Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 12 septembrie 2013

A treia lege a Universului: Legea W&W (within & without) sau Legea A&B (above & below) (1)



De la Sanat Kumara


(31 aug.2013: channeler Linda Dillon)

(within & without= în interior și în afară; above & below= sus și jos)
 (prima parte)
Suzanne Maresca: Bună dimineața și bine ați venit la o nouă întâlnire cu maestrul universal Sanat Kumara, prin
S.K.
intermediul canalizării asigurată de Linda Dillon, channeler pentru Consiliul Iubirii și autoare a cărții ”Marea Trezire”

Astăzi vom vorbi despre LEGEA SUS/JOS, sau LEGEA IN INTERIOR/IN AFARA, avându-l prezent pe Logosul Planetar Sanat Kumara. Această lege este în concordanță divină cu mintea, voința și inima, legate de conceptul de ”sus și jos”. Prezentarea acestei legi în Consiliului Iubirii, îmi suscită interesul și latura emoțională deoarece, undeva în această lege, se afirmă că o ființă care nu s-a decis să se manifeste în plinătatea a ceea ce este ea cu adevărat, nu aparține în totalitate planului în care se manifestă.
Sanat Kumara: Sunt Sanat Kumara, bun venit fiecăruia dintre voi. Bine ați venit frații și surori. Este un moment, prietenii mei, de a reliza și de a aduce în viața voastră, în lumea voastră, realitatea dimensiunii 5D, atât în ceea ce privește înțelegerea acestei legi dar și a modului în care veți putea lucra cu ea, în activitatea voastră de co-creatori capabili să manifeste pe Noul Pământ, în Noua Lume, dorințele inimilor voastre.

Dacă nu reprezentați pur și simplu un fragment din ceea ce sunteți ”SUS”, și noi nu știm de câte ori va mai trebui să spunem asta, știm până când va fi ferm ancorată în cunștiința voastră această cunoaștere. Se va întâmpla în această viață, în această încarnare când veți contopi în forma voastră fizică actuală, sufletul cu Spiritul vostru Înalt. Aceasta va fi diferența esențială între actuala încarnare și toate celelalte anterioare.(Nota C.M.: pentru ca această contopire să se producă, este necesar ca, în prealabil, să recuperăm TOATE aspectele noastre născute în viețile anterioare și care se găsesc răspândite în diverse locații și dimensiuni ale universului)
După această sublimă contopire, multitudinea talentelor și abilităților voastre se va putea manifesta în realitatea voastră, ca ființe cu capacități multidimensionale.
 
  
Fiecare dintre voi a experimentat în viețile anterioare diferite ipostaze: umilință, infatuare, ințelepciune, ignoranță, strălucire, evlavie etc. În multe dintre acestea ați devenit maeștri, la altele încă mai trebuie să lucrați acum sau în viețile următoare. Unii dintre voi ați fost călugări, preoți, oameni de știință, cerșetori, bogați sau săraci, prețuiți sau disprețuiți de societate. Chiar și regi au fost mulți dintre voi, sau conducători de oști. Ați fost femeie sau bărbat, înalți sau pitici, răi sau buni etc. Înainte de a vă contopi sufletul cu Spiritul, veți recupera toate aceste esențe ale experiențelor trecute și veți deveni ceea ce trebuie să deveniți: ființe multidimensionale, omniștiente și omniprezente, ființe cu o vastă cunoaștere a ceea ce se întâmplă în univers. Măestria voastră o veți putea demonstra în foarte multe domenii.

Nu vreau să spun că în această încarnare veți încheia activitatea, că veți fi chiar întruchiparea, copia, divinității și că de aici încolo evoluția se va opri. Creșterea spirituală a ființelor nu va lua sfârșit niciodată, căci, practic, nu există o limită a dezvoltării spiritului. Alte și alte experiențe vă așteaptă, multe alte provocări vă vor fi presărate în cale.Totul este însă o spirală nu un cerc, care să vă impună repetarea unor experiențe în care ați căpătat măestria.

Asta nu este adevărat în această încarnare, în această perioadă de ascensiune


Pe de altă parte, nu trebuie nici să vă imaginați că, odată plecați de ACASĂ, nu veți mai reveni. Mai trebuie spus și faptul că, indiferent cât s-ar fi abătut de pe cale, ființele vor fi mereu însoțite de acea scânteie divină care le va ajuta să regăsească calea pierdută și să revină. Perioada aceasta, în care Gaia ascensionează împreună cu toate ființele umane care doresc să o facă, este, așa cum am spus-o adesea, extrem de propice unei puternice accelerări în evoluție.


Toată lumea este acum în alertă maximă și așteaptă să-și completeze ființa cu aceste aspecte recuperate. Așa cum v-am spus, nu trebuie să credeți că toți veți deveni, după această fază, meștri, dar sigur, completările care le faceți vă vor multiplica și amplifica  abilitățile și capacitățile. Forma fizică pe care va-ți ales-o și v-ați proiectat-o, este în acord cu ghizii, cu Mama Divină și cu necesitățile dezvoltării voastre, în această etapă.  
Unii dintre voi, cei care ascultați sau veți citi ceea ce afirm eu acum veți putea spune: "Ei bine, asta nu înseamnă perfecțiunea care mă interesează pe mine și, din aceasta, deduc că nu mă aflu pe calea care mă conduce la cer ". Eu vă spun că fiecare se află acolo unde trebuie și unde și-a propus să fie, în această perioadă.
Sunt și dintre cei care ar putea spune: "Sanat Kumara, este greu să mă faci să cred că eu am ales să vin pe această lume cu handicapul cu care m-am născut.” Eu îi voi răspunde: ” da, dragule, tu ai ales asta pentru că era potrivit pentru evoluția ta. E foarte posibil să fi venit cu acest handicap pentru că aveai nevoie să experimentezi compasiunea celorlalți față de tine. Ai ales pentru a experimenta umilința sau pentru a putea lucra dintr-o poziție mai convenabilă cu legile transmutării etc. Să fi sigur: nu te afli în această condiție din întâmplare. Divinitatea nu și-ar fi permis să te îndrume greșit, pentru ca viața ta să devină un calvar. Adesea am auzit spunându-se: "Oh, eu sunt sigur că am făcut o greșeală când am ales familia asta în care m-am născut.Nu, nu a fost o greșală. 
 Te-a influențat dimensiunea aceasta inferioară în care te afli? Da, mai mult ca sigur. Dar aceasta a fost cea mai bună alegere pentru a ți se crea toate condițiile în care să experimentezi ceea ce aveai nevoie.
Dacă ești negru, alb, galben, înalt, scurt, prostănac sau genial, acceptă că este în interesul divinității tale să fi astfel, în această viață.
Cel mai mare obstacol de care ne lovim noi în relația cu voi și cea mai importantă piedică cu care vă confruntați este neacceptarea, neîncrederea, voastră în divinitatea reală de care dispuneți. Lipsa voastră de încredere în puterea voastră, puterea cu care ați fost dotați de la început de către Creator, vă încetinește evoluția și vă frânge cutezanța spre tării.
De aceea, v-am propus să vorbim despre principalele legi universale. Am vrut să vă înarmez cu aceste legi care vă vor ajuta la elaborarea proiectelor voastre de creație și la recuperarea mai accelerată a calităților voastre divine.
 
Mereu am fost și vom rămâne asistenții voștri în tot ceea ce faceți și plănuiți. Desigur, cu condiția să ne acceptați sfaturile și asistența. Disponibilitatea pentru a vă acorda ajutorul face parte din ”obligațiile noastre de serviciu”, ca să mă exprim astfel. Numai că nu este vorba de obligație ci de plăcerea de a vă vedea cum vă înălțați. Este plăcerea lui St.Germaine, a St.Theresa, a mea, ca Logos Planetar și a multor altor divinități sau ființe înălțate. Asta nu înseamnă că vă îndemnăm să intrați într-o stare de agitație nefirească, sau că noi încercăm să vă punem pe umeri sarcini pe care nu le puteți duce. Ceea ce vrem noi este, în primul rând, să vă responsabilizăm, să vă convingem că este extrem de important ca voi să nu scăpați momentul acesta extrem de favorabil care v-ar permite să faceți mari salturi în evoluție. Departe de noi gândul de a vă suprasolicita. 
Tratați totul ca pe un dans divin care vă face să plutiți pe aripile iubirii și bucuriei. 
Important este să vă prindeți în horă și să vă sincronizați mișcările. Această Lege Universală A&B (W&W), invocată și utilizată de voi, vă ajută la o mai bună sincronizare și o perfectă aliniere cu Universul.
Fiecare dintre voi are o misiune magnifică: creați Noul Pamant șidefinitivați planul de ascensionare în dimensiuni superioare.
Eu nu pot să mă exprim suficient de apăsat cât de important este acest lucru.  

Ceea ce vă spun eu nu trebuie considerată o ghidare obligatorie ci o îndrumare de care puteți ține sau nu cont. Eu nu vă propun diferite obiective pentru ca voi să le experimentați pentru a vedea dacă au fost bune sau nepotrivite. Tot ceea ce vă propun se bazează atât pe experiență realizată cât și pe respectarea prevederilor legilor acestui univers. Eu vorbesc cu voi în calitatea cu care am fost învestit de deținător al Legilor universale. Legile acestea nu sunt perisabile, nu pot deveni caduce și nu sunt dintr-un material care poate lua diferite forme. Ele reprezintă
L.D.
înțelegerea adevărului lui Dumnezeu, de cum merg lucrurile.

Deci, începeți, prietenii mei, și dacă vă cuprinde îndoiala, dacă unele lucruri vă sunt neclare, amintiți-vă că vă puteți întoarce la mine, la ghizii voștri spirituali, la Gabriel, la Mihail sau la Mama Divină. Noi și încă mulți, mulți alții, vă stăm la dispoziție și așteptăm să ne cereți părerea sau îndrumarea. Noi vom fi totdeauna bucuroși să vă ajutăm.
Dar, acum, n-ați vrea să trecem la întrebările pe care doriți să mi le adresați?                  ,

SURSA:http://counciloflove.com/

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu