După atâția ani iată că acum CIA ne invită să-i citim «dosarele X» despre OZN

Într-o manieră oarecum neașteptată, pe 21 ianuarie 2016, pe site-ul oficial al CIA a apărut o notă intitulată „Fă o incursiune în «Dosarele X» de la noi”, cu aluzie la OZN-uri. În continuare, CIA amintește că, începând din 1978, ca urmare a unor cereri bazate pe Legea Accesului la Informații (Freedom of Information Act), a declasificat sute de documente care detaliază acțiunile agenției privind obiectele zburătoare neidentificate (OZN).

Documentele, puse acum pe site-ul CIA, datează de la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Pentru a orienta navigația în cantitatea mare de date conținute în colecția „FOIA UFO”, notița evidențiază zece documente „pe care atât scepticii, cât și cei care cred cu tărie le vor găsi interesante”.

Trei dintre aceste documente se referă la rapoarte privind observații făcute în Germania de Est, în Spania și Africa de Nord, ca și deasupra minelor de uraniu din Congo-ul Belgian. Un memoriu oficial din 15 martie 1949 emite anumite teorii asupra naturii OZN-urilor. Alte rapoarte privesc implicarea CIA după spectaculoasele observații OZN din iulie 1952, de deasupra centrului capitalei SUA, Washington. Ultimele două trimiteri se fac la memoriul privind o faimoasă reuniune (numită și „Panelul Robertson”, după numele moderatorului), organizată de CIA în perioada 14-17 ianuarie 1953, pe problematica OZN, cât și, respectiv, la concluziile de 22 de pagini ale acelei reuniuni.
Reproducem în continuare câteva idei din aceste documente.

Informații declasificate

Memoriul din martie 1949 este un răspuns la un studiu în care s-au propus explicații pentru câteva observații OZN. În document se reproșează că autorii nu au luat în considerare posibilitatea ca obiectele văzute să fi fost baloane meteorologice „rătăcite”, sau o iluzie psihologică, produsă de lipsa unui reper de comparație, sau asteroizi, sau chiar „o nebunie cauzată de perioada din jurul solstițiului de vară”, având în vedere numărul mare de rapoarte făcute în perioada din jurul acelei date. Memoriul găsește că e puțin probabil ca OZN-urile să fie aeronave pământene. Cele americane sunt binecunoscute organelor în drept, cele ale unei puteri adverse nu ar putea ajunge până deasupra centrului SUA, chiar dacă ar fi alimentate pe parcurs, iar aparatele teleghidate nu pot avea o rază de acțiune de mii de mile...

Notele CIA consemnează că în seara de sâmbătă, 19 iulie 1952, radarul Aeroportului Național din Washington a observat la circa 25 de kilometri sud-sud-est un grup de șapte obiecte zburătoare deplasându-se cu o viteză cuprinsă între 160 și 210 kilometri pe oră. Ulterior au apărut și altele. Obiectele zburau în formații sau singure, urcau sau coborau în zigzag, rămâneau nemișcate sau țâșneau cu o viteză de până la treisprezece mii de kilometri pe oră (avioanele vremii nu atingeau nici a zecea parte a acestei viteze). Turnul aeroportului și baza militară Andrews au confirmat observația, atât pe radar, cât și vizual, descriind obiectele ca „mingi de foc”, de culoare portocalie. Obiectele au fost văzute și de piloți civili.

Air Force, fiind anunțat că aeronave străine au violat spațiul aerian în zona capitalei, a trimis cu oarecare întârziere două avioane de vânătoare. Traficul civil a fost deviat. Cele două avioane au explorat zona în care s-au semnalat misterioșii intruși, fără a găsi însă nimic suspect, după care s-au întors la bazele lor. Abia au aterizat, că semnalele radar și observațiile vizuale ale obiectelor neidentificate au reapărut, durând până dimineața.

În ziarele din zilele următoare s-au publicat relatări de la mari grupuri de martori, iar Air Force recunoștea că straniile obiecte au fost văzute concomitent și pe radarele de la Washington National Airport, precum și de la bazele militare Andrews și Bolling. Peste exact o săptămână de la prima lor apariție, în seara de sâmbătă, 26 iulie 1952, OZN-urile s-au abătut din nou asupra capitalei americane. La ora 21.00, radarele turnului de control de la National Airport, ca și de la baza Andrews, observau cinci sau șase obiecte neidentificate care se deplasau spre sud cu mare viteză. După puțin timp, au început semnalările vizuale din partea piloților avioanelor comerciale. Câțiva militari de la baza Andrews au văzut, de la sol, trei lumini străbătând în tăcere bolta. Tensiunea escalada, fără ca cineva să reacționeze. La un moment dat, obiectele misterioase au apărut chiar deasupra Capitoliului și a Casei Albe, zone absolut interzise zborurilor, din rațiuni evidente de securitate. Ca răspuns, la ora 23.25, două avioane de vânătoare F-94 au fost ridicate în văzduh. Deși obiectele continuau să fie văzute de radarele de la sol, ele păreau să se joace cu aviația militară de-a șoarecele și pisica. Obiectele erau când la mare distanță, când lângă avion, când dispăreau pur și simplu. La cererea unuia dintre piloți de a i se permite să deschidă focul, răspunsul comandanților a fost „o tăcere năucă”. Din nou, când avioanele de vânătoare, nemaivăzând niciun OZN, s-au îndreptat spre bază, obiectele au reapărut. Controlorii de trafic, persoane cu experiență, au apreciat că pe radar majoritatea obiectelor păreau „solide” ori chiar „metalice”, asemănătoare unor aeronave.

Pe 28 iulie, toate avioanele militare cu reacție ale Air Force au fost, timp de 24 de ore, în stare de alarmă, gata oricând să se ridice în aer pentru intercepție. O astfel de „alertă roșie” nu mai fusese instituită de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Totuși, obiectele au reapărut și pentru a treia oara, în noaptea de 29 iulie.

Pe 29 iulie 1952, Air Force a convocat cea mai mare conferință de presă de la terminarea războiului. Purtătorul de cuvânt, generalul John A. Samford, a admis că cel puțin 20% dintre observațiile de OZN-uri nu puteau fi explicate în niciun fel. Totuși s-a încercat acreditarea ideii că semnalele radar se datorau unei inversiuni de temperatură în straturile superioare ale atmosferei. Dar operatorii radar erau obișnuiți cu semnalele provenind de la o inversiune termică și suficient de experimentați să le poată deosebi de cele venind de la un obiect solid. În plus, meteorologii au confirmat oficial că inversiunea termică prezentă în acele zile deasupra Washingtonului era prea slabă pentru a cauza ecouri radar. Despre cei care au văzut luminile cu ochiul liber, Air Force sugera că aceștia au luat drept OZN-uri niște stele ori planete strălucitoare. Dar piloții vedeau zilnic planete strălucitoare; nu exista niciun motiv ca tocmai atunci să le dea o interpretare atât de exotică...

Singurii care nu s-au lăsat amăgiți de aceste explicații au fost cei de la CIA. Directorul CIA, generalul Walter Bedell Smith a cerut și a primit, în 24 septembrie 1952, o notă de la H. Marshall Chadwell, directorul adjunct al Biroului de informații științifice al CIA. Dacă un obiect metalic poate fi confundat cu un ecou venit de la o inversiune termică – spunea nota – „ne găsim în situația ca, în cazul unui atac, să nu fim în stare să deosebim rapid un echipament real de o fantomă. Pe măsură ce tensiunea va crește noi ne vom găsi confruntați cu un risc din ce în ce mai mare al unor alarme false și cu pericolul, încă mai mare, de a lua ceva real drept o fantomă”.

Rapoarte credibile?

În pregătirea acestui document, pe 1 august 1952, un analist CIA pe nume Edward Tauss a elaborat o evaluare la care face trimitere și site-ul CIA. În ea se spune că Centrul de informații tehnice al Forțelor Aeriene (ATIC) dispunea la acea dată de la 1000 la 2000 de rapoarte OZN, dintre care aproape 100 de rapoarte credibile și responsabile rămân „inexplicabile”. Nota nu excludea „aspectele interplanetare și originea extraterestră” și spunea că, în măsura în care nu se va găsi pe viitor o explicație pentru observațiile inexplicabile, prudența cere ca „organele de informații să continue acțiunile specifice asupra acestui subiect”, în colaborare cu ATIC și alte autorități. Dar „se recomandă insistent ca niciun semn privind interesul sau preocuparea CIA în acest sens să nu ajungă la presă sau la public, date fiind tendințele alarmiste ale acestuia, de a considera un atare interes drept o «confirmare» a autenticității unor «fapte nepublicate» care s-ar afla în mâinile guvernului SUA”. Autorul notei promitea o evaluare mai detaliată pentru 8 august.

Pe 11 august 1952 a avut loc o ședință în care s-a anunțat că va fi lansat un „Proiect OZN” în cadrul CIA. Minuta ședinței este un alt document postat acum pe internet. Minuta arată că fiecare ramură din „divizia P&E” urma să aibă în acest proiect câte un reprezentant din domeniile: fizică, electronică-telecomunicații, meteorologie, radar și alte științe. Se preciza că se va ține legătura cu ATIC, care „se crede, are posibilitatea să acopere întreaga lume”.

Chadwell mai era îngrijorat și de posibilitatea ca sovieticii să răspândească istorii cu OZN-uri, în chip de război psihologic, pentru a semăna „isterie de masă și panică”. El afirma că „pentru a reduce la minim riscul de panică, ar trebui instituită o politică națională privitor la ce ar trebui spus publicului despre fenomen...”. Chadwell mai recomanda că ar trebui ca problema să fie adusă și la cunoștința Consiliului Securității Naționale (National Security Council – NSC).

Într-adevăr, așa cum scria The New York Times din 1 august 1952, observațiile din Washington, ca și altele din luna iulie, au fost atât de numeroase încât au afectat „activitățile obișnuite de spionaj-contraspionaj” blocând canalele de transmitere a informațiilor. Se aprecia că în cazul unei invazii terestre din partea unei puteri străine, o paralizare de felul acesta a comunicațiilor ar putea deveni o armă redutabilă.

Politica de dezinformare și ridiculizarea OZN

Un alt document desecretizat în data de 21 ianuarie 2016 de către CIA este nota trimisă pe 2 octombrie 1952 de H. Marshall Chadwell, directorul adjunct al Biroului de informații științifice al CIA, către directorul CIA, generalul Walter Bedell Smith.

În notă se afirmă, între altele, că „«Farfuriile zburătoare» prezintă două elemente de pericol, care au implicații privind securitatea națională. Prima ține de considerații de psihologie a maselor, iar a doua de vulnerabilități ale SUA în cazul unui atac aerian”. Nota prezintă cererea de obținere a avizului Directorului pentru Strategii Psihologice precum și a avizului Consiliului Național de Securitate, pentru adoptarea „unei politici de informare publică în scopul de a minimiza preocuparea și posibila panică a populației, care ar rezulta din numărul mare de observări ale obiectelor neidentificate”.

Între materialele postate pe site-ul CIA se află și memoriul din 24 octombrie 1952 al aceluiași H. Marshall Chadwell, adresat tot directorului CIA. El arăta, între altele, că observările de OZN-uri sunt adunate sistematic, inclusiv din alte țări, la Centrul de Informații Tehnice al Forțelor Aeriene (ATIC). Acesta dispunea, la acea dată, de circa 1500 de rapoarte oficiale OZN, dintre care 250 doar din luna iulie 1952. Pe lângă acestea a fost primit „un număr imens de scrisori, apeluri telefonice și rapoarte de presă”. „Din cele 1500 de rapoarte, Air Force afirmă că 20% sunt neexplicate, iar din cele primite din ianuarie până în iulie 1952, 26% sunt considerate neexplicate”.

Fenomen fizic sau fantomă?

Analizând studiul ATIC făcut în acest scop, s-a constatat că el încerca să explice cazuri individuale, fără a da răspuns la întrebări fundamentale privind natura și cauzele fenomenului și, de asemenea, „fără a oferi mijloace prin care aceste cauze, ca și efectele lor vizuale și electrice, să poată fi identificate imediat”.

Memoriul evidenția două pericole. Primul este cel psihologic, așa cum se scrie în continuare: „Cu rapoarte de observații venind din toată lumea, s-a constatat că, până la momentul investigațiilor, în presa sovietică nu a fost publicat niciun caz sau comentariu, nici măcar satiric, la adresa farfuriilor zburătoare, deși Gromîko (reprezentant al URSS la ONU și ulterior, timp de 28 de ani, ministrul de externe al URSS, n.n.) a făcut o mențiune glumeață asupra subiectului. Cu o presă controlată de stat, acest fapt nu poate fi decât rezultatul unei decizii politice oficiale”. Autorii memoriului se întreabă în continuare dacă fenomenul nu ar putea fi utilizat într-un război psihologic. Având în vedere că „o proporție suficient de mare a populației noastre este condiționată mental să accepte incredibilul”, știrile privind OZN-urile pot provoca „panică și isterie în masă”.

Al doilea element de îngrijorare era vulnerabilitatea aeriană. Memoriul sublinia că sistemele de alertare aeriană, bazate pe radare și observații vizuale, detectează „apariții neidentificate oficiale și multe altele neoficiale”. În consecință, în cazul unui atac aviatic sovietic, „noi nu suntem în stare să deosebim un obiect fizic de o fantomă”, ceea ce creste „riscul de alerte false și pericolul, încă și mai mare, de a lua ceva real drept o fantomă”.

Memoriul propune și soluții. Între altele spune că „pentru a minimiza riscul unei panici, ar trebui stabilită o politică națională referitor la ce anume ar trebui spus marelui public privind fenomenul OZN”. Se sugerează și ca spionajul să încerce să afle ce date au sovieticii în acest sens. Chadwell încheia scriind: „Consider că importanța problemei impune ca ea să fie adusă în atenția Consiliului de Securitate Națională, pentru a iniția în acest sens un efort coordonat al întregii comunități”.

Un alt document desecretizat și recomandat pe site-ul CIA datează din 3 decembrie 1952. El ilustrează preocupările CIA de a alcătui un grup de oameni de știință, care să studieze colecția de observații OZN a Air Force. Grupul ad-hoc a fost ulterior constituit și a avut prima ședință în perioada 14-17 ianuarie 1953.

Următoarele două documente se referă tocmai la această ședință istorică a Grupului consultativ OSI al Biroului de informații științifice al CIA. Ședința a fost numită mai târziuComitetul Robertson, după numele lui Howard Robertson, care era moderatorul grupului și care a fost profesor de fizică-matematică la Institutul de Tehnologie din California și apoi la Universitatea Princeton. Printre participanți se numărau fizicianul radarist Luis Alvarez, care a ajuns mai târziu laureat al premiului Nobel și J. Allen Hynek, socotit întemeietorul ufologiei, ca disciplină de cercetare.

Timp de trei zile, în total douăsprezece ore, au fost prezentate două filme, rapoarte ale spionajului asupra interesului rușilor privind cazurile americane de OZN, hărți cu localizările observațiilor etc. Forțele Aeriene, de bună credință, au selecționat 100 de observații inexplicabile, dintre cele mai amănunțit verificate. Masa rotundă a examinat doar 15 dintre aceste cazuri, și pe acelea doar timp de câteva ore. Pentru a înțelege mai bine superficialitatea grupului, este de observat că marina americană consumase anterior o mie de ore pentru a examina doar unul dintre cazurile prezentate comitetului Robertson (cazul Tremonton – Utah, din 1952); iar rezultatul a fost „obiect neidentificat”.

Atitudinea oamenilor de știință față de un fenomen pe care nu-l puteau înțelege și aduce în laborator era aceeași și atunci, așa cum este și astăzi. Astfel că în memoriul asupra ședinței se specifica liniștitor: „Nu există dovezi ale unei amenințări fizice la adresa Statelor Unite” din partea OZN-urilor, și că „nu sunt disponibile dovezi care să indice existența sau utilizarea unor principii științifice fundamentale necunoscute nouă”. Este interesant și paragraful prin care departamentul de spionaj încerca și el să scape de acest subiect jenant. Reprezentantul serviciilor de informații declara că „Subiectul «OZN» nu este de interes direct pentru informațiile secrete. El este de un interes indirect, în măsura în care orice informație despre nenumăratele mistere nerezolvate ale Universului este de interes pentru informațiile secrete”.

În schimb, se recunoștea „interesul operațional” al „subiectului «OZN»”, și aceasta din trei motive: din cauza imposibilității de a distinge între anomaliile radar și armele aeropurtate, datorită supra-aglomerării liniilor de comunicații și, în al treilea rând, datorită unei posibile ofensive psihologice folosind fenomenul.

Demitizarea fenomenului

Un alt document conține, pe 22 de pagini, comentariile și sugestiile grupului Robertson. Cităm câteva dintre acestea: „Lucruri stranii pe cer s-au tot înregistrat de sute de ani. Pare evident că nu există o singură explicație pentru majoritatea celor văzute”. „Nu au existat dovezi ale unei amenințări directe la adresa securității naționale din partea obiectelor observate”. Ca un exemplu, s-au citat acele Foo Fighters, fenomene neexplicate văzute de piloții militari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. S-a sugerat descurajarea „colectării în masă a unor rapoarte de nivel scăzut, irelevante pentru obiectele ostile care ar putea să apară într-o zi”. La fel, se sugera că ar trebui luate măsuri ca să nu se discute prea mult faptul că o agenție militară se ocupă de fenomenul OZN, întrucât, dacă populația ar ști asta, va trage concluzia ca fenomenul reprezintă o amenințare pentru securitatea națională...

S-a menționat că „niciunul dintre membrii panelului (mesei rotunde, n.n.) nu a fost dispus să admită că Pământul ar putea fi vizitat de ființe inteligente extraterestre”, deși „unul dintre participanți, în prezentarea sa, a arătat modul în care el a eliminat fiecare dintre cauzele cunoscute și posibile ale observațiilor, lăsând ca unică explicație pe cea extraterestră”.

O propunere de a dota turnurile de control ale aeroporturilor cu 100 de camere video stereo, ieftine, a fost respinsă, pe motiv că datele colectate ar avea o valoare scăzută, în schimb măsura ar avea un efect psihologic major asupra marelui public. În același mod au fost respinse și alte propuneri de proiecte de observare finanțate de la buget, cu excepția, eventual, a înregistrărilor radar.

Grupul propunea în schimb un „program educațional” axat pe două mari obiective: instruirea publicului și „demitizarea” (debunking) fenomenului OZN – adică să se spună că fenomenul nu există, iar cei interesați de el să fie ridiculizați – toate acestea „pentru a reduce interesul public” privind fenomenul. „Educarea ar trebui realizată prin mass-media, cum ar fi televiziunea, cinematografia, articolele populare.”

S-au făcut propuneri și referitor la grupurile civile existente, dedicate observării fenomenului OZN. Acestea „trebuie supravegheate, dată fiind influența lor potențială asupra modului de gândire a populației, mai ales în cazul unor observații de mari proporții”.

În anii care au urmat – se știe – aceste recomandări au fost puse sistematic în aplicare.

Citiți și: 

The Citizen Hearing on Disclosure: Un eveniment fără precedent care aduce subiectul extratereştrilor pe scena politicăExistenţa OZN-urilor este un fenomen real şi din ce în ce mai actual

yogaesoteric
28 iunie 2016