Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 25 aprilie 2013

Pacea Oceanului Multidimensional



Mesaj de la SaLuSa

(17 april.2013; channeler Laura)

Suntem încântați să vedem, în ultima perioadă, mai mult discernământ la oamenii Pământului și capacitatea lor
SaLuSa
crescută de a filtra mai bine informațiile pe care le primesc pe diverse căi. Este aceasta o dovadă a creșterii la cote mai înalte a conștiinței umane și ea ne permite să sperăm că din ce în ce mai mulți umani de pe planetă vor înțelege și vor diferenția mai corect realitățile și iluziile, atât locale cât și universale.
Uneori, ne confruntăm cu realitatea că unele chestiuni simple, legate de viața și societatea voastră, sunt interpretate și tratate complet diferit de o logică pe care, după standardele noastre, o apreciem normală.
Noi înțelegem și găsim explicabil faptul că, deocamdată, nivelul de conștientizare al entităților pământene nu poate fi deosebit de crescut, însă faptul că acest nivel este într-o continuă ascensiune garantează că acumulările vor aduce saltul calitativ așteptat. Observăm și faptul că încă mai există multe ființe umane care se complac în starea de stagnare sau regresează spiritual, ca urmare a unor atitudini de păstrare a vechilor mentalități care să le permită acumulări materiale sau măcar păstrarea celor pe care le au.
Noi înțelegem procesul de trezire este unul neîncheiat la multe ființe umane, pe care le încurajem să nu abandoneze dorința de a evolua. Este nevoie de mai mult interes în cunoașterea principiilor și metodelor care să vă ajute să progresați spiritual.
De cea mai mare importanță, în acest sens, este formarea și fortificarea credinței că nu este o întâmplare că vă aflați acum pe Pământ, în această viață, și că fiecare dintre voi are de îndeplinit o misiune, atât în ceea ce privește propria evoluție cât și aportul pe care este nevoie să-l aducă la creșterea conștiinței colective. În viețile anterioare, ca și în cea prezentă, ați acumulat multă experiență pe care este nevoie să o valorificați în interesul vostru personal cât și al colectivității din care faceți parte. Fiecare dintre voi a făcut greșeli dar a și realizat fapte și lucruri care pot fi utilizate și de ceilalți. Este o eroare să vă considerați ființe inutile, fără valoare. Mulți dintre voi au ajuns, în multe domenii, adevărați maeștri, chiar dacă amintirea acestor abilități este cumva estompată ne tarele dimensiunii inferioare în care ați existat de-a lungul multor vieți.
Dragilor, totul în univers este în echilibru și armonie. Turbulențele care mai apar în anumite zone ale universului sunt episodice, la nivel cosmic, și ele nu pot strica echilibrul divin. Anumite instabilități pot apărea ca o ocazie de a învăța din erori, de a fortifica ființa și a o pregăti pentru noi etape în infinitul proces al evoluției. Importante sunt credința și intenția. Adaptabilitatea ființelor umane la condițiile locale de mediu și de vibrație este binecunoscută și apreciată.
Totdeauna Gaia a știut să fie o mamă ocrotitoare și niciodată nu și-a abandonat fiii. Multe au fost transformările pe care Mama Gaia le-a acceptat de dragul copiilor ei. Durerea ființelor umane cât și bucuria lor au fost trăite empatic de mama voastră bună, Gaia. Tragedia războaielor, catastrofele ”naturale” care s-au produs ca urmare a acțiunilor întunecaților sau a ființelor umane pervertide de acestea, acțiunile ființelor umane decurgând din ignoranță și lăcomie etc., toate au fost resimțite nu numai de către om ci și de către entitatea pe care voi o numiți Pământ.
Voi credeți că ura care declanșează conflictele militare se soldează doar cu un număr de morți și răniți sau cu pagube materiale. Negativitatea care se produce ca urmare a unor asemenea evenimente a influențat în rău condițiile de existență ale omenirii, a crescut dezechilibrele planetatre și a scăzut pentru multă vreme vibrația întregului sistem planetar. Consecința a fos scăderea nivelului de conștiință, creșterea nemulțumirii generale, a sărăciei, a actelor antisociale, a îmbolnăvirilor și a deceselor.
Chiar și în această perioadă spectrul războiului mai ține coupate mințile unor ființe umane. Tara cunoscută de voi cu numele e Coreea de Nord, este, din păcate, un exemplu în acest sens. Există multă karmă acumulată în ”triunghiul” Coreea de Nord, Coreea de Sud și SUA. Noi nu vedem posibil în viitor o consumare a acestei încărcături karmatice decât prin tratative, prin ascultarea cu calm și bune intenții a argumentelor interlocutorului.
 Aceia dintre voi care doresc să sprijine găsirea și grăbirea unei soluții politice și pașnice a acestei chestiuni sunt invitați ca, atunci când își amintesc și dispun de un timp de reflecție, să trimită gânduri pline de iubire, pace și iertare către cei angajați în acest conflict, care, oricum, nu se va transforma într-un conflict nuclear și, probabil, nici măcar, unul cu armament convențional.                          
 O acțiune concertată în această privință (n.m. adică trimiterea de binecuvântări) ar avea efecte dintre cele mai benefice asupra păcii în acea zonă și la nivel planetar. Să știți că la nivel profund, nimeni nu este răuintenționat, totul este o chestiune conjuncturală. Prin meditație și viuzualizări, puteți ajuta la vindecarea oricăror răni pe planeta voastră. Deși vi se pare improbabil, voi puteți avea influență asupra conștiințelor umane.
Sunt SaLuSa de pe Sirius și vă rog să vă găsiți timp pentru a trata și vorbi cu sufletul vostru. Retrageți-vă în intimitatea voastră, ori de câte ori este posibil și trimiteți lumii voastre, planetei și universului sentimentele voastre de iubire și de pace. Noi vă garantăm că strădania voastră nu va fi fără efect.

SURSA: http://multidimensionalocean.wordpress.com
               http://auroradreamflights2.wordpress.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu