Autor Adrian Dvir
(reluarea art. din 27 oct. 2010)
(continuare)
UN
TURIST NEAŞTEPTAT
Mi-am părăsit
apartamentul pentru a participa la un tratament care avea loc la Chaya acasă.
Aşteptând liftul, am avut impresia că cineva şedea în spatele meu. Am ,,vazut’’
o persoană subţire, ceva mai înaltă decât mine. Am presupus că era un Alien sau
o oarecare entitate care mă însoţea.
În timp ce porneam
maşina, am simţit că acesta s-a aşezat pe bancheta din spate. Nu am reuşit să
stabilesc un contact cu el. Ajuns la Chaya, am întrebat-o dacă am fost însoţit
de cineva. Mi-a răspuns că era cineva care făcea parte din corpul medical.
I-am întrebat pe
Aliens:
Adrian: Cine este acesta?
Maya: Un turist.
Adr.: De ce n-a comunicat cu mine?
Maya: Dintre limbile vorbite pe Pământ, el cunoaşte doar franceza.
Adr. : De ce este aici, cu mine?
X3: A fost invitatul echipei tale şi vroia să se acomodeze cu grupul de
tratamente de la Chaya. Are aici o cameră în care locuieşte. Îşi cere scuze
dacă te-a inspăimântat.
Adr.: Nu m-a înspăimântat; m-am obişnuit cu prezenţa entităţilor ET în preajma
mea şi cunosc că, uneori, mă însoţesc şi în maşină. Ce dorea?
X3: Cineva care cunoaşte franceza (printre cele 6-7 limbi în care poate
comunica) îndeplineşte rolul de interpret între mine şi el. A venit să vadă
dacă-i va plăcea să se stabilească pe Pământ.
Adr.: Ce şi-a propus să facă aici?
X3: Spune ca a venit cu o delegaţie Aliens.
Adr.: Care îi este profesia?
X3: Expert în evaluarea posibilităţilor de viaţă pe diferite planete. A
constatat că Pământul nu este un loc care să-i asigure confortul pe care şi-l
doreşte. Este şi prea cald aici. Planeta de pe care vine este mult mai rece iar
razele solare nu sunt atât de puternice ca aici, pe Pământ. Pleacă mâine
dimineaţă înapoi.
Adr.: Câţi Aliens sunt în echipa care lucrează cu mine?
X3: Între 8 şi 10, dar numărul lor se schimbă mereu. Ei lucrează în
cercetarea şi dezvoltarea unor noi căi de tratament.
Adr.: De unde este acest turist?
X3: Ne spune că baza sa de cercetare este în Pleiade (Grupul de 7 stele din
Constelaţia Taurului).
Adr.: Dar care este planeta lui de acasă?
X3: Planeta se numeşte, ne spune el, Shiuk. Mulţi dintre ai lor sunt tentaţi
de posibilitatea de a veni să lucreze pe Pământ.
Adr.: Când se afla în maşina mea, era în starea sa naturală, sau era cumva
transformat?
X3: Era în starea sa naturală, invizibil pamânteanului obişnuit.
ALIENUL
NUMIT SHUMULIK
Pe la mijlocul
lunii mai 1997 au apărut în casa Chayei trei noi Aliens, de peste trei metri
înalţime. Când s-au apropiat de ea, Chaya a avut o senzaţie stranie: a fost
strabătută de un curent şi a avut nişte dureri la picioare. Cu toată experienţa
sa, a fost înspăimântată. Am înţeles că cei trei făceau parte din grupul de
experţi care făcea cercetări în domeniul transplanturilor. X3 a făcut
observaţia că statura lor înaltă este rezultatul evoluţiei ajutată de
cercetare. X3 a cerut unuia dintre cei trei să participe la o şedinţă de
tratment.
Acesta a sosit
repede la Chaya şi a declarat că intenţionează să facă un tur al oraşului. A
însoţit-o pe Chaya la ţărmul apei. A mers cu maşina ei, stând în spate şi
mestecând ceva cu zgomot. A afirmat că acest mijloc de transport este destul de
lent dar interesant.
În timpul şedinţei
de tratament, X3 a fost extrem de iritat datorită faptului că era pentru prima
oară în rolul de Chirurg-şef.
După ce atmosfera
s-a mai destins, l-am întrebat pe noul venit câte ceva.
Adr.: Cum te numeşti?
Alien: Nu am nume. Deocamdată, cei din colectiv îmi spun Shmulik.
Adr.: De unde eşti?
Alien: Nu sunt din această galaxie. Sistemul meu solar este cunoscut de voi ca
fiind Constelaţia Virgo
(Fecioara). Se afla la 7 milioane de ani lumina de Pământ şi avem nevoie de
două săptămâni pentru a ajunge aici. Soarele meu este de patru ori mai mare
decât al vostru. In traducere, planeta mea se numeşte ’’Planeta Albastră’’.
Adr.: În altă ordine de idei, spune-mi, folosiţi drept combustibil, petrolul,
pe planeta voastră?
Alien: Nu, absolut de loc. Petrolul produce poluare. Pământul vostru este frumos dar cumplit de poluat.
UN
ALIEN ÎNALT NUMIT MIKI
La sfârşitul lui
1997, um medic Alien invitat de către grupul de specialişti care lucrează pe
nava spaţială, a luat parte la o sesiune de tratament. Cu referire la numele pe
care-l poartă, mi-a spus ca şi-a ales pe cel de Miki. Chaya mi-a povestit că
atunci când a văzut-o (ea stătea întinsă pe pat, când el a intrat) pentru prima
oară, Miki a exclamat :,, Eşti atât de mică !!’’. Nu era surprinzător, căci el
era înalt de 4 metri.
Miki: De ce femeile umane poartă o sarcină timp de 9 luni?
Chaya: Aşa ne-a creat Dumnezeu.
Miki: La noi, fetusul iese mai repede şi este crescut în eprubetă, în condiţii
de laborator.
Chaya: Ceva asemănător se întâmplă şi la noi, în cazul naşterilor premature,
când copilul este ţinut în incubator.
Miki: Un tub de testare (eprubetă) este mai bun.
Natan: Noi nu ştim cum am crescut. Am fost creaţi prin inginerie genetică.
Miki: Vorbeşti ca din filmele SF.
Nu ne fascinau
numai pe noi Entităţile Aliens, dar şi ei erau interesaţi de noi.
Alfabetul Hebrew
învăţat de Miki era destul de bun ceea ce-i permitea să poarte conversaţii cu
destulă uşurinţă.
Chaya: Cel mai înalt Alien este si cel mai plăcut dintre ei. Din cauza
înălţimii, pare cam înfricoşător, dar este foarte amabil.
Adr. Eşti tot de pe ,, planetă albastră’’ ca şi ceilalţi Aliens de statură
înaltă?
Miki: Nu.
Adrian: Ce crezi că vor face grupările religioase fanatice de la noi, când
existenţa voastră va fi de necontestat? Ideologia religiilor pământene are la
bază o mulţime de scrieri în care se spune că Dumnezeu a creat omul dupa
,,chipul şi asemănarea Sa’’ şi este de neconceput să se accepte altceva!
Miki: Există grupuri de Aliens specializaţi în învestigarea tuturor mişcărilor
religioase. Câţiva reprezentanţi ai bisericii sunt conştienţi de existenţa
altor lumi. În Kabala, de ex., Aliens sunt menţionaţi în mod special, şi lumea
din care provin ei este detaliat descrisă. Când vom face dovada incontestabilă
a existenţei şi prezenţei noastre, religiile voastre vor susţine că este vorba
de un act Dumnezeiesc, ceva de genul venirii lui Mesia.
Adr.: Sunt grupări religioase care îşi controlează adepţii pe care-i
înverşunează împotriva altor grupări. Nu vă îngrijorează că asemene grupări vor
fi iniţiatori ai unor acţiuni potrivnice vouă?
Miki: Aliens vor organiza o
masivă debarcare însoţită de producerea unor fenomene impresionante, ceea ce va
face imposibil ca asemenea grupuri religioase fanatice să mai convingă pe
cineva. Ne vor cataloga drept mesageri ai Divinităţii. In ce-i priveşte pe
Aliens, debarcarea lor se va produce seara, în locuri bine alese,
evitându-se orice manifestare de panică.
În opinia mea, în
era următoare, după debarcarea Entităţilor Aliens, se va dezvolta o nouă
religie. Masiva noastră debarcare va fi facilitată şi dorită de pământeni după
posibile evenimente precum un holocaust sau un război mai important în lumea
voastră, neprovocate de civilitaţii ET. Lumea voastră va fi mai receptivă
atunci să ne primească în calitate de factor de pace şi de ajutorare.
Pe 3 iunie 1997 am
avut o altă posibilitate de a discuta cu Miki, la Chaya acasă.
Miki: An terminat lectura cărţii tale. E puţin cam greoaie, în special
secţiunea de la final, privind probleme de fiziologie. Cum nu sunt fiziolog ci
medic, a trebuit să întreb alţi Aliens despre acurateţea informaţiei.
Adrian: Spune-mi dacă aţi descoperit nişte inexactităţi, pentru a le corecta.
Miki: Nu am descoperit nici o greşeală. Tot ceea ce este scris este corect.
Adrian: Publicarea cărţii este importantă pentru voi?
Miki: Foarte importantă. Ne
interesează ca această carte să apară în cât mai multe limbi, pentru ca lumea
voastră să ştie că existăm, suntem aici şi lucrăm pentru binele pământenilor.
Adrian: Spune-mi, te rog, Universul este deschis, nelimitat sau are un sfârşit?
Miki: (după ce s-a consultat cu X3). Este deschis şi infinit. Dacă presupunem că
ai călători in univers, îndepărtându-te mereu de punctul de plecare, vei depăşi
toate planetele din această galaxie şi apoi galaxiile fără a găsi capătul căci
Universul este infinit. În măsura în care cunosc eu, Universul a existat
întotdeauna.
Adrian: Care este teoria voastră despre Big-Bang? A fost un moment de la care s-a
creat Universul, aşa cum propun oamenii noştri de ştiinţă?
Miki: Big-Bengul despre care noi ştim, nu a fost un eveniment singular, el se
produce foarte rar în diferite locuri ale Universului, ca urmare a prăbuşirii
multor stele şi galaxii în ceea ce se numeşte o gaură neagră.
Adrian: După producerea unui Big-Beng, se stabilesc noi legi fizice ale creaţiei?
Miki: Nu sunt sigur, nu sunt fizician, dar nu cred aşa ceva.
Adrian: Chaya a menţionat adesea că noi putem observa cu al treilea ochi
Entităţile Aliens, dacă ele se află în dimensiunile a 4-a, a 5-a sau a 6-a.
Poţi face un comentariu în legătură cu aceasta?
Miki: Este exact.
Adrian: Există dimensiuni paralele cu ale noastre?
Miki: Eu nu sunt fizician dar cred că există.
UN
ALIEN NUMIT 723
Pe 13 iunie 1997
am participat la o întâlnire care s-a ţinut la mine acasă, şi la care au
participat cca 40 de persoane, adepte ale publicării unui articol despre
Aliens, plecând de la un interviu care mi-a apărut în cotidianul de largă
circulaţie‚’’ Ma’ Ariv”. În ziua următoare i-am telefonat lui Chaya pentru a mă
interesa de reacţia pe care au avut-o întâlnirea asupra Aliens. Mi-a răspuns că
tocmai atunci, lângă ea se afla un foarte înalt si subţirel Alien al cărui cap
era destul de mic, disproporţionat faţă de trup. Semăna cu un desen făcut de
copii.
Pe el l-a intrebat
ce impresie i-a făcut întâlnirea din ziua precedentă. (Chaya mi-a mai spus că
entitatea nu avea un aspect deosebit de plăcut). Alien a apreciat că oamenii
arată ca o cireadă de vite dar, realizând că aprecierea i-a displăcut Chayei, a
revenit explicând că s-a gândit că bovinele sunt nişte creaturi plăcute. S-a
corectat apoi spunând că oamenii parcă sunt un cârd de oi care behăie.
X3 a intervenit în
discuţie, pentru a salva situaţia, spunând că a fost foarte satisfăcut de
întâlnire dar a apreciat că cei prezenţi fuseseră şocaţi, drept care nu ştiau
ce să întrebe. X3 ne-a spus că printre cei prezeţi la întâlnire a fost şi Being
(sufletul) numit Albert Einstein care a fost dezamăgit de faptul că nimeni nu
i-a pus întrebari legate de fizică sau de filozofie.
Adrian (către înaltul Alien): Eşti medic?
Alien: Sunt supraveghetor. Am fost solicitat de echipa medicală.
Adrian: Cum te numeşti?
Alien (după un timp de gândire):Menachem.
Adrian: Care îţi este numele original?
Alien: 007/22352467- mai pe scurt, 723.
După nişte
clarificări, am înţeles că acest ’’nume’’ i-a fost atribuit atunci când s-a
alăturat grupului de cercetare de pe Pământ.
Chaya: Cum te numesc părinţii tăi?
Alien: Ei sunt mult prea bătrâni pentru a mă chema pe nume.
În final, am aflat
că se numea Ijak, care înseamnă ’’cuibul păsării”. (Denumiri ca ale lor se regasesc
şi în America Latină).
Adrian: De unde eşti?
Alien: Din Constelaţia Andromeda. Vin de pe o nebuloasă cu mulţi asteroizi.
Planeta mea are denumirea de Nebula 7. Stelele de la noi seamănă cu cele din
Galaxia din care face parte Pământul. Am venit ca supervizor, de pe una dintre
aceste planete. Am vârsta de 370-380 de ani.
Adrian: Ce părere ai despre Pământ?
Alien: Este o planetă poluată iar populaţia de pe ea îmi pare stupidă, deoarece
nu luptă pentru existenţă ci pentru principii.
Pentru conformitate,
(C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu