Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 19 decembrie 2016

Mesaj de la Sinele meu Superior.


Mike Quinsey; 16 dec. 2016
Traducere Const. Mihăilescu.

Atunci când se va putea vedea și înțelege situația actuală de pe Pământ, vă va fi clar că totul coincide cu prăbușirea controlului Iluminaților asupra lumii.
Există un plan amplu de ascensionare care se pune în operă, indiferent de încercările de blocare venite din partea forțelor întunecate. Așa că nu trebuie să vă înspăimânte evenimentele care au avut loc și mai continuă în lumea voastră; ele sunt modalități de ridicare a sistemului planetar în dimensiuni superioare.

Ultimele zvâcniri ale celor care se confruntă cu spectrul înfrângerii pot fi auzite; acum mulți fug pentru a nu răspunde de acțiunile lor împotriva umanității. Ei nu pot însă evita să dea socoteală pentru acțiunile lor, indiferent unde s-ar duce, căci nu există în lumea voastră un loc care i-ar putea ascunde. Ziua când vor trebui să fie judecați este un dat ce nu poate fi eludat. Nu vă preocupați de viitorul lor; ei vor culege ceea ce au semănat, deși, la fel ca oricare suflet, nici ei nu vor fi abandonați ci li se va arăta calea de întoarcere la Lumină. 
Există un plan amănunțit și particularizat care-l va conduce pe fiecare suflet pe calea mântuirii sale.
Și pentru voi, cei care v-ați oferit să-i ajutați pe acești debusolați, există un plan de acțiune prin care sunteți îndrumați în ceea ce privește modalitățile cele mai potrivite prin care să le oferiți sprijin.
Poate vă întrebați de ce v-ar lăsa tărâmurile superioare să veniți în ajutorul celor rătăciți, din moment ce alegerile au fost ale lor. Dincolo de motivația recompenselor de care veți beneficia în evoluția voastră, există un motiv mult mai profund și totuși extrem de simplu care vă justifică acțiunile: ei și voi, una sunteți căci toți venim din aceeași SURSĂ. Nu poți face un pas înainte lăsînd părți din tine în urmă. Progresul totalității este dependent de fiecare parte componentă, altfel ar trebui să acceptați că există posibilitatea divizării acestei totalități, ceea ce ar fi echivalent cu acceptarea anihilării, a disoluției întregului.   

Rătăciții au nevoie de ajutor pentru a regăsi drumul către Lumina, altfel, există posibilitatea alunecării lor încă și mai adânc în tenebre, acolo unde Lumina practic nu mai există. Garanția reușitei lor sunteți voi, cei treziți, deși această acțiune va fi o provocare chiar și pentru voi.
Vestea bună este că voi, cei care ajutați, nu sunteți lăsați singuri în această încercare, uneori, temerară. Ghizii spirituali vă vor sta aproape și vă vor oferi ajutorul pe care-l veți primi, ori de câte ori, îl veți cere.

Producerea evenimentelor anunțate poate părea mereu amânată, dar trebuie avut în vedere că un plan grandios ca acesta presupune o pregătire extrem de complexă la care concură mii și mii de factori. Simultaneitatea și alinierea tuturor factorilor nu ține numai de voința Divină ci și de cea a entităților implicate, căci toate au dreptul să-și utilizeze liberul arbitru. Intunecatii, deși extrem de slăbiți sunt încă în măsură să obstrucționeze evenimentele și pot provoca unele întârzieri, dar nu pot modifica sau anula finalitatea rânduită.
 Mulți dintre voi știți sau intuiți că deja sunteți pe calea încheierii în această viață a etapei evolutive în care de mult v-ați angajat. Cum voi sunteți finalitarii, este de înțeles că atenția întunecaților se îndreaptă către voi căutându-vă cu înverșunare slăbiciunile de care ar putea profita. Din comportamentul vostru de până acum, întunecații pot înțelege că, de data aceasta, tertipurile de care s-au folosit în trecut nu vor mai avea succes; aceasta tocmai pentru că majoritatea dintre voi v-ați ridicat frecvența de vibrație.
 Divinitatea v-a permis să descoperiți anumite vestigii din trecutul vostru îndepărtat, dovezi dintre acestea fiind-vă scoase în cale în ținutul înghețat al Antarcticii.  

Rămașițele unui vast oraș care a fost sub gheață mii de ani reprezintă o descoperire interesantă, cu greu va putea fi păstrată în secret de către marile puteri ale lumii voastre.
Arheologii voștri au fost conduși, „ prin intuiție și inspirație” spre zonele deținătoare de dovezi din istoria voastră reală.
Până acum aceste descoperiri au fost păstrate în mare secret căci ele vorbesc despre o cu totul altă istorie a umanității, în această urzeală, un loc important ocupându-l vizitatorii extratereștri, parte din ei devenind rezidenți pe Pământ. Aceste descoperiri sunt legate în special de civilizația din interiorul Pământului. 
Faptul că puțini dintre voi ați avut idee despre prezența acestei civilizații subterane, se datorează împrejurării că au existat mereu, în societatea supraterană (și unele civilizații extraterestre malefice), ființe care nu aveau niciun interes ca voi să știți că nu sunteți singuri; trebuia ca voi să vă formați convingerea că sunteți la mila destinului, că sunteți singularități în univers și că zei (în fapt, extratereștri malefici) veniți din cer au drept de viață și de moarte asupra voastră.  
Iată că a venit timpul ca voi să cunoașteți adevărul; se pregătește momentul când reprezentanții civilizațiilor extraterestre prietene își vor face apariția „în carne și oase”, pentru ca voi să-i vedeți (de fapt, să-i revedeți). Nu sunt zei ci frații și surorile voastre din stele, care, cu dragoste, vor să reînoade legăturile care intempestiv au fost rupte de voințe întunecate.  
În multe etape ale evoluției voastre ați fost vizitați de ființe venite din spațiu. Așa cum am mai spus, unele dintre aceste civilizații, venite de dincolo de Pământ, nu au avut intenții prietenești față de umanitatea planetară. Ei au văzut în planeta voastră și în mediul pământean un câmp vast de experimentare și o sursă de materii prime care putea fi exploatată. În special ne referim la Anunnaki, care nu mai există acum pe planetă, dar care mai țin legătura și trimit instrucțiuni supușilor lor pământeni, pe care încearcă de la distanță să-i manevreze pentru a produce răul pe care ei nu-l mai pot face civilizației umane „nerecunoscătoare”. A venit deci timpul pentru ca voi să aflați tot adevărul trecutului planetei și civilizației umane. Anunnaki au transformat planeta Pămâmt în închisoare pentru pământeni. Pentru a vă controla mai bine, ei v-au fabricat și o istorie pe care v-au infuzat-o prin toate mijloacele de educare.
Dragilor, toate acestea vor intra în bagajul vostru de cunoaștere, după ce veți fi atins nivelul minim de vibrație (deci de conștiință), nivel care este foarte aproape de a fi atins.
Din acel moment, omenirea va trebui să-și creeze condiții existențiale pe Pământ la standarde din ce în ce mai înalte. Din acest program face parte și NESARA, care urmează să fie adoptată în curând.

Prin NESARA se va pune capăt sărăciei și va fi asigurată o distribuție echitabilă a tuturor bogățiilor planetei. Pământul poate asigura hrană și condiții minunate de viață cu mult peste necesar. Bogățiile tezaurizate până acum timp de mai multe secole, vor asigura, pentru început, un nivel de viață decent, fiecărui uman de pe planetă. Iubitul St. Germain poate fi considerat unul dintre componenții grupului restrâns de ființe care au demarat de foarte mult timp acest program de acumulare de fonduri și bogății.
Ravagiile războiului și sărăcia experimentată în multe țări, și-au pus amprenta pe o mare parte a populației mondiale. În curând, zonele afectate de război și de alte distrugeri vor intra în reabilitare.
Cu toate acestea, chiar și cu tehnologiile avansate ale civilizațiilor dinafară, va fi necesară o perioadă de timp pentru redresarea situației grele în care a ajuns planeta și omenirea. Este însă o certitudine că viitorul sistemului vostru planetar va fi unul luminos. Deja în spațiul vostru există zone unde vibrațiile înalte au început să aibă efecte favorabile, în ceea ce privește puritatea mediului, starea de sănătate, pacea și înțelegerea între oameni, eradicarea sărăciei, coabitare prietenoasă dintre om, alte viețuitoare și natură.
Întreaga voastră lume este în schimbare, care, pentru unii, poate fi o experiență dureroasă. „Tăvălugul” progresului vine peste lumea voastră.
Vestea bună despre evenimentele curente și viitoare este că transformările continuă și că coeficientul de trezire a ființelor umane crește necontenit. Cei care se opun modificărilor, vor fi fie luați de val, fie aruncați la mal. Știm că ritmul schimbărilor este trepidant dar este de dorit să vă adaptați acestui ritm pentru a fi în deplin acord cu timpul. Acomodarea voastră la noile condiții se va face destul de repede, pentru ca, nu peste multă vreme, voi înșivă să vă declarați foarte mulțumiți de noua situație în care vă veți afla. Începeți să deveniți din ce în ce mai mult ființe de Lumină, chiar dacă percepția voastră momentană este departe de această stare. Și, de fapt, nu ar putea fi altfel, din moment ce noi toți suntem aspecte ale aceluiași Dumnezeu.
Numai că trebuie să aveți grijă că această condiție se menține doar dacă vă veți plasa ființa în domeniul înaltelor vibrații. Pentru îndeplinirea acestei condiții este suficient dacă tot ceea ce faceți, tot ceea ce gândiți pleacă din IUBIRE. Fără iubire nu poate exista nici libertate nici fericire.
În conexiune cu aceasta, vă îndemnăm ca în perioada aceasta legată de nașterea lui Iisus, să fiți dominați de sentimentul iubirii și al înțelegerii, al compasiunii și într-ajutorării.  

Vă las în dragoste și binecuvântări. Fie ca Lumina să vă arate calea spre iubire
Acest mesaj l-am primit de la Sinele meu Superior ..
În Iubire și Lumină.
Mike Quinsey.


Notă de la  Mike Quinsey.
Acesta este ultimul meu mesaj din acest an. Aș dori să vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul plin de iubire pe care mi l-ați acordat până acum.
Următorul mesaj va fi vineri, 6 ianuarie 2017.
Vă doresc tot ce este mai bun în 2017, an care promite a fi un an de revelații și care va aduce victoria totală a Luminii.
Anul nou să vă aducă împlinitrea tuturor dorințelor voastre.
Anul 2017 va fi ,se pare, unul foarte interesant.
Încă o dată, cu Iubire și Lumină,
Mike Quinsey.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu