Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 15 august 2011

UN DIALOG ÎNTRE Arhan.MIHAIL ŞI STEVE BECKOW (2)


(3 August 2011: channeler: Linda Dillon)
(continuare)

AAM: In acel moment, fiecare va avea de făcut o alegere. Calea va fi aleasă instantaneu, în conformitate cu dorinţa inimii şi nivelului de evoluţie la care a ajuns fiinţa. Cine nu doreşte să-şi stabilizeze fiinţa la o vibraţie înaltă, o poate face.Cine a ales vibraţia înaltă va fi inundat de o energie de o anumită calitate şi frecvenţă, aşa cum am mai spus. Toţi vor fi invitaţi să o facă dar nimeni nu va fi obligat şi nu va fi certat dacă va alege să-şi păstreze vechia vibraţie, vechiul statut de fiinţă trăitoare în 3D.

S: Şi după acel moment?
AAM: Mai puteţi avea experienţe proprii planului 3D dar în care nu se vor mai regăsi unele caracteristici pe care le cunoşteaţi.
S: Ce anume va cuprinde acest mod de existenţă?
AAM: Va fi o realitate fizica, inclusiv de dragoste, întruchiparea fizică a bucuriei, un model de experienţă incredibilă, de o mare diversitate, de interconectare cu alte planuri, de dragoste, de comuniune. Se va restaura acea stare care a fost aleasă pentru voi de la început, dar de care v-aţi îndepărtat în timp.
S: Se poate vorbi la acest moment de existenţa Pământului în cea de a cincea dimensiune?
AAM: Da, corect.
S: Cei care nu vor alege ascensiunea în dimensiunile următoare, vor putea rămâne pe un eventual Pământ 3D sau vor merge în altă locaţie? 
AAM: Ei se vor regăsi în altă parte.
S: Acolo unde vor merge, îşi vor păstra starea în care-i va găsi acel moment al alegerii?
AAM: Ei se vor întoarce ACASA urmând a se reîncarna. (Nota C.M.: Adică vor părăsi Pământul prin moartea corpului fizic). 
S: Se vor regăsi în planul astral? 
AAM: Da. Ei vor fi asistaţi şi consiliaţi în stabilirea locului unde se vor renaşte în corp fizic.
S: Şi actualul nostru Pământ 3D nu va mai exista?
AAM: Oh, nu; el va mai exista dar în planul 5D.

S: Bine. Pământul va exista în forma în care se află acum?
AAM: Nu, va exista aşa cum există acum [dar în 5D], însă în perfecţiunea lui divină. Pe el vă veţi putea demonstra creativitatea.

S: Da.
AAM: Mulţi vor face modificari, prietenul meu.
S: Voi fi fericit să am posibilitatea de a aduce unele modificări.
AAM: Asta va fi diferenţa: abilitatea de a crea şi a co-crea, cu dragoste. Este utilizarea activă a energiei pentru a pune în practică idei creative.
S: Lasă-mă să văd dacă am înţeles corect lucrurile. Oamenii care vor spune DA vor merge la 5D, oamenii care vor spune NU vor merge în planul astral. Va exista acolo o viaţă asemănătoare cu ceea ce vor fi lăsat pe Pământ (în sens 3D)? 
AAM: Da, dar în sens 5D. (Nota C.M.: Până la reîncarnare).
S: Şi cine ar fi sau ce ar fi aceştia?
AAM: Ar fi cei care sunt în a cincea dimensiune, dar care doresc să şi experimenteze în plan fizic.
S: Mă tem că nu te înţeleg corect. Nu vorbim despre experienţe fizice în planul 5D? 
AAM: Ba da, şi asta va fi pe Pământul ajuns în 5D. 
S: Oh, cred că sunt un pic confuz. Eu vorbesc despre două lucruri diferite. Unul dintre ele este Pamântul 3D, iar celălalt este Pământul 5D.
AAM: Pamantul 3D a făcut deja schimbarea de cosmetizare. El nu va mai fi acolo.
S: ?!
AAM: Este similar cu o reîntrupare a fiinţei umane venită din 3D şi reîncarnată în 5D. Saltul vostru va fi simultan (al planetei şi al fiinţelor umane)

S: Bine. Şi ce lăsăm în 3D?
AAM: Nimic, căci totul se va transmuta.
S: Ahhh. Bine.

Steve
AAM: Imi pare rău! Nu am fost destul de clar.
S: Deci, nu va mai exista niciun Pământ 3D după această dată?
AAM: Aşa este; corect.
S: Oh, până acum eu nu am înţeles aşa.
AAM: Pământul, Gaia nu vrea să aibă un duplicat pe care să mai existe energii ale dimensiunii a 3-a.
S: Aha! Spre deosebire de Venus, spre exemplu? (Nota lui Steve: În mesajul lui Ker-on, de pe Venus, acesta spunea: " Eu vin de pe planeta Venus asociată de voi cu energia iubirii pe care, totuşi, ştiinţa voastră o vede ca pe o planetă ostilă vieţii dar care, în realitate, este extrem de frumoasă, etalându-şi cu eleganţă oraşele sale de cristal. Voi priviţi celelalte planete şi consideraţi că viaţa nu ar putea exista pe ele, deşi mulţi parametri sunt asemănători cu cei ai Pământului, în unele privinţe aceştea fiind chiar superiori".Din articolul "Ker-On de pe Venus
", 22 octombrie 2008) .
 AAM: Da, a existat acolo o diviziune, dar Pământul a făcut o alegere diferită.
 S: Da.Încerc să diger această informaţie care, pentru mine, este o noutate. Deci, nu va mai fi un Pământ 3D. Oamenii care vor spune NU vor merge în astral (Nota C.M.: Mai exact în Nirvana), iar oamenii care vor spune DA îşi vor continua existenţa pe Pământul înălţat în 5D.
AAM: Asta este corect.
S: M-am dumirit! Mulţumesc!

AAM: Veţi merge împreună, "la pachet", prietenul meu (Râde).
S: Da, într-adevăr. Vor exista cele trei zile de întuneric de care ni s-a tot spus, sau părerea este complet greşită
AAM: Da, va fi o perioadă de întuneric. Este foarte puţin probabil să dureze trei zile. Eu apreciez că va fi vorba de cca 20 de ore, deci, cam o zi de-a voastră.
S: Şi ce vom face în cele 20 de ore?
AAM: Ei bine, o mare parte dintre voi vor dormi, alţii vor fi conştienţi şi vor primi indicaţii pe care le vor auzi în inima lor. Este recomandat ca lumea să nu se panicheze şi să aibă deplină încredere în proces şi în comunicatori.
S: Corect. Bine. O indicaţie foarte utilă. Cred că este pentru prima oară când încep să înţeleg şi să apreciez ceea ce se va întampla la acel moment.

Acum, permiteţi-mi să vă mai pun câteva întrebări.
 În unele comunicări pe care le face SaLuSa s-a spus că anumite termene au fost fixate de cea mai înaltă autoritate Divină. Eu poate nu înţeleg conceptul de termen divin, totusi, gândesc că,  odată ce acel termen a fost fixat, la momentul acela galacticii vor prelua ferm hotărârea şi vor face ceea ce s-a prevăzut. Am impresia că unele termene au fost depăşite şi nu s-a întâmplat nimic.
AAM: Da, observaţia este pertinentă. Aici este vorba de înţelegerea termenilor în care se face comunicarea. Este o problemă de limbaj, ca să zic aşa. Atunci când se vorbeşte de "termene", se include şi posibilitatea trasării unei linii pe nisip (adică e probabil, are potenţialitate de înfăptuire dar poate suferi mici decalaje). Orice condiţie energetică neîndeplinită schimbă momentul. Dar există o anumită marjă de înfăptuire care le este permisă. 
Unul dintre lucrurile pe care le veţi observa, va fi intensitatea vibraţiei cu care va fi inundată planeta voastră şi fiecare fiinţă umană (chiar şi cei încă netreziţi) în acea scurtă perioadă.Toată lumea va simţi acest lucru, deoarece mulţi vor percepe o mare nevoie de a se hrăni energetic. Ei vor simţi cu intensitate vibraţiile care le vor fi trimise şi care le vor pătrunde fiinţa ajunsă în rezonanţă cu acele energii. Mulţi vor simţi nevoia de a se îndrepta către anumite locaţii, unde se vor forma grupuri de oameni cu vibraţii şi nivel de conştiintă asemănătoare.
S: Bine. Deci, atunci ar fi corect să spunem sarcina a fost preluată de galactici de la ierarhia divină şi aceştia urmăresc momentul favorabil pentru a trece la acţiune, în anumite limite de timp şi cu mare prudenţă. 
AAM: Discreţie.  
Linda
S: Discernământ în ceea ce urmează să facă în continuare. Este corect?
AAM: Aşa este corect. Mulţi vor să vă ajute şi aceasta ne impune acceptarea unei anumite flexibilităţi suplimentare în rezolvarea acestui program. Dorinţa noastră este ca evenimentele care se produc şi vor avea loc în mod mai accelerat,  să se desfăşoare cât mai paşnic, în linişte şi cu deplină înţelegere. Mă vei înţelege şi mai bine dacă-ţi amintesc că eu sunt războinicul păcii. 
S: Bine, asta e foarte clar. Vreau să vă pun o întrebare foarte rapid.
Pentru unii oameni, schimbarea va fi un şoc deoarece ei vor trebui să renunţe la unele plăceri şi distracţii, cum ar fi fumatul şi drogurile uşoare (marijuana). 
AAM: Înţeleg. Ceea ce fac ei şi cu ceea ce se confruntă vine din egoul lor fals. Aici este o chestiune de iubire de sine, de puterea pierdută de a se iubi pe ei înşişi. Şi în cazul lor inima va prelua conducerea şi ei vor renunţa singuri la asemenea vicii, dacă şi-au pus în program să ascensioneze. Pregătirea ascensiunii se face nu numai la nivelul planetei ci şi în interiorul fiecăruia dintre voi. Cine înţelege aceasta dar refuză calea, are dreptul să aleagă alta, fără a i se impune ceva anume.


SURSA: http://lightworkers.org 
 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu