Autor
Adrian Dvir
(continuare)
(reluarea art. publicat
pe 24 dec.2010)
Contactul cu un alt
subconştient
Într-o zi, am
solicitat unui coleg de serviciu, un amic cu o uimitoare înclinaţie naturală
spre toate lucrurile tehnologice, nişte informaţii.
Pentru a aştepta să-şi
termine treaba pe care o începuse, m-am aşezat pe un scaun.. Scopul prezenţei
mele era să-i vorbesc despre cartea pe care o scriam, pentu a-i afla părerea.
În timp ce aşteptam,
am intrat în legătură telepatică cu subconştientul său, moment în care aveam în
minte ceea ce doream să-l întreb în legătură cu cartea.
Telepatic, am primit un răspuns prompt şi
am intrat extrem de uşor într-o comunicare cu subconştientul său.
Adrian: Cine eşti tu?
Spiritul colegului: Sunt un Spirit interior
purtând conştiinţa prietenului tău.
Adrian: De unde eşti ?
Spiritul: De pe o planetă aflată
la 280.000 ani lumină de planeta voastră.
Adrian: Cum ai ajuns aici ?
Spiritul: Am călătorit cu o navă
spaţială destinată transportului de mărfuri. Am vinit să studiez Pământul. Mă
intereasează planeta asta care-mi stimulează curiozitatea, ceea ce m-a făcut să
petrec ceva timp într-un corp uman.
Am tras două conclizii din această
comunicare:
- că un spirit din alte lumi, fie ele şi la mari depărtări, poate să ajungă pe
Pământ, şi să ocupe temporar un corp uman pe care să-l folosească drept vehicul
în diverse locuri, contactul cu mediul înconjurător realizându-l prin folosirea
abilităţilor (simţurilor) fiinţei umane gazdă.
- colegul meu, a fost într-o viaţă anterioară
un Alien.
Adrian: Ce crede mintea
ta conştientă (deci, a colegului gazdă n.m.) despre încarnare?
Spiritul: Crede că nu are
nici-un sens.
Adrian: Dar despre
fenomenul OZN, ce părere are?
Spiritul: Îl priveşte cu
neîncredere şi desconsiderare.
Adrian: Mintea ta conştientă
este interesată de subiectele ştiinţifice ?
Spiritul: Cu siguranţă. Îi
plac subiectele ştiinţifice, este faşcinată de asemenea subiecte.
Între-timp colegul meu a găsit pe internet ceea ce căuta şi a revenit
pentru a discuta cu mine. Am oprit legătura cu spiritul din interiorul său.
În conversaţia care a urmat, i-am adresat colegului cam aceleaşi întrebări
pe care le pusesem spiritului său interior. Spre surprinderea mea, răspunsurile
lui au fost aproape identice cu cele primite telepatic de la spirit.
În ziua următoare am discutat acest subiect cu Chaya şi cu grupul ei
medical Aliens.
X3: Sună logic.
Mintea ta şi a colegului tău lucrează, evident, pe aceeaşi fracvenţă. Există 8
sau 9 frecvenţe diferite. Nu este o mare surpriză că ai întrat în legătură
telepatică cu altă persoană, după toată perfecţionarea pe care am adus-o noi
creierului tău. Pentru Alins este ceva foarte normal să poată lua legătura cu
subconştientul oamenilor.
Centrul de Comunicări
Telepatice al Entităţilor Aliens
În luna martie
1997, mama mea a fot spitalizată deoarece se simţea foarte slăbită, ca urmare a
stării permanente de vomă.
Am mers la Chaya cu
rugămintea de a transmite medicilor Aliens rugămintea mea de a o examina pe
mama.
Nu am mai reuşit să
iau legătura cu Chaya pentru a afla rezultatul la solicitarea mea. După ce, în
sfârşit am gasit-o pe Chaya, acolo ne se găsea nici-un medic ET.
Am plecat spre
spital, la mama, dar am decis să-i caut eu pe medicii Aliens de la clinca Chayei.
Am rostit obişnuita
rugăciune (pe care o fac înaintea începerii tratamentului oricărui pacient) după
care am luat legătura telepatic. Mi-am imaginat că la mine acasă ar fi un
Centru de Comunicare Aliens, în speranţa că cineva m-ar putea depista.
Încercarea mea
fantezistă a dat rezultate: o figură fragilă feminină şi cam neclară, mi-a răspuns.
I-am spus că încerc să iau legătura cu unul dintre medicii ET de la clinica
Chayei, pentru a afla rezultatul consultului efectuat mamei. Figura fragilă
mi-a cerut căteva momente pentru ca ea să ia legătura cu cineva. După cîteva
minute mi-a apărut o figură masculină. I-am repetat dorinţa de a primi informaţii
în legătură cu diagnosticul pus mamei.
Alien m-a informat
că i-au depistat o bacterie în intestinul gros. Tocmai atunci ei cercetau acea
bacterie pentru a putea elabora un tratament. Alte noutăţi nu avea.
L-am întrebat cu
cine am vorbit, la care el mi-a răspuns că este cel descris de noi ca fiind
Alien-ul cu părul deschis la culoare şi cu ochi albaştri, numit Gideon. A dăugat
că el s-a alăturat ulterior echipei lui X3, dat fiind faptul că la început se
afla în altă parte şi, deci, nu era disponibil.
După vizita la
mama, am vorbit cu Chaya, rugâd-o să verifice dacă se confirmă cele ce mi-au
fost transmise telepatic. În următoarea zi, Chaya mi-a spus că informaţia era
corectă. Se pare că, nu se ştie cum, luasem legătura cu Biroul de Schimburi
Internaţionale al Fiinţelor Aliens, aflat undeva, pe o staţie spaţială maternă,
la 300.000 km.de Pământ.
Operatoarea a fost surprinsă să primească
telepatic o comunicare de la o fiinţă umană. Asta a determinat-o să-şi consulte
computerul, ocazie cu care a aflat că era vorba de o fiinţă umană, pe nume
Adrian, autorizată să comunice cu ei. Ca urmare, l-a localizat pe Gideon aflat
pe Pământ şi ne-a pus în legătură.
Şi-a exprimat dorinţa să cunoască
persoana care a realizat performanţa de comunicare telepatică la asemenea
distanţă.
Chaya mi-a decris-o pe operatoare ca pe
o fiinţă de gen feminin, fără păr şi cu pielea ca de tigru.Purta o rochie cu
guler înalt.
(Capacităţile telepatice pot exista la
trei nivele diferite: pentru distanţe scurte, medii sau lungi. Omul nu este
capabil să stabilească legături telepatice la distanţă lungă, abilitate pe care
Entităţile Aliens o au).
Adrian : Poate că ei folosesc abilităţile pe care şi eu le-am avut cu mii de ani în urmă, când eram un Alien.
X3: Când noi am început să lucrăm cu
tine, ţi-am instalat baterii de informaţii pe care tu, acum, începi să le
utilizezi.
Adrian : Cum funcţionează Centrul
vostru de Comunicări ?
X3 : Operatoarea primeşte
transmisiunile prin telepatie utilizând pentru aceasta un echipament de
amplificare a semnalelor, după care face legătura cu persoana care a
contactat-o, dacă aceasta are drept de acces la baza de date a calculatorului.
Gideon : Încearcă să exersezi contactul
cu Centrul de Comunicaţii încă de câteva ori. Dacă reuşeşti, noi vom încerca să
te acredităm pentru o legătură permanentă. Tu deja ai permisiunnea luării
contactului cu noi şi cu datele din calculator, dacă acestea nu au un regim
special.
Pentru
conformitate,
(C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu