fotoliu, prin intermediul internetului.
Ești înconjurat
de frumuseți, te asaltează oportunitățile. Fă-ți timp să le observi și încearcă
să faci parte din ele, contopește-te cu aceste frumuseți. De câte ori o faci cu
inima deschisă, plutești pe valurile înaltelor vibrații, ești una cu universul,
ești una cu Mine.
Lista comorilor
lumii în care trăiești este fără de sfârșit. Umple lumea ta cu aceste comori.
Adaugă zilnic pe lista ta alte și alte comori, alte frumuseți! Bucură-te pentru fiecare „achiziție”. Nu lăsa splendorile vieții să treacă neobservate pe lână tine.
Adaugă zilnic pe lista ta alte și alte comori, alte frumuseți! Bucură-te pentru fiecare „achiziție”. Nu lăsa splendorile vieții să treacă neobservate pe lână tine.
Asta este o terapie care ți se dă gratuit. Când contempli ceva, când
inima-ți tresaltă de bucurie, fiecare celulă din tine primește leacul care-i
aduce sănătate, prospețime, iubire. Ființa ta capătă Lumină, vigoare și mai
multă nemurire. Și asta este „molipsitor”, și asta este bine, adică nu este
rău.
Presupun că ai
putea spune că fericirea nu este totul, că iubirea nu este totul, dar ce este
fericirea, ce este dragostea? Eu spun că atunci când prin ceea ce ești, prin
ceea ce faci, ești iubire, atunci tu dăruiești fericire, dăruiești Lumină.
Băgați „banii ” în asta căci este cea mai rentabilă afacere !
Desigur, toată
lumea știe că banii nu sunt totul, că banii n-aduc fericirea (știu, unii zic:
„numai numărul lor”. E o glumă care n-are corespondent în realitate, pe tremen
lung).
În copilărie vi
se spuneau povești despre comori, despre aur. Poate aveau frumusețea lor, dar
vă formau într-un anumit fel, nu neapărat cel mai potrivit, căci ele vă
„căleau” pentru viață, impregnându-vă cu dorința de a avea bunuri materiale.
Însă povestea ar fi trebuit să se încheie cu observația că nici cu bani, nici
cu aur nu puteți cumpăra LUMINA IUBIRII și nici SĂNĂTATE SPIRITUALĂ.
Bineînțeles,
banii sunt implicați într-o vastă zonă a vieții voastre. Pentru a-i obține,
trebuie să depui efort, să dovedești inventivitate, inițiativă, uneori să-ți
scurtezi timpul de odihnă.
Dacă sunteți
sinceri cu voi, veți recunoaște că entuziasmul pe care îl pot aduce banii nu
durează atât de mult, sau cât de mult ați dori voi.
Cu bani s-au făcut multe,
și bune și rele; dar (spiritual vorbind), mai mult rele. Rolul lor a fost
important, multă vreme. Până acum.
În definitiv, banii sunt și ei o marfă. Ca
orice marfă, și banii au un termen de garanție, după care se pot „strica”, pot deveni
nocivi, mai ales dacă rămân „necirculați”.
Banii au răspuns multor necesități,
dar nu pot fi o soluție pentru toate visurile voastre. Deci, banii nu
reprezintă, nici pe departe, totul, idealul.
În principiu,
dorința de a avea nu este o caracteristică rea; depinde mult de ceea ce vrei să
faci cu ceea ce realizezi. Dacă acel ceva va fi canalizat pentru a face bine
celorlalți, societății, animalelor, mediului înconjurător, învestiția va fi pe
placul Meu, va fi în acord cu Legile Mele.
În asemenea
situații, Eu am să am grijă să-ți dau mai mult, să găsești oportunitățile cele
mai favorabile, să eviți escrocheria altora etc.
Eu voi avea grijă
să te conectez la infinitul câmp al bogăției. În asemenea situații, dorințele
tale sunt lege pentru Mine. N-o să te las să cauți prea mult pentru a găsi ceea
ce-ți dorești. Totul se va nimeri, totul va veni atunci când ai nevoie, un șir
necontenit de sincronicități vor apărea în viața ta. Căci Eu știu că tu
înțelegi care este diferența dintre a dori doar pentru tine și a dori pentru
toți. Eu știu să fac ca dorința ta să devină o forță a binelui. Tu înțelegi să
faci diferența dintre plăcerea de a avea și bucuria de a împărtăși cu ceilalți.
Totul este și se
realizează prin ENERGIE. Dacă mă înțelegi, te iau lângă Mine să creăm
împreună.
Și mai e ceva:
decât să vă plângeți că nu aveți una sau alta, mai bine bucurați-vă de ceea ce
aveți.
http://sananda.website/gods-message-via-loretta-august-1st-2017/
veni! Vidi! VICI!
RăspundețiȘtergere