Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 26 iunie 2016

CUM LUCREAZĂ KARMA

De la Consiliu.

 (5 iune 2016; channeler William LePar)
Traducere Const.Mihăilescu

În această selecție din comunicările sursei spirituale William LePar, aflăm, de la Consiliul, cum funcționează karma.
Cel care întreabă: Cu adevărat, prin alegerile lor nepotrivite, oamenii ajung ei înșiși în situații grele de viață, de sănătate și lipsă de evoluție. Multe din aceste situații apar ca urmare a acțiunilor karmei acumulată în vieți anterioare, situații care nu par a fi justificate de acțiunile prezentului. 
De fapt, nemodificarea modului anterior de viață, de gândire și de acțiune, aduce în realitatea prezentă a individului toată încărcătura karmică acumulată anterior, ființa fiind obligată să suporte greutatea vindecării. 
Deci, neechilibrarea energetică nu poate continua la infinit, căci ființa are nevoie, prin natura și menirea sa, să evolueze. Asta face ca sufletul să ia măsuri, uneori drastice, care se regăsesc în starea de sănătate, în cea materială, în poziția socială etc, astfel ca ființa să se curețe prin focul existențial, de toată negativitatea acumulată și care a creat dezechilibrul. Am o abordare corectă?
Consiliul: Da. Ei bine, totul se poate simplifica. Există o legătură directă cu viața și alegerile prezente sau anterioare. Cine nu învață să acționeze cu dragoste și din dragoste în tot ceea ce face, se poate aștepta la „reglarea conturilor” energetice (karmice) prin acțiuni din ce în ce mai dure, pe măsura  întârzierii în a lua decizia corectă. De asemenea, aceste ființe nu au învățat respectul de sine, atât de necesar evoluției.
Căci, cum poți face alegeri corecte, alegeri evlavioase, dacă nu-ți place de tine, dacă nu te iubești, dacă nu te respecți?
Singurul care te guvernează, în acest caz, este ego-ul tău. Este acțiunea prin care alegi să-ți satisfaci plăcerea de a te simți bine acum, fără a ține cont de consecințele care vor veni mâine. 
La ce te poți aștepta dacă nu te  poți abține de la plăcerile de moment despre care intuiești sau ți se spune că nu sunt cele mai bune alegeri, ci doar robia dorinței, de multe ori animalice? Are sens ceea ce spunem?
Cel care întreabă: Da. O altă întrebare. După ce sufletul părăsește corpul fizic și se hotărăște să își elaboreze planul de viață pentru existența viitoare, o face dintr-o poziție în care domină claritatea și iubirea evlavioasă?
Consiliul: Ei bine, în cazul în care se pune punct unei existențe în corp fizic, când omul moare, în conformitate cu programul său de viață aflat la final, chiar dacă în existența care s-a încheiat, a trecut printr-un amalgam de situații, cu tente mistice, credințe neconforme, comportamente care au adus la cumulare de karmă, neclarități și aprecieri lipsite de adevăr divin, sufletul va face următoarea alegere și-și va întocmi noul program pe care să-l deruleze în viața următoare dintr-o situație complet clarificată, coerentă și plină de iubire pentru Creator, pentru creație și pentru el însuși, ca ființă care urmează să plonjeze într-o nouă viață.
Așa că programul vieții viitoare va fi elaborat din situația cea mai favorabilă, și va ține cont de necesitatea evoluției sufletului, în dorința sa de a atinge punctul către care a tins totdeauna: revenirea ACASĂ. Programul întocmit va fi cel mai corect și cel mai adecvat evoluției ființei. După reîncarnare, ființa va fi supusă diferitelor influențe (familie, condiție socială, societate, locul nașterii etc). Ea va urma cu strictețe sau nu programul său de viață, utilizând dreptul cu care vine orice ființă, și anume LIBERUL ARBITRU. Ego-ul care se formează în jurul personalității sale va tinde mereu să conducă și să dicteze comportamente și atitudini. Ființa va decide pe ce bulevard va alege să circule în viața în care a debutat: cel al umilinței, compasiunii și iubirii Creatorului, a aproapelui și al sinelui sau pe cel al negării, confruntării, izolării și satisfacerii cu prioritate a plăcerilor lumești și efemere.
Cel care întreabă: Unde se află ego-ul atunci când ființa nu se mai află în trup, mai ales atunci când sufletul își întocmește noul program de viață? Cum mai poate influența el deciziile?
Consiliul: Odată cu dispariția corpului fizic dispare și ego-ul care s-a format și care i-a condus destinele. Există, de fapt, două tipuri de ego: cel lumesc, care și-a controlat corpul, partea materială a ființei și cel divin care ține cont de comandamentele adevărului divin; acesta din urmă are exclusiv caracteristici pozitive, în timp ce primul, care dispare odată cu materialitatea ființei, este mai mereu distructiv și formator de karmă negativă. 
Cel care întreabă: Deci când revii în lumea fizică, echilibrul se poate strica?
Consiliul: Da.
SURSA: www.WilliamLePar.com


3 comentarii:

  1. Mihailescu Constantin sa IMI scrii(scrieti) numele "CREATOR" cu majuscule nefericitule, nenorocitule si nesimtitule ca nu M.A. trag de sireturi cu voi bai(mai) 7,3 miliarde de locuitori ai Terrei! A.M. zis!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-am publicat aberația ca să ne mai și distrăm, d-le sărman cu duhul.

      Ștergere
    2. E mai degrabă de plâns decât de ras..!!

      Ștergere