Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și înafara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 8 august 2019

NORME

3 comentarii:

  1. E total , total aiurea .
    Din orice mananci primesti apa , mancare preparata fara apa nu prea se poate , pana si benzina nu arde daca nu are apa in ea . Cine contabilizeaza cantitatile ''extra'' ? NImeni.
    Daca facem o socoteala adunand tot ceea ce ingeram in fiecare zi , ajungem la cantitati importante , nemaivorbind daca mai bem si o bere sau mancam o ciorba .
    Pe langa toate astea , de cata apa are nevoie un om care trage la ''jug'' in soare si de cata apa are nevoie un ''telectual'' , mandru ca-i CEO intr-o companie fara sa realizeze ca sluga cea mai supusa primeste cei mai multi bani , ce sta la aer conditionat ?
    Vi se pare logic sa punem semnul egal numai pe baza kg , mediul sau activitatea desfasurata nu conteaza ?
    Sunt si oameni peste o suta de kg , aceia cata apa trebuie sa bea ?
    Cata apa trebuie sa bea un om ce are obezitate morbida , cineva cu o greutate de 250kg de ex ?!?
    Ajungem la 10-15 litrii / zi ?! Pai ... e bou ? Comparatie strict obiectiva fara atingere personala.
    De ce se opreste tabelul la 100kg daca exista oameni si de 300 de kg ?!? Pentru ca deveneam constienti de aberatia afirmatiei ?!?...
    Oameni , nu va mai lasati angrenati in asa ceva .
    Daca ai o dieta preponderent bazata pe cruditati , fructe etc. ,nici nu mai ai nevie de apa. Nu mai bei apa deloc , o primesti de la ele si apa aia este pura.
    Asa ne uitam in gura mintilor ''luminate'' sau a sistemului ce ne recomanda medicamente ''fara numar , fara numar '' sau proceduri chimice ori vaccinurile la copiii , fara sa rationam .
    Evident ca si teoria mea se poate dovedi gresita dar incercati . NU din prima , juma'-juma' la inceput dieta cruda + dieta preparata si dupa sa-mi spuneti daca mai tineti cont de tabelul ala. Daca simtiti nevoia de apa urcand procentul spre dieta preponderent bazata pe cruditati , deja aici intrati in alta sfera .Cea a afectiunii sau a aciditatii foarte mare a intregului organism , organism care are nevoie pentru neutralizarea ei , de apa multa . Nu uitati ca mediul acid insa , este propice pentru degenerare celulara , cancer mai exact. Dar nu-i bai pentru ca si aici gasiti oportunistii , mintile luminate de stele in noaptea mintii care sa indrume spre chimioterapie ca fiind ceva foarte natural pentru fiinta umana sau ca ''trebuie'' sa beti apa ca asa-i ''normal'' , far de cauza , c-asa vrea muschiu' lor .
    Normalul ...hmm !! .
    Un criminal in serie omoara copiii , niste copile , si pres-edintele tarii sau biserica(?!) pun cruci pe piept de sportiv pentru merite-le , cui , deosebite . Zambeste larg si strange mainile slugilor ce se apleaca supuse facandu-si selfi-uri emotionati. Inimile frante nu conteaza pentru acestia .''Prefericitii'' acum nu mai sunt mandrii de criminal. De ce ?!?... Ala cu adevarat este creatia intregii noastre societati , nu sportivii.

    Intrebati -va doctorii daca vreti confirmarea mentalitatii de turma sau intrebati un vindecator despre toate astea dar nu aveti asteptari nici de la unul , nici de la celalalt.Nici unul nu vindeca , TU frate , esti singurl cel care vindeca , doar tu . NIMENI altcineva.
    Daca va stiti fara afectiuni patologice , nu luati in seama acel tabel , el trebuie distribuit la rubrica de -''asa nu '' sau pentru constientizarea maselor de a nu se mai lasa manipulate.
    Claritate mentala va doresc.
    Multumesc Spirit Etern pentru absolut tot ceea ce postati aici . Oamenii sa discearna de peste tot si sa-si scrie parerea ca sa avem de unde ne regla perceptiile cu totii.
    Multumesc si va sunt recunoscator.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este vorba de apa ”de la chiuvetă”, sucuri, fructe, ciorbe-supe, ceai, cafea, lichide în general. Asta la modul cantitativ, că din punct de vedere calitativ mai mult rău ne facem dacă bem apă cu clor, ape minerale carbogazoase, sucuri acidulate energizante etc), supe-ciorbe REÎNCĂLZITE, în general alimente preparate termic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evident , de aceea ar fi benefica pentru noi toti ca natie - integrarea izvoarelor in patrimoniu national si aici toti sustinatorii ''democratiei'' se vor autosesiza din oficiu si vor da cu ''huo comunistule'', ar fi benefica in urma studiilor demonstrate nu a presupounerilor , sa sustinem si imbutelierea tuturor apelor sau sucurilor , uleiurilor etc. NUMAI la sticla de sticla si nu in peturi ce varsa bisfenol-A in produsul continut de ele , substanta responsabila pentru cine are curiozitatea sa afle , de multe afectiuni.
      Nu blamati idea renationalizarii pentru ca in foarte curand va veni o mare criza de apa potabila. Acum la Olanesti romanii au acces la izvoarele patriei cu cartela si nu deranjeaza si nu iese nimeni in strada pentru asta , dar in caz de criza romanii vor sta pe un ocean de apa si vor muri de sete , la fel cum sunt acum o mare de minti luminate - vezi motorul cu apa si alte asemenea inventii si totusi romanul se imprumuta .
      ''Capul plecat sabia nu-l taie ?!?'' ...oho ! , mai bine decat daca sta drept .

      La data la care sriu 11. 08 , n-am inteles pentru ce a fost diaspora -sa-i zicem, in strada ieri 10 august . Nu am auzit nimic despre lovitura de stat din 89 sa aflam de ce au murit si cine a omorat oameni , cum au fost posibile mineriadele sau de ce a fost asasinat dictatorul . Nu va intereseaza romani ? Ar trebui.
      Sarim etape si ne minunan de ceea ce se intampla .
      Inchei aresandu-va o intrebare simpla : cand ati vazut ultima oara un politist sau doi ''sot'' si ''sotie'' , patruland pe JOS , cu pasul , pe strada ?
      Sapatamana trecuta o adolescenta cu sangele prelins pe picioare , nu a induiosat barem inima daca nu simtul datoriei echipei mixte de politisti din Logan , sa coboare si s-o intrebe omeneste ''mai copila , te putem ajuta cu ceva , o cana de apa barem ca tot vorbim despre ea , daca nu cu suportul prezentei prin prizma meseriei ? Dialogau cu aceasta prin cadrul geamului usii de la masina.
      Fratilor , daca era vorba despre copilul, mama , tata lor etc. ,tot asa procedau ?
      O echipa de doctori in varsta , doctori primari , recunoscuti , afirmau ei cu gurita lor ca se tem de zilele in care ei or sa fie pacientii astora , studentilor ce vor deveni doctori.
      O generatie/i de ignoranti si cine i-a facut sa devina asa ?
      Ati ghicit sau poate nu , NOI , parintii lor. Am pus si punem presiune pe copii nostrii pentru a-si alege o meserie sau orice mijloc pentru a urca cat mai sus pe scara sociala , pentru ca astfel si noi , prin ei , sa avem momentul nostru de glorie , de mandrie . Simona Halep era insotita peste tot de catre parintii ei desi nu este minora.
      Acesti copii practica o meserie de conjunctura , de aceea ii doare-n basca , nu pun suflet pentru ca nu fac ceea ce le place.
      Evolutia , progresul nu-nseamna sa fii cel mai bun fata de ceilalti ci fata de tine insuti.Competitia este incurajata in detrimentul colaborarii pentru ca implica bani multi si multe treburi gen SCLAVIA .
      Dupa examenul de bac in urmatoarea zi un adolescent se sinucide . Nu a impresionat pe nimeni si stirea a fost nici macar vorbita ci-n banda la o televiziune , accesibila doar celor atenti.
      De ce s-a sinucis ? Probabil , in cronologia evenimentelor , s-a simtit mai ''prost'' ca altii si ca va fi stigmatizat , nu stiu , ma-ntreb...
      Fotbalisti mor pe teren , pugilistii in ring etc. etc ...parintii lor , dupa tragicul eveniment s-or fi simtit vr-un pic raspunzatori ? Probabil ca nu .
      Creatura de la Caracal este creatia intregii noastre societati in dizarmonie. Sa fim constienti de asta.

      Ștergere