CELE 7 TREPTE DE LUMINÃ (IV)

(ultima parte)

DESPRE ASCETUL RÃTÃCITOR DIN INDIA

(extras din India, religie si filosofie)

Extras din: Nicolae Achimescu - India, religie si filosofie, Ed. Tehnopress Iasi, 2001, pag.114-117

Orice act, dar în special actul ritual, îl condamnã pe om sã se supunã la infinit ciclului reîncarnãrilor (samsara). Singura modalitate de a te elibera din aceastã ciclicitate este sã te detasezi de karman, deci de societatea umanã, prin renuntarea totalã la ceea ce ai fost pânã în acel moment. Adicã sã devii sannyasin. Tocmai aceastã renuntare (sannyasa), aceastã rupturã definitivã a omului cu ceea ce reprezenta el pânã atunci, îl va conduce pe acesta spre adevãrata eliberare (moksa). 
În momentul în care omul se rupe de grupul social din care face parte - act prin excelențã individual -, el nu recurge la acest act pentru a-si recunoaste si confirma individualitatea, ci, dimpotrivã, pentru a o anihila, pentru a-si detasa propriul "eu" (atman) de orice însusire individualizatã si pentru a si-l contopi cu Brahman.

Detasându-se de povara karman-ului, sannyasin-ul încearcã sã redobândeascã puritatea propriului "sine" (atman), implicit a Sinelui universal, a lui Brahman. Nu-l mai intereseazã nimic din aceastã lume, din tot ceea ce ține de aceasta. Important pentru el rãmâne doar atman, unica fiintã cu adevãrat vesnicã care trebuie eliberatã de nastere si moarte. Preocupat sã rãmânã liber de orice legãturã cu orice fiintã - aversiune sau iubire, invidie sau dispret —, sannyasin-ul este interesat exclusiv de eliberarea atman-ului sãu, de eliberarea finalã- moksa.

Nefiind conditionat de nici o functie, de nici un loc, ci "neîndreptând nici un gând spre viitor si privind cu indiferentã la prezent", sannyasin-ul fãrã casã, fãrã avere "trãieste identificat cu Sinele vesnic si nu mai observã nimic altceva". Vezi Sankara, Vivekacudamani, 432; 457.

"Nu-i mai pasã dacã trupul, țesut din firele karmei, se destramã sau dãinuie, asa cum unei vaci nu-i pasã ce se întâmplã cu ghirlanda pe care i-a atârnat-o cineva de gât, întrucât facultãtile spiritului sãu se odihnesc acum în Puterea Sfântã (brahman), esenta fericirii". Ibidem, 416.

Regãsirea adevãratului "Sine" (atman-Brahman) reprezintã pentru orice sannyasin antidotul transmigratiei. De altfel, scopul mãrturisit al fiecãruia dintre acestia este acela de a nu mai renaste, astfel încât, cândva, sã se poatã elibera pentru totdeauna din acest lant sufocant al reîncarnãrilor (samsara), perceput de el ca o formã de sclavie, de autoprizonierat. Din aceastã perspectivã, este foarte interesant cã si acei indieni - este vorba, practic, de o majoritate covârsitoare - care nu tind sã realizeze acest lucru imediat, percep eliberarea ca pe o vocatie fundamentalã a omului si îl admirã pe cel care si-a asumat statutul si conditia de sannyasin.

La acest de-al patrulea stadiu al vietii (dupã stadiile de copil, tânãr, cap de familie) se poate ajunge în orice moment, dacã ai trecut prin stadiile amintite si dacã decizia în acest sens este definitivã. Cei care îsi abandoneazã astfel statutul de pater familias si adoptã o existentã fãrã un cãmin familial sunt cunoscuti sub diferite nume, între care detasati, rãtãcitori sau întelepti (sannyasi, parivrajaka, sadhu) si de yoghini. Se întâmplã uneori zilnic în India ca oameni care pânã atunci au ocupat posturi de înalti demnitari în stat, s-au bucurat de cele mai mari onoruri sau au fost mari bogãtasi, brusc sã-si redirectioneze viata în acest fel, sã devinã sihastri. Momentul acesta semnificã literalmente o "moarte" în raport cu lumea, cu societatea din care provin, întrucât ei trebuie sã se supunã inclusiv ritualurilor funerare proprii, înainte de a o porni pe drumul pe care ei însisi si l-au ales. Unii ar putea fi înclinati sã asimileze aceastã alegere unui act de penitentã, în genul penitentei crestine, dar este vorba mai degrabã de "o schimbare de spirit", de o schimbare de busolã, dacã putem spune asa.

Paradoxal, sannyasin-ul care renuntã la societatea în care a trãit pânã odinioarã, este obligat, totusi, sã trãiascã în simbiozã cu aceasta pe mai departe, întrucât el nu-si poate acoperi singur nevoile materiale de supravietuire, oricât de restrictive ar fi acestea. Tocmai de aceea, se spune cã un sannyasin nu criticã neapãrat societatea, valorile sau zeii acesteia, ci apeleazã mai degrabã la o relativizare "în bloc" a ceea ce "lumea" considerã adevãruri si valori. Astfel, el considerã viata din interiorul oricãrei caste, implicit ritualurile devotionale specifice acesteia, drept un "vis colectiv", o iluzie universalã (maya). Pentru cel ce a renuntat la lumea si structurile ei actuale, membrul fiecãrei caste hinduse duce o existentã repetitivã, el vegetarizeazã pur si simplu, fãrã sã încerce sã facã ceva cu viata sa, sã o directioneze într-o directie imediatã doritã de el însusi. Relatia ignorantã-dorintã nu este pentru orice sannyasin nimic altceva decât expresia autoprizonieratului de care vorbeam, reprezentarea concretã în fiecare dintre noi a supunerii oarbe fatã de maya. Pentru el, prizonierii societãtii împãrtite în caste se prezintã ca un fel de "somnambuli" si, din acest motiv, refuzã sã mai doarmã cu ei.

Privit din aceastã perspectivã, sannyasin-ul hindus se plaseazã, totusi, în afara societãtii pe care o contestã si o ignorã, chiar o dispretuieste. El este înclinat tot mai mult sã prefere extremele, în cãutarea unei libertãti metafizice absolute; el devine cumva "anarhic" si chiar "antisocial".

Dupã ce si-a pãrãsit propria casã, conform Dharmasutras de odinioarã, orice sannyasin nu mai are dreptul la o nouã locuintã proprie. El trebuie sã cãlãtoreascã permanent, fãrã o anumitã destinatie, sã nu poposeascã niciodatã douã nopti la rând în acelasi sat, nici mai mult de cinci nopti la rând în acelasi oras. Avem aici "prototipul" cersetorului ambulant dintotdeauna. Acesta îsi schimbã locul etapizat, pentru a supraviețui. 
Foarte interesant este cã întotdeauna, de-a lungul istoriei, cersetorul supravietuieste doar singur, pentru cã se refuzã în general cersitul în grup. Doar pe perioada celor patru luni ale anotimpului ploios, dacã este posibil, sannyasin-ul îsi poate permite sã-si gãseascã adãpostul într-un loc de pelerinaj (tirtha). însã, el trebuie sã rãmânã si în aceastã situatie singur, sã nu-si caute si sã nu accepte niciun fel de camarazi.

Desi Sastrele "ortodoxe" pun un accent preponderent pe viata celibatarã a unui sannyasin, totusi practica hindusã modernã este mai flexibilã. 
Cei consacrati acestui stadiu al vietii trebuie sã fie buni si prietenosi cu orice creaturã, trebuie sã-i caracterizeze totdeauna adevãrul si sinceritatea. 
Unui sannyasin nu-i este permis sã mai aprindã niciodatã focul, fie pentru a aduce sacrificii, fie pentru a gãti. El este obligat sã se hrãneascã doar din cersit, retinând din acesta alimentele trebuitoare exclusiv pentru o singurã masã. 
De asemenea, nu trebuie sã se simtã niciodatã sãtul, ci sã consume doar atât cât îi este necesar pentru supravietuire; sã se dispenseze de restul, mai putin de hainele pe care le poartã. Chiar si hainele pe care le poartã nu pot fi orice haine, ci haine vechi, purtate de altii.

În hinduismul contemporan se constatã o decadențã a statutului originar - sannyasa- între altele, pentru faptul cã la acesta au acces toate castele, inclusiv femeile, apoi pentru faptul cã monahii-sannyasin-i se pot cãsãtori fãrã sã-si piardã acest statut. Vechile texte sacre avertizeazã, de altfel, cã cel ce si-a asumat statutul de a "renunța" la aceastã viatã si, totusi, nu renunțã la viața sexualã, va fi obligat sã suporte consecinte îngrozitoare: el va trebui sã trãiascã 60.000 de ani ca vierme în excremente, se va reîncarna ca sobolan, vultur, câine, mãgar, porc, pom fãrã flori si fructe, ca spirit rãu si abia dupã aceea ca om, dar într-o subcastã numitã candala.

Initierea în treapta de sannyasin este distinctã de la o sectã hinduistã (sampradaya) la alta. În mod normal, ea se realizeazã dupã o perioadã mai îndelungatã de îndrumare si teste, efectuate de un maestru spiritual (guru). Înainte de initiere se prevede, în general, o perioadã de post si abstinentã, apoi raderea oricãror fire de pãr existente pe corp, dupã care incinerarea simbolicã a cadavrului celui ce se initiazã; în cadrul acestui ritual, despre care am amintit, sãvârsitorul este însusi candidatul la initiere, care se aseazã pe rugul pregãtit de el însusi, si din acest moment el este ca si "mort" pentru lumea aceasta. Tocmai de aceea, cel ce acum se initiazã, când va sosi momentul mortii sale reale, fizice, nu va mai fi incinerat, ci înhumat; în continuare, candidatul îsi dã jos hainele purtate pânã atunci; el renuntã la identitatea sa socialã, simbolizatã de numele sãu si, odatã cu aceasta, la toate drepturile si îndatoririle fatã de societate. Totodatã, respectivul renuntã la semnele care-l caracterizeazã din punct de vedere social (pieptãnãtura, vesmântul, cordonul sacru al brahmanilor etc.), aceastã rupturã solemnã si simbolicã fiind mult mai semnificativã decât simplul abandon al avuției materiale la care sannyasin-ul refuzã sã mai aibã acces.

Nimeni nu poate evalua cu exactitate câti sannyasin-i, cãlugãri si cãlugãrite hinduse, existã în prezent în India. Statisticile oficiale nu sunt totdeauna convingãtoare, pentru cã cei mai multi sannyasin-i se deplaseazã permanent într-o parte sau alta a Indiei, unii dintre acestia revin dupã un anumit timp la familiile lor, iar altii locuiesc în zone inaccesibile autoritãtilor guvernamentale. Oricum, existã câteva zeci de milioane de sannyasin-i în India, ceea ce demonstreazã cert vitalitatea hinduismului.

(http://www.spiritus.ro)